Un colţ de infinit

E incredibil câte pot încape pe un pian de un metru si jumatate lungime aproximativ, şi câte lumi văzute şi nevăzute poate suplini: un tablou al lui Vermeer, Fata cu cercel de perlă sau Fata cu turban,(cartea cu acelasi titlu a lui Tracy Chevalier, e un pic mai incolo, in biblioteca , a refuzat azi sedinta foto pe motiv de haos) spre care fug fascinaţi ochii micuţilor mei vizitatori imaginându-şi că e un membru al familiei noastre şi cerându-mi timizi detalii despre ea.

Pianul e un muzeu în miniatură.Dar nu doar un muzeu de artă: el poate fi şi un muzeu al familiei, pe un colţ al pianului de zăreşte o fotografie a celor mai iubiţi membri ai familiei.Câteva amintiri din excursiile mele, un tablou din Balcik, o fotografie a unor îndrăgostiţi interbelici, un fel de anticipare a poveştii de-acum celebre din The Artist (fotografia zace pe pian de vreo 2 ani),multe lumânări de forme şi culori diferite pe care le aprind cu plăcere în momentele când se mai întâmplă câte o pană de curent, un ceas, care a stat de mult, cumpărat dintr-un anticariat ale cărui ore sunt de fapt note muzicale pictate pe un vechi disc care nu mai poate fi ascultat din păcate.Un trandafir galben, aproape proaspăt alături de un bol cu frunze uscate parfumate cândva.O statuie africană adusă de prietena mea ca dar din Gabon ) nu vreţi să aflaţi povestea acestei statui din Gabon, dar dacă insistaţi v-o spun într-o bună-noapte).Câţiva îngeraşi rămaşi de la Crăciun pe pian, uitaţi acolo, lângă 2-3 mărţişoare, care mai timide, n-au vrut să se pozeze.Nici pianul nu vrea să facă poze.Când am vrut să-l prind şi pe el în cadru a început să scoată note ingrozitoare şi cum e 12 noaptea, m-am mulţumit cu un colţ al pianului.Nici gând să mă lase să-i fur o melodie.Dacă sunteţi curioşi, veniţi la următorul recital al proprietarei pianului, ( în curând, vă anunţ eu, n-aveţi grijă) şi o să vedeţi de ce-şi suportă pianul cu atâta stoicism toată menajeria asta ciudată deasupra lui.Poate aflu şi eu de ce.

Ciudateniile lunii ianuarie

E o luna ciudata, o luna care se naste obosita, desi fiind prima luna a anului ar trebui sa fie proaspata, pura, sa dea sperante, sa promita …ce nu poate da si sa ofere ce nu are.Sarbatorile au trecut, cu excesele de tot felul, cu vizite, facute, primite, cu obsesii culinare si estetice, cu clipe unice (dar ce nu e unic in viata?), mai pline parca de amintiri, de regrete, de promisiuni neimplinite si totusi, cu nostalgii…Se anunta scumpiri, dar fericirea e ieftina cand esti sanatos si optimist.Se anunta demisii, dar demisia din conditia de om e cea mai condamnabila asa ca, daca esti oricat de mic si poti schimba pe cineva, poti naste sperante, poti ajuta sa existe mereu supravietuitori, munca ta nu a fost inutila iar demisia e pacatul celor ce o cer, direct sau indirect.

De ce asteptam sa treaca primele 3 saptamani din decembrie in graba imaginandu-ne ca sarbatorile vor fi atat de pline, ca vor tine locul si intensitatea celor 3 saptamani de lucru, ultimele ale anului?Iata, a trecut aceasta ultima saptamana, si acum mi-e dor sa ma pot intoarce in oricare din acele zile bogate in sentimente, in bucurii, in ceva ce nu pot traduce in cuvinte:emotia de a avea alturi pe cineva de care ai stat mult timp despartit, teama ca aceasta apropiere va dura extrem de putin si va incepe din nou o era glaciara cand veti sta departe si veti visa la o noua revedere.Poate as vrea sa retraiesc asteptarea de pe aeroport, sau bucuria primei cine impreuna dupa mult timp…sau chiar si drumul spre aeroport, dupa 10 zile e stat impreuna, drumul dinaintea plecarii, ce ma straduima sa-l fac vesel, sa uitam ca ne despartim iar pentru mult timp si cine stie ce alte sarbatori ne vor aduce iar impreuna pentru scurt timp…Dupa un anumit numar de ani, viata se compune doar din bucati de fericire.Ce ramane intre ele, nu se calculeaza.E un  ocean urias acoperit cu lacrimile celor care sunt desparititi din diverse motive. Important  e ca inca mai putem trece de al un mal la altul.

Ianuarie e o luna pe care vreau s-o consum cat mai repede, sa ajung acolo unde pare ca timpul curge cat e incet vreau eu si zabovirea luminii mai mult timp pe pamant sa-mi dea iluzia ca am castigat nu doar o primavara ci ca viata mea se desfasoara in sens invers, sarind peste obstacolul iernii, ca o caprioara peste stanci, undeva unde o asteapta un liman insorit locuit de cei de care viata ne desparte uneori.

Amanari de wekeend

Incep saptamana cu speranta ca voi aduna destule frustrari, destule renuntari ca sa am cu ce umple sfarsitul de saptamana urmator.Traiesc in trecutul wekendului ce tocmai s-a incheiat, nemultumita, dezamagita ca aproape nimic din ce mi-am propus nu s-a realizat, si in viitorul celui ce va incepe peste cateva zile, in care sper ca voi recupera timpul pierdut, ca si cum ar exista undeva un Birou de wekeenduri pierdute unde poti primi inapoi gratuit tot ceea ce ai neglijat, uitat, abandonat, chiar daca uneori cea abandonata esti chiar tu. De parca as sari dintr-un wekeend in celalt ca un sportiv care traieste doar cand se antreneaza.Ma antrenez pentru un wekeend special, in care voi aduna, daca ar fi posibil, destule proiecte, voi darama destule obstacole, voi concentra in cateva ore energia si inspiratia care ma ocolesc in cursul saptamanii si intarzie sa apara in celelalte wekeenduri.De pilda, a merge la un spectacol de teatru a ajuns sa fie mai dificil decat a programa o excursie peste hotare, pe care desigur, nu o fac. A termina cartile incepute, a finaliza un proiect domestic sau spiritual, a te redescoperi pe tine sau pe cei din jur, nimic din toate astea nu se mai intampla.Merg ca un orb tinandu-se de o panglica periculos de subtire , fixata deasupra unei prapastii , pe acelasi drum, pana la serviciu si inapoi, imi golesc mintea de tot ceea ce inseamna (insemna) EU, adica vis, dorinta, speranta si imi cultiv doar naivitatea de a crede ca mai am o sansa.Sansa la ce?Astept un wekeend salvator, in care ea sa revina acasa.EA, cea in trupul careia locuiesc eu, o straina, o impostoare,  pe care n-o mai recunosc si care ma dezamageste cu tot ce face.Amana orice in speranta ca wekeendurile se vor apropia unele de altele, ca stelele unor zodii benefice,  si ii va fi mai usor sa le sorteze, selecteze, aranjeze continutul.Sunt acolo piesele unui puzzle pierdut candva si printre ele si cheia spre wekeendul perfect.

Despre ratare si ratati

Ni se intalnesc privirile in tramvai si ma privesti ca si cand ti-as fi incalcat domeniul de proprietate.Nu-ti place  infatisarea mea, surasul meu, oboseala sau bucuria care mi se citeste uneori pe fata?Tramvaiul merge mai departe, eu cobor sau poate tu ,dar raman cu un gust amar.Vad pe strada femei destul de tinere cu copii in carucior sau de mana spunandu-le  ”mamaie”.La varsta asta multe femei din tari mai civilizate abia devin mame.Noi ardem etapele, sarim din copilarie la statutul de mama apoi pierdem startul ca ajungem la destinatia numita adult si devenim imediat bunici imature.

Pentru multi tineretea e doar o varsta a privilegiilor.Noi ceilalti suntem datori sa ne retragem discret, sa oferim , sa nu cerem nimic, sa nu mai speram la a doua sansa daca prima ne-a fost rapita sau nu am stiut sa profitam de ea. Nimic nu poate fi mai dureros decat trecerea timpului, mai ales cand traiesti sentimentul esecului profesional.Cand nu ai ales o profesie potrivita, cand ai facut o multime de pasi gresiti in aceasta directie sau n-ai facut deloc, sau nu ai fost lasat sa-i faci, viata de familie nu poate indulci sentimentul ratarii.Exista multe feluri de ratari si de ratati: ratati vizibili care se plang si innegureaza si viata altora cu permanenta lor autonemultumire, acuzandu-i pe altii e ratarea lor, ratati discreti care cred ca nu au nici macar dreptul de a se plange, considerandu-se vinovati pe ei insisi si ratati care nu stiu ca sunt ratati dar sunt priviti asa de catre cei din jur.Sentimentul ratarii este dat de propriile standarde existentiale.Ceea ce poate face un spirit superior cu inalte standarde sa se simta ratat poate parea culmea reusitei privind din perspectiva cuiva de jos care e multumit daca-si poate lega singur sireturile.Nu e mai putin adevarat ca sa fii mereu strabatut de sentimentul ratarii e o boala incurabila:orice victorie ai obtine, maine o vei vedea ridicol de mica si vei dori altceva situat foarte sus si deci te vei simti din nou ratat.A-ti constientiza ratarea mi se pare un prim pas spre depasirea ei la un moment dat Exista o legatura intre ratare si vanitate.Unii cred ca pot spera la orice, ca nimic nu li se poate interzice  pe cand pentru altii a iesi din cercul stramt in care s-au nascut si au crescut, li se pare o absurditate.Constientizez tot mai mult ca pentru mine ca eleva, studenta si apoi profesoara la inceput de cariera  in acel regim comunismul a fost instrumentul destinului care mi-a girat permanenta ratare sub zodia careia evolueaza viata mea din punct de vedere profesional.

Ma urc in tramvai in fiecare dimineata si tu ma privesti ca si cand ti-as fi uzurpat drepturile.Merg la munca, incerc sa nu fiu o povara pentru nimeni, pensionarea e inca departe dar intr-o lume in care tineretea e atotputernica, cei de varsta mea se simt usor ridicoli.

Ghiciti blogul?

Hai sa ne jucam de-a “Ghiciti blogul“! Ce ziceti?

Incepem prin prezentarea unui blog in care poezia se impleteste cu proza in mod admirabil, in care proza se impleteste cu filozofia incat ai senzatia ca ai receptat mesajul, dar de fapt, ar trebui sa consulti macar dictionarul de filozofie ca sa fii sigur ca ai inteles…Un blog atat de lipsit de ostentatie si totusi puternic, plin de comentarii, asteptat cu infrigurare de cititorii sai fideli sau trecatori dar care apoi devin si ei fideli. Se prezinta ca prozator, premiat cu premiul Uniunii Scriitorilor, pentru un roman de-al sau dar nu se considera poet desi, ESTE. O dovedeste si aceasta poezie de toamna si nu numai.E aici o aspiratie spre un altceva…visat candva de mult si devenit palpabil doar prin cuvinte.Importanta este emotia in fata versului, prospetimea trairilor, sensibilitatea extrordinara, perceptia realului cu un ochi primitiv si totusi de estet vizibil marcat de  impovaratoarea bucurie de a fi.Cine se ascunde in spatele ghetarului ?

Autumnală

Amurgul pierde perle pe iarba de sub pruni :
belciug de aur moale pe zilele de luni
sculptează-ncet lumina în lămpi rotunde, mici, 
iar luna se trezește în blănuri de pisici.

Se-mpuțineaz-albastrul în ochii tăi cei triști ;  
zâmbești, ești fericită, deși nici nu exiști !

Si inca un poem preferat de-al acestui misterios autor:

ar fi trebuit să mor ieri

lui El Desdichado

ar fi trebuit să mor ieri
o pisică dansa pe pervazul unei ferestre
lovind în răstimpuri cu lăbuța colivia unui canarar fi trebuit să mor ieri
am stat câteva momente pe cheiul dâmboviței unde așteptasem un alt tramvai
după ce văzusem împreună cu tata
primul film din viața mea

ar fi trebuit să mor ieri
m-am oprit pe o bancă din cișmigiu
unde stătusem toată noaptea cu un prieten
după ce îl înmormântaseră pe marin preda

ar fi trebuit să mor ieri
m-am odihnit o oră  pe treptele facultății de drept
unde cândva îmi așezam capul în poala emiliei

tramvaiul lui cristian mă așteaptă după colț cu discreție

As putea cita orice postare ca sa va conving ca acesta e un blog care conteaza. Va las sa descoperiti singuri postul preferat si sa ma informati, daca doriti.

O antologie de exceptie, “Alerta de grad zero in proza scurta romaneasca actuala”

La editura Herg Benet a aparut o antologie de proza scurta coordonata si prefatata de scriitorul Igor Ursenco, antologie in  care se afla si proza mea intitulata “Cum sa salvezi o pianina”. Este un text care mie imi este foarte drag fiind inspirat de activitatea pianistica a fiicei mele. Si asa cum se incheie  povestirea cu o invitatie la un concert la Ateneu, iata ca acest moment magic se apropie: in luna noiembrie fiica mea va sustine intr-adevar un concert de pian la Ateneu.Voi reveni la momentul potrivit cu detalii.

Daca doriti, puteti citi povestirea mea si in arhiva revistei, Faleze de piatra .Va prezint si lista scriitorilor prezenti in antologie: Cornel Nistea, Gheorghe Schwartz, Bedros Horasangian, Olimpia Nusfelean, Adrian Ionita, Remus valeriu Giorgioni, Liviu Antonesei, Attila F. Balazs, Serban Tomsa, Florica Bud, Diana Adamek, Ovidiu Bufnila, Lucian Merisca, Carmen Firan, Grigore Chiper, Maria Postu,Horia Garbea,Ruxandra Cesereanu, Oleg Garaz, Matei Batea, Emilian Galaicu-Paun,Vasile Baghiu,Alexandru Petria, Stefan Doru-Dancus,Ivona Boitan,Anamaria Peride,Emanuel Pope,Robert Serban,Felix Nicolau,Adrian Suciu, Igor Ursenco,Adrian Buzdugan, Leonard Ancuta,Carmen Manuela Macelaru,Ionut Caragea, Liliana Corobca,Cosmin Perta  (cititi lista intreaga aici)

Cartea a beneficiat de mai multe lansari dintre care o amintesc pe aceasta de la Iasi desfasurata la Muzeul Literaturii Romane.

Ceea ce surprinde in mod placut la aceasta antologie este totala lipsa de prejudecati  sau de discriminare cu care au fost selectati autorii prezenti in ea: de la nume cunoscute de prozatori, premiati si autori de romane celebre sau de studii critice, pana la autori cunoscuti ca poeti si care abordeaza mai rar proza (de ex, chiar eu, daca-mi ingaduiti), sau chiar necunoscuti,  de la autori foarte tineri, la autori cu experienta literara bogata, de la autori romani din diaspora la autori care traiesc si creeaza aici, toti au fost tratati la fel, cu incredere si respect, sa recunoastem, lucru nu intotdeauna vizibil in sfera artistica romaneasca unde scriitorii care nu au avut deja sansa sa fie remarcati, nu prea sunt rasfatati.Igor Ursenco mai adauga o steluta pe epoletii scriitorilor cunoscuti si ii scoate din anonimat pe cei mai timizi si necunoscuti publicului, fiind prezenti mai mult in revistele de pe internet.

Multumesc, Domnule Igor Ursenco!

A fost o vreme cand credeam…

Mai de mult, in alta era a vietii mele credeam ca totul pe lumea asta e comestibil, cunoasteti expresia. Si de nu-stiu-cate ori mi s-au strepezit dintii de fructele acre ale experientei si mi s-au invinetit buzele de frigul care se asternea intre mine si ceilalti sau mai degraba m-am topit de multe ori de intensitatea sentimentelor mele si de absenta unei oaze pe care sa mi-o aseze in drum cineva.

A fost o vreme cand fiecare anotimp  al anului era mai mult decat al doilea, al treilea sau ultimul anotimp al anului.Era intotdeauna primul si unicul deoarece fiecare anotimp ascundea o lume fascinanta, necunoscuta, irezistibila, de o frumusete maladiva, dar care ma atragea in mlastina lui plina de parfumuri ale unor flori necunoscute. Le descopeream cu atata ingenuitate, cu atata prospetime, cu atata forta se gravau pe trupul meu interior ca si acum, cand ma privesc in oglinda constiintei, le vad acolo: iubirile mele, prieteniile mele, deceptiile mele, tristetile mele, sperantele mele, dar mai ales, revenirile mele pe puntea altui anotimp, pe care-l credeam din nou unicul si irepetabilul.Dar ceea ce dadea intalnirii mele cu anotimpurile mister, forta de atractie, intensitate senzoriala nu era doar culoarea cerului, adierea lina a vantului sau incrancenarile furtunii, stralucirea soarelui sau aparenta blandete a noptii: nu, acestea erau doar elemente de recuzita a caror poleiala, transparenta sau, dimpotriva, opacitate si greutate le era data de cei din jurul meu, de prieteniile mele, de iubirile mele, de persoanele si pesoanjele reale sau fictive, semireale sau semifictive de care ma inconjuram si de la care dadeam si primeam stralucire, transparenta, mister, opacitate, intuneric, luminozitate, claritate caldura sau fiori gheata.Toate acestea valorau mai mult decat toti arborii indiferenti, toate florile mele naive si splendide in naivitatea lor ca mine cand credeam ca ele ma pot consola oricand si oriunde.

As putea sa vorbesc despre Sabina, despre Odette, despre Carmen, despre Olimpia, din nou despre Carmen, si despre proful de pictura si despre cel de perspectiva si despre indecisa Lavinia, fiica directorului Liceului nostru de arta, osciland mereu intre muzica si pictura vrand sa le faca le amandoua dar, in final, altcineva a ales in locul ei si Lavinia, a plecat, mult prea devreme. As putea sa vorbesc despre Radu, favoritul profesorului de pictura Bradiceanu si promisiunile lui de a ajunge candva un artist  cu tablouri in marile galerii ale lumii.Da, am auzit ca si-a realizat visul.Sau despre Sorin , despre Angelica si eternele lor scuze in fata profului de perspectiva la ale carui ore nu participau niciodata  avand propriile lor ore de  predare a perspectivei. As putea petrece ore in sir vorbind despre ei…Si i-as intreba daca si ei mai cred, daca si lor anotimpurile le mai spun ceva.Mie, nici un anotimp nu-mi mai spune nimic desi nu am epuizat ceea ce era de epuizat.Si ma intreb, pe cine as putea invinovati?

Din jurnalul nescris al unor zile de vacanta

De când mă știu nu mi-au plăcut vacanțele: vacanța e un loc în care ești exilat și nu poți ieși din el decât când îți expiră temenul.

E o condamnare din care nu poți ieși oricât de ieftină ar fi cauțiunea plătită.Toți judecătorii au propria lor vacanță, nu le pasă de a ta.

Unei vacanțe, oricât de bine i-ai organiza programul, se vor ivi mereu necunoscute, lucruri ce nu pot fi prevăzute, sosiri sau plecări neanunțate, evenimente vesele sau triste, ținute în frâu tot restul anului de programul rigid al locului de muncă și care acum, în sfârșit, se eliberează de inhibiții și dau buzna în viața ta.

Vacanța e un timp în care cu cât ai mai puține dorințe, cu atât mai bine, deoarece, oricum, nu se vor realiza din zeci de motive care nu depind de tine.Dorințele unei vacanțe nu țin de o zonă geografică anume, de un spațiu cultural care trebuie invadat și cucerit cu piciorul , cu autocarul sau cu avionul.Teritoriile pe care aș vrea să le cuceresc în vacanța aceasta interminabilă, îmi sunt inaccesibile și inabordabile.Ori ele sunt prea departe de mine, ori eu am rămas în urma lor prea mult.Ori nu le-am localizat încă latitudinea și longitudinea și atunci, unde să le mai caut?Ori mi s-au epuizat toate stocurile de vise și nu mai pot călători spre ele, și atunci, la ce bun vise expirate și inutile?

Ori nu ar trebui să aibă vacanță oamenii care nu au nevoie de ea și se mulțumesc cu mult mai bogatele vacanțe de wekeend?

Ori amestecul ciudat de toamnă-vară, ploaie-caniculă îmi dă senzația că am fost exilată într-un roman de Hemingway sau de Scott Fitzgerald, autorii și-au început de mult ultima călătorie și nu mai are cine mă salva din paginile unor romane deschise tot mai rar?

“7 JOURS EN POLOGNE, entre les pages d’un journal”

maria-postu-rumanie-7-jours-en-pologne-entre-les-pages-d-un-journal

Le juillet 2010… une journée d’été que je ne vais jamais oublier. Après une pause faite a Munchen pendant une periode de 2heures dans laquelle on a eu le temps de contempler la beauté d’un aeroport moderne et d’un personnel très poli, on se trouve déjà au bord de l’avion de la compagnie polonaise Lot, ayant comme destination la Varsovie. On arrive a 13 :55 et on savait déjà que quelqu’un allait venir nous chercher à l’aeroport. Et voilà ! C’est un monsieur serieux qui nous attend tres gentillement et qui parlait la langue francaise d’une manière impecable. En meme temps avec nous, un autre monsieur arrive de France. C’était notre futur colegue de cours, Monsieur Gerard Gobry qui allait nous impressioner d’une maniere tres positive pendant les cours. On traverse toute la Varsovie et c’était à ce moment là qu’on a eu aussi l’occasion de la voir et d’admirer le melange vieux-nouveaux, moderne-traditionnel. Le chauffeur nous donne les informations d’un guide experiment sur toutes les batiments qu’on voyait à droite et à gauche et il nous dit que le siège EDUZ, là où se trouvait notre logement etait dans un parc, dans un batiment moderne et grande comme le coeur de nos hotesses.Une partie des membres de l’atelier Grundvig où on a eu l’honeur d’etre invités sont deja arrivés: on a le plaisir de faire connaissance avec Judit, Angela et Zsuzsanna qui viennent de l’Hongrie, avec  , avec Idalina, Maria Julia et Cristina venant du Portugal, et biensur avec les hotesses qui allaient nous accompagner pour tout le reste du temps, madames Alicia Zmusdka, Zalewska Malgorzata et les tres amables assistantes Maja et Katia.

Le Centre d’etudes (preparation)EDUZ où on a été hebergéés se trouvait à 30km proche de Varsovie.

Nos hotesses nous presentent immediatement le premier programme qui etait la participation à un concert Chopin dans le Parc Laziensky, un concert offert chaque dimanche de l’anne musical Chopin gratuit pour les qens qui aiment la musique classique.

Aussi, on avait remarqué les signes liés à cet evenement, dès notre arrivé dans l’aeroport.

On nous a mis à notre disposition pour toute la periode du cours, un bus qui nous a aidé a nous deplacer rapidement et d’une maniere comode dans toutes les points d’interet placés par les organisateurs d’une telle maniere pour pouvoir parcourir en 7 jours le maximum des points d’interet de l’histoire actuelles et recente de la Pologne.

Les boemes sont assis juste à coté du lac et il fait tellement beau dehors. Entre temps, proche de la statuette dedié a Chopin, le pianiste se prepare à interpreter les inoubliables sonates romantiques et les preludes. On celebre 200 ans de sa naissance. Tres emotionnés par le message de l’artiste qui a eu un destin si tragique, on rentre au centre EDUZ en attendant le début des travaux dans les ateliers.

(Cititi restul articolului aici in aceasta revista din Polonia))

Lansarea volumului ”Povestiri de trezit adultii” la UNIFERO, Iasi

O mica parte din grupul doamnelor participante la Conferință

Sâmbătă, 24 iunie, 2011, ora 14, în cadrul celei de a IV-a Conferinte UNIFERO desfășurată la Iași, eveniment la care au participat un mare număr de femei din diferite țări și la care am avut onoarea să particip și despre care voi scrie curând mai mult, a avut loc lansarea cărții mele de proză, ”Povestiri de trezit adulții”apărută la editura Tracus Arte, București, 2011. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Centrală Universitară ” Mihai Eminescu” unde de altfel s-au derulat și lucrările Conferinței, în prezenta d-nei Smaranda Livescu-Cazan, presedinte și fondator al  Organizației Unifero. inc. și a persoanelor participante.Prezentarea cărții a fost făcută de d-na  Livia Ciupercă, profesoară de limba română și critic literar, renumită prin contribuția adusă la cunoașterea și popularizarea operei celui care rămâne o mare personalitate a Iașului dar și a Romaniei, istoricul religiilor și prozatorul Ioan Petru-Culianu.

Lansarea a fost urmată de discuții și de o sesiune de autografe.

Doamna Livia Ciuperca, prezentandu-mi cartea

Vlad Tănase, student la Facultatea de Comunicare și Jurnalism din Iași citind cu talent și sensibilitate câteva texte