Imposibilitatea de a intelege un dictator

Robert Mugabe, Zimbabwe,Yoweri Museveni in Uganda,Meles Zenawi Asres,Omar Al-bashir, din 1989, Sudan,Mao-Zedong, China, Stalin, Hitler, Mussolini…si enumerarea ar putea continua.Istoria nu inceteaza sa ne uimeasca scotand la iveala asemenea dictatori,monstri  cu fata inumana.Un psiholog ar putea citi pe fata lor adevaratul lor caracter si greutatea de a-l tine in frau purtand permanent o masca pe care unii din jur, nepreveniti sau complici ai dicatorului, o iau drept veritabila.Ceea ce spuneau psihologii despre greutatea lui Hosni Mubarak de a se desparti de putere poate fi aplicat si altor dictatori:”În mintea unui dictator există întotdeauna  o voce care îi spune: «Trebuie sa pleci»”, susţine Ian Lustick, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Pennsylvania. Dar, potrivit acestuia, dictatorul ascultă, la începutul revoltei populare, de “vocile şovăielnice” care îi spun să rămână acolo unde este.

“Totuşi, după o perioadă, dictatorul încetează să mai fie îngrijorat de viitorul
îndepărtat şi, în schimb, începe să fie  preocupat de pericolul apropiat de a se fi
înşelat. Aşa s-a întâmplat în cazul tuturor, de la şahul Iranului la Nicolae Ceauşescu. Toţi au ţinut discursuri, spunând «Nu am de  gând să plec», după care au plecat brusc”, remarcă Ian Lustick.Lustick descrie, în continuare, cât de  umilitor este pentru un dictator să realizeze că ultimul lucru pe care îl poate face din această postură nu este un act eroic, ci luarea unei decizii pragmatice pentru a-şi salva pielea şi averea. “Gândiţi-vă la  un câine care mârâie şi îşi arată colţii, ca şi cum ar fi gata să muşte!. În acelaşi timp, însă, el este pe punctul de a fugi cu coada între picioare”, explică Lustick. În opinia lui Jonathan Hadit, psiholog la  Universitatea din Virginia, faptul că Mubarak era izolat de mase şi înconjurat de consilieri care îi spuneau doar ce vroia să  audă l-a făcut pe acesta să se agaţe de putere până în ultimul moment. “Dictatorii  nu agreează părerile diferite şi se înconjoară de sicofanţi. E ceva comun pentru dictatori să nu aibă habar de cum sunt percepuţi, în realitate, de poporul lor”, susţine Hadit.”

Dintre zecile de topuri utile sau inutile care ne violenteaza sau ne încântă simţurile am găsit un top al celor mai răi 20 de dictatori ai lumii.Sunt incluşi aici aproximativ 70 de asemenea lideri, unii dintre ei au dispărut din lumea politică, graţie evenimentelor care au zguduit lumea înultimele luni. Sunt consideraţi dictatori cei care  au ridicat genocidul la nivel de filozofie de stat prin uciderea a zeci de milioane de oameni dar veţi descoperi aici şi un gen de politicieni carismatici precum Putin căruia i se atribuie 17 categorii de încălcare a drepturilor omului şi pericolul pe care-l reprezintă închisorile pentru viaţa deţinuţilor, 2000 dintre aceştia murind anual din cauza condiţiilor de viaţă.Unii dicatori urcă în top, alţii ies din top fiind înlocuiţi de alţii mai radicali în folosirea crimei ca mijloc de impunere a puterii.Ultimul dictator aflat in centrul atentiei lumii intregi este Muammahr  Gadhafi chiar daca lumea nu a uitat sau mai bine -zis nu a fost nicioodata lasata sa uite in ultimii 40 de ani, de cand dateaza dictatura sa, de existenta acestui dictator.mai multi lideri influenti , Sarkozy, Barak Obama,cancelarul german Angela Merkel, premierul Silvio Berlusconi, candva un apropiat al lui Gadhafi, ii cer acestuia sa plece.Presedintele Statelor Unite a aformat ca “în momentul în care singura modalitate a unui lider de a se menţine la putere este violenţa exercitată împotriva propriului popor, atunci acesta şi-a pierdut legitimitatea şi cel mai bun lucru pe care îl poate face pentru ţara sa este să plece.”Gadhafi nu mai beneificazade nici un fel de sprijin la n ivel international,Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a hotărât prin vot unanim instaurarea embargoului privind vânzarea de arme către Libia, sancţiuni economice, precum şi înaintarea unei sesizări către Curtea Internaţională de Justiţie, Gadhafi fiind acuzat de crime împotriva umanităţii. Totodată, NATO urmează să hotărască asupra instaurării unor restricţii de zbor asupra spaţiului aerian libian.Muammar Gadhafi mai dretine controlul doar asupta capitalei Tripoli si in disperare de cauza, permite sustinatorilor sai, in jur de 60 000, accesul liber la arme.Fiul dictatorului are o alta versiune asupra politicii tatalui sau sustinand ca de fapt trei sferturi din tara traieste in pace si ca opozantii sunt in numar foarte mic.Dupa a doua zi de razboi impotriva Libiei, numarul mortilor este in crestere si daca presedintele isi foloseste gazele toxice din stocul urias pe care il detine.Astfel, sursele de informatii anunta ca dictatorul are 10 tone de gaz toxic cunoscut sub denumirea de iperita care ucide victimele in chinuri.In acest moment , Franta, Anglia si Marea britanie sunt singurele tari care desfasoara actiuni armate in Libia.Desi dictatorul a n untat intr-un discurs televizat ca tot poporul are arme, expertii intrenationali sustin ca razboiul impotriva Libiei se va incheia in maximum 3 zile.

Liu Xiaobo-un triumf al democratiei ?

Sursa foto: http://www.hotnews.ro

Liu XIAOBO, condamnat de autoritatile chineze la 11 ani de inchisoare pentru viziunile sale democratice, este autorul unui manifest impotriva regimului chinez, intitulat “Carta 08” si semnat de sute de intelectuali si activisti chinezi, manifest care cere drepturi si libertati democratice in China.Comitetul Nobel din Norvegia i-a acordat lui Liu , “pentru lupta sa lunga si pasnica pentru respectarea drepturilor omului in China”premiul Nobel pentru pace pe anul 2010, eveniment petrecut  vineri .Numele fostului profesor de literatura, Liu XIAOBO este legat si de evenimentele din  Piata Tiananmen (1989).Autoritatile chineze au facut presiuni asupra comitetului Nobel pentru a nu-i acorda disidentului chinez acest premiu, dar comitetul nu numai ca i-au acordat acestuia premiul meritat ci au si dezvaluit lumii intregi amenintarile primite.Valoarea Premiului Nobel este de zece milioane de coroane suedeze (1,4 milioane de dolari).

Desi in ultimele 40 de zile premierul chinez anunta reforme politice, se intarzie aplicarea lor, domeniile vizate nefiind numite. Disidentul premiat,Liu XIAOBO, revendica de 20 de ani  necesitatea  depasirii modelului perimat al monopolului puterii detinut de un partid unic. El cere   separarea puterilor în stat,o prese libera, o Justiţie independenta şi cu deputaţi aleşi, ceea ce-i va permite Chinei pe plan intern, să-şi controleze dezvoltarea, iar în exterior, să fie o prezenţă mai credibilă.In ciuda progresului economic vizibil al Chinei, imaginea ei are de suferit din cauza faptului ca progresul se asociaza cu distrugerea mediului inconjurator, cu sprijinul unei justitii nedrepte si al unui dezechilibru social.

Nemultumit de alegerea lui Liu, regimul de la Bejing a avertizat Comitetul Nobel ca un asemenea gest poate influenta negativ relatiile dintre China si Norvegia. Dalai Lama si presedintele Obama s-au alaturat altor guverne care au cerut eliberarea lui Liu Xiaobo.

 

Cu ce se hraneste Presa?

Cu fiecare eveniment pe care presa îl prinde din zborul ei deasupra unui cuib de cuci, îl agaţă cu furie, îşi înfinge ghearele în potenţiala pradă ca să se convingă că are din ce se hrăni zile bune , îl răsuceşte pe toate părţile şi se aşează cu el  undeva pe o culme aparent liniştită unde îi face disecţia înaite de a se convinge că prada ei are toate calităţile  spre a-i putea asigura supravieţuirea câteva săptămâni măcar,  mă conving tot mai mult că oamenii au mereu nevoie de divinităţi şi de aceea au mai inventat, nu cu prea mult timp în urmă, cam pe la începutul secolului XVII, încă una: Presa.

Când oamenii uită să o hrănească cu hrană naturală, ecologică, trecută prin toate filtrele de securitate, ca să nu existe riscul ca Presa să fie contaminată cu niscaiva viruşi ori bacterii letale, Presa se revoltă şi îşi caută ea însăşi hrana de supravieţuire. De pildă, se gândea ea Presa, ce să tot caut eu alge, crabi, tot soiul fructe de mare, că doar nu sunt vegetariană, şi dacă tot e vară, e atâta lume la mare, hai să căutăm aici ceva bun de ronţăit, că acuşi vine toamna şi iar mă îndoapă aştia cu muraturile ce stau încă din 9o încoace pe lista mea de aşteptare. Zis şi făcut. Şi a pornit Presa la vânat. Şi s-a oprit undeva între staţiunile Neptun-Olimp unde un grup de oameni paşnici îşi făceau concediul, pe bani proprii, că Uniunea nu le dă nimic pe gratis, aşa cum spun gurile rele şi invidioase care nu pot ajunge la struguri şi de-aia spun că sunt acri. Ba mai mult, Uniunea nu le publica nici cărţile gratis, bieţii scriitori sunt obligaţi să plătească pe la diverse edituri aflate şi ele în situaţie critică, dacă vor să-şi vadă operele publicate.(De cele mai multe ori însă, cum se întâmplă şi cu subsemnata, ne mulţumim cu scrisul virtual). Aşadar, printre aceşti artişti mai mult sau mai puţin cunoscuţi, şi-a găsit Presa o pradă bună de luat, în persoana unui tânăr avocat, Dan Chitic, din familie de scriitori, el însuşi un suflet sensibil şi lucid, (mă rog, în ziua de azi, luciditatea ucide sensibilitatea, dar asta e, mai sunt şi excepţii). Ca orice tânăr sensibil , avocatul nu putea rămâne indiferent la spectacolul trist al acestei ţări din ultimii ani şi era păcat să rateze şansa de a-i pune întrebarea celui care se afla şi el prin zonă, Preşedintele României, curios, în mod absolut spontan, să primească un răspuns pe loc sau prin gura presei care se afla pe undeva la pândă:”să-ţi fie ruşine pentru ceea ce ai făcut cu ţara asta!”Răspunsul nu s-a lăsat mult timp aşteptat. Îl ştiţi toţi, îl tot plimbă Presa de la un ziar la altul, îl priveşte din toate unghiurile, îl apropie, îl depărtează, doar-doar îl va transforma în ceva mai mare. Şi a tot disecat presa cazul Chitic pe toate părţile ca să vadă cât de comestibil este şi cât rezistă cineva plasat dintr-o dată la o aşa mare înălţime: ba că e îmbibat cu alcool şi asta îi dă şanse să reziste mai mult schimbărilor de temperatură şi de opinii, ba că prada are prea multe urme de violenţă pe corp spre a mai putea fi comestibilă, ba că potenţialele victime ar fi în căutare de “agresori” spre a putea contempla chiar şi din postura de victimă lumea de sus, din regatul Presei…Dar mai există şansa, pe care orice potenţială pradă o ştie, ca “victima” să devină mai interesantă decât “atacatorul” iar cea care culege roadele altercaţiilor şi substiuirii victimelor, doar atacatorul rămânând acelaşi, să nu fie alta decât Presa. Iar victimele recad încet-încet în anonimatul confortabil şi liniştit, dar nu se ştie până când…

Poate fi cineva mai bun de atat?

Am primit aceasta emotionanta fotografie de un cunoscut fotograf caruia ii multumesc foarte mult.Deasemenea , am gasit-o si pe alte bloguri, cu comentarii originale , dar m-a impresionat atat de mult incat am dorit sa  prezint si celor care trec pe aici.

Fotografia mi-a fost trimisa cu urmatorul comentariu:

“Fara discutie ar putea fi numita fotografia secolului – o scena
fantastica, din aceasta lume brutala. Textul tradus din spaniola:
Nu a pierit inca omenirea.
Este fotografia zilei, lunii, anului sau a secolului.
Poza a aparut intr-un cotidian din India, cu textul atasat:
” Doar un sarac poate fi atat de marinimos. Ce pacat ca omul nu este
intotdeauna asa.”

Ori de cate ori ai gatit, ca de obicei, prea mult, si a doua zi vrei sa arunci la gunoi mancarea ramasa, gandeste-te la cei care se hranesc cu resturile de la gunoaie.

Ori de cate ori respingi pe cei care iti cer un ajutor cat de mic, si nu ma refer doar la leul lasat spalatorului de parbrize sau la cel dat cantaretului ambulant de la metrou, ma gandesc la daruri care necesita un pic de timp din partea ta -o vizita la o casa de copii  de sarbatori- sau o actiune de donare de sange la care ai refuzat sa participi, gandeste-te la cei care isi dau mai mult decat timpul si sangele pentru a-i ajuta pe altii…Cu atat mai mult cu cat acesta pe care il ajuti prin fapta ta, nu este omci un pui de maimuta sau alta vituitoare neajutorata..

Intr-un exercitiu de sinceritate foarte dur, marturisesc ca nu as fi putut face niciodata asa ceva: chiar daca sanii mi s-ar fi umflat de lapte si m-ar fi durut  de preaplinul lor, micuta mea fiica nereusind sa le consume tot prisosul, ei bine, nici macar atunci nu as fi putut face ceea ce face aceasta fata din fotografie. S-o admir, s-o compatimesc? S-o iubesc? Sa-mi fie rusine de ea sau de noi ceilalti care nu putem face acelasi lucru?Nu stiu…dar mi-a dat de gandit. De acum incolo, voi accepta mai repede si fara sa rasucesc in minte toate variantele de consecinte ale faptei mele, pe cei care, intr-o forma sau alta, imi solicita ajutorul. Dar, aceasta imagine, m-a facut sa ma gandesc si la ajutorul dat acelora care sunt atat de izolati in tacerea lor, in lumea lor, incat nici macar nu inteleg ca au dreptul sa solicite ajutorul. Si el trebuie dat, chiar daca  nu trece pe acolo nici un fotograf profesionist care sa te transforme in vedeta prin fapta ta de altruism.

Dar femeia din imagine nu s-a gandit niciodata la consecinte; pur si simplu, a vazut ca micutul animal are nevoie de hrana si pentru ca nu se afla in apropiere nici un supermarket sa cumpere lapte, el nu a ajuns inca pana in tinutul ei saracacios, pentru ca nu are ce altceva sa-i ofere puiului inocent, ii da ceea ce ea insasi are de dat: sanul ei mustind de lapte.Pe fata ei nu se citeste satisfactie, dezgust, mandrie, sentimentul datoriei implinite, bunatate, ci doar oboseala…Si constiinta ca nu face ceva neobisnuit, care sa uimeasca pe cei din jur.Doar noi, europenii, impregnati de cunostinte, de prejudecati, de cultura medicala, suntem socati de asemenea gesturi pe cand pentru ea, pentru credinta ei, probabil hindusa, care  divinizeaza animalele transformandu-le in totem, gestul  e ceva firesc.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti…

Moto: Câştigul şi pierderea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede, astfel nu te supăra dacă pierzi, mai degrabă bucură-te de timpul petrecut în cazino.(http://www.cazino-online.net/blog/)#mce_temp_url#

Cei trişti trec pe lângă tine cufundaţi în lumea lor de iluzii şi deziluzii imperceptibile celorlalţi, deşi le culeg din aceleaşi pieţe sordide, intersecţii aglomerate, magazine chitscoase, case vagon sau vile supraetajate cu lacrimile şi jindul unui trecător care abia dacă se poate oglindi în geamurile înalte ale locuinţei interzise. Cei trişti se preling pe lângă zidurile murdare de lacrimi sau pline de desene obscene şi caută un loc retras pe care să-şi scrie povestea în speranţa că îi va auzi cineva sau că împreună cu alţi oameni trişti se vor putea retrage în Ţara oamenilor trişti care pentru că seamănă atât de mult unii cu alţii, nu mai trezesc suspiciuni şi reflexul de a-ţi trage fermoarul la geantă sau gluga peste ochi.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti în privirile voastre dispreţuitoare, trufaşe şi luaţi-le locul pentru parcarea maşinii pe care nu şi-o pot permite, dar lăsaţi-le măcar un loc pe care să-şi parcheze tirurile pline cu vise si speranţe.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti în splendoarea unor sunete misterioase de spectacole cu circuit închis ori zornăit de monezi şi fâşâit de bancnote lunecând printre degete unsuroase ori adunându-se grămezi pe mese de joc la care se amestecă mirosul transpiraţiei de lux cu cel al sexului consumat în camere închiriate , cu fete închiriate, de oameni care nu-i mai platesc chirie nici măcar lui Dumnezeu.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti cu râsul vostru molipsitor ca un virus de ultimă generaţie, atunci când daţi mâna cu ei democratic  şi vă grăbiţi apoi spre camera de dezinsecţie de frică să nu vi se lipească de piele viciul tristeţii incurabile.

Îmbrăcaţi-i pe cei trişti cu cascadele artificiale ale unor promisiuni care se vor pierde în cădere liberă şi daţi vina pe capriciile vremii pentru fiecare barcă eşuată la gura unui rechin sau pentru fiecare piatră dislocată care le obturează spectacolul la care aţi omis să le rezervaţi locuri.

Îmbrăcați-i pe cei triști în flăcările jucăușe ale unui rug ce îi așteaptă ca potențiale victime, dar spuneți-le că nu e decât flacăra unei inofensive brichete ce însoțește o țigară inocentă și o băutură bună consumată în sala de așteptare, în aplauzele și nerăbdarea streapteuselor care își repetă emoționate numărul, înainte de a se auzi prin microfoanele uriașe ale sălii de așteptare numită Viață: Les jeux sont faits, rien ne va plus.

Din arhiva personala

Ce stii despre mine, domnisoara Moderator?

Te privesc uneori seara cand traversez din greseala camera in care se afla instalat, din ratiuni de neinteles pentru mine, probabail pentru a face pe plac musafirilor mei, un televizor. Uneori, reusesti sa ma retii cateva minute bune din diferite considerente. Sunt chiar  tentata sa te admir: atât de tânără, atât de draguţă şi atât de deşteaptă…Doamne, ce misiune importanta i s-a incredintat acestei fatuci! Eu,  la vârsta ei…Băteam coclaurile prin nu ştiu ce gradini şi ceapeuri comuniste la cules mere, pere, struguri cu elevii mei de la tara, până se făcea toamna târziu.Apoi galopam prin materie să parcurg toată programa şcolară şi să-mi pregătesc sărmanii mei elevi (ironia sau revansa sortii, unii chiar lucreaza in televiziune acum), pentru examene care erau la fel de dure ca şi pentru un copil crescut  în oraş, fără practică şi stagiu obligatoriu la muncile câmpului împreună cu familia, în tot cursul anului. Mi se rupea inima de mila lor mai ales cand, dupa ce trecea sezonul legumelor si al fructelor, mai mergeam  pe brumă şi frig si la cules ghiorghine şi măceşe, ca un bonus extrasezon….Şi totuşi erau atât de inocenţi în simplitatea si salbaticia lor, in dragostea lor de scoala…aşa ciupită cum era de decrete şi regulamente absurde!

Îţi admir siguranţa de sine, domnisoara Moderator, modul în care îi tii in frau pe toţi oamenii puternici, pentru o zi, un mandat sau o viata, duritatea întrebărilor, in manusa delicata de catifea, spontaneitatea, felul cum parezi prin replici inteligente tentativa unor invitati de a denatura sensul  discuţiilor(gurile rele spun că tot timpul din casca ţi se şoptesc fraze salvatoare când eşti în dificultate, dar eu nu-i cred). Prea ai aplomb, prea pari că eşti capabilă să rezolvi tu problemele aceste ţări si chiar ale universului, prin modul diplomatic în care le adresezi invitaţilor întrebări, prea dai impresia că fără tine, stimată domnişoară Moderator, nici una din treburile acestei ţări nu se poate rezolva. Pe langa profesia ta, meseria mea pare teribil de insignifianta si de banala. Întrebările tale par ca vor sa scoata din oamenii manati in studioul in care tronezi ca o regina neincoronata a talk-show-rilor , de interese, de obligaţii sau din necesitate, minciuna şi, ca la un proces de katharsis public, îi vor obliga să devină mai cinstiţi, mai devotaţi cauzei Mariei-sale, Contribuabilul.Ce stii tu, domnisoara Moderator, despre Maria-sa, Spectatorul, Alegatorul din care fac si eu parte? Tot atat cat invitatii tai, sau la fel de putin ca ei?Le-ai retinut corect numele?Esti sigura ca toti cu care incerci sa ai un dialog, sunt in viata si nu converesezi cu spiritele lor? Daca nu ti se raspunde, nu e pentru ca ai pus intrebarea gresit ci pentru ca ai invitat oameni care, dupa datele tale, nici macar nu mai exista….

Mă întreb, Domnişoară Moderator, cum de nu te intimidezi niciodată, cum de nu te temi de otrava săgeţilor tale, cum de nu oboseşti să fii mereu atât de justiţiară?Ironia, dispreţul din privirea ta, simt că mă ating şi pe mine, deşi nu sunt la putere, nu am fost si nu voi fi niciodata. Nu sunt nici infractor, nu încalc nici o regulă de circulaţie, şi totuşi, când începe emisiunea ta incepe sa-mi fie teama de parca eu voi fi cea luata la rost si obligata sa emit opinii salvatoare, sa pun diagnostice, sa dau verdicte, sa fac streaptease moral in public si sa intind steagul alb sau sa scot sabia razboiului.Cand nu mai pot suporta intensitatea privirilor tale care vor sa ma hipnotizeze impunadu-mi sa trimit SMS-uri, sa dau telefoane, sa te contactez pe mail, zapez pe alte programe unde dau peste o clona de-a ta, poate doar culoarea parului va diferentiaza si niscaiva operatii estetice, mai mult sau mai putin reusite.Si ea pare sa detina adevarul absolut, ma tine captiva in plasa cuvintelor ei, ma infasoara intr-o miere sintetica si ma abandoneaza ca Seherezada pe printul ei, in zori, extenuata de dopajul informational la care mintea mea a fost supusa incat astept cu nerabdare seara urmatoare , Domnisoara Moderator, sa -mi satisfac curiozitatea, sa aflu cat mai multe despre tine, sperand sa descopar ca si tu te-ai informat, ai aflat multe despre mine, Spectatorul, si in seara urmatoare imi vei oferi informatia de care am cu adevarat nevoie.

Intre timp, mi s-a intamplat un rau ireparabil:am devenit dependenta !

Schimburi (ne)convenabile

Ziarele sunt pline de anunturi din cele mai diverse: de la schimbul de bani, de locuinte, de sotii, de organe,  de  origine, de trecut pana la schimbarea de orientare politică şi sexuala.http://www.anunturi.biz/anunturi/schimb+casa+pt+ap

Se schimbă, la vedere sau pe furiş, în gang sau pe holurile marilor instituţii , în laboratoare amenajate in foste garaje sau în spitale de lux, cu acceptul oficialităţilor. Nu întotdeauna ambele părţi ies la fel de mulţumite din această tranzacţie.Unii câştigă din ea cât n-au reuşit într-o viaţă. alţii pierd, uneori chiar propria viaţă. Unii sărăcesc şi îşi dau seama că nu au ales un moment , un loc şi un om potrivit pentru efectuarea tranzacţiei, alţii conştientizează că s-au grăbit, că mai puteau aştepta să scadă cursului monedei UE, să crească cel al monedei naţionale, să se redreseze economia naţională sau dimpotrivă, să se scufunde şi mai mult în colaps. Am vazut oameni care au mizat totul pe un asemenea schimb departe de umbra protectoare a legilor şi au pierdut, tot, locuinţă, respectul familiei, prietenia “prietenilor”, conturile în bancă, maşinile luxoase, amantele şi locuinţele  închiriate pentru ele. Au sfarşit la morgă sau la balamuc.

Am vazut oameni care nu aveau nimic, pe care prietenii îi ocoleau de frică să nu li se ceară un împrumut cât de mic, rudele de la ţară nu îi mai vizitau pentru că trebuia mereu să vină cu sarsanaua plină şi să plece cu ea goală, copiii lor jinduiau o vacanţă la munte şi un telefon mai bun.Unii au facut un schimb convenabil, puţini, i-adevărat, au moştenit o mătuşă sau au vândut pe cineva sau un teren pe care trecea o autostradă. Cei mai mulţi sunt şi acum la fel de săraci şi se întreabă ce schimb comvenabil, care să le aducă un plus de zâmbete pe faţa copiilor şi un meniu mai sănătos pe masă de sărbători, ar putea face.. Şi unii şi alţii trăiesc în România şi ca şi mine, indiferent pe ce bănci şi-au tocit coatele şi indiferent dacă merg la serviciul cu tramvaiul sau pe jos, dacă nu au bani nici de tramvai, cu Dacia cea veche pe care nu şi-au permis să o vândă cu toate campaniile “favorabile” care le-au fost pergatite, sau cu Jeepul Grand Cherokee 4&4, luat ieftin la  vremuri de sărăcie şi pentru firmele de leasing, toţi se întreabă dacă schimbările sunt convenabile sau nu, şi sucesc şi răsucesc pe toate părţile ofertele politicienilor. Si cu cat ofertele sunt mai promitatoare, mai generoase, cu atat neincrederea lor sporeste.