Nu mi-am jucat încă ultimul rol…

In sală s-a starnit o usoara rumoare.Spectatorii presimt ca se apropie deznodământul piesei.Unii actori si-au terminat replicile mai scurte sau mai lungi si nu vor mai fi văzuti decat la final, cand se vor întoarce pe scena spre a-și culege aplauzele sau firele de garoafe ieftine, neaparat roșii, aruncate pe scena de vreo admiratoare tomnatică, invitata si care nu si-a cumparat bilet si se crede obligata sa-si manifeste astfel recunostinta față de interpretul din rolul episodic care a avut de spus doar două replici, dar acelea, ce replici importante, ce intrare vijelioasă, ce voce guturală, replici fără de care piesa nu ar mai fi putut avansa!Își au și personajele episodice un rol extrem de important în viața noastră.Dar ce păcat, ce păcat că actrița principală îi tratează cu dispreț pe cei care nu au avut toată viața decât roluri secundare!

Teatrul Globe din Londra

Poate o parte din public, care si-a lăsat hainele la garderoba, in această seara de iarnă friguroasă, se va grăbi să iasă mai repede din sală ca să nu stea la coadă la returnarea hainei.Apoi urmează înghesuiala în autobuz, dacă vine pe vremea asta geroasă, cu zăpadă de sfârșit de lume.Cei care nu vor să plece acasă înainte de terminarea piesei se agită nervoși spre cei care îi deranjează părăsind sala înainte de terminarea spectacolului.Se aud ușoare replici nervoase și câte un ȘȘȘȘt! insistent spre spectatorii care nu mai au răbdare.Ce s-ar mai putea întâmpla pe scenă care  să-i determine să mai rămână? El a suferit consecintele trădării sale.Ea l-a demascat pe vinovat.Cealaltă care a mințit a fost deconspirată și probabil până la sfârșitul spectacolului i se va retrage dreptul de a mai juca vreodată acest rol în viață.Poate pe altă scenă o va lua de la capăt.Mai este o femeie al cărei rol nu poate fi precizat exact.Regizorul nu a știut unde s-o încadreze: la personaje pozitive sau negative, de aceea lasă publicul să aleagă.Celalalt a fost pedepsit și ar trebui să se întoarcă să-și continue rolul dar e epuizat, jocul dublu, goana de pe o scenă pe alta, din sală pe scenă, din stradă în sală, l-a epuizat.Ar dori să se odihnească dar regizorul îi face semn că e prea devreme.Mai are replici de spus, trebuie să stea acolo pe scenă lângă actrița în rolul principal care pare și ea obosită.Mai este un actor din rolul secundar care nu a îndrăznit să ia ce i se cuvine si a devenit dintr-o dată curajos, presimte scena liberă si vrea să rostească o tiradă de mulțumire Destinului dar publicul nu agreează asemenea trucuri și nu îl aplaudă.Prin urmare, actorul își uită replicile și iese din scenă aproape nevăzut, fără ca nimeni să-i simtă lipsa.Probabil nici la final nu se va ivi să-și primească rația de aplauze cu care să se hrănească frugal toată săpămâna până la viitorul spectacol când poate regizorul îi va da alt rol.Poate, dacă scenaristul și-a amintit cumva să-i rezerve și lui un rol mai de Doamne-ajută.Și totuși, spectatorii rămași ar dori să știe ce se va întâmpla cu actrița din rolul principal!A luptat din greu să obtină rolul acesta. A trecut prin teatre de provincie modeste, cu săli murdare și public needucat, scuipând seminte în timpul spectacolului, comentând vulgar replicile mai îndrăznețe, a făcut multe compromisuri spre a ajunge aici.Pe această scenă.Cu un rol ca acesta.E rolul vieții ei, așa i s-a părut când regizorul i l-a încrdințat ei fără să-i ceară nimic în schimb.Nimic?Chiar nimic? Dar oare mai avea ceva de oferit din ceea ce oferise altă dată?E adevarat, era rolul unei femei cu zece ani mai tanara…A fost nevoita sa faca multe sacrificii spre a fi sigura ca nu i se va lua rolul sau ca publicul va fi multumit de interpretarea ei, fara sa o compare cu cea a actritei dinainte care, nu se stie de ce, refuzase rolul după prima reprezentatie…E atat de fericita si nespus de emotionata: fiecare replica pare ca ii smulge bucati de suflet si i le arunca publicului.Partenerii ei de joc par eclipsati de ea. Poate de aceea isi uita rolurile, obosesc prea repede…dar ce se intampla, de ce a inceput sa plece publicul?Inca nu s-au aprins luminile…Isi rosteste ultimele replici cu ochii in lacrimi.Publicul vede, simte, in sfarsit…Fiecare poarta cu sine acasa bucati din sufletul ei.Aplauzele sunt tot mai intense iar ea, tot mai obosita.Actorul din rolul principal o tine de mână simtindu-i slabiciunea.ea, actrita rivala la acest rol o tine  doar de jena ca publicul sa nu simta ce e intre ele doua.Da, e mai tanara, e mai frumoasa…Imi poate lua oricand locul…Cortina se ridica, publicul aplauda, actorii avanseaza si se retrag iar in spatele cortinei, un dans magic care pare ca nu se mai termina.Publicul aplauda tot mai vijelios, dornic sa primeasca un bis ca la un recital muzical.Actorii isi arunca priviri intrebatoare.Regizorul le face semne din culise.Ce fragment ar putea repeta?Deodata toti din jur se retrag, aplauzele sunt ale ei, ea le-a câstigat pe toate.Cortina cade si ea , singura in fata ei, sa spuna replicile care parca au parasit-o definitiv, ca in cel mai ingrozitor cosmar al ei.Publicul tace, o priveste emotionat, nerabdator.Ea il scruteaza curajoasa, trage aer in piept ca si cum ar trebui sa se inalte si nu spune decât:

”Nu mi-am jucat inca ultimul rol...”Si aplauzele publicului o inalta parca deasupra salii uriase de unde poate vedea si simti mai bine bucuria daruirii…