Moscova crede in lacrimi

Atentat criminal la Moscova

Cel putin 43 de oameni au fost ucisi in aceasta dimineata de doua explozii produse la o statie de metrou din centrul orasului

• UPDATE: Cecenii au revendicat cele doua atentate

Un site apropiat rebelilor ceceni si-ar fi asumat responsabilitatea pentru cele doua atacuri inregistrate in aceasta dimineata la metroul din Moscova, insa revendicarea nu a fost confirmata, relateaza CNN. Dupa explozie, suspiciunile fusesera indreptate spre separatisti.

Cecenia este o republica rusa din Caucaz, avand o populatie cuprinsa intre 600.000 si 800.000 de locuitori, formata in primul rand de musulmani sunniti si rusi ortodocsi. In urma conflictului cu Moscova au fost ucise zeci de mii de persoane iar alte 500.000 de ceceni s-au refugiat.

Un caz inregistrat este cel al unei femei cecene care s-a aruncat in aer in august 2004, in fata unei statii de metrou din nord-estul Moscovei, provocand moartea a noua persoane si ranirea altor 51. Teroristi ceceni au ucis alte sute de persoane in 2004, la o scoala din Beslan. De asemenea, ei sunt suspectati ca au deturnat doua avioane ruse in acelasi an, provocand moartea a 89 de persoane.

• Atentat criminal in Moscova

O prima explozie puternica s-a inregistrat in statia de metrou Lubianka, din centrul orasului, in jurul de varf 07.56. Atacul a provocat moartea a 15 persoane aflate in tren si a altor 11persoane care se aflau pe peron, potrivit autoritatilor.

A doua explozie a avut loc la scurttimp, intr-o alta statie , in jurul orei locale 08.34, provocand moartea a cel putin 10 persoane, au anuntat serviciile de interventie in caz de situatii de urgenta, citate de RIA Novosti.

Potrivit Interfax, un kamikaze s-ar fi aflat la originea deflagratiei, insa oficialii rusi iau in calcul si pista unui atac terorist.

Zvonuri privind producerea unei a treia explozii la metroul din Moscova, mai exact la statia Prospekt Mira, circula la Moscova, ina Ministerul rus pentru Situatii de Urgenta nu le confirma. In prezent, centrul Moscovei este blocat.

Capitala rusa a fost afectata in ultimii 10 ani de o serie de atentate revendicate de militanti ceceni. Potrivit postului de radio Ecoul Moscovei, atentatul de astazi este primul eveniment de acest gen din ultimii sase ani. Ultimul atac terorist la metroul din Moscova a avut loc in februarie 2004, provocand moartea a 41 de oameni.

Metroul din Moscova este unul dintre cele mai folosite din lume, transportand pana la 5,5 milioane de pasageri pe zi. Este de asemenea metroul aflat la cea mai mare adancime, ceea ce ingreuneaza operatiunile de salvare. Fiecare dintre cele doua explozii produse la metroul din Moscova a echivalat cu puterea degajata de 2 kilograme de trinitrotoluen (TNT).

(Articol preluat de pe 9AM News)

Un film pe săptămână

“Numele meu este Robert Neville. Sunt un supravieţuitor din New York City. Dacă mai e cineva acolo… oricine… Te rog. Nu eşti singur.”

Vă voi povesti aici despre filmele mele săptămânale, altele decât cele difuzate pe micul ecran de diverse televiziuni sau văzute de mine în oraş (aici cred că nu prea voi avea subiecte, pentru că eu merg la filme în oraş cam de două ori pe an).De obicei, vineri seara sau sâmbăta seara câte o amică sau amic îmi trimit amabili câte un film pe care ei l-au văzut sau  au auzit de el, sau l-au primit la rândul lor de la cineva dar nu au avut timp să-l vadă, şi de aceea mi-l trimit mie spre a le comunica impresiile mele.Devin, după cum observaţi, un fel de cobai cinematografic, ceilalţi testează pe mine efectul acestor filme procurate din diverse surse despre care nu ştiu şi nu vreau să ştiu nimic.

Ultimul film la care am servit drept cobai s-a numit, “Legenda vie” (I Am legend) din 2007, cu Will Smith, un film pe care, sincer vă spun, nu trebuie să-l vedeţi daca doriţi cu adevărat să petreceţi o seară agreabilă de wekeend. E adevărat, a fost cel mai bun film de la începutul anului 2008 şi a avut încasări uriaşe, spun specialiştii. Dacă însă vreţi să vă documentaţi despre scenariile apocaliptice şi evoluţia viruşilor la nivel mondial, nu aveţi decât să vă delectaţi cu el.De fapt voiam să spun că , una e să vezi un film spre a-ţi şterge memoria şi a te reîncărca cu energie pentru o altă săptămână, cum simt eu nevoia uneori, fixându-mi privirea spre a vedea un film care nu mă obsedeaza apoi şi nu-mi dă motive de tristeţe şi meditaţie, alta e să vezi un film spre a urmări jocul unui actor, calitatea imaginilor, noutatea temei sau viziunea originală a scenaristului pe o temă veche, cum este acesta legata de viitorul sumbru al planetei.

Am acceptat să vad filmul petru că numele lui Will Smith era o garantie pentru calitatea filmului. Dacă filmul Seven Pounds tot cu Will Smith v-a marcat puternic, pregatiţi-vă ca Legenda vie să-l întreacă.În seara în care acceptaţi benevol să testaţi pe voi ce efect are suferinţa şi violenţa asupra voastră, acest film e cea mai bună alegere. Dar dacă sunteţi familiarizaţi cu efectele vizuale şi sonore insuportabile, dacă filmele cu vampiri (aşa cum par a fi personajele bestializate din filme, aduse la starea acesta de un virus mutant), v-au calit si v-au format gustul pentru trairea intensa in si prin actiunea unui film, acest film este cea mai bună alegere.

Despre serialele mele preferate

Reincepe Lost, serialul meu preferat…Cui ii pasa?Veti zice, exista atatea situri specializate care iti ofera informati clare, precise, despre distributie, subiect, fani, interpretari, etc.dar e si al meu, asa cum, orice productie artistica este intr-o mica masura a celui care a creat-o si in cea mai mare masura a celui care se bucura de ea.”Noi avem cinematografele noastre preferate-Cinema Plaza, Cinema Patria Multiplex,Holywood Multiplex,Cinema Ctyplex, etc- la care vedem ultimele productii oscarizate sau globalizate, “veti continua voi cu carcotelile, “de ce ne-am crampona de serialele tale preferate?”Pentru ca pentru mine intalnirea cu un serial preferat,Matthew Fox,dr Jack Shephard, sau cu James Sawyer Ford interpretat de Josh Holloway  reprezinta momente atat de intense incat nu as renunta la ele nici pentru cea mai placuta vizita sau cafea bauta cu o amica barfitoare.

Nu ma consider dependenta de micul ecran, ci doar vizionand un film preferat, e ca si cum m-as lasa sedusa de o calatorie astrala din care voi reveni inapoi schimbata, poate mai capabila sa fac fata realitatii.As enumera si alte filme care m-au tinut cu sufletul la gura, chiar daca la ora asta nu s-au incheiat sau eu nu am vazut sfarsitul imaginat de scenarist:Aimez vous Brahms?, un film vechi, din 1958, pe care l-am revazut cu emotie si nerabdare ca si cum as fi la varsta la care l-am vazut prima oara,9acum 20 de ani) un film cu un Anthony Perkins promitator, pe vremea cand inca nu stia ca personalitatea lui Bates, tanarul psihopat din filmul lui,  Hitchcock, Psycho il va marca pe veci in ochii regizorilor si ai publicului.

De-a lungul timpului, m-au fascinat seri la rand filme seriale sau artistice, indiferent de gen sau epoca.Acum imi vin in minte cateva seriale de succes difuzate pe diverse canale, ca:Dosarele x, Twin Peaks, Californication si mai ales serialele din lumea justitiei:Daune si interese, Sotia perfecta, pe care il urmaresc acum.

Despre Twin Peaks as vrea sa vorbesc separat, alta data, m-a impresionat in mod deosebit, poate si pentru ca a deschis calea filmelor de calitate, la noi, de care pana atunci fusesem lipsiti.

Mateiu Caragiale -un fiu pe măsura tatălui

24 martie 1885-17 ianuarie 1936

Nu pot spune lucruri noi despre acest mare scriitor, a carui valoare nu e dată de cantitatea de opere scrise ci de calitatea celor cătorva opeere publicate, dintre care Craii de Curtea-Veche nu mai are nevoie de comentarii.Paşadia, Pantazi şi Pirgu s-au fixat pe veci în memoria cititorilor şi  a criticii prin carisma şi atracţia malefică pe care o exercită asupra personajului narator, un substitut al autorului dar şi asupra cititorului, învăluiti în parfumul unor biografii aproape fantastice, care până la final nu-şi epuizează misterele.

Un alt personaj memorabil şi primul de acest fel din literatura română este Pena Corcoduşa, acum “batrana si vestejita, cu capul dezbrobodit si numai zdrente toata, cu un picior descult”, dar care a fost în tinereţe eroina unei poveşti de dragoste tragice, care, transpusă într-o versiune modernă, de un prozator  talentat, ar da naştere unei nuvele de succes, independente de subiectul romanului.

Remember este o nuvelă aparută in 1921 in care ni se relatează o întâmplare ciudată din 1907 care îşi execită neobosită forţa de seducţie asupra contemporanilor, de vreme ce Răzvan Mazilu pe care l-am admirat în rolul principal în dramatizarea romanului Portretul lui Dorian Gray, dupa Oscar Wilde, propune publicului un spectacol în care contribuţia lui e consistentă: realizează dramatizarea  nuvelei, semnează regia şi coregrafia spectacolului, este interpretul personajului Aubrey de Vere şi se dovedeşte şi un inspirat creator de costume.

Placheta de versuri Pajere a apărut postum, chiar în anul morţii poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieţii scriitorului ca şi mare parte a romanului Sub pecetea tainei.

Imagine din Remember cu Razvan Mazilu

“Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva şi undeva, precum sunt lucruri vieţuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvăşind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deşteptat amintirea unei întâmplări ciudate, aşa de ciudată că, de n-ar fi decât şapte ani de când s-a petrecut, m-aş simţi cuprins de îndoială, aş crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult.

Era în 1907. Fusesem greu bolnav în Bucureşti şi mă întorceam la Berlin acasă. Însănătoşirea mea se făcea cu anevoinţă, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sfătuit să mă feresc până şi de cele mai uşoare zguduiri sufleteşti. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind şi i-am spus să fie pe pace.

După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Aşa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totuşi niciodată…”

(fragment din nuvela Remember)

Poate fi cineva mai bun de atat?

Am primit aceasta emotionanta fotografie de un cunoscut fotograf caruia ii multumesc foarte mult.Deasemenea , am gasit-o si pe alte bloguri, cu comentarii originale , dar m-a impresionat atat de mult incat am dorit sa  prezint si celor care trec pe aici.

Fotografia mi-a fost trimisa cu urmatorul comentariu:

“Fara discutie ar putea fi numita fotografia secolului – o scena
fantastica, din aceasta lume brutala. Textul tradus din spaniola:
Nu a pierit inca omenirea.
Este fotografia zilei, lunii, anului sau a secolului.
Poza a aparut intr-un cotidian din India, cu textul atasat:
” Doar un sarac poate fi atat de marinimos. Ce pacat ca omul nu este
intotdeauna asa.”

Ori de cate ori ai gatit, ca de obicei, prea mult, si a doua zi vrei sa arunci la gunoi mancarea ramasa, gandeste-te la cei care se hranesc cu resturile de la gunoaie.

Ori de cate ori respingi pe cei care iti cer un ajutor cat de mic, si nu ma refer doar la leul lasat spalatorului de parbrize sau la cel dat cantaretului ambulant de la metrou, ma gandesc la daruri care necesita un pic de timp din partea ta -o vizita la o casa de copii  de sarbatori- sau o actiune de donare de sange la care ai refuzat sa participi, gandeste-te la cei care isi dau mai mult decat timpul si sangele pentru a-i ajuta pe altii…Cu atat mai mult cu cat acesta pe care il ajuti prin fapta ta, nu este omci un pui de maimuta sau alta vituitoare neajutorata..

Intr-un exercitiu de sinceritate foarte dur, marturisesc ca nu as fi putut face niciodata asa ceva: chiar daca sanii mi s-ar fi umflat de lapte si m-ar fi durut  de preaplinul lor, micuta mea fiica nereusind sa le consume tot prisosul, ei bine, nici macar atunci nu as fi putut face ceea ce face aceasta fata din fotografie. S-o admir, s-o compatimesc? S-o iubesc? Sa-mi fie rusine de ea sau de noi ceilalti care nu putem face acelasi lucru?Nu stiu…dar mi-a dat de gandit. De acum incolo, voi accepta mai repede si fara sa rasucesc in minte toate variantele de consecinte ale faptei mele, pe cei care, intr-o forma sau alta, imi solicita ajutorul. Dar, aceasta imagine, m-a facut sa ma gandesc si la ajutorul dat acelora care sunt atat de izolati in tacerea lor, in lumea lor, incat nici macar nu inteleg ca au dreptul sa solicite ajutorul. Si el trebuie dat, chiar daca  nu trece pe acolo nici un fotograf profesionist care sa te transforme in vedeta prin fapta ta de altruism.

Dar femeia din imagine nu s-a gandit niciodata la consecinte; pur si simplu, a vazut ca micutul animal are nevoie de hrana si pentru ca nu se afla in apropiere nici un supermarket sa cumpere lapte, el nu a ajuns inca pana in tinutul ei saracacios, pentru ca nu are ce altceva sa-i ofere puiului inocent, ii da ceea ce ea insasi are de dat: sanul ei mustind de lapte.Pe fata ei nu se citeste satisfactie, dezgust, mandrie, sentimentul datoriei implinite, bunatate, ci doar oboseala…Si constiinta ca nu face ceva neobisnuit, care sa uimeasca pe cei din jur.Doar noi, europenii, impregnati de cunostinte, de prejudecati, de cultura medicala, suntem socati de asemenea gesturi pe cand pentru ea, pentru credinta ei, probabil hindusa, care  divinizeaza animalele transformandu-le in totem, gestul  e ceva firesc.

Un gând inutil de noapte

Desene ale elevilor indrumati de prof Daniela Charas

de la CNB George Cosbuc

Dincolo de acoperisul noptii se ascunde ea, umbra ta, cea care ziua se lasă să fie văzută, fotografiată, încătusată, îngenunchiată, interogată, judecată, condamnată fără vină…Acum însă, e în sfârsit, liberă….E acolo unde nu poate fi văzută, fotografiată, încătusată, îngenunchiată, interogată, judecată…Condamnarea se amână. Doar până la răsăritul soarelui.

François de la Rochefoucauld (15 septembrie-1613-16 martie 1680)

François de la Rochefoucauld (n.15 septembrie 1613, Paris – d.16 martie 1680) a fost filosof şi moralist francez, fin observator al moravurilor şi caracterelor, autor al unor “Maxime” (504 la număr).

Când nu îţi găseşti liniştea în tine însuţi, zadarnic o cauţi în altă parte.

Există reproşuri care laudă, şi laude care defăimează.

Puterea pe care cei care o iubim o au asupra noastră, este întotdeauna mai mare decât aceea pe care o avem noi înşine.

Râurile mici sunt transparente pentru că nu sunt adânci.

Spiritele mediocre condamnă de obicei tot ceea ce le depăşeşte înţelegerea.

Sunt anumite lacrimi care ne înşeală adesea şi pe noi după ce i-au înşelat pe alţii.

Absenţa slăbeşte pasiunile mărunte şi le intensifică pe cele mari, aşa cum vântul stinge lumânările şi înteţeşte focul.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti…

Moto: Câştigul şi pierderea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede, astfel nu te supăra dacă pierzi, mai degrabă bucură-te de timpul petrecut în cazino.(http://www.cazino-online.net/blog/)#mce_temp_url#

Cei trişti trec pe lângă tine cufundaţi în lumea lor de iluzii şi deziluzii imperceptibile celorlalţi, deşi le culeg din aceleaşi pieţe sordide, intersecţii aglomerate, magazine chitscoase, case vagon sau vile supraetajate cu lacrimile şi jindul unui trecător care abia dacă se poate oglindi în geamurile înalte ale locuinţei interzise. Cei trişti se preling pe lângă zidurile murdare de lacrimi sau pline de desene obscene şi caută un loc retras pe care să-şi scrie povestea în speranţa că îi va auzi cineva sau că împreună cu alţi oameni trişti se vor putea retrage în Ţara oamenilor trişti care pentru că seamănă atât de mult unii cu alţii, nu mai trezesc suspiciuni şi reflexul de a-ţi trage fermoarul la geantă sau gluga peste ochi.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti în privirile voastre dispreţuitoare, trufaşe şi luaţi-le locul pentru parcarea maşinii pe care nu şi-o pot permite, dar lăsaţi-le măcar un loc pe care să-şi parcheze tirurile pline cu vise si speranţe.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti în splendoarea unor sunete misterioase de spectacole cu circuit închis ori zornăit de monezi şi fâşâit de bancnote lunecând printre degete unsuroase ori adunându-se grămezi pe mese de joc la care se amestecă mirosul transpiraţiei de lux cu cel al sexului consumat în camere închiriate , cu fete închiriate, de oameni care nu-i mai platesc chirie nici măcar lui Dumnezeu.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti cu râsul vostru molipsitor ca un virus de ultimă generaţie, atunci când daţi mâna cu ei democratic  şi vă grăbiţi apoi spre camera de dezinsecţie de frică să nu vi se lipească de piele viciul tristeţii incurabile.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti cu cascadele artificiale ale unor promisiuni care se vor pierde în cădere liberă şi daţi vina pe capriciile vremii pentru fiecare barcă eşuată la gura unui rechin sau pentru fiecare piatră dislocată care le obturează spectacolul la care aţi omis să le rezervaţi locuri.

Îmbrăcați-i pe cei triști în flăcările jucăușe ale unui rug ce îi așteaptă ca potențiale victime, dar spuneți-le că nu e decât flacăra unei inofensive brichete ce însoțește o țigară inocentă și o băutură bună consumată în sala de așteptare, în aplauzele și nerăbdarea streapteuselor care își repetă emoționate numărul, înainte de a se auzi prin microfoanele uriașe ale sălii de așteptare numită Viață: Les jeux sont faits, rien ne va plus.

Din arhiva personala

Despre sacru si dragoste

http://www.avantaje.ro/Relatii/Psihologie-Relatii/Despre-sacru-si-dragoste.html?a=5796/568989

“Filozofii spun ca diferenta de natura dintre noi si animale e data de nevoia de sacru si de creatie. Nevoia de sacru s-a manifestat in felul cum oamenii au receptat, gandit, interpretat, imaginat semnele sau mesajele date de Divinitate.

Politeismele mai pastreaza sacrul feminin intruchipat in zeite, chiar daca exista un primat al sacrului masculin. Zeus o inghite pe Semele, mama partenogenetica a Atenei, ca sa nasca zeitatea Intelepciunii din propriul sau cap. Monoteismele, asa cum coexista si acum, au retras substantial femeile in calitate de chip al sacrului, dar in proportii diferite. Islamul, centrat pe valoarea suprema a supunerii, face din femei supuse ale supusilor. Relatia lor cu Alah trece prin barbati, iar la Mecca nu au acces. Budismul, centrat pe caile de eliminare a suferintei, este maiaproape de deschiderea spre sacrul feminin, in cazul in care nu atinge formele radicale de tipul celor din Tibet. Religia iudaica este centrata pe dreptate si respectarea Legii. Dumnezeu este complet desprins de uman si se adreseaza poporului ales. Femeile se afla – in sensul clasic – in situatia de a fi profane (in afara Templului).

“Sa ridice piatra cel care…”
Crestinismul are o situatie foarte ambigua. Este singura religie cu Dumnezeu inomenit, cu Dumnezeu viu, deopotriva om, deopotriva divin: Iisus Hristos. Celelalte religii au profeti, care le comunica oamenilor vointa revelata lor de catre Dumnezeu. In crestinism, Dumnezeu Fiul traieste printre noi, este unul ca noi. Mai mult, ne iubeste si ne cere sa-L urmam nu din teama si in supunere, ci din iubire si in libertate. Evangheliile ne infatiseaza un Iisus care raspandeste o morala mai degraba feminina, in tot ceea ce face si spune: vindeca, mangaie, educa. Este pacifist, iertator si bun. Incalca tabuuri si traditii insotindu-Se si de femei in Lucrarea Lui, apropiindu-Se de femeia care sangereaza, iertand prostituate si adultere, neingaduind barbatilor sa judece femeile cu dubla masura, eventual sa le ucida cu pietre: “Sa ridice piatra cel care se crede fara prihana!”.

Candva, la inceputurile timpurilor, in plin animism, sacrul era prezent in toate. Fiintele erau “pline de zei”.
O foarte lunga istorie, zeitatea suprema a fost cea imaginata in analogie cu femeile si cu fascinatia pentru capacitatea lor de rodire: Gaia, Glia, mama tuturor formelor vii.

Femeile L-au urmat, au crezut in El
Invataturile lui Iisus nu sunt o suma de prohibitii anoste, ci o suma de pilde si de sfaturi despre virtutile noastre: blandetea, dreptatea, saracia in duh (lipsa trufei intelectuale), mila. Iisus a facut un singur act de violenta, anume impotriva comertului in Templu. Dar mai presus de toate, de la Iisus avem modelul Sau, faptele Sale.

S-a inconjurat de femei, a trait in societatea lor, le-a invatat. Ele L-au urmat, au crezut in El, L-au urmat pe Golgota, la rastignire, chiar si atunci cand unii dintre ucenici fugeau ori se lepadau de El. Au fost primele martore ale Invierii.

Dar crestinismul, ca institutie bisericeasca, a preferat partea din Epistolele lui Pavel care se intoarce la traditia patriarhala: barbatul sa fie cap femeii, femeia sa se supuna barbatului, femeile sa nu ii invete pe barbati si sa nu predice in biserica. Nu partea in care se releva egalitatea dintre oameni, indiferent de sex, etnie, stare sociala, precum si reciprocitatea de cuplu in calea spre mantuire.

Mai intai, iubeste-te pe tine
Ceea ce m-a frapat insa intotdeauna este modul limitat in care sunt intelese porunca intaia si a doua ale crestinismului: “Iubeste-L pe Domnul Dumnezeul tau” si “Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti”. De obicei, exista o inclinatie traditionala sa asociem credinta cu suferinta si sa gandim ca, pe masura ce ne chinuim, devenim mai puri. Traditia teologica medievala a consacrat asceza drept comportament crestin si cautarea bucuriei lumesti si a placerii – drept pacat, uneori iremediabil. Pe aceasta cale, inclusiv (poate, mai ales) sexul a devenit un pacat grav in afara casatoriei si a scopurilor reproductive. Iubirea erotica (eros) si iubirea prieteneasca (filia) au devenit si au trecut drept sentimente necrestine. Crestina ramasese doar iubirea agape (fata de umanitatea abstracta). Nici macar maternitatea nu e tratata ca forma de iubire crestina. Daca citim atent, fara ochi rutinati, poruncile supreme lasate de Iisus, vedem ca iubirea fata de sine este o obligatie morala. Nu pot sa-mi iubesc, respect, accept aproapele fara sa ma iubesc, respect, inteleg pe mine insami, fiindca nu am ca pe cine sa il iubesc. Daca nu sunt in stare sa-mi iubesc aproapele, este putin probabil sa stiu sa Il iubesc, respect, ascult, urmez pe Dumnezeu. Experienta iubirii incepe cu iubirea de sine. Daca nu suntem in stare sa fim fericiti sau bucurosi, cum sa ii facem pe altii sa fie? Daca acceptam sa fim umiliti sau umilite, dispretuite, batute, sa traim intr-un cuplu chinuitor, care ne face sa ni se urasca cu zile si sa ne fie urat de noi insine, oare suntem mai crestine? Daca iubim in multe chipuri, nu vom intelege oare mai bine cum sa ne iubim semenii, umanitatea si pe Dumnezeu? De ce este dragostea, inclusiv cea erotica, cea care nu produce nimanui suferinta, o vina si un pacat? Sunt, toate, intrebari pe care le poate trezi o lectura proaspata a Evangheliilor.

Experienta iubirii incepe cu iubirea de sine. Daca nu putem sa fim fericiti ori bucurosi, cum sa ii facem pe altii sa fie?

Lipsa dragostei ne face amorali
Eu nu sunt foarte convinsa ca excesul de sex, ca acuplare, si vidul de dragoste nu sunt si altceva decat o reactie destrabalata, fizica si statistica, goala de suflet, intr-o lume secularizata. Poate ca sunt si o reactie la prea multele interpretari ale dragostei ca pacat. Nu stiu daca dragostea este un pacat. Stiu insa ca lipsa acesteia ne face amorali, daca nu cumva imorali, prin rautate, cinism si indiferenta. Cum am putea sa ne pretindem crestini daca postim, ne rugam si ne blamam mult, dar nu ne pasa cu adevarat nici de noi, nici de semeni?”

Mihaela Miroiu
Este prof. univ. dr. la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative Bucuresti.

Portret nerevendicat

Mi-ai refuzat dreptul la eternitate

acordându-mi desuetul drept la viaţă,

greşeală pe care am făcut-o şi eu,

faţă de copiii mei,

îmi amintesc sau

îţi aminteşti, mamă,

hai să ne amintim împreună

despre primul scâncet

şi despre mirosul de lapte

în care înotau cândva poemele mele

pe care le iubeam atât de tare încât

le alăptam în secret cu toate dorinţele mele,

poeme-bastarde pe care nu le arătam nimănui,

cum nu arăţi publicului paleta pictorului

care a creat capodopera

în plină lumină a iubirii

şi a aruncat paleta la gunoi,

mamă,                                                                                                  

ţi s-a întunecat vederea de la durerile naşterii,

ţi-au mucegăit principiile ascunse în lada de zestre,

ţi-au ros şoarecii certitudinile…

Tu ai păstrat paleta şi ai aruncat tabloul la recycle bin….

(din volumul Abonament-viaţă-moarte, editura Vinea, Bucureşti, 2003)