Ratacitori intr-o lume a orbilor-cronica film

Filmul de fapt se numeste Papusile, in regia lui Takeshi Kitano, in 2002, cu Miho Kanno si Ren Ohsugi, dar mi s-a parut mai inspirat titlul ales de mine.Din distributie mai fac parte Ren Ohsugi, Tatsuya Mihashi si Nao Ohmori si filmul a fost nominalizat  La Leul de aur, Venetia.

                                      Imagine preluata de aici:

Sunt prezentate trei povesti de dragoste in paralel, cu insistenta mai putin pe text cat pe imagine, pe cromatica si pe limbajul acestora, pe decorurile traditionale, costumele si peisajele de o frumusete ucigatoare, in contrast cu drama personajelor.mult mai convingator decat cuvintele, in acest caz. In ciuda localizarii evidente in Japonia secolului XXI, faptele, personajele par atemporale si eterne.Cea mai impresionanta poveste este a cuplului Matsumoto si Sawako, doi tineri care se iubesc dar pe care familia nu ii lasa sa se casatoreasca si ei se despart.Filmul reconstituie povestea lor din flash-bakuri in timp ce ei , pentru a-si trai iubirea isi parasesc familiile, vagabondand.Este de fapt nu doar un vagabondaj prin Japonia contemporana ci prin Japonia atemporala, in care traditiile persista cu o putere uneori poericuloasa  si unde indivizi mediocri por iesi din banalitate printr-o patima devastatoare fata de o vedeta, ca d epilda eroii celui de-al doilea cuplu format dintr-o vedeta rock si un simplu politist.Atunci cand vedeta devine victima a unui accident, fanul ei alege voluntar conditia de victima, devenind orba si ramand alaturi de iubirea sa, fosta mare vedeta.Al treilea cuplu deasemenea este un cuplu destramat, bazat pe o alegere si pe renuntare.O renuntare care ii  costa scump pe protagonisti.Ei nu sunt singurii afectati, ci toti din jurul lor sufera sau isi pierd viata.Fiecare renunta la ceva important pentru a salva un altceva:bani, putere, iubire.Dincolo de elementul comun celor 3 povesti, tragismul si nefericirea, raman fixate pe retina cateva imagini din peregrinarile primului cuplu: Sawako si-a pierdut memoria dar iubitul ei nu o abandoneaza si pentru a preveni un accident la care ea este predispusa data fiind conditia ei infantila, a legat-o de el cu o sfoara.Cei doi traverseaza un pod fragil peste o apa adanca, dar limpede al carei murmur in noapte se aude puternic ca si cum pe lume n-ar fi decat acea natura  atat de frumoasa si curata si nefericitul cuplu.El merge inainte pe pod, fara sa priveasca inapoi.Ea se opreste si el simte, se intoarce, cei doi isi continua drumul pe fragila franghie dintre viata si moarte.As putea spune ca acel pod e de fapt o metafora a filmului:toti se balanseaza intre viata si moarte in cautarea Frumusetii.Unii cad, altii merg mai departe, unii o vad desi nu au ochi, altii au ochi dar nu vad decat prea tarziu prezenta Frumusetii in jurul lor.

Fara indoiala, acesta e un film care ar trebui vazut si revazut.