Imagine din centrul vechi al Varsoviei
Macii sunt peste tot la fel....Si simbolizeaza tot iubirea...
Locurile prin care a trecut Karol Voitila, viitorul Papa Ioan-Paul al II lea sunt sacre pentru poporul polonez
In aceasta micuta piata nu ne-am speriat de ploaie, am admirat Micuta Sirena poloneza si am vizitat buticurile din zona
In fata acestui pian mut, poti canta orice simfonie fara riscul de a nu fi aplaudat...
De la un butic la altul prin Cracovia si cu ochii pe ceas...
Concert duminical in Parcul Chopin din Varsovia
Am spus de mai multe ori , in mai multe locuri, mai multor oameni, ca mie nu-mi plac calatoriile reale, ca mai interesant mi se pare sa calatoresc in sufletele si mintile celor din jurul meu, de multe ori, fara ca ei s-o stie sau s-o doreasca(cui ii place sa fie folosit ca “material didactic”?), sa le deconspir nu misterul propriu fiecarui om ci sa incerc sa stabilesc puncte comune, sa construiesc poduri (care uneori se dovedesc fragile), sa daram ziduri, (care uneori nici nu exista, dar mie imi place sa le inventez, spre a-mi oferi iluzia ca pot trece dincolo de ele), sa intru pe fereastra in inimile celor care imi inchisesera usa…dar cate nu poti face intr-o asemenea calatorie in intimitatea celor din jur pe care ei isi imagineaza ca o stapanesc la modul absolut?
Cu toate acestea, Calatoria despre care va voi vorbi acum nu a fost una de anexare de identitati straine nici de patrundere fortata in sufletele si mintile nimanui.Sau poate a fost un pic si asta.Nu stiu.A fost poate ceea ce numim….noroc, dar eu, nu prea cred in asa ceva.A fost ca o mica opera de arhitectura care-ti poarta pecetea , careia i-ai dat drumul pe un rau sperand sa ajunga pe un mal si cineva fara casa , sa vrea sa locuiasca in ea sau sa te gaseasca datorita acelei case care-ti poarta pecetea, sa construiesti o casa adevarata.Nu conteaza pe care mal, in ce limba si din ce material.Mi s-a intamplat aceasta minune.Cineva a gasit micuta mea constructie si apoi m-a chemat.Totul a fost o intamplare, ati putea zice.Si acolo am descoperit ca nu eram singura si asta m-a bucurat.Nu aveam sa ne furam identitatile nici sa facem schimb de amintiri.Noi cei care vorbeam in franceza, suedeza, germana, poloneza, in primul rand, limba tarii gazda, in maghiara, in spaniola, in portugheza, am avut o limba comuna, alta decat limba franceza, in care s-au desfasurat orele de curs si in care am ascultat interventiile invitatilor:am vorbit despre pace, despre posibilitatea pacii pe pamant, despre iertare, despre istorie, crimele istoriei, despre Auschwitz, despre Solidarnosti, despre Popierusko, despre Katyn, despre copii Irenei Steindler, despre Katyn, despre cele 12 000 de impuscaturi care se auzeau in Muzeul Insurectiei din Varsovia de parca te-ai fi aflat acolo martor, incapabil sa opresti mersul zgomotos si crud al istoriei care nu inceteaza sa-si numere victimele…Si am vorbit ascultandu-l pe Chopin, a carui muzica ne-a insotit in diverse locuri si momente:de la concertul duminical din Parcul Chopin unde am ajuns la scurt timp dupa ce am coborat din avion, duminica, 13 iunie, pana la concertul live la care am asistat chiar in casa muzeu a lui Chopin pe care am vizitat-o.Totul iti vorbea si iti amintea cu inteligenta dar ferm, ca te afli in patria lui Chopin: de la afisele uriase care te intampinau chiar din aeroport, pana la bancile din parcuri si chiar strazi, banci muzicale pe care , daca le atingeai, incepeau sa-ti interpreteze o compozitie a marelui comnpozitor al carui an este sarbatorit in intreaga Polonie cu dragoste si veneratie.Am vorbit despre atat de multe ca mi-ar trebui multe zile sa povestesc cele simtite acum despre cele simtite si traite acolo de mine si de toti ceilalti in cele 7 zile pline cum nu am mai avut de mult in aceasta viata.Nu pentru ca noi, modesti profesori, de liceu sau universitari, cercetatori sau membri ai diverselor fundatii interesate de problema pacii, am putea opri mersul istoriei si am putea proclama Pacea universala si eterna pe pamant.Acest lucru nu-l poate face nici un om.Dar ne-am intalnit acolo pentru a invata noi insine lucruri noi despre pace si iertare din analiza si retrairea lucrurilor vechi, tragice din istoria recenta a Poloniei.Si pentru a le povesti si altora si mai ales, pentru a nu uita.
Casa memoriala a lui Chopin
Cu intarziere datorata unor motive obiective va anunt ca ma numar printre castigatorii concursului de proza arhiscurta organizat de Trilema.Iata textul meu care s-a clasat pe locul 4, dintr-un numar de 136 de texte.
-Credeam că ți-ai pierdut telefonul…Te sun de azi-dimineață.
-Credeam că ți s-a intamplat ceva rău, spuse în prima seara femeia cu glas dulce.
-Nu era decat un semafor defect și ne-am ciocnit în intersectie derutati…
-Credeam că vii să serbăm în doi ziua primei întâlniri,spuse femeia cu glas plâns a doua seară.
-Am înlocuit un coleg chemat urgent acasă.
-Dar mâine vei veni sigur la timp, spuse a treia femeie în una din cele trei seri bărbatului care-și pierdea telefonul, greșea intersecțiile, zilele aniversare.
Posted in Proza arhiscurta
Tagged concurs, juriu, pierdere, proza arhiscurta, sarbatoare, Trilema
Ţi-ai imaginat vreodată Jocul?Se vorbea atât de mult despre el, ca despre o cameră interzisă, o jivină otrăvitoare, scalpul unei umbre se mişcă şi îşi revendică trupul, jocul fiebinte implorând apa să-l stingă, apa cerşind maluri să se reverse, jocul fără zaruri, fără jucători, mese şi sume uriaşe puse la bătaie.Ţi-ai imaginat că există un joc neinventat?Eu îl aud:când mă strecor noaptea printre porţile închise ermetic, când sparg toate codurile castităţii voastre preţioase, impecabile, pe care nu le mai poţi deosebi de cele adevărate, porţi care se roagă să fie deschise, să audă cum umbra se lipeşte de ele şi le lasă ca un grafitti semne de ne-bună purtare şi de insomnie molipsitoare, curgând insiduoasă pe filele unor gânduri impure.Jocul strângând vise albe pentru zile negre şi coşmaruri pentru zile albe.Jocul strâns într-o batistă de unică folosinţă, atârnând în lăzi de zestre ciuruite de carii şi molii uriaşe,jocul ascuns în cifruri de nepătruns, jocul sperând să fie jucat până la capăt de o echipă care a pierdut toate jocurile vieții și ale morții, visând la șansa de a trage într-o zi la loteria jocurilor jocul cel mare care să-i facă staruri peste noapte, sau jocul pierdut de o echipă care a câștigat toate jocurile inventate dar pierde jucând un joc neinventat.Ei aleargă pe o arenă plină cu spectatori care au auzit de noul joc dar nu l-au văzut, ale cărui reguli nu le cunosc, pe al cărui arbitru nu-l zăresc, a cărui miză n-o știe nimeni…Jocul care trece numai odată pe la ușa ta ca un poștaș nepregătit care nu cunoaște străzile și numele locatarilor , nici nu știe ce duce în tolba lui de poștaș, dar speră să primească bacșiș pe care oricum nu are unde să-l cheltuie, e un bacșiș inutil, ca o monedă ieșită din uz, ca o bijuterie falsă, ridicolă, ca o cremă expirată care îți va grăbi îmbătrânirea…Jocul uitat de cineva într-o cutie goală în tramvai, e atât de comod să fii atât de mic încât să încapi într-o cutie goală și atât de greu încât să nu te poată clinti de pe scaunul pe care ocupi un loc fără bilet, refuzând să fii schimbat la casele de schimb ale jocurilor ca orice joc de duzină, jocul răspândindu-se pe străzi ca din calele unui vas eșuat, pe care nimeni nu-l mai poate apoi strânge și depozita cuminte în spațiile de unde a evadat .Tu ai jucat vreodată acest joc?
M-am săturat de mult să fiu câinele aşteptând aprinderea becului şi livrarea porţiei de fericire a simţurilor, indiferent care sunt ele, aşa că nu am vrut ca ziua de miercuri să fie legată de o doză de fericire prin transmiterea la un canal tv care de altfel mi-e foarte drag, AXN a serialului Lost, aşa că mi-am procurat toate episoadele ultimei serii a cunoscutului şi de neuitat serial.Eram tentată să scriu:Lost a a fost unul din serialele cele mai îndrăgite…:Aş greşi:este pentru mine un serial de neuitat, de neînlocuit şi nu mă identific aici doar cu cei care au fost atraşi de senzaţionalul întâmplărilor, de ineditul situaţiilor, de răsturnările bruşte de final, de surprizele vizibile de la un episod la altul…
Şi pentru că nu am avut răbdare să aştept zilele de miercuri, am vizionat cu emoţie, cu nerăbdare crescândă de la un episod la altul ultimele episoade ale seriei.Ultimul episod, mi-a lăsat, şi cred că nu numai mie, un gust teribil de amar…Fără să fi citit nici alte opinii ale altor fani ai filmului, comentarii ale specialistilor, fără să fi lăsat timp ca impresiile teribile despre serial şi despre ultimele două episoade pe care le-am văzut cu sufletul la gură, azi-noapte, să se sedimenteze, fără să am un limbaj de specialitate, căci nu sunt critic de artă, voi spicui aici cîteva impresii subiective, pe alocuri…dezlînate dar încă nu mi-am revenit din şocul acestui final, previzibil pentru unii, de neimaginat şi de neacceptat pentru alţii: oricine a observat că acţiunea se desfăşura paralel în două planuri, cel “Real”, al vieţii personajelor pe continent, unde aveau din cînd în cînd scurte flash bakuri, şi altul “ireal”, pe insula misterioasă unde se reîntorseseră pentru a-şi desăvîrşi misiunea, de care nu toţi păreau că sunt conştienţi, dar spre care erau atraşi în mod irezistibil, cauzele acestei chemări părînd a se explica în acest ultim episod. Dar dacă credeţi că se vor fi dezlegat toate nodurile gorgiene ale faptelor personajelor, acum, în ultim ul episod, veţi fi dezamăgiţi sau vă veţi simţi neîmpliniţi, dorind, cel puţin eu asta am simţit, să fi existat un alt sfîrşit al serialului. Nu voi divulga pentru cei care au răbdarea să aştepte serialul pe AXN, toate soluţiile alese de scenarişti, care, mi-am dat seama, au impregnat în serial multe elemente de mitologie, mult fantastic, mult real mascat sub umbrela fantasticului, multă suferinţă şi durere .Aş pune doar cîteva întrebări la care serialul a lăsat interpretările deschise:
De ce a trebuit să fie ucisă mama celor doi băieţi gemeni, demult într-un trecut al Insulei, la care scenariştii se întorc mereu pentru a ne ajuta să înţelegem logica acţiunilor personajelor "naufragiate" pe insulă?
Cei doi gemeni ar putea fi o interpretare a lui Abel şi Cain?
Femeia care îi creşte, trăind într-o tinereţe perpetuă, este un fel de zeitate protectoare a Insulei care aşteaptă sfîrşitul eliberator înainte de a-şi fi definitivat deplin misiunea de apărare a Insulei?
Cei doi gemeni reprezintă de fapt principiul Binelui şi al Răului, vechi de cînd lumea şi aflaţi într-o luptă permanentă, părînd că triumfă cînd unul cînd altul, în funcţie de cîţi sunt cei implicaţi în susţinerea lor?
De ce au fost aleşi ei, pasagerii zborului Oceanic 815 spre a fi debarcaţi sau naufragiaţi pe insulă?Doar pentru că, aşa cum spune Iacob la un moment dat, într-o imagine post mortem, viaţa lor pe continent, nu avea nici un sens?Atunci am putea înţelege că Insula este aceea care le dă un sens vieţii şi căutărilor lor?
De ce atît de multe grupuri şi grupuleţe ostile pe insulă, de ce atîtea crime inutile, victime inocente într-o anumită dimensiune, vinovate în alta, oameni care plătesc cu viaţa pentru a nu-şi fi găsit la timp un sens existenţei, oameni care în sens comun, sunt vinovaţi de egosim, trădarea faţă de sine şi faţă de alţii, criminali la propriu şi la figurat dar care scapă, cel puţin, pînă la un punct, nepedepsiţi?
Ce e cu altruismul acela admirabil al lui Jack care-şi vindecă duşmanul, pe cel care avea să-i provoace moartea, în planul aşa-zis ireal, al insulei, dar care către final devine complet real şi plauzibil?
Voi continua cu seria întrebarilor şi a răspunsurilor despre film în alt post.Sper.
Posted in Muzeul emotiilor mele
Tagged amar, cainele, final, lost, mister, Pavlov, reflexe conditionate
La editura Contemporanul.Ideea europeana a aparut cartea de eseuri despre opera marelui prozator, Nicolae Breban, Arca lui Breban, al carei autor sunt eu.Cartea se poate procura din orice librarie.Mentionez ca acesta nu este decat un scurt fragment din teza mea de Doctorat, nepublicata, Puterea in literatura contemporana. Lansarea va avea loc in ultima saptamana din luna iunie la Muzeul National al Literaturii Romane, Bucuresti.Voi posta un anunt pe blog, daca va dori sa-mi faca cineva onoarea sa participe.Cartea poate fi procurata si de aici.arca-lui-breban-p-168.html
