Cand se apropie 15 ianuarie, o emotie ciudata imi da tarcoala: E ziua Poetului si imi reamintesc cine sunt….
Din tot acest mit contestat, exagerat, revendicat de unii si repudiat de altii, inaltat in stele si coborat in mocirla discutiilor, unde el continua sa straluceasca, ma doare cel mai mult ca El, Poetul nu a banuit niciodata cat de departe si cat de intens va straluci steaua lui…Poate ca totusi, cineva acolo sus, ii ofera compensatie pentru toata suferinta lui umana si pentru toata generozitatea lui artistica, pentru toata magia si forta de iradiere a personalitatii sale…Si ea straluceste, in ciuda dorintei de a micsora, de a inocula ca un virus greu de controlat ideea ca nu mai e nevoie de El…Sa speram ca multi am dobandit deja acea imunitate care ne face capabili sa rezistam in fata acestei invazii.Versul eminescian este cel mai bun antidot.
xhic5i_adrian-pintea-recity-din-eminescu-intre-nouri-yi-ntre-mare_creation
