De prin gazete adunate…

de-la-pudoare-la-ipocrizie-543645.html

Picasso- Domnisoarele din Avignon

“De la pudoare la ipocrizie”- articol de Tudor Octavian

“În faţa unui tablou înfăţişând cu mult adevăr biologic o femeie goală, oricât de emancipat estetic ar fi bărbatul care contemplă tabloul şi oricât de autorizat s-ar referi el la virtuţile plastice ale imaginii, ceva tot mişcă în masculul din el.

În veacul al XIX-lea, Saloanele europene au fost mai pline ca niciodată cu “Nud”-uri, reprezentate ca atare şi nu în posturi mitologice şi decorative, ca în arta barocă. Puţini artişti însă s-au încumetat ca şi prin titlul gravat pe plăcuţa de aramă de pe ramă să mărturisească pasiunea lor naturală pentru feminitate. M-am amuzat întocmind un inventar al categoriilor de titluri frecvente la Saloanele oficiale de acum un secol din Paris, unde participarea mondială era dublată de o ipocrizie tot atât de mondială.

Un număr de artişti au renunţat la truvaiul imaginativ şi şi-au botezat goliciunile femeieşti simplu, cu numele de generic: “Nud”. Uneori şi cu unele complemente care, deşi nu aduceau nici un spor de interes la privitor, aveau o funcţie prietenoasă: “Nud pe canapea”, “Nud în iarbă”, “Nud pe malul mării”, “Nud în faţa oglinzii”. Cei mai mulţi însă procedau cu ocolişuri. În tablou, tot omul vedea o doamnă mândrindu-se cu bunătăţile trupului ei, dar artistul zicea în titlu c-ar fi vorba de “Meditaţie”. Ca şi cum femeile de asta se dezbracă sub privirile unui bărbat, ca să mediteze la idei înalte.

Când persoana nudă are în mâini o carte, tabloul se cheamă “Lectură”. Nu e ceva care să şocheze, dar dacă un bărbat ar fi zugrăvit pe o pânză gol şi cu o carte deschisă în faţă, situaţia ar fi de tot hazul. În situaţii în care modelul are un corp armonios, dar nu e la prima tinereţe, titlurile capătă marcaje alegorice: “Odihnă”, “Melancolie”, “Visare”, “Fructele verii”, “Lumină de iulie”…

Dacă modelul face pasul de la adolescenţă la domnişorie, pictorii fac şi ei trimiteri, prin titluri, la cele omeneşti ce o aşteaptă pe tânără. Cu un veac în urmă, o lucrare a francezului Greuze reprezentând o copilă cu un ulcior sfărâmat în braţe ducea cu gândul la pierderea virginităţii şi li se părea contemporanilor foarte curajoasă. Curajul pictorilor în titluri s-a oprit însă aici, iar la Saloane nudurile au continuat şi în veacul al XX-lea să poarte tot definiri aiuritoare, cum ar fi: “Aşteptare”, “Odihnă”, “Pe gânduri”, “Cochetărie”, “Fantezii”, “Sofaua roşie”, “Perdeaua verde”, “Covorul albastru”.

De parcă atunci când au înainte un tablou cu o midinetă lungită provocator pe o sofa, bărbaţii la sofa şi la culoarea perdelei se uită, nu la pântecul şi la sânii împricinatei.”