Un poem de Dominic Stanca :
Frizerul
Te rădea într-un ciob de oglindă,
lângă soba de tuci,
pe un scaun cu paiele scurse.
lângă soba de tuci,
pe un scaun cu paiele scurse.
Te rădea după cum vroia el să te radă.
Te lăsa cu obrazul pe jumătate zoit
și ieșea pe scări să-și fumeze țigara.
Apoi se vâra după sobă
și râdea
- râdea cu gura lui lată -
schimonosindu-și fața,
boboșindu-și ochii lui basedovieni.
Și nu știai de ce râde:
de tine,
de el,
de scaunul scurs, caraghios?
Nu puteai tu să afli.
Și nici măcar nu puteai să pricepi.
Apoi până în cele din urmă
îți dădea de capăt,
după ce mai făcea o escală,
fie pentru râs,
fie pentru urinat,
fie pentru înc’o țigară.
(din volumul Strada care urca la cer-1977)
