Romanul Luni de fiere de Pascal Bruckner sau criza cuplului modern

Gazeta sporturilor ne face un dar de vacanță mai aparte decît alte daruri culturale și beletristice cu care ne-a obsinuit deja:reeditarea unui roman de succes al scriitorului și eseistului Pascal Bruckner, figura-cheie a intelectualității franceze, numit filozof al actualitatii, colaborator la cotidiene de prestigiu, profesor la diverse universitati si institutii importante din Franta si America.

Romanul Luni de fiere a fost publicat la Paris in 1981 si tradus la noi in 2001, la editura 3 de Vasile Zincenco, avand o interesanta postfata scrisa de Vasile Dem Zamfirescu.Nu ma mira ca a fost ales tocmai acest roman spre a fi relansat, dat fiind reactiile diverse pe care le-a suscitat pe numeroase bloguri si in reviste de specialitate.Unii il socotesc roman pornografic, declarandu-se  vexati de ideea de a citi acest roman.Altii il compara cu Miller recunoscandu-i acestuia talentul de a vorbi artistic despre sexualitate, disociind-o deci de “pornografie”.Chiar editorii de la Gazeta sporturilor, prin recomandarea de pe coperta ultima ne indreapta atentia spre unu anumit cod, dar, dupa parerea mea, nu singurul in care poate fi citită cartea. ”Cartea tratează criza cuplului modern, sătul de monogamie.Oare este bine să trăim în convenția de a fi împreună până la capătul vieții, cu riscul de a ne distruge reciproc?” se întreabă aceștia.Și dacă vă imagionați că veți afla răspunsul în urma lecturii cărții, vă înșelați.Puteți adăuga acestei cărți de ficțiune, deși autorul, Pascal Bruckner, mărturisește în interviul adresat Gazetei sporturilor că a trăi o parte din întâmplările infuzate în narațiune, și cărți de psihologie, de sociologie, tot nu veți afla prea multe despre cea mai bună soluție pentru a evita disoluția cuplului modern. Poate experimentând pe propria piele, veți afla dacă într-adevăr, căsnicia este un cancer, cum numește însuși autorul de mai multe ori de-a lungul romanului, această instituție.

Cei mai multi insa il citesc, din curiozitate, din interes artistic sau non-artistic, profesional sau ca simpli experimentatori ai relației de cuplu.Dar cartea este mai mult decat un mod de a prezenta dedesubturile unei relatii sado-masochiste ajungând până la demontarea unor mecanisme și prejudecăți sociale prin modul cum se reflecta acestea la nivelul a două cupluri, aparent antagonice: cuplul alcătuit din doi profesori Beatrice și Didier, siguri pe relația lor și plecând să experimenteze noi modalități de cunoaștere în fascinantul Orient și cuplul ciudat dintre un ”bătrân” (în realitate, bătrânețea se datora accidentului său, și, de ce nu, vieții trăite la extremă), aflat în scaunul cu rotile, Franz și tânăra și fascinanta lui soție, Rebecca.Primii devin, fără să știe, cobai ai unui experiment demonic pus la cale de un membru al celuilalt cuplu, la început în complicitate cu soția sa, din amuzament, iar când lucrurile se complică, înțelegem că de fapt scopul pentru care cei doi inocenți, Beatrice și Didier (care până la final nu se mai dovedesc chiar atât de inocenți cum păreau), nu este demascarea imposturii lor existențiale și chiar pedepsirea celuilalt membru al cuplului, jumătatea  misterioasă, magnetizantă, atrăgând privirile tuturor bărbaților, frumoasa și impenetrabila Rebecca, în ciuda frivolității și promiscității în care se complace de multe ori..Aparent, ea este victima acestui complot bine jucat de omul din scaunul cu rotile, dar în final, nu poți decât să te întrebi:cine este victima?Cine călăul?Cine pe cine a jucat și s-a jucat?Urmărind destinele celor două cupluri antagonice, in aparență, ne întrebăm de partea cui este adevărul:de partea celor doi intelectuali lucizi, care stau în concubinaj de 5 ani și s-au decis la întoarcerea din călătorie, în care nu văd nici o amenințare pentru stabilitatea relației lor, să conceapă un copil?Sau în celălalt cuplu care a ars intens toate etapele umane și inumane ale unei pasiuni în care protagoniștii se devoră la propriu și la figurat?Poate că adevărul e undeva, la mijloc: nici cumințenia și lipsa de conflicte a relației cuminți, dezavuate de cei doi îndrăgostiți, Franz și Rebecca, dar nici pasiunea lor care îi distruge fizic, îi face să traverseze toate cercurile infernului , îi purifică în apele infestate cu prejudecăți pe care ei le ignoră și îi aduce la mal, alții decât cei care plecaseră.Mai curați?Purificați prin suferință?Naratorul principal, a cărui voce narativă este înlocuită în cea mai mare parte a romanului de ce a a omului din scaunul cu rotile, Franz, profesorul care plătește prin pierderea inocenței refacerea acelui cuplu ciudat, de o atracție maladivă, devine la final altul. Nu a cunoscut Orientul spre care pornise curios, dar  ceea ce a trăit, l-a maturizat și l-a ajutat să scrie, îndemn pe care i-l dă generos la final,(cinic dar , de vreme ce prin istorisirea sa, l-a  obligat pe inocentul Didier să devină altul, nu știu dacă mai bun sau mai rău decât cel de la începutul călătoriei),chiar demonicul său maestru, Didier..Nu, nu mai curați ci doar mai încărcați de nefericire, de blestemul de a iubi și de a urî cu aceeași intensitate, toate în aceeași persoană.Mai deziluzionați de neputința de a se identifica total și definitiv cu celălalt, din dorința cvasieșuată de a reface unitatea primordială, abia întrezărită la începutul relației cu Rebecca de către Franz, personajul plasmuit din pasta personajelor contradictorii, în care se ascunde deopotrivă, victima și călăul.De altfel, toate personajele suferă de această dualitate, de aceea a le acuza de sado-masochism, de experiente erotice limită, neadmise de bunul simț comun, mi se pare o gravă eroare.Dacă unii cititori sunt atrași de materialul erotic tratat aici detaliat îm scene realiste pe zeci de pagini, un cititor avizat va trece dincolo de descriptivismul și repulsia declanșată de scenele erotice și va citi dincolo de ele  în psihicul personajelor, depistând nu semnele unei maladii personale ci ale unei maladii instituționale care de secole impune limite și reticențe, inhibiții și stereotipii de neacceptat pentru primul cuplu, Rebecca și Didier dar care, se dovedește pe parcurs, îl fascinează și îl smulg din relația călduță , (în sensul dat termenului călduț de către Dostoievski în acel moto al romanului său,) cu Beatrice.Eroii tromanului sunt un fel de Demoni dostoievskieni ai secolului XX, în variantă franceză, care nu pot lăsa indiferent nici un tip de cititor.

Avertismentul dat de către autor prin acel moto extras dintr-un alt mare romancier al secolului XX, Scott Fitzgerald, ”Veghează să nu dispari în personalitatea alcuiva, bărbat sau femeie,” este admirabil susținut de  cele două povești de iubire sau de pseudoiubire.Da, veghea este inutilă, vrei sau nu, o parte din tine trece definitiv în cel cu care conviețuiești, voit sau nevoit și o parte din el a trecut deja in tine.Cititorule, ține seama de acest moto  când citești cartea!

Filmul Bitter Moon avand la baza romanul Luni de fiere a fost realizat in 1992 de regizorul Roman Polanski si are in distributie pe Hugh Grant, Kristin Scott Thomas.

Un interviu cu Pascal Bruckner sau despre retragerea din istorie

Ziarele publica mai multe interviuri cu celebrul scriitor, romancier si eseist, Pascal Bruckner, interviuri dintre care mi-a retinut atentia acesta.Sper ca si voua:

Pascal Bruckner unul dintre cei mai activi si mai influenti intelectuali francezi din generatia s-a aflat in redactia Contributors.ro pentru a discuta cu cititorii despre romanele si eseurile sale precum si despre temele  predilecte ale acestui bine-cunoscut autor: perspectiva unei Europe despre care Bruckner spunea ca vrea „sa se retraga din istorie”, multiculturalismul,  ideea de fericire, vina si tirania ei in societatea occidentala, noile relatii amoroase si iubirea.

Pascal Bruckner se gaseste in Romania la invitatia Gazetei Sporturilor pentru a lansa o noua serie de carti. Este vorba de sase romane ce vor aparea impreuna cu Gazeta Sporturilor, scrise de trei dintre cei mai influenti autori ai ultimilor ani: Pascal Buckner, Marc Levy si Frederic Beigbeder. Primele doua carti ale seriei de sase bestseller-uri sunt semnate de Pascal Bruckner: Luni de fiere, care apare pe 27 iulie si Hotii de frumusete, care apare pe 3 august.’

Iata ce spune marele scriitor despre femeile din Romania:

“P.B.: Da, este adevărat, sunt chiar diferite de femeile din vestul Europei. Dacă te duci în cealaltă parte a continentului ai să găseşti multe femei sexy, dar nu frumoase. Aici, femeile au feţe interesante, ochi frumoşi şi da, găseşti aici un tip de femeie pe care nu îl întâlneşti în alte ţări. Şi sunt cochete, sunt elegante, ceea ce înseamnă o schimbare foarte mare faţă de anii în care trăiaţi sub comunism şi lumea se îmbrăca mizer. De ficare dată sunt surprins să văd femeile de aici. Dumnezeule, pe aici sunt multe “foxy ladies”! (femei atractive din punct de vedere sexual). Şi sunt foarte libere, prin felul în care se uită la tine, nu sunt ruşinoase, discută foarte liber…’

Despre familie si cuplurile gay:

“: Este ceva ireversibil. Încet-încet, cuplurile gay vor obţine dreptul de a se căsători în tot mai multe ţări, chiar şi în cele mai catolice sau mai ostile. Acum mariajul nu mai este instituţia care obişnuia să fie în vermurile trecute. Este un legământ între doi oameni care se iubesc şi care decid să îşi unească vieţile. Dar căsătoriile între cuplurile gay nu vor stabiliza criza căsătoriilor din lumea hetersosexuală. Criza căsătoriilor vine din faptul că acestea sunt rezultatul iubirii, iar aceasta este un lucru fragil şi versatil. Aşa că vor fi multe cupluri gay care se vor căsători, dar sunt mai degrabă curios de rata de divorţuri care va exista. Şi cred că va fi la fel cu cea a cuplurilor hetero. E o tendinţă generală: cuplurile gay vor să obţină aceleaşi drepturi ca cele ale oamenilor obişnuiţi, să poată să adopte sau să aibă copii. Asta se va întâmpla în următorii zece ani în majoritatea ţărilor. Cred că prima căsătorie gay a fost în Franţa, dacă nu mă înşel, între doi nobili ai aristocraţiei franceze, în secolul XVII. În acel timp biserica nu era de acord cu acest lucru, aşa că au fost torturaţi şi arşi pe rug. Dar ca să revin, prin faptul că tot mai multe cupluri gay vor să se căsătorească, familia a devenit cel mai valoros lucru pentru toată lumea, gay sau heterosexuali. Asta demonstrează triumful valorilor familiei. De aceea conservatorii nu au înţeles despre ce este vorba de fapt.”

Cititi restul articolului aici: http://www.contributors.ro/cultura/pascal-bruckner-discuta-cu-cititorii-depre-cartile-sale-si-despre-soarta-unei-europe-la-rascruce/

Sfasiere nocturna

Ora patru dimineata

animalul insomniei isi face loc spre mine

printre hamaituri ,cantece de cocosi ma va gasi oare?

Da, sunt o prada usoara ,inarmata cum nu sunt

decat cu ultimele cosmaruri

de care tot trage haita de caini si nu le mai termina

ma adulmeca, ma  incercuieste, ma sfasie incetul cu incetul

fara ca nimeni sa-mi sesizeze imputinarea,

continui sa rad, sa rostesc cuvinte,

sa traduc intrebari si sa incifrez raspunsuri.

Cineva si-a ancorat de zidul casei nava uitand sa -mi spuna

de care zid si-a legat marea…

E ora patru si jumatate, portul e tot mai departe.

27, o cifra fatidica?

Ce pret are Viata?

Stie cineva cu cat se vinde acest produs perisabil?Unii il cumpara la preturi exorbitante si doar in cantitati mici, ar da orice sa mai gasesca produsul la discretie, viziteaza cele mai renumite locuri din lume, cheltuie ultimii banuti din casa pentru un strop de viata.Dar degeaba.Ii vedem cum li se scurge viata printre degete si pentru ei nu mai e nimic.Lacrimi, suferinta in jur dar zadarnic.Viata nu se lasa cumparata asa usor…Dar ce te faci cand altii, carora viata li se daruie cu generozitate, isi bat joc de acest produs, ii minimalizeaza valoarea, il arunca la recicle byn fara remuscari, si e vorba, chiar de propria lor viata. Si nu asteapta macar sa  aiba timp sa aprecieze, sa evalueze valoarea produsului care li s-a oferit pe gratis: il dispretuiesc, il reneaga, il calca in picioare fara sa se gandeasca la consecintele gestului lor asupra celor din jur…Ma gandesc la toti cei care prin modul de viata, prin arta de a-si risipi acest dar, prin inconstienta, se desparte prea devreme de el. Ca decid singuri momentul despartirii de viata ori ca traiesc in asa fel incat aluneca rapid spre disparitie, consecinta e aceeasi, moartea si gestul se cheama tot sinucidere. Cifra de 27 s-a dovedit o cifra blestemata, la aceasta varsta gasindu-si moartea a mari artisti rock: Janis Joplin, 4 octombrie 1970 – deces prin supradoza de heroina.

Jimi Hendrix, 18 septembrie 1970 – deces prin asfixierea vomei dupa o combinatie fatala de somnifere cu vin rosu

Jim Morrison, 3 iulie, 1971 – deces prin infarct.

Kurt Cobain, 5 aprilie 1994, sinucidere prin impuscare

Ami Winehouse, gasita moarta, sambata 23 iulie, in apartamentul ei din Londra, dupa ce se presupune, consumase un cocktail de droguri.

Citind proza din volumul Povestiri de trezit adultii

http://frecventacititordeproza.blogspot.com/2011/07/povestiri-de-trezit-adultii-maria-postu.html

Poemul meu recitat de Maia Martin pe YouTube

Talentata, sensibila graficiana si poeta Maia Martin, mi-a inspirat prin arta ei acest poem, pentru care ii multumesc foarte mult:

DOMNUL ŞI DOAMNA CACTUS

Nu ştiam că îi am cu mine, în mine, aceşti ţepi amari ai singurătăţii…

uneori fără să mă întrebe vorbesc în locul meu despre mine, cea ascunsă

sub această pelerină  preţioasă pe care nici o casă de modă n-o comercializează

mă întreb tu de unde o ai, ceilalţi o văd, de aceea te ocolesc,

promit   că atunci când îţi voi atinge, când îmi vei atinge,

 blana verde cu privirea  să devenim împreună

petale şi aripi de fluturi inofensivi…

Poeme

Serban Tomsa ma gazduieste cu generozitate pe blogul sau.

Omul care cumpăra doar tablouri

Un om avea mania de a cumpăra, ori de câte ori vizita un oraș, un loc străin, îndepărtat, pentru prima oară, tablouri: tablouri copiate după mari maeștri care trecuseră prin acel loc cu mult timp înintea sa și îl priviseră cu un ochi de artist, tablouri de duzină făcute de amatori, acuarele modeste, în culori pastelate, imagini artificiale, cu care își umplea geamantanele și își acoperea pereții casei , de altfel modestă, nemobilată cu mobile de lux sau alte obiecte prețioase.Unii se întorceau din excursii cu obiecte prețioase pe care le revindeau pentru a obține un beneficiu substanțial, alții achizitionau cosmetice, haine de firmă, obiecte electronice și electrocasnice și mai toți făceau o mulțime de fotografii, în care, bineînțeles, ei erau in centrul obiectivului fotografiat.El însă, era atât de dornic să achiziționeze cele mai neobișnuite tablouri încât uneori se rătăcea de grup căutând acele locuri unde negustorii își vindeau pe bani puțini munca sau, dacaă i se părea că un anumit loc merită să fie păstrat în memorie printr-un tablou, își scotea trusa de culori și blocul de desen și în 30 de minute schița un peisaj superior chiar modelului.Uneori pasiunea sa era atât de puternică încât uita să-și păstreze bani de mâncare și dacă n-ar fi fost mesele incluse în prețul excursiei, cu siguranță s-ar fi stins încet-încet de foame sub ochii indiferenți ai vecinilor de scaun.Uneori, pentru a face rost de bani spre a pleca în căutarea altor tablouri, în alte excursii din teritorii exotice, unde nu fusese niciodată, trebuia să vândă din vechile tablouri.Se despărțea cu durere de ele și de toate amintirile sale legate de acel tablou.

Dar cum criza nu iartă pe nimeni, nu-l iertă nici pe Omul cu tablouri și acesta trebuia să găsească o modalitate de a supraviețui așa că începu să vândă doar bucăți din tablouri : o bucata de cer curat de pe vremea excursiilor din adolescență, o pădure deasă și impenetrabilă, al cărei verde crud îl ajutase să treacă peste vremurile de secetă din verile călduroase, orășele liniștite și degajând un aer patrarhal cu oameni pașnici și iubitori, în care visase de atâtea ori că ar putea locui, bucăți de cer senin sau cer învolburat, ploi limpezi de vară scăldând chipuri inocente de copii, tablouri ale unor locuri unde se refugia de multe ori în răstimpul dintre două excursii, când nu își îngăduia luxul de a pleca într-o călătorie adevărată.

Într-o zi, negustorul căruia îi vinduse cele mai multe tablouri, bătu la ușa lui pentru o nouă comandă:se vindeau atît de bine tablourile pe bucăți încât negustorul se îmbogățise de pe urma lor, fără să-i dea Omului cu tablourile procentul cuvenit din câștigurile uriașe.Era așteptat, Omul rămăsese fără nici un ban și era dispus să-și vândă cît mai ieftin ultimele tablouri din casă.Negustorul intră.Casa părea pustie.Omul ieșise poate până jos să-și ia țigări sau cafea?Negustorul se uita în jur curios, vedea pentru prima dată toate tabourile omului, care păreau acum mai mari, mai colorate, mai tentante, de parcă te-ar fi chemat să te pierzi în lumea lor.Negustorul privea cu atenție, gândindu-se ce tablouri să aleagă, cât de ieftin să le cumpere și cât de scump să le vândă.Dar unde era stăpânul tablourilor?Privea cu atenție fiecare tablou.

Dintr-o dată, îl văzu: era acolo, în mijlocul unei grădini al cărei parfum trecea prin ramă și pânză până la el și se răspândea pe scările blocului, invadând tot orașul.În jurul lui erau atâtea plante cu un aer protector iar el, omul de la care cumpărase atâtea tablouri, stătea liniștit pe o bancă, senin și impasibil la așteptarea negustorului aflat de cealaltă parte a ramei, bucurându-se în sfârșit de frumusețile unor tablouri pe care nu le văzuse niciodată în lungile sale călătorii.

Criza sa fie, dar s-o stim si noi…

Problemele Uniunii Scriitorilor isca valuri sau mai bine-zis, cum ar fi zis, “veselul Alecsandri:, “valurele”, pe prundisul lunecos al ziarelor si blogurilor.Ca in nesfarsita serie de telegrame caragialiene, mi-a atras atentia debutul, evolutia, persoanele (ne)implicate, vinovatii si…deznodamantul crizei.Daca este sau nu o criza, nu se stie inca...

In ce masura ma poate criza afecta pe mine, membru de rand al Uniunii, calitate de care multi se grabesc sa se lepede?!M-ar putea face criza mai inspirata, mai talentata, i-ar face pe editori sa se bata pe publicarea cartilor membrilor, pe cititori sa dea navala in librarii sa-si procure cartile, pe critici sa se grabeasca sa scrie despre  (ne) scrisele mele carti?Nimic din toate acestea…Membru sau nemembru al Uniunii, talentat sau mai putin talentat( nu are nici o legatura cu calitatea de membru), scrii, daca ai talent si putere de munca, publici, daca te remarca vreun editor (ceea nu se intampla in cazul membrilor de rand, ca mine) sau daca platesti, ca mine.In revistele mari nu poti publica desi esti membru, (se presupune ca ai fost selectat pe baza unor merite?), pentru ca nu cunosti pe nimeni, nu te pricepi sa-ti faci amici sau prieteni, in revistele mici…(oricat de mica ar fi o revista, are si ea protejatii sai), asa ca singurul loc in care poti scrie nestingherit este blogul tau, fraiere(o). Scrie cineva despre tine, daca ai prieteni, de citit, nu te citesc nici macar cei carora le oferi cartea in dar…pentru ca, probabil nu merita, veti spune.

Asa ca, are vreo legatura criza cu membrii Uniunii?

“7 JOURS EN POLOGNE, entre les pages d’un journal”

maria-postu-rumanie-7-jours-en-pologne-entre-les-pages-d-un-journal

Le juillet 2010… une journée d’été que je ne vais jamais oublier. Après une pause faite a Munchen pendant une periode de 2heures dans laquelle on a eu le temps de contempler la beauté d’un aeroport moderne et d’un personnel très poli, on se trouve déjà au bord de l’avion de la compagnie polonaise Lot, ayant comme destination la Varsovie. On arrive a 13 :55 et on savait déjà que quelqu’un allait venir nous chercher à l’aeroport. Et voilà ! C’est un monsieur serieux qui nous attend tres gentillement et qui parlait la langue francaise d’une manière impecable. En meme temps avec nous, un autre monsieur arrive de France. C’était notre futur colegue de cours, Monsieur Gerard Gobry qui allait nous impressioner d’une maniere tres positive pendant les cours. On traverse toute la Varsovie et c’était à ce moment là qu’on a eu aussi l’occasion de la voir et d’admirer le melange vieux-nouveaux, moderne-traditionnel. Le chauffeur nous donne les informations d’un guide experiment sur toutes les batiments qu’on voyait à droite et à gauche et il nous dit que le siège EDUZ, là où se trouvait notre logement etait dans un parc, dans un batiment moderne et grande comme le coeur de nos hotesses.Une partie des membres de l’atelier Grundvig où on a eu l’honeur d’etre invités sont deja arrivés: on a le plaisir de faire connaissance avec Judit, Angela et Zsuzsanna qui viennent de l’Hongrie, avec  , avec Idalina, Maria Julia et Cristina venant du Portugal, et biensur avec les hotesses qui allaient nous accompagner pour tout le reste du temps, madames Alicia Zmusdka, Zalewska Malgorzata et les tres amables assistantes Maja et Katia.

Le Centre d’etudes (preparation)EDUZ où on a été hebergéés se trouvait à 30km proche de Varsovie.

Nos hotesses nous presentent immediatement le premier programme qui etait la participation à un concert Chopin dans le Parc Laziensky, un concert offert chaque dimanche de l’anne musical Chopin gratuit pour les qens qui aiment la musique classique.

Aussi, on avait remarqué les signes liés à cet evenement, dès notre arrivé dans l’aeroport.

On nous a mis à notre disposition pour toute la periode du cours, un bus qui nous a aidé a nous deplacer rapidement et d’une maniere comode dans toutes les points d’interet placés par les organisateurs d’une telle maniere pour pouvoir parcourir en 7 jours le maximum des points d’interet de l’histoire actuelles et recente de la Pologne.

Les boemes sont assis juste à coté du lac et il fait tellement beau dehors. Entre temps, proche de la statuette dedié a Chopin, le pianiste se prepare à interpreter les inoubliables sonates romantiques et les preludes. On celebre 200 ans de sa naissance. Tres emotionnés par le message de l’artiste qui a eu un destin si tragique, on rentre au centre EDUZ en attendant le début des travaux dans les ateliers.

(Cititi restul articolului aici in aceasta revista din Polonia))