Femeia din mijlocul cercului

Aceasta ar trebui să fie aleea…Da, da, parcă era pe lângă un minimarket de cartier…Apoi treci pe lângă un părculeţ de joacă pentru copii, pe lăngă băncile eternilor pensionari care stau în faţa blocului şi împart lumea de mii de ani…Da, acesta trebuie să fie blocul. Nu au interfon, ciudat bloc rămas neconectat la civilizaţie.Cu atât mai mult nu au portar.Cu ce să-l plătească?Poate din cei 25% retrași de pe statul de plată al bugetarilor?Sau din pensia domnilor care stau la intrare zi și noapte?Mai știi?Ar putea chiar dumnealor să păzească blocul. De cine să-l păzească?Ce i-ar putea tenta pe potențialii hoți să fure de aici: nici un vip pe aici, nici o mașină de lux în parcare.Și atunci? Un bloc banal, uitat parcă de timp, locuit mai ales de pensionari și de profesori.E o meserie la modă.Nu știați ?E atât de ușor să ajungi profesor…Toate universitățile scot profesori pe bandă.Tot felul de profesori : profesori de întuneric, profesori de lumină, profesori de tristețe, profesori de tăcere…Totul poate fi reînvățat și predat ca o disciplină oarecare.Cu condiția ca să existe oameni care să aibă disponibilitatea de a li se preda sau de a se preda în mâinile cuiva.De pildă, tu ai avenit aici în urma acelui anunț care fusese scris special pentru tine : Profesor de culoare, estompez culorile prea puternice dăunând grav perspectivei sau redau culoarea celor decolorate de prea mult uz sau abandonare . Posed cele mai moderne tehnici de incizare ale culorii care nu lasă cicatrici vizibile .Efectuez transplanturi de roz, alb, albastru sau alte culori aflate pe cale de dispariție. Va rog să vă programați din timp, nu se admite anularea rezervărilor.

De câtva timp observai cum toate lucrurile din jurul tău începeau să-ți piardă culoarea alunecând încet-încet spre gri sau confundându-se unele cu altele ca în pictura aceea pe care învățai să o realizezi în clasa I la școală suprapunând cele două jumătăți ale unei foi de desen pe care ai aruncat la întâmplare și cu inconștiență viermișori colorați din tuburile de acuarele recent achiziționate de mama pentru prima zi de școală. Le suprapui curioasă despre ce se poate întâmpla și constați că îți iese un fluture minunat cu asemenea culori pe care nu l-ai văzut niciodată dar care te umple de mândrie pe tine și pe cei din jurul tău care te și văd déjà un artist de talia lui Dali.De data asta nu știi cine s-a jucat cu culorile din viața ta, le-a suprapus și ceea ce a rezultat nu a mai fost un fluture inofensiv ci un monstru cromatic devorându-ți liniștea și hrănindu-se cu puținele rezerve de culoare din trecutul tău. Ajunseseși la limită, nu mai aveai nimic de dat, riscai să devii în curând o pată gri pe un asfalt traversat de sute de existențe colorate, nu se știe cum și de cine.

Verifici încă o dată numărul blocului, scara, apartamentul.Da, aceasta trebuie să fie….Pui mâna pe clanță și e ca și cum ai fi obținut o victorie  asupra  acelor bătrâni de pază la intrarea în bloc.În pofida lor, reușești să intri în scara blocului.Ca în orice scară de bloc, afișe ale unor specatcole vechi, noi, pliante, teancuri de reviste promoționale atât de vechi de parcă ai fi intrat din greșeală într-un anticariat.Aștepți ca din spatele teancurilor de fotografii îngălbenite să-și facă apariția un anticar uitat de timp să-ți propună un afiș cu Maria Tănase sau Zavaidoc la un spectacol care are loc diseară.Oare blocul acesta nu are un administrator sau o femeie de serviciu care să mai facă pe aici un pic de curățenie ?Nu de alta, dar orice client al profesorilor din bloc, ar fi alungat de această primire.Dar tu ești atât de hotărâta să nu renunți încât treci peste această anicameră ciudată și vrei să urci.Ciudat !Acolo unde ar fi trebuit să se afle scara, privirea se împiedică de o mulțime de plante, suspendate, sau în ghivece, plante uriașe cu frunze care te ating ca o mângâiere, intens colorate, cu nuanțe de verde diferite, de la un verde crud, primăvăratic la un verde intens, din miez de vară sau un verde alunecând spre cafeniul tomnatic, plante vii, acoperite de flori atât de viu colorate âncât simți că privirea ta care a început să uite cum arată culorile, se simte agresată și nu mai poate suporta atâta strălucire cromatică. Cu teamă, te apleci să-ți ferești privirea de atacul culorilor și dintr-o dată, îl simți :parfumul !Da !E chiar parfumul de a cărui existență uitaseși de mult dar a cărui nostalgie te însoțea pretutindeni. Parfumul acela vechi al primei cutii de culori primite cadou cu care pictai acei fluturi ce te făceau sa pari genială în ochii celor din jur !Sau parfumul primei rochii de bal, confecționate dint-o maramă aurie , de borangic din lada de zestre a bunicii, cu miros de levănțică și alte arome misterioase necunoscute !Sau parfumul unor buze strivite între dinți, parfumul sângelui rămas apoi în colțul gurii ca  petală de garoafă roșie !Atâtea parfumuri care se asociază cu o lumină intensă care face ca toate lucrurile să capete contururi stralucitoare de cerc aprins prin care trebuie să sari spre a ajunge dincolo.Nu știi unde. Ajungi în mijlocul unei camere în care lumina e atât de intensă încât ai aimpresia că ești în interiorul unui fruct portocaliu, nepământean , sau poate în interiorul unei nave cosmice înaintând insesizabil printre sori luminoși care își revarsă lumina printre hublourile uriașe ale acestui spațiu primitor cum nu ți-ai imaginat vreodată că poate exista. În camera sau mai degrabă ceea ce pare a fi o cameră sau un atelier vezi un grup de copilași în alb, așezați pe scaune sau în picioare la ceea ce pare a fi o lecție de pictură.Fiecare dintre ei are în mâna stângă o paletă încărcată de culori intense, vii, mișcându-se parcă pe paletă, zvâcnind nerăbdătoare să fie întinse pe un tablou, iar în mâna dreaptă țin două-trei pensule de mărime diferite încât nu știi cum de reușesc să efectueze în același timp atâtea lucruri : să stăpânească revolta culorilor de pe planșetă, nerăbdarea pensulelor și calmul pânzei albe de pe șevalet care așteaptă să fie acoperită de culori și forme.Copiii sunt îndrumați, desigur, nu poate fi decât profesoara de Culoare, o femeie tânără, iradiind din priviri căldură și blândețe, iertare și înțelegere, care se plimbă printre ei și le șoptește ceva la ureche.În mijlocul cercului format de acești copii stă Modelul.Spre ea se îndreaptă atenția și ochii tuturor.Nu e o femeie tânără, deși nu are riduri. Nu e o femeie fericită. Deși nu plânge. Nu e o femeie dezbrăcată deși hainele de pe ea și-au pierdut culoarea. E o femeie singură deși în jurul ei se află Profesoara de Culoare și copiii în alb.Stă acolo nemișcată, Femeia fără culoare, în timp ce pânzele copiilor se umplu de culoare.Din când în când, femeia  cea caldă se apropie și verifică munca micilor pictori.Mai adaugă o lumină, mai îndulcește o trăsătură, mai înlătură o umbră.Apoi se întoarce la locul ei, unde, în fața unui șevalet, colorează și ea chipul modelului, deși nu are nici culori, nici pensule.Ești fermecată de spectacolul la care asiști fără voie.Simți nevoia să pleci înainte de a fi observată.Nu înainte de a contempla câteva secunde chipul femeii care a început să prindă viață și culoare.Îți pare atât de cunoscută !Prietenoasă !O cunoști foarte bine pe femeia aceea din mijlocul cercului.Ai vrea să verifici căldura pielii și strălucirea din ochii ei.Întinzi mâinile spre a-i pipăi obrajii, ochii, buzele și înțelegi că tu ești femeia din mijlocul cercului….

Lecturi de vacanta

A venit rîndul şi volumului 3 din Millenium, Castelul din nori s-a sfărâmat, cunoscuta trilogie a lui Stieg Larsson publicata de editura Trei si aflata în topul vânzărilor. Am citit cu sufletul la gura primele doua volume: Bărbaţi care urăsc femeile şi Fetiţa care s-a jucat cu focul. Cumparasem volumul 3 imediat dupa lansare dar din pacate a trebuit sa treaca aproape un an, sa astept concediul, pentru a avea timp sa citesc o carte despre  care nu pot spune ca imi imbogateste bagajul cultural ci doar ca ma delecteaza, chiar daca, avand in vederea cariera de jurnalist de investigatii a autorului, istorisirile din carte au puncte de plecare in realitatea politica a Suediei actuale.De data asta suspansul m-a ţinut mai puţin captivă deşi senzaţionalul întâmplărilor s-a menţinut la aceeaşi înălţime.

Supravietuirea  incredibila a partenerei de investigatii a lui MichaelBlomkvist, Lisbeth Salander este elementul-cheie care care contribuie la rezolvarea unora dintre firele naratiunii ramase in suspans in volumul trecut, in timp ce alte enigme se nasc  asteptand sa fie descifrate.Daca autorul trilogiei cu un succes international atat de mare, Stieg Larson , nu ar fi disparut atat de devreme, imediat  dupa ce predase volumul editurii, am fi asistat la o sexalogie.

Aparitia celor trei volume a fost insotita de recomandari din partea unor nume de scriitori si  ziare celebre:

“Un roman care te prinde in mrejele lui.“(Financial Times);

Lisbeth Salander intriga, provoaca admiratie si atrage in mod irezistibil.Nu s-a mai intalnit pana acum un astfel de personaj  in literatura politista…capacitatile ei depasesc limitele oamenilor obisnuiti…O lectura totala.”(The Times)

“Cel mai bun thriller pe care l-am citit vreodata…Daca vrei sa iei cu tine o carte in cea mai lunga excursie din viata ta, Fata care s-a jucat cu focul este alegerea perfecta.“(Evening Herald)

Atentie:Thriller care creeaza dependenta.Cine gusta genul va fascinat.(Elle)

Mai adaug ca deja primul volum a fost ecranizat in Suedia si ca se bucura de un mare succes.Vizionand acest trailer am devenit deja curioasa sa vad filmul.

“

Cu ce se hraneste Presa?

Cu fiecare eveniment pe care presa îl prinde din zborul ei deasupra unui cuib de cuci, îl agaţă cu furie, îşi înfinge ghearele în potenţiala pradă ca să se convingă că are din ce se hrăni zile bune , îl răsuceşte pe toate părţile şi se aşează cu el  undeva pe o culme aparent liniştită unde îi face disecţia înaite de a se convinge că prada ei are toate calităţile  spre a-i putea asigura supravieţuirea câteva săptămâni măcar,  mă conving tot mai mult că oamenii au mereu nevoie de divinităţi şi de aceea au mai inventat, nu cu prea mult timp în urmă, cam pe la începutul secolului XVII, încă una: Presa.

Când oamenii uită să o hrănească cu hrană naturală, ecologică, trecută prin toate filtrele de securitate, ca să nu existe riscul ca Presa să fie contaminată cu niscaiva viruşi ori bacterii letale, Presa se revoltă şi îşi caută ea însăşi hrana de supravieţuire. De pildă, se gândea ea Presa, ce să tot caut eu alge, crabi, tot soiul fructe de mare, că doar nu sunt vegetariană, şi dacă tot e vară, e atâta lume la mare, hai să căutăm aici ceva bun de ronţăit, că acuşi vine toamna şi iar mă îndoapă aştia cu muraturile ce stau încă din 9o încoace pe lista mea de aşteptare. Zis şi făcut. Şi a pornit Presa la vânat. Şi s-a oprit undeva între staţiunile Neptun-Olimp unde un grup de oameni paşnici îşi făceau concediul, pe bani proprii, că Uniunea nu le dă nimic pe gratis, aşa cum spun gurile rele şi invidioase care nu pot ajunge la struguri şi de-aia spun că sunt acri. Ba mai mult, Uniunea nu le publica nici cărţile gratis, bieţii scriitori sunt obligaţi să plătească pe la diverse edituri aflate şi ele în situaţie critică, dacă vor să-şi vadă operele publicate.(De cele mai multe ori însă, cum se întâmplă şi cu subsemnata, ne mulţumim cu scrisul virtual). Aşadar, printre aceşti artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi, şi-a găsit Presa o pradă bună de luat, în persoana unui tânăr avocat, Dan Chitic, din familie de scriitori, el însuşi un suflet sensibil şi lucid, (mă rog, în ziua de azi, luciditatea ucide sensibilitatea, dar asta e, mai sunt şi excepţii). Ca orice tânăr sensibil , avocatul nu putea rămâne indiferent la spectacolul trist al acestei ţări din ultimii ani şi era păcat să rateze şansa de a-i pune întrebarea celui care se afla şi el prin zonă, Preşedintele României, curios, în mod absolut spontan, să primească un răspuns pe loc sau prin gura presei care se afla pe undeva la pândă:”să-ţi fie ruşine pentru ceea ce ai făcut cu ţara asta!”Răspunsul nu s-a lăsat mult timp aşteptat. Îl ştiţi toţi, îl tot plimbă Presa de la un ziar la altul, îl priveşte din toate unghiurile, îl apropie, îl depărtează, doar-doar îl va transforma în ceva mai mare. Şi a tot disecat presa cazul Chitic pe toate părţile ca să vadă cât de comestibil este şi cât rezistă cineva plasat dintr-o dată la o aşa mare înălţime: ba că e îmbibat cu alcool şi asta îi dă şanse să reziste mai mult schimbărilor de temperatură şi de opinii, ba că prada are prea multe urme de violenţă pe corp spre a mai putea fi comestibilă, ba că potenţialele victime ar fi în căutare de “agresori” spre a putea contempla chiar şi din postura de victimă lumea de sus, din regatul Presei…Dar mai există şansa, pe care orice potenţială pradă o ştie, ca “victima” să devină mai interesantă decât “atacatorul” iar cea care culege roadele altercaţiilor şi substiuirii victimelor, doar atacatorul rămânând acelaşi, să nu fie alta decât Presa. Iar victimele recad încet-încet în anonimatul confortabil şi liniştit, dar nu se ştie până când…

Motive conjugale de multumire

-Ești mulțumit?Uite, am tras jaluzeaua…Până la capat, să nu se vadă din tramvai ce fac eu în bucătărie…Deși până la tramvai mai e o străduță întreagă, de fapt, o alee, pe care trec oameni și care, desigur, nu au alt scop pe ziua de azi decât să mă admire pe mine în bucătărie…Poate am o rețetă  specială de a opri timpul în loc și cineva dorește să mi-o fure…Da, văd și eu, o armată de paparazzi sunt pe urmele noastre să ne filmeze, să ne spioneze, mâine vom deveni vedete…Știu, tu ești un tip discret, pudic, chiar și la mare faci plaja în locurile cele mai retrase, departe de apă, de oameni…De parcă noi doi suntem construiți din roci speciale, din gânduri speciale, putem fi iradiați de dragostea de viață a celorlalți și de aceea ne ferim cât putem de ei…Ai spus ceva?Nu, iartă-mă, chiar nu am auzit?Ai spus ceva?Nu am auzit…crede-mă, dar tu nu mă crezi niciodată, ai senzația că eu conspir împreună cu tot universul împotriva liniștii și nevoii tale de cât mai multă intimitate.Mă scuzi…Sună cineva,….Trebuie să deschid…Tu nu aștepți pe nimeni.Nici eu!Cine să vină la noi?Nici noi nu mergem nicăieri în vizită ca să nu fim apoi nevoiți să-i ivităm și noi pe ei.Că te deranjează discuțiile, cheful de confesiunile pe care îl trezește un pahar…Mai ales, privirile pe care mi le aruncă invitații, soții prietenilor tăi. De parcă ar avea ce vedea la mine.Nu au, dar dacă mi se adresează, e firesc să încerce să mă privească în ochi.Unii chiar comit imprudența de a mă tutui.Naivă, la început îi tutuiam și eu.Până când am înțeles că această apropiere era din nou pentru tine o dovadă a complicității noastre, a mea  și a prietenilor noștri împotriva ta. Poate chiar…eram amanta unuia dintre ei…Și de aceea nu am mai invitat pe nimeni pe la noi. Nici noi nu ne-am dus nicăieri. Plătim facturile online, comandăm mâncarea la diferite restaurante discrete, doar plecatul la muncă ne mai ține un pic legați de lume.Cât un fir de păianjen…Noroc cu agențiile virtuale de locuri de muncă…Sunt pe cale să-mi găsesc un nou job: comod, fără stress, fără colegi de muncă curioși, fără colege invidioase pe toaletele mele, un job de acasă…Voi lucra acasă…va fi minunat să nu mai văd tristețea și teama din ochii tăi ori de câte ori mă privește cineva.Cu ce drept se uită ei la mine?Cu ce drept așteaptă să le răspund când mi se adresează? Suferi atât de mult încât ai spart toate oglinzile din casă, gelos pe faptul că ele mă pot vedea…Uite, am stins până și lumina.Nu e nevoie să ne vedem.Vrei să mă atingi?Da, sunt aici. Nu am plecat nicăieri, nu am unde să plec, ai încuiat tot, ai aruncat toate cheile, ai uitat și tu unde…Atinge-mă, dacă a mai rămas ceva din mine…Esti sigur că nu ne vede cineva?

PROIECT interesant aici pe blogul lui Ioan Bistriteanul.Succes!

Terra, numele unei stațiuni pe litoralul românesc

Terenul pe care se va construi stațiunea

(Imagine preluata din România libera)

Am aflat cu plăcere sau …neplăcere, nu știu încă, despre faptul că se pregateste nașterea unei noi stațiuni pe litoralul românesc.De ce să ne îngrijim de cele deja existente, de ce să le modernizăm și să încercăm să împiedicăm plecarea turiștilor spre alte zone nu atât mai  exotice cât mai bine îngrijite, cu oameni mai amabili, mai ospitalieri și nu în ultimul rând, mai accesibile ca preț, când e mai ieftin să construiești ceva de la bază?Nu sunt de acord cu prejudecata că ar fi mai ieftin să clădești ceva nou decât să încerci să repari ceva vechi.Mai ieftin nu cred că va fi, dat fiind intențiile constructurilor care au scopuri de-a dreptul impresionante:este vorba de o stațiune de tipul all-inclusive , prima de acest tip de pe litoralul românesc, ce se va întinde de- a lungul plajei și falezei  Mării Negre în intravilanul comunei 23 August, zonă situată între Costinești și Olimp. Noua stațiune,  va cuprinde doua hoteluri cu 13 etaje, 40 de vile, un heliport si terenuri de minigolf. În plus, va beneficia si de o bază de tratament, pentru odihnă si refacere, dotată cu aparatura ultramodernă. Pentru punerea în practică a acestui minunat proiect, rețelele tehnico-edilitare din localitatea 23 August vor fi extinse si completate cu rețele de canalizare, apă potabilă, gaze si telecomunicații. Există temeri că nașterea acestei perle a litoralului se va clădi pe distrugerea ecosistemului românesc și că nu va atrage chai atât de mulți turiști din cauza prețurilor care nu vor fi tocmai accesibile românului care deja trebuie să se învețe să trăiască cu 25% mai puțină bucurie, mai puțină fericire…mai puțină vacanță….O parte din bani vor fi investiți de către o firmă austriacă, reprezentantul Ambasadei Austriei precizând ca aceasta este cea mai mare investitie austriaca in domeniul turismului realizată de către țara sa in România.Lucrarile vor începe peste circa un an, dupa obtinerea tuturor avizelor. Investitorul este optimist si speră că va termina construcția intregii statiuni in termen de un an de la demararea lucrărilor.Se speră oare ca prin această investiție să atragem turiștii români aici în defavoarea Bulgariei și a Turciei?Nu prea sunt șanse să recuperăm avansul puternic pe care aceste țări și l-au luat înaintea noastră.Chiar dacă și alți investitori ar prelua exemplul Austriei.

Cui ii este teama de o pisica?

Ati face vreodata asa ceva?Sa lasati o pisica sa stea 15 ore inchisa intr-o cutie de plastic, spre disperarea stapanilor ei care au inceput sa o caute si au auzit-o miorlaind de undeva dintr-un spatiu inchis…Si apoi au postat filmul claustrarii surprins de o camera video amplasata chiar deasupra cosului de gunoi, sarmanei pisici pe internet .Ce credeti ca s-a inatmplat?Lumea virtuala s-a mobilizat impotriva atacatoarei si cere, nici mai mult nici mai putin decat moartea sau macar sa fie pedepsita cu inchisoarea.

Abonament la vacanță…

S-a mai dus o vacanta si vorba cantecului de inima albastra…”Îmbătrânesc și-mi pare rau”.Cand s-a dus asa repede? Și unde s-a dus? Îmi dați voie să mă duc după ea s-o caut?Parcă mai ieri începea și eu îmi făceam planuri că voi face o mulțime de lucruri, că voi realiza tot ce nu am realizat în timpul anului școlar. Voi termina de citit cărțile abandonate din lipsă de timp, le voi începe pe cele ce zac nedesfăcute în pachetele pe care le cumpăr indiferent ce sacrificii fac pentru ele…Voi face pe jos excursii prin București să descopăr locuri neștiute, îmi ziceam la începutul vacanței, voi face fotografii multe și inedite, voi merge la film cât mai des la Mall, voi cheltui orice secundă spre instruirea și îmblânzirea sufletului meu rebel….Îmi voi vizita toți prietenii pe care nu i-am mai vizitat de mult sau măcar le voi da telefon.Voi citi teancurile de reviste și ziare care m-au determinat prin ceva să le cumpăr, și le voi citi, chiar dacă știrile de acolo au expirat de mult iar rețetele de slăbire recomandate, și-au dovedit ineficiența. Voi asculta multă muzică: în metrou, pe stradă, în mașină, voi asculta orice gen de muzică și poate chiar voi păși în pași ușori de dans pe stradă dimineața stârnind invidia pensionarelor și a gospodinelor pentru care tot anul înseamnă o vacanță permanentă. Voi învăța limbile străine pe care mi-am propus demult să le deprind din pasiune, pur și simplu, nu neapărat spre a-mi găsi un nou job.Și mai ales, vacanța aceasta, îmi spuneam, voi sta mai mult la mare, mă voi trezi prima dimineața, îmi voi așeza prosopul chiar lângă apă să ascult cum se lovesc valurile de mine, imaginându-mi că sunt pe puntea unei ambarcațiuni.De ce nu?Poate chiar voi închiria o ambarcațiune cu cei apropaiți și ne vom muta vacanța pe mare…Voi da petreceri pentru orice mic eveniment care se va fi petrecut în această vacanță uriașă:da, de ce vă mirați?”Dar ce vârstă ai mata, madam?”Vă întrebați poate ușor ironici.Și pe ce planetă locuiești?În ce sistem solar?Aici la noi ziua are doar 24 de ore, și după unele studii savante, și ele ar fi devenit doar 16…Și atunci Madam, cum puteai crede că poți realiza toate acestea într-o vacanță”?

Da, dragii mei, vacanța mea s-a cam dus…Dacă o găsiți, spuneți-i să mai treacă și pe la mine, deși nu am mai plătit de mult abonamentul….

Marea…inepuizabila sursa de inspiratie…

“Într-un grăunte de nisip să vezi o lume,
În muşeţel – un rai şi-o auroră;
Cuprinde-n palmă infinitul fără nume,
Cuprinde veşnicia într-o oră.”

William Blake(1757-1827)

 

Aivazovski (1817-1900)-Pescarii

Aivazovski (1817-1900)-In furtuna

Tarmul marii

Aivazovski – Rasaritul soarelui

Odilon Redon-1840-1916(pictor impresionist)

Marea la Estaque-Cezanne(1839-1906)

Denis Dupon-Nocturna-Marea tacuta

Gauguin-(1848_1903)Tahiti

Joaquin Sorolla- Plimbare pe malul marii

El canta pe tarm. Perfida,

unda marii s-alinta.

Ea zicea: Ma simt silfida,

prinde-ma – si sunt a ta…

Marea chicotea: – Ha! Ha!…

Si-a sarit in apa fata.

Unda marii, inspumata,

doar atata astepta.

Ca pe-o floare-n vant o poarta

valul viu si apa moarta.

El o cauta-n zadar:

trupul ei mereu isi pierde

in argint albastru-verde

auriul chihlimbar.

Iata – atingand nadirul

sanii goi si trandafirul.

Dar cu mana prin safire

pescuitu-i o poveste

fara margini, ca si marea.

Consumata-n stralucire,

ziua nu le-a dat de veste

sa-si consume-imbratisarea.

E tarziu. Cand – beat de dor -

el o prinde si-o saruta,

unda marii scade, muta,

tremurand in jurul lor.

Unde-s tarmurile?… Nu-s.

Doar azurul jos si sus,

clatina pe valuri crete

tulburata frumusete,

ani de fum, eoni de foc.

Osie de vis a lumii,

ei – in lingusirea spumii -

ard rotindu-se pe loc.

Toate-n jur se sparg, se curma,

se desfac, se prabusesc.

Numai ei nu mai sfarsesc

sarutarea cea din urma.

- Prinde-ma si sunt a ta,

murmura apa livida.

Iat-o prinsa! Dar a cui e?

Unde-i sprintena silfida?

Unde-i cel ce-o cauta?

Joaca apa amaruie

neagra-vanata-verzuie. . .(St.Augustin Doinas)

Gheorghe Petrascu-Femeie in roz pe malul marii

Sabina Balasa (1932-2008)- Nasterea lui Venus

Aceasta mare e acoperita de adolescenti

care invata mersul pe valuri, in picioare,
mai rezemandu-se cu bratul, de curenti,
mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n unghi perfect
si ii contemplu ca la o debarcare.
O flota infinita de yole. Si astept
un pas gresit sa vad, sau o alunecare
macar pan’ la genunchi in valul diafan
sunand sub lenta lor inaintare.
Dar ei sunt zvelti si calmi, si simultan
au si deprins sa mearga pe valuri, in picioare.

(NICHITA STANESCU)

Sabin Balasa

Confuzii, inhibiţii, …

E cineva care nu a încercat nici una din aceste stări?Bravo lui…Problema e că nu conştientizăm imediat că suntem victima uneia dintre ele. Se întâmplă mult prea târziu să realizăm că am făcut o gravă confuzie:care ne-a costat, nimic altceva decât viaţa noastră.Nu putem merge la bancă să mai scotem anii pierduti sau o eventuală dobândă, nu putem regăsi pe nici un cont stocat cu o dobândă uriaşă, timpul pierdut.Şi asta pentru că am căzut pradă unei confuzii…Am crezut că timpul are cu noi o infinită răbdare şi că îl putem recupera şi retrăi a doua oară cu adevărat…

Ţi-e teamă să spui ceea ce voiai să spui sau pur şi simplu ai uitat să mai gândeşti clar, logic, spui fără să gândeşti , cuvintele se aşează singure în gura ta corecte din punct de vedere gramatical dar departe de ceea ce ai fi vrut tu.El sau Ea din faţa ta te sperie, te complexeaza…Te simţi…inhibată să spui, să descoperi, să dezvălui altora adevărul despre tine…Inhibiţiile te împiedică să fii spontan(ă), naturală…Şi pierzi din nou, deşi ai avut atâţi aşi în mână şi desigur, dai vina pe cei ce te-au educat şi ţi-au spus mereu:”Nu e voie!Mai stai!mai gândeşte-te…şi abia apoi vorbeşte!”Şi când vrei să vorbeşti, constaţi că nu ai cu cine…nu ai cui să-i spui…Şi cine are cu adevărat nevoie de dezinhibiţiile tale?Nimeni altcineva decât tu însuţi…

Muntele, fluviul, focul…

Tu ai vazut muntele?

aseara cand ne-am culcat nu era decat o pietricica

intre noi doi, eu voiam sa o pun intr-un colier,

tu- intr-un inel,

dar dimineata ea se transformase intr-un munte

care ne separa definitiv

si nu mai puteam sapa intre noi tuneluri

sau poduri pe care sa le traversam

unul spre celalalt…

Tu ai vazut muntele?

Tu ai vazut fluviul?

aseara cand ne-am culcat nu era decat o lacrima

care ne separa,

tu voiai sa o imortalizezi intr-o fotografie,

eu – s-o colectionez intr-un album desuet…

Dimineata cand ne-am trezit intre noi

era un fluviu pe ale carui maluri

abia ne mai zaream

si toate ambracatiunile erau demult sfaramate

fara putinta de a mai traversa

unul sper celalalt…

Tu ai vazut Fluviul?

Tu ai vazut Focul?

Aseara cand ne-am culcat  intre noi doi

nu mai era decat cenusa stinsa

in care ne incalzeam palmele zdrelite

de atingerea muntelui pietros

si trupurile inghetate de apa

fluviului inghetat.

Dimineata cand ne-am trezit

intre noi doi era o flacara uriasa

pe care n-o putea ascunde nici muntele

si n-o mai putea stinge nici fluviul,

noi priveam inspaimantati vulcanul,

eu de o parte

tu de cealalta parte a focului

si incercam sa ne acoperim ranile si frigul

cu flacarile lui,

sa salvam fiecare

colierul, inelul, lacrima,

vaporul care sa ne apropie

pe unul de celalalt…

Tu ai vazut

muntele, fluviul, focul?