Cu fiecare eveniment pe care presa îl prinde din zborul ei deasupra unui cuib de cuci, îl agaţă cu furie, îşi înfinge ghearele în potenţiala pradă ca să se convingă că are din ce se hrăni zile bune , îl răsuceşte pe toate părţile şi se aşează cu el undeva pe o culme aparent liniştită unde îi face disecţia înaite de a se convinge că prada ei are toate calităţile spre a-i putea asigura supravieţuirea câteva săptămâni măcar, mă conving tot mai mult că oamenii au mereu nevoie de divinităţi şi de aceea au mai inventat, nu cu prea mult timp în urmă, cam pe la începutul secolului XVII, încă una: Presa.
Când oamenii uită să o hrănească cu hrană naturală, ecologică, trecută prin toate filtrele de securitate, ca să nu existe riscul ca Presa să fie contaminată cu niscaiva viruşi ori bacterii letale, Presa se revoltă şi îşi caută ea însăşi hrana de supravieţuire. De pildă, se gândea ea Presa, ce să tot caut eu alge, crabi, tot soiul fructe de mare, că doar nu sunt vegetariană, şi dacă tot e vară, e atâta lume la mare, hai să căutăm aici ceva bun de ronţăit, că acuşi vine toamna şi iar mă îndoapă aştia cu muraturile ce stau încă din 9o încoace pe lista mea de aşteptare. Zis şi făcut. Şi a pornit Presa la vânat. Şi s-a oprit undeva între staţiunile Neptun-Olimp unde un grup de oameni paşnici îşi făceau concediul, pe bani proprii, că Uniunea nu le dă nimic pe gratis, aşa cum spun gurile rele şi invidioase care nu pot ajunge la struguri şi de-aia spun că sunt acri. Ba mai mult, Uniunea nu le publica nici cărţile gratis, bieţii scriitori sunt obligaţi să plătească pe la diverse edituri aflate şi ele în situaţie critică, dacă vor să-şi vadă operele publicate.(De cele mai multe ori însă, cum se întâmplă şi cu subsemnata, ne mulţumim cu scrisul virtual). Aşadar, printre aceşti artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi, şi-a găsit Presa o pradă bună de luat, în persoana unui tânăr avocat, Dan Chitic, din familie de scriitori, el însuşi un suflet sensibil şi lucid, (mă rog, în ziua de azi, luciditatea ucide sensibilitatea, dar asta e, mai sunt şi excepţii). Ca orice tânăr sensibil , avocatul nu putea rămâne indiferent la spectacolul trist al acestei ţări din ultimii ani şi era păcat să rateze şansa de a-i pune întrebarea celui care se afla şi el prin zonă, Preşedintele României, curios, în mod absolut spontan, să primească un răspuns pe loc sau prin gura presei care se afla pe undeva la pândă:”să-ţi fie ruşine pentru ceea ce ai făcut cu ţara asta!”Răspunsul nu s-a lăsat mult timp aşteptat. Îl ştiţi toţi, îl tot plimbă Presa de la un ziar la altul, îl priveşte din toate unghiurile, îl apropie, îl depărtează, doar-doar îl va transforma în ceva mai mare. Şi a tot disecat presa cazul Chitic pe toate părţile ca să vadă cât de comestibil este şi cât rezistă cineva plasat dintr-o dată la o aşa mare înălţime: ba că e îmbibat cu alcool şi asta îi dă şanse să reziste mai mult schimbărilor de temperatură şi de opinii, ba că prada are prea multe urme de violenţă pe corp spre a mai putea fi comestibilă, ba că potenţialele victime ar fi în căutare de “agresori” spre a putea contempla chiar şi din postura de victimă lumea de sus, din regatul Presei…Dar mai există şansa, pe care orice potenţială pradă o ştie, ca “victima” să devină mai interesantă decât “atacatorul” iar cea care culege roadele altercaţiilor şi substiuirii victimelor, doar atacatorul rămânând acelaşi, să nu fie alta decât Presa. Iar victimele recad încet-încet în anonimatul confortabil şi liniştit, dar nu se ştie până când…
