Monthly Archives: martie 2011

Cronica la volumul “Din spatele ferestrei”

Ottilia Ardeleanu, o talentata poeta, mi-a oferit o surpriza enorma prin aceasta cronica la ultimul meu volum de versuri,” Din spatele ferestrei”aparut la editura MLR, Bucuresti, 2007.Multumesc, Ottilia:

printr-un lanţ de ferestre de Ottilia Ardeleanu

March 27, 2011 — poezieromaneasca

(ca prin poeme)

“În fiecare zi, traversez. La ce v-aţi gândit?! Nu, nicidecum. Nici nu poate fi vorba. Ar fi prea comun. Şi-apoi, pe acolo poate trece orişicine. Oricând.
Ferestre. Mari, albastre, rotunde, de lemn, de speranţă, hublouri, lucarne, de tren, de aşteptare, de conversaţie, suprapuse, alăturate, în depărtare, fumurii…
Mai întâi, cea a deşteptării în viaţă, când dau cu ochii de mine însămi, încercând să penetrez prin aburul fiinţei cât de subtil pot. Pentru asta, mă şterg bine cu dosul palmei uneori, alteori cu pumnii făcând un fel de rotocoale până toate contururile capătă forme cunoscute: coatele soarelui rezemate fix pe turla bisericii, moşmonii ca nişte lampadare traversate electric de vrăbii, casele părând nişte seifuri ordonate pe rafturi lungi şi cenuşii, cu nume de oameni, de arbori, de flori şi pe care doar un cod unic aşa ca un zâmbet de mona-lisă le poate deschide.
Oamenii trec, fiecare prin ferestrele lui, de parcă ar fi decupaţi din viaţă, transparenţi, clari, oarecum uşor de citit, de studiat pe toate feţele, cam rigizi dar drepţi, ori poate aşa mi se pare din cauza cadrului în care îşi construiesc, moment cu moment, existenţa. Par nişte celule în care se închid şi de unde ies doar când vor, când simt că au ceva de spus, de făcut, de lăsat în urmă.
Altfel, trebuie să ai grijă la intersecţiile ferestrelor. Cei care apar în dreptul lor sunt aceia care nu din întâmplare se uită la tine miraţi, năuci, cu invidie, zâmbind galeş, cu admiraţie, respectuoşi, ironici, abili, curioşi, indignaţi, temători, insolenţi, depăşiţi de situaţie, caraghioşi, spălăciţi, convinşi că pe acolo trebuie să o apuce.
Îndată ce privirea a trecut prin fereastră, ajungi afară unde începe o lume a cunoaşterii, a neprevăzutului, a deprinderii, a mirării, care trebuie explorată adânc aşa cum ai excava până dai de aur. Ori poate că e un fel de teamă, incertitudine, intrigă…
Din spatele ferestrei” am zărit-o, deodată, pe Maria. Rezemată de propria existenţă, profundă, cu acel curaj mânat de simţămintele descoperirii altor lumi – cele de dincolo de închipuire, căuta spre lumea dinafară, spre necunoscut. Am studiat-o cu atenţie. Nu ştiu pentru câtă vreme, am trăit o confuzie, am simţit că nu mai sunt eu, intrasem cu totul în pielea femeii din faţa mea, de fapt, în personajul creat de ea, foloseam aceleaşi ferestre, ea spaţiu, eu timp, ne-am metamorfozat reciproc şi simultan, folosindu-ne de aceeaşi voce interioară, aceleaşi gesturi, răsfoind aceleaşi pagini şi aceiaşi oameni, înfiorate de gânduri similare.
Cum spuneam, exploram necunoscutul, acela care se cheamă: afară. „În dreptul vitrinei sparte”, „cândva o rană în peisajul străzii, / nu te opri şi nu privi urmele de sânge,…/ … /nu e nevoie să te opreşti, mergi mai departe, pretutindeni/ calci pe rănile deschise ale cuiva nevăzut, necunoscut/ …/ nu e nimeni să-mi mai interzică disecarera clipei…/.
Totul pare un „Tablou suprarealist” cu „Păsări atârnate la uscat pe o frânghie suspendată de soare,/ îndrăgostiţi zburând deasupra norilor/ eu zac în umbra unor pagini aşteptând vizita bătrânului poem/ care să-şi scrie testamentul pe trupul meu, girafă în flăcări/ arzând,/ visându-l pe Salvator Dali, amantul infidel, refugiat în/ oraşele lui De Chirico. /”.”

(Cititi restul aici)

Pe cine il prinde Tristeţea…

Pe cine îl prinde Tristeţea riscă să nu ajungă acasă în zori oprindu-se undeva pe drum să şi-o înece într-un pahar sau în două…

Îi recunoşti pe cei captivi ai Tristetii:au un aer boem si-o aliura romantica de el  desdichado coborat in mileniul III dintr-o rama de tablou innegrita si uitată până şi de paznicii care trebuie să-i reactiveze din cînd în cînd sistemul de protecţie anti-furt. Pe cine il prinde Tristetea , il lasa fara nici o letcaie de bucurie in suflet si-l trimite pe strazi dosnice sa-i faca servicii in numele ei.Se cunosc cei care sunt cavaleri ai Tristetii, se lupta cu morile de vant ori scriu poeme intunecate despre un anotimp ce ar trebui sa fie doar al luminii.Pe unii ii prinde foarte bine tristetea, pe altii fericirea, fiecare isi tatueaza pe fata ce i se potriveste mai bine si ce starneste mai usor grija, nelinistea, tristetea celor din jur…Se pare ca  a starni nelinisti in sufletul celor din jur e pentru unii o arta care le procura voluptati ascunse.De cate ori nu am auzit glasul ingrijorat al mamei:”Nu fi trist!Se vor indrepta lucrurile, maine vei lua o nota buna!”

Vocea calma dar calda a tatalui:”Nu mai fi trist!Maine vei cunoaste o alta femeie care te va iubi sincer si neconditionat!”

Apoi vocea femeii de langa tine:”Nu fi trist!Seful tau va intelege cat valorezi si data viitoare te va promova pe tine!”

Dar uneori tristetea se lipeste definitiv de tine, de fata, de trup, de gesturi, orice ai face, orisiunde ai merge, imprastii tristete ca un praf dintr-o haina tinuta ani la rand intr-o debara dintr-o locuinta demolata, pe care ai regasit-o si ai curajul sa o porti. Si intr-o zi a venit cineva ti-a spus, contrariat de aerul de tristete pe care-l degajai:”Tristetea ta e atat de provocatoare ca as vrea sa stiu ce se ascunde dincolo de ea…”

Eu nu am aflat ce se ascunde in spatele tristetii mele sau a altora:tristete autentica sau doar mimata, tristete furata sau doar primita in dar, demodata sau doar prea saraca spre a fi in ton cu moda, tristete ieftina dar nu de vanzare, tristete uzata dar de calitate…

Și copacii visează…

Unor copaci nu le place iarna..Se întreabă dacă vor mai prinde primăvara care să le  bucure coaja cu omizi fragede și să le aducă în jur râsete de copii și priviri de îndrăgostiți.Se apleacă sub vântul iernii care nu vrea să plece și lasă tribut crengi și ramuri fragede care n-au apucat să se călească spre a putea înfrunta vitregia iernii. Uneori sunt nevoiți să tacă , să nu spună nimic despre cei care își scrijelează numele pe scoarța lor, nici despre cei care, înghețați sau doar lacomi, le frang crengile și le duc departe, să încălzească o inimă rece sau un zâmbet de copil înghețat.

Copacii supraviețuitori spun poveștile iernii păsărilor care și-au amintit de ei și au revenit înapoi între ramurile lor generoase.Unii copaci își pun crengi de doliu pentru păsările care nu se mai întorc, zdrobite de valurile mării sau pentru locurile goale unde cândva au fost alți copaci care nu au putut rezista asaltului iernii sau asaltului oamenilor.Fiecare copac știe că într-o zi îi va veni rândul să plece și el, și visează la ce ar putea deveni:

o etajeră blândă pe care să se răsfețe o frezie parfumată amintindu-le de florile de pe ramurile lor cândva înflorite;

o bancă într-un parc pe care să se aseze doi bătrîni depănând amintiri;

o pagină albă pe care o mână de bărbat să scrie poeme de dragoste…

un pod puternic in fragilitatea lui unind doua taramuri despartite de ani lumina de ura si tristete….

Toamna îi găsește pregătiți să  întâmpine iarna demni, conștienți de frumusețea și bogăția lor efemere…

Cine are timp să asculte lecția copacilor?

Strania fascinație a piețelor din vis

E ciudat cum atunci când sunt foarte obosită, ca acum, de pildă, când trebuie să termin numaidecât un material arid și neinteresant, să pregătesc nu-știu-ce teme și să corectez nu-știu-câte lucrări de control, elevii mei fiind interesați nu de semnele mele roșii ci de nota obținută, ei bine, în asemenea momente, am senzația că ratez un subiect fierbinte de poem, proză sau articol, bun de citit și unor urechi prietenoase ori de privit cu niște ochi calzi, un articol ale cărui aripi le simt în preajma mea dar care se indepărtează după ce eu mi-am terminat conștiincioasă treburile școlărești și aș dori să primesc în vizită incitantul subiect care se anunța mai devreme când nu aveam timp de el.

De data asta m-am hotărât să-mi amân celelalte treburi și să-l ascult, să-l privesc pe straniul meu vizitator:

”Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător.

Un trecător…Care mă duce pe nesimțite într-una din multele piețe pe care le-am vizitat de-a lungul timpului și care mi-au rămas în amintire cu câte un detaliu cuceritor, piețe reale sau virtuale, piețe zarite în tablouri, care mă urmăresc cu aceeași intensitate ca acelea reale. Piata aceasta de pildă sau aceasta.Sau o piață micuță al cărei nume nu l-am știut niciodată, plină de șevalete și de pictori ambulanți care fac portrete pe loc sau care îți oferă pe un preț de nimic peisaje marine sau naturi statice.Era la Balcik?

 

Sau poate la Saint -Tropez, unde admirand mulțimea de tablouri și tentată de zecile de oferte eram gata să pierd vaporul spre Cannes, unde eram cazată, sau poate piața aceasta a lui Van Gogh unde am băut o cafea cu marele artist și am comunicat deși nu știu limba olandeză…

Sau poate această piață din Cracovia unde fiecare pietricică și fiecare zid purta amprentra trecerii papei prin viața orașului și a țării…

…sau această piață în care mesele stau așezate după bunul plac al vizitatorilor, chelnerul îți servește cafeaua în vase rustice, prețurile sunt aproape  de zero, publicul nu e pretențios, patronul nu vrea să se îmbogățească….fumatul nu este interzis, pereții micuței cafenele sunt pictați cu grafitti…se ascultă orice gen de muzică, de la Jo Dassin și Aznavour la Celine Dion…Gusturile sunt diferite, nopțile sunt prea scurte, zilele prea lungi în așteptarea întâlnirilor nocturne…Prietenii vin neanunțați, beau cafea chiar dacă nu o plătesc, lasă un tablou neterminat patronului care mâine va deveni bogat grație acestor daruri…Lasă câteva note pe un șervețel care mâine vor da naștere unui hit ce va spori clientela cafenelei, lasă pe mese poeme care vor face  ca locul să intre in istorie…Nu am mai trecut de mult prin această cafenea și mai ales, în ciuda vizitei straniului meu oaspete la miez de noapte, nu mă mai pot întoarce…E chiar cafeneaua tinereții mele…

Imposibilitatea de a intelege un dictator

Robert Mugabe, Zimbabwe,Yoweri Museveni in Uganda,Meles Zenawi Asres,Omar Al-bashir, din 1989, Sudan,Mao-Zedong, China, Stalin, Hitler, Mussolini…si enumerarea ar putea continua.Istoria nu inceteaza sa ne uimeasca scotand la iveala asemenea dictatori,monstri  cu fata inumana.Un psiholog ar putea citi pe fata lor adevaratul lor caracter si greutatea de a-l tine in frau purtand permanent o masca pe care unii din jur, nepreveniti sau complici ai dicatorului, o iau drept veritabila.Ceea ce spuneau psihologii despre greutatea lui Hosni Mubarak de a se desparti de putere poate fi aplicat si altor dictatori:”În mintea unui dictator există întotdeauna  o voce care îi spune: «Trebuie sa pleci»”, susţine Ian Lustick, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Pennsylvania. Dar, potrivit acestuia, dictatorul ascultă, la începutul revoltei populare, de “vocile şovăielnice” care îi spun să rămână acolo unde este.

“Totuşi, după o perioadă, dictatorul încetează să mai fie îngrijorat de viitorul
îndepărtat şi, în schimb, începe să fie  preocupat de pericolul apropiat de a se fi
înşelat. Aşa s-a întâmplat în cazul tuturor, de la şahul Iranului la Nicolae Ceauşescu. Toţi au ţinut discursuri, spunând «Nu am de  gând să plec», după care au plecat brusc”, remarcă Ian Lustick.Lustick descrie, în continuare, cât de  umilitor este pentru un dictator să realizeze că ultimul lucru pe care îl poate face din această postură nu este un act eroic, ci luarea unei decizii pragmatice pentru a-şi salva pielea şi averea. “Gândiţi-vă la  un câine care mârâie şi îşi arată colţii, ca şi cum ar fi gata să muşte!. În acelaşi timp, însă, el este pe punctul de a fugi cu coada între picioare”, explică Lustick. În opinia lui Jonathan Hadit, psiholog la  Universitatea din Virginia, faptul că Mubarak era izolat de mase şi înconjurat de consilieri care îi spuneau doar ce vroia să  audă l-a făcut pe acesta să se agaţe de putere până în ultimul moment. “Dictatorii  nu agreează părerile diferite şi se înconjoară de sicofanţi. E ceva comun pentru dictatori să nu aibă habar de cum sunt percepuţi, în realitate, de poporul lor”, susţine Hadit.”

Dintre zecile de topuri utile sau inutile care ne violenteaza sau ne încântă simţurile am găsit un top al celor mai răi 20 de dictatori ai lumii.Sunt incluşi aici aproximativ 70 de asemenea lideri, unii dintre ei au dispărut din lumea politică, graţie evenimentelor care au zguduit lumea înultimele luni. Sunt consideraţi dictatori cei care  au ridicat genocidul la nivel de filozofie de stat prin uciderea a zeci de milioane de oameni dar veţi descoperi aici şi un gen de politicieni carismatici precum Putin căruia i se atribuie 17 categorii de încălcare a drepturilor omului şi pericolul pe care-l reprezintă închisorile pentru viaţa deţinuţilor, 2000 dintre aceştia murind anual din cauza condiţiilor de viaţă.Unii dicatori urcă în top, alţii ies din top fiind înlocuiţi de alţii mai radicali în folosirea crimei ca mijloc de impunere a puterii.Ultimul dictator aflat in centrul atentiei lumii intregi este Muammahr  Gadhafi chiar daca lumea nu a uitat sau mai bine -zis nu a fost nicioodata lasata sa uite in ultimii 40 de ani, de cand dateaza dictatura sa, de existenta acestui dictator.mai multi lideri influenti , Sarkozy, Barak Obama,cancelarul german Angela Merkel, premierul Silvio Berlusconi, candva un apropiat al lui Gadhafi, ii cer acestuia sa plece.Presedintele Statelor Unite a aformat ca “în momentul în care singura modalitate a unui lider de a se menţine la putere este violenţa exercitată împotriva propriului popor, atunci acesta şi-a pierdut legitimitatea şi cel mai bun lucru pe care îl poate face pentru ţara sa este să plece.”Gadhafi nu mai beneificazade nici un fel de sprijin la n ivel international,Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a hotărât prin vot unanim instaurarea embargoului privind vânzarea de arme către Libia, sancţiuni economice, precum şi înaintarea unei sesizări către Curtea Internaţională de Justiţie, Gadhafi fiind acuzat de crime împotriva umanităţii. Totodată, NATO urmează să hotărască asupra instaurării unor restricţii de zbor asupra spaţiului aerian libian.Muammar Gadhafi mai dretine controlul doar asupta capitalei Tripoli si in disperare de cauza, permite sustinatorilor sai, in jur de 60 000, accesul liber la arme.Fiul dictatorului are o alta versiune asupra politicii tatalui sau sustinand ca de fapt trei sferturi din tara traieste in pace si ca opozantii sunt in numar foarte mic.Dupa a doua zi de razboi impotriva Libiei, numarul mortilor este in crestere si daca presedintele isi foloseste gazele toxice din stocul urias pe care il detine.Astfel, sursele de informatii anunta ca dictatorul are 10 tone de gaz toxic cunoscut sub denumirea de iperita care ucide victimele in chinuri.In acest moment , Franta, Anglia si Marea britanie sunt singurele tari care desfasoara actiuni armate in Libia.Desi dictatorul a n untat intr-un discurs televizat ca tot poporul are arme, expertii intrenationali sustin ca razboiul impotriva Libiei se va incheia in maximum 3 zile.

Privind cum se depune praful…

Am inventat soluții ecologice sau soluții rapide din magazin, spray-uri, am combinat fel de fel de picaturi cu apa, cu otet, cu spirt ca sa sterg praful.Si totusi, el continua sa se depuna.Ba chiar e tot mai greu de inlaturat.Il aud cum se depune pe trecut, pe amintiri, pe fotografii, pe ceea ce credeam ieri și azi mi se pare demodat, pe ceea ce spuneam azi, dar acum nu mai e adevărat, pe iubirile eterne care au ținut o clipă cât un an , pe scuzele care cândva păreau atât de credibile , pe adevărurile imbatabile care s-au îngreunat de praful depus pe ele, pe putinele lucruri care au supraviețuit furtunilor de desert din viata mea.Chiar dacă scot la aerisit, la curațat, presar substanțe care țin praful la distanță, schimb decorul, mutând vechile lucruri , păcălindu-le ca să nu cumva să cadă iar în letargie și să lase praful să se depună pe ele…Dar cel mai mult simt cum se depune praful când mă privesc în oglindă.Fotografiile care ieri îmi făceau plăcere acum îmi provoacă durere.Îmi aranjez cărțile pe rafturi și uneori le schimb locul.Mă tem să nu se depună praful pe ele.Recitesc câteva pagini.Încerc să redescopăr vechi senzatii, de pe vremea primei lecturi, ca să mă conving că încă nu s-a depus praful.Totul poate fi recondiționat, spun specialiștii, savanții, medicii, informaticienii, cosmeticienele, geneticienii…Praful trebuie înlăturat, da, da, e necesar…Și uneori e ca și cum ai accepta voluntar șocuri electrice și spălarea creierului.E o curățenie de primăvară necesară, ștersul prafului, uitarea.Un pumn de ghiocei sub o frunte goală, curată.Ca un spectacol de divertisment narcotizându-te, dându-ți senzația de euforie bleagă ca atunci când copil fiind, mirosurile jilave ale ierbii abia răsărite, declanșau în tine strigăte primare.Dacă avem computere, telefoane, dispozitive tot mai sofisticate de stocare a memoriei, s-ar putea să uităm și propriul nume.Praful uitării ne va atinge doar pe noi.Memoria, un balast inutil, va fi transferată lucrurilor.Cea mai excitantă poziție a unei femei pozând ar putea fi aceea a ”Femeii care accepta să-i fie șters praful”…Și-n locul lui se vor zări grădini artificiale și un zâmbet confecționat de cel mai renumit chirurg estetician, într-un decor creat de cel mai…alături de cea mai…

Ne-a parasit ROMUL MUNTEANU

Pe blogul sau, jurnalistul Alexandru Petria ne da o veste foarte trista:A murit  omul  Romul Munteanu, dar ramane in amintirea studentilor ,a cititorilor sai , a posteritatii careia i-a lasat volume de critica, de eseuri si de insemnari extrem de valoroase, profesorul, editorul,   criticul Romul Munteanu.Iata biografia succinta a personalitatii marelui profesor prezentata pe blogul citat:

Nascut 18 martie 1926, la Călanul Mic, jud. Hunedoara / Mort 17 martie 2011, Bucureşti

 

Şcoala primara – Batiz (1933-1938). Scoala Normala din Deva (1938-1946). Diferente si bacalaureat (1946) Liceul Sf.Sava din Bucureşti

Studii (1946-1950) – Facultatea de litere si filosofie, Cluj,

 

Începuturile carierei – asistent universitar la Cluj şi Bucureşti

Doctorat in litere si filologie la Universitatea din Leipzig

Profesor la catedra de literature comparata a Universitatii din Bucuresti

Director al editurii Univers 1971-1990

 

Premii si distinctii

Premiul Uniunii Scriitorilor in 1971, 1972, 1976, intre care pentru vol. Literatura europeana in epoca luminilor şi pentru vol. Metamorfozele criticii europene moderne

Premiul Asociatiei scriitorilor din Bucureşti 1979, 1996

Premiul Menelaos Ludemis, Atena, 1980

Premiul Revistei Flacara pentru critică, 1987

Ordinul Steaua României în grad de cavaler, 2005

Palmes Academiques, acordat de Ministere de L’Education Nationale (Franţa)

Chevalier des Arts et des Lettres

Volume aparute

Contribuţia Şcolii ardelene la culturalizarea maselor, EDP, 1962

Brecht, monografie, Ed. Univers, Buc. 1966

Noul roman francez, Ed. Univers, 1967

Farsa tragica, Ed. Univers, 1970.( Farsa tragică. O poetica comparată a teatrului absurdului), Ed. revizuită, Editura Pro Humanitate, 1997

Profiluri literare, Ed. Univers, 1972

Jurnal de cărţi 1, Ed. Albatros, 1973

Metamorfozele criticii europene moderne, Ed. Univers 1975 (ed. a II-a, Editura Pro humanitate, 1998)

Lecturi şi sisteme, Ed. Eminescu, 1977

Jurnal de cărţi 2, Ed. Eminescu , 1979

Cultura europeană în epoca luminilor, BPT, 2 vol. Ed. Minerva, 1981

Jurnal de cărţi 3, Ed. Eminescu, 1982

Clasicism şi baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea, Ed. Univers, (vol.I-1981, II – 1983, III-1985). (Clasicism şi baroc, ed. revizuită, Ed. All, 1998)

Jurnal de cărţi 4, Ed. Eminescu, 1988

Jurnal de cărţi 5, Ed. Libra, 1994

Preludii la o poetică a antiromanului – Noul roman francez, Ed. Eminescu, 1995

Introducere in literature europeana moderna, Ed. All, 1996

Permanenţe ale poeziei româneşti, Ed. Odeon, 1996

Jurnal de cărţi 6, ed.Libra 1996

O viaţa trăită, o viaţă visată, (memorii) Ed. Globus, 1996

Şcoala ardeleana, Ed. Odeon, 1997

Jurnal de cărţi 7, Ed. Libra, 1998

Iluminism şi romantism European, Ed. Odeon, 1998

Cultura europeană în epoca luminilor, Editura Pro Humanitate, 1999

Litterature europeene în moderne, Ed. Amarcord, Timişoara ,2000

O viata trăită, o viaţă visată, memorii, editie actualizata, Ed. Libra 2001

Viaţa în ceaţă sau cântecul lebedei (continuare memorii, vol. II, Ed. Libra, 2005″

Inchei cu u fragment din interviul realzat de George Arion:

:”Părerea mea este că un om se poate bucura plenar de o carte, chiar şi critic fiind, doar atunci când nu trebuie să scrie despre ea. Când lectura rămâne gratuită este ca o juisare generală care încântă şi păstrează inima într-o stare de prospeţime, de bucurie pe care n-o mai poţi întâlni altfel.”

Dumnezeu sa-l odihneasca!

 

 

 

 

Povestea reala a unui caine care nu si-a abandonat prietenul ranit de tsunami

Am citit aici o stire emotionanata:

O echipă de televiziune japoneză a surprins o scenă incredibilă de loialitate între animale după tsunami-ul devastator ce a lovit insula niponă.

Reporterii Fuji TV au descoperit un câţel în apropiere de Mito, Ibarak. Acesta nu permitea nimănui să pătrundă în zona în care se afla, jurnaliştii observând că acesta păzea alt căţel, rănit după cele două dezastre naturale ce au afectat Japonia.

Cu ajutorul Japan Earthquake Animal Rescue and Support, organizaţia ce s-a ocupat cu salvarea animalelor afectate de cutremur, cei doi căţei au fost salvaţi.

Iată imaginile emoţionante surprinse de jurnaliştii japonezi:

 

Ajutoarele Micii Sirene

Aici e sarea si dincolo zaharul.Aici e mierea dincolo otrava, aici uscatul si nisipul. Oceanul e departe, desi uneori se amesteca pana la confuzie, pana la schimbarea identitatii, pana la aneantizarea reciproca cu pamantul…Unii oameni merg prin desert ca si cum ar pluti pe mare, altii confunda oceanul cu uscatul si-si duc caravanele cu camile ca sa-l traverseze.Uneori reusesc.Daca nu vine Mahomed la munte vine muntele la Mahomed si oceanul la mine, sa-i hranesc pestii, delfinii  si rechinii, sa-i cedez din spatiul meu vital, din visele mele din trupul meu…Eu visam la el privind dansul pestilor mei colorati intr-un acvariu minuscul in sufragerie delectand privirile jucause ale fiicei mele.Visam la o casa cu valurile lovindu-se de stanci, calauzindu-ma ca un far pe cararea viselor mele.Stiam ca atat marea cat si eu ne respectam reciproc si nu ne vom vizita fara a respecta toate legile curtoaziei si fara a intra clandestin in spatiul intim al celeilalte.Marile si oceanele se razbuna.Pentru ca am indraznit sa-l creez pe Batranul care a ucis pestele cel mare si a venit cu el pe tarm sa-si etaleze trofeul.L-am inventat si pe capitanul Ahab si apoi pentru ca Ahab era un model tot mai greu de urmat, am inventat  jocul cu delfinii Calderon, am inventat o mie de feluri de a dresa oceanul si credeam ca am reusit…Cine ar mai putea scrie azi povesti despre Mica Sirena?…Mica Sirena s-a transformat in mama Albei-ca-zapada…Vine la tarm cu un tsunami si un cutremur dupa ea si-si cauta victime.Le gaseste usor. Candva,alba ca zapada  era constiinta noastra.Acum insa, Alba-ca-Zapada nu mai e pura.A ascuns multe jucarii pe fundul oceanului, l-a sfidat pe Rege care se prefacea ca e plecat la vanatoare si vrut sa devina ea regina.Si credea ca e reusit.

Intr-o noapte Mica Sirena a batut puternic in usa mea si m-a obligat sa-i deschid.Dar nu era singura. Era insotita de varul ei Tsunami , de unchiul ei, Cutremurul si de toti urmasii lui Moby Dick…

Neamul lui Iona de A.Suceveanu (de aici)

Si le-am dat casa mea, uscatul.Si aici, in gura chitului unde ma aflu, nu am nic macar un cutit sa-i tai burta sprea spera sa evadez.Oricum, dincolo este o alta burta si un alt chit urias pandindu-ma nesatios.

Aici nu mai sunt nici sarea, nici zaharul, nici nisipul, nici uscatul, nici caravanele de camile. E doar Oceanul…

Nu mi-am jucat încă ultimul rol…

In sală s-a starnit o usoara rumoare.Spectatorii presimt ca se apropie deznodământul piesei.Unii actori si-au terminat replicile mai scurte sau mai lungi si nu vor mai fi văzuti decat la final, cand se vor întoarce pe scena spre a-și culege aplauzele sau firele de garoafe ieftine, neaparat roșii, aruncate pe scena de vreo admiratoare tomnatică, invitata si care nu si-a cumparat bilet si se crede obligata sa-si manifeste astfel recunostinta față de interpretul din rolul episodic care a avut de spus doar două replici, dar acelea, ce replici importante, ce intrare vijelioasă, ce voce guturală, replici fără de care piesa nu ar mai fi putut avansa!Își au și personajele episodice un rol extrem de important în viața noastră.Dar ce păcat, ce păcat că actrița principală îi tratează cu dispreț pe cei care nu au avut toată viața decât roluri secundare!

Teatrul Globe din Londra

Poate o parte din public, care si-a lăsat hainele la garderoba, in această seara de iarnă friguroasă, se va grăbi să iasă mai repede din sală ca să nu stea la coadă la returnarea hainei.Apoi urmează înghesuiala în autobuz, dacă vine pe vremea asta geroasă, cu zăpadă de sfârșit de lume.Cei care nu vor să plece acasă înainte de terminarea piesei se agită nervoși spre cei care îi deranjează părăsind sala înainte de terminarea spectacolului.Se aud ușoare replici nervoase și câte un ȘȘȘȘt! insistent spre spectatorii care nu mai au răbdare.Ce s-ar mai putea întâmpla pe scenă care  să-i determine să mai rămână? El a suferit consecintele trădării sale.Ea l-a demascat pe vinovat.Cealaltă care a mințit a fost deconspirată și probabil până la sfârșitul spectacolului i se va retrage dreptul de a mai juca vreodată acest rol în viață.Poate pe altă scenă o va lua de la capăt.Mai este o femeie al cărei rol nu poate fi precizat exact.Regizorul nu a știut unde s-o încadreze: la personaje pozitive sau negative, de aceea lasă publicul să aleagă.Celalalt a fost pedepsit și ar trebui să se întoarcă să-și continue rolul dar e epuizat, jocul dublu, goana de pe o scenă pe alta, din sală pe scenă, din stradă în sală, l-a epuizat.Ar dori să se odihnească dar regizorul îi face semn că e prea devreme.Mai are replici de spus, trebuie să stea acolo pe scenă lângă actrița în rolul principal care pare și ea obosită.Mai este un actor din rolul secundar care nu a îndrăznit să ia ce i se cuvine si a devenit dintr-o dată curajos, presimte scena liberă si vrea să rostească o tiradă de mulțumire Destinului dar publicul nu agreează asemenea trucuri și nu îl aplaudă.Prin urmare, actorul își uită replicile și iese din scenă aproape nevăzut, fără ca nimeni să-i simtă lipsa.Probabil nici la final nu se va ivi să-și primească rația de aplauze cu care să se hrănească frugal toată săpămâna până la viitorul spectacol când poate regizorul îi va da alt rol.Poate, dacă scenaristul și-a amintit cumva să-i rezerve și lui un rol mai de Doamne-ajută.Și totuși, spectatorii rămași ar dori să știe ce se va întâmpla cu actrița din rolul principal!A luptat din greu să obtină rolul acesta. A trecut prin teatre de provincie modeste, cu săli murdare și public needucat, scuipând seminte în timpul spectacolului, comentând vulgar replicile mai îndrăznețe, a făcut multe compromisuri spre a ajunge aici.Pe această scenă.Cu un rol ca acesta.E rolul vieții ei, așa i s-a părut când regizorul i l-a încrdințat ei fără să-i ceară nimic în schimb.Nimic?Chiar nimic? Dar oare mai avea ceva de oferit din ceea ce oferise altă dată?E adevarat, era rolul unei femei cu zece ani mai tanara…A fost nevoita sa faca multe sacrificii spre a fi sigura ca nu i se va lua rolul sau ca publicul va fi multumit de interpretarea ei, fara sa o compare cu cea a actritei dinainte care, nu se stie de ce, refuzase rolul după prima reprezentatie…E atat de fericita si nespus de emotionata: fiecare replica pare ca ii smulge bucati de suflet si i le arunca publicului.Partenerii ei de joc par eclipsati de ea. Poate de aceea isi uita rolurile, obosesc prea repede…dar ce se intampla, de ce a inceput sa plece publicul?Inca nu s-au aprins luminile…Isi rosteste ultimele replici cu ochii in lacrimi.Publicul vede, simte, in sfarsit…Fiecare poarta cu sine acasa bucati din sufletul ei.Aplauzele sunt tot mai intense iar ea, tot mai obosita.Actorul din rolul principal o tine de mână simtindu-i slabiciunea.ea, actrita rivala la acest rol o tine  doar de jena ca publicul sa nu simta ce e intre ele doua.Da, e mai tanara, e mai frumoasa…Imi poate lua oricand locul…Cortina se ridica, publicul aplauda, actorii avanseaza si se retrag iar in spatele cortinei, un dans magic care pare ca nu se mai termina.Publicul aplauda tot mai vijelios, dornic sa primeasca un bis ca la un recital muzical.Actorii isi arunca priviri intrebatoare.Regizorul le face semne din culise.Ce fragment ar putea repeta?Deodata toti din jur se retrag, aplauzele sunt ale ei, ea le-a câstigat pe toate.Cortina cade si ea , singura in fata ei, sa spuna replicile care parca au parasit-o definitiv, ca in cel mai ingrozitor cosmar al ei.Publicul tace, o priveste emotionat, nerabdator.Ea il scruteaza curajoasa, trage aer in piept ca si cum ar trebui sa se inalte si nu spune decât:

”Nu mi-am jucat inca ultimul rol...”Si aplauzele publicului o inalta parca deasupra salii uriase de unde poate vedea si simti mai bine bucuria daruirii…