Moartea inocentilor naste capodopere premiate

Se stie ca viata bate filmul dar sirul tragediilor din ultimii ani care par ca nu se mai sfarsesc aici, in Romania, confirma in mod tragic aceasta teorema.De la batranul plimbat de la un spital la altul, devenit personajul cunoscut si premiat la un mare festival, Domnul Lazarescu, trecand prin moartea absurda si inumana a maicutei de la Tanacu,  pana la cea mai inocenta victima a indiferentei si a absentei responsabilizarii fata de o viata umana a celor ce ar trebui sa aiba acest sentiment mai presus decat orice,  fiind medici, micuta Ioana, de doar patru ani, totul iti da impresia ca traiesti intr-o suprarealitate controlata de forte pe care nu le poti atinge, dar din care speri ca intr-o buna zi te vei trezi. Ei bine, sa nu cumva sa aveti ghinionul sa va imbolbaviti caci nu se stie daca va veti mai intoarce in aceasta suprarealitate halucinanta numita Romania, ci veti trece direct, fara avertisment in eternitate.Chiar credeti ca  contati mai mult decat o cifra?Va inselati.Pentru spitale nu sunteti decat cobai pentru un nou tip de medicament sau de aparat insuficient testat care in loc sa va faca bine, va distruge si bruma de sanatate pe care o aveati inainte de a intra intre halcile mecanismului numit sistemul medical din Romania, sau chiar va ucide, cum s-a intamplat cu ingerasul numit Ioana pe care un medicament adminitrat fara teste prealabile, probabal in doza mai mare decat suporta micutul ei organism deja epuizat de o saptamana de boala si de alte antibiotice.Pentru  lanturile de magazine nu sunteti decat un client pe care prin reclame stralucitoare si vide de continut, incearca sa-l pacaleasca.Pentru politicieni contati doar prin votul pe care il puteti oferi acestora in schimbul unor promisiuni care se vor adeveri doar din intamplare sau printr-o exceptie care confirma regula.Tot speram, cu fiecare inocent care moare si cu fiecare vinovat ramas nepedepsit ca va scadea cantitatea de rau din Romania.Dar se pare ca ne inselam.Raul are zeci de fete si nu stii unde sa te ascunzi ca sa nu fii zarit de el: intr-o rezervatie de protectie a naturii?Dar ele de mult au fost imputinate si poluate prin diverse metode neortodoxe.In ce lume complet sterila si-ar putea creste mamele pruncii spre a-i feri de virusi, de microbi si de medici indiferenti?Unde ar fi putut sarmanii parinti pe care nimeni niciodata nu-i va consola de pierderea uriasa suferita, sa-si duca  odorul?Au plimbat-o de la un spital la altul increzatori, sperand ca doctorii care uneori chiar fac minuni, o pot salva, neimaginandu-si ca amigdalita e boala mortala.Dar nu ea e boala mortala ci indiferenta, nepasarea, dorinta de a pasa responsabilitatea pe umerii altui medic, exact ca in cazul domnului lazarescu, duc la moarte.La moartea viitorului.

Nu stau sa numar cati copii au murit in spitalele Romaniei in ultimii ani din diverse motive.Le cunoatem toti, si totusi ne imbolnavim de diverse afectiuni ,  avem apoi naivitatea de a ne adresa medicului, nu vraciului.Si murim.Definitiv si iremediabil sporind cifrele sistemului cu inca o victima.O locuinta in plus, un loc de munca in plus pana cand ii vine randul si altuia sa fie victima a ceva sau a cuiva . Sa mori de moarte buna, cum se spunea candva, e un lux pe care putini si-l mai permit in Romania.

Ioana va deveni desigur subiect de film premiat.Prin filmele ei, Romania va deveni mai cunoscuta.Si se presupune ca, dupa fiecare asemenea jertfa inocenta, viitorii pacienti vor reveni acasa insanatositi si cu zambetul pe buze uitand ca au existat odata inocenti sacrificati pentru ca sistemul, in fine, sa functioneze normal iar cineastii isi vor gasi alte surse de inspiratie pentru multpremiatele lor filme.Cand se va intampla aceasta?

Vis de primavara-cu Florian Pitis

Va regasiti in aceasta melodie?

O camera micuta dar de prieteni plina
Ce-aveau si foc in suflet si-n ochi aveau lumina
Idei musteau in aer sa stai si sa tot stai
Si asta a fost totul in acea zi de mai
SI asta a fost totul in acea zi de mai

Stiam ce-i rau si bine in lumea de afara
Vorbeam de poluare,ce bine e la tara
Ca banii nu conteaza dar e grozav sa-i ai
SI toate-au fost grozave in acea zi de mai
SI toate-au fost grozave in acea zi de mai

Aveam muzica buna,fumam dintr-o tigara
In camera doar zambet,afara cer si soare
Si de erai acolo,pierdut si tu erai
Uitai de tot si toate in acea zi de mai
Uitai de tot si toate in acea zi de mai

S-au dus ai mei prieteni,s-a dus si acea clipa
Mai zboara fiecare batand dintr-o aripa
Traiesc, mai rad, fac glume,sunt sanatosi,dar vai
Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai
Acum nimic nu este ca-n acea zi de mai

Si cat as vrea acuma sa fim iar impreuna
Pierdut intre prieteni ce visul si-l aduna
Si as da totul,totul si locul meu din rai
Ca viata mea intreaga sa fie o zi de mai
Ca viata mea intreaga sa fie o zi de maï

Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

O maxima pe noapte-Fidelitate

Adevărata fidelitate e mai rară ca o singură floare albă pe pământ.

Există mai multe specii de fidelitate?Ca şi cum albul ar aputea avea nuanţe…Sa cauţi cu orice preţ fidelitatea:chiar cu preţul vieţii şi să spui:o merit.Pentru că eu iubesc cel mai mult, pentru că eu trăiesc mai mult pentru altcineva decât pentru mine, pentru că doar eu o merit.Nimeni nu a dăruit, nimeni nu a fugit din trupul şi mintea sa ca să le împartă cu altcineva mai mult decât tine.Şi de aceea crezi că ţi se cuvine.Ce deşertăciune.Poate că adevărata fidelitate e doar aceea faţă de tine însuţi:să rămîi fidel chiara tunci cînd universul este împotrivă, cînd toate dovezile fidelitatăţii s-au tocit, cînd totul în jur respiră trădare.Să uiţi, să ierţi şi să crezi că fidelitatea ta, unică, e destul spre a salva lumea?

Dor de Decembrie

Acest calator a fost foarte trist pentru ca stia ca ne-a dezamagit: copiii au stat cu saniutele pregatite in prag asteptand sa li se aduca mult promisa zapadal.Si el n-a adus-o.Mos Craciun a sosit cu multa zapada artificiala pacalindu-i pe cei care nu vazusera niciodata zapada dar nu si pe expertii care stiu cum arata adevarata zapada de una falsa.A incercat sa mai dreaga lucrurile cu un pic de frig, cu cativa stropi ce semanau a zapada dar nu erau decat niste lacrimi murdare, si-a pus haine groase, doar-doar va crede cineva ca Decembrie e bine intentionat si stie care este rolul si locul sau in  an.Da, el a fost o luna bine crescuta, cu 31 de zile care stie ca e cea mai fericita luna a anului cea mai asteptata, mai dorita, mai visata.Si de aceea , avand aceste sarcini pe umeri nu-i place sa dezamageasca.El le da oamenilor tot ce vor:cadouri, sperante, stelute in brazi si in ochi, frig, manusi sa nu-si strice bucuriile prea fragile, haine groase, sa reziste invaziilor tristetii, de toate.Dar anul acesta a uitat ingredientul cel mai important care facea ca toate darurile lui sa capete o spelndoare magica:ZAPADA! A plecat decembrie rusinat, strigat dinn urma de cei dezamagiti si pregatit sa fie certat de Doamna Vreme.Si l-a certat asa de rau ca bietul Decembrie si-a indeplinit misiunea in lunile inceputului de an :a trimis zapada pentru toti anii cat ea a lipsit sau nu a fost destula, pentru cei care nu au vazut-o si pentru cei care nu au vazut destula, Decembrie a trimis zapada.Si asteapta sa-i multumim.Da, domnule Decembrie, te-ai achitat de sarcini!Vrei cumva si o medalie?Degeaba astepti…Din nou ai gresit si Doamna vreme te asteapta cu nuielusa de alun…

De aceea mi-e dor de acel Decembrie pe care nu-l cearta nimeni si pe care toata lumea il iubestre asa cum este:mai cald, mai tandru, mai rebel…mai domestic .

Transplantul de cap: utopie sau operaţie realizabilă?

În 1925, un autor rus de literatură science-fiction, Alexandr Beleav, a publicat o nuvelă intitulată “Capul profesorului Dowell” – viziune extrem de îndrăzneaţă asupra unui viitor al medicinei ce părea, pe atunci, utopic. Nuvela explora problema menţinerii în viaţă a creierului detaşat de corp şi a transplantului de cap, atingând în treacăt şi ramificaţiile spinoase ale eticii şi deontologiei implicate. Dramatică şi provocatoare, nuvela părea să aducă în scenă o utopie medicală, într-atât de mari păreau dificultăţile unei astfel de operaţii. Cât de mari, reiese limpede din faptul că, decenii mai târziu, în ciuda progreselor enorme ale tehnologiei, medicinei, biologiei, transplantul de cap la om a rămas tot în sfera unei viziuni SF. Dar nu numai din motive strict medicale. Azi, la aproape 80 de ani de la publicarea acelei scrieri, cât de departe suntem de o astfel de reuşită a chirurgiei? Şi, dacă astfel de operaţii ar putea fi realizate, ar fi mai bine sau mai rău pentru specia şi civilizaţia umană?

În anii 1950, problema reanimării unui cap desprins de trup şi a transplantului de cap îi preocupa intens pe oamenii de ştiinţă, mai ales pe cei din blocul ţărilor comuniste, care au efectuat numeroase experimente pe animale şi au publicat lucrări în acest sens. Unul dintre aceşti pionieri a fost savantul sovietic Vladimir Petrovici Demihov (1916 -1998), un remarcabil specialist în domeniul transplanturilor. Lucrând pe animale, el a pus bazele cunoştinţelor privitoare la transplantul de inimă şi de plămâni. Medicul sud-african Christiaan Barnard, autorul primului transplant reuşit de inimă la om (1967), îl considera pe Demihov adevăratul său maestru.Profesorul Demihov a rămas cunoscut, de asemenea, pentru lucrările sale în domeniul transplantului de cap, realizate pe câini (lucrări ce continuau un experiment realizat – pe nepregătite – de un alt savant rus, A. G. Konevski, de la Universitatea din Volgograd). Aşa cum se vede în fotografia şi videoclipul de mai jos, nu era vorba despre înlocuirea capului unui câine cu capul unui alt exemplar canin, ci despre grefarea unui al doilea cap (al unui căţeluş) pe corpul unui câine adult.

China a anunţat că un grup de cercetători ar fi reuşit de două ori să transplanteze capul unui câine pe corpul altuia.

În anii 1960, americanii deveniseră şi ei interesaţi de acest domeniu. Au rămas celebre lucrările profesorului Robert White, un neurochirurg care lucra la Case Western Reserve University, din oraşul Cleveland. El a izbutit să realizeze transplanturi de cap la maimuţe, cu un anume grad de succes: deşi animalele nu au supravieţuit decât pentru scurt timp, simţurile vizual, olfactiv, gustativ, auditiv erau prezente. (Atenţie, imaginile de mai jos pot fi greu de suportat.)

(cititi articolul in intregime aici)

Primiţi cu povestea?

A fost odată o poveste pe care nu voia nimeni s-o citească,

din zeci de motive care mai de care mai năstruşnice: ba că prea semăna cu alte poveşti ştiute din fragedă pruncie, spuneau cei care apucaseră să-i citească începutul; ba că se ascundea aşa de bine că nu reuşeau să-i găsească personajele, adăugau cei care citeau câteva rânduri de la mijloc.Ba că e prea lungă şi seamănă a roman de duzină.Sărmana poveste, îşi dorea aşa de mult să fie citită, să se regăsească şi ea alături de surioarele ei vitrege, o cenuşăreasă, o scufiţă roşie, o sirenă, o lebădă ,care nu voiau în preajmă o rivală sau pur şi simplu se prefăceau că nu ştiu de existenţa ei şi doreau să fie mereu doar ele în vitrina cu cărţi a unei librării vestite, în pachetul de cadouri al oricărui copil îşi permitea să le cumpere în ediţii de lux cartonate, pe hârtie lucioasă, frumos colorate şi strălucitoare.

-Pleacă de lângă mine, îi spuse Frumoasa din pădurea adormită poveştii noastre care se străduia să intre şi ea mai aproaae de celelalte poveşti,intr-un volum, sperând să fie remarcată şi invitată macar pe post de “Poveste pentru copiii răi”.

-Nu vreau să-mi ţină companie în pădure, îi spuse Scufiţa Roşie, prietenei ei, Cenusareasa, dacă nu mă mănâncă lupul cel rău, de unde vor învăţa copiii să se ferească de pericole?

-Asa este,  se alinta si Cenusareasa, pe mine tot insista sa ma duca la un centru de infrumusetarea…Dareu nu vreau, il astept pe print…

Biata poveste era tare nefericită.Se apropiau sărbătorile şi toate poveştile se pregăteau să cunoască alţi prieteni:copii din toate ţările care să le iubească, să doarmă cu ele sub pernă, să le viseze, să le interpreteze la serbările şcolare sau, aceasta era cel mai frumos vis, să le dea viaţă într-un film 3 D pe care să-l vizioneze milioane de copii şi părinţi din toate colţurile pământului şi astfel ele să devină din zi în zi mai celebre, mai iubite, mai dorite şi invidiate de poveştile care nu aveau şansa să fie atât de cunoscute.Povestea mea se străduia din rasputeri să placă împodobindu-se cu cele mai năstruşnice întâmplări care să nu semene cu întâmplările arhicunoscute din alte poveşti, inventa cele mai neoşişnuite peripeţii şi salva cât mai mulţi Feţi-Frumoşi dorind să aducă zâmbete şi bucurii pe buzele tuturor cititorilor ei.Dar ce folos, Povestea mea, oricât de bogată şi de senzaţională era, circuland clandestin ca un manifest interzis, pe hartie scrisa de mana, avea un neajuns: încă nu fusese tipărită într-o carte de poveşti, încă nu-i pictase nimeni chipul frumos, Feţi-frumoşii ei şi Cosânzenele ei erau doar scrise de mâna unui scriitor de al cărui nume nimeni nu auzise şi pe care nici o revistă nu voia să.l publice, oricâte poezii şi poveşti le trimitea:

-Nu am auzit de dvs niciodată!Cine sunteţi?

-Păi…Sunt autor de poveşti, poezii pentru copii…

-Cine vă recomandă, întrebă arogant reactorul-şef al uneia din editurile celebre care publicau printre multe alte lucruri inutile, şi cărţi pentru copii.(Şi pentru că autorii nu prea mai aveau fantezie dar în schimb erau “recomandaţi” de cineva, redactorul-şef publica tot vechile poveşti, mascate şi coafate în alte haine sub semnătura autorilor”recomandaţi”.)

-Cum adică, să mă recomande cineva?spuse autorul poveştilor necitite.Personajele mele se recomandă singure. Citiţi-le şi veţi vedea că nu au nevoie de proteze…

-Ascultă…domnule autor nepublicat!Sunt atâtea edituri particulare, du-te mata, plăteşte şi vei fi un autor publicat…

-Dar merit mai mult, de ce refuzaţi să-mi citiţi povestirile?

-Pentru că  ai, cum se cheama? Chestia aia ciudata care te face sa te scoli noaptea din pat si sa te apuci sa mazgalesti hartiile sau sa apesi cu disperare pe tastele computerului de parca te-ai crede salvatorul universului…Ah, da…talent, parca ii zice…Nici nu stiam ca mai exista specia asta…Talent…De ce vii cu lucruri noi?Oamenii, copiii vreau să spun,  s-au obişnuit cu Ilenele, Feţii, broscuţele, lebedele, sirenele şi toată fauna de personaje din basmele copilăriei…Între timp au mai venit vampirii, vrăjitorii, strumfii, trolii şi toate celelalte personaje.

-Dar eu vin cu personaje fascinante,   cu întâmplări care îi vor captiva pe micuţi, îi vor îndepărta de statul ore întregi la computer, îi vor face curioşi, nerăbdători, dornici să citească , să-şi croiască propriul film după imaginaţia fiecăruia…

-Vino cu altceva, mai şocant, violent, puternic, nu cu dulcegării şi scene siropoase…Copiilor de azi le place violenţa.Dacă vor creşte buni şi sensibili, ce vor face televiziunile, poliţia, autzorii de romane de groază?

Şi redactorul-şef îl concedie pe autorul cel trist dar care scria poveşti blânde şi care i-ar fi făcut pe copii să zâmbească.

Dar nu disperă.În timp ce cobora scările uriaşului sediu al editurii care îl refuzase de atâtea ori, îi veni o idee:

(va urma)

Cum sa (nu) ratezi o seara

Vine tiptil spre  noi, se prelinge de-a lungul peretilor holului lung si aproape pustiu, e deja ora 8 si un sfert, traversat din cand in cand de o femeie de serviciu plictisita si prefacandu-se ca o intereseaza, la cei “x” roni primiti drept recompensa pentru prestatia ei fizica, curatenia si ordinea in salile de clasa. Si totusi, Ea inainteaza, nestingherita, se opreste in dreptul usii si arunca o privire prin gaura cheii, dorind sa ne avertizeze ca Ea va veni. Ii aud respiratia placuta si ii simt deja caldura privirii.E asteptata de toti si ea stie asta si nu ascunde ca-i place sa fie dorita.E doar ea, seara de vineri. Ascunde la spate cu stangacie un dar si noi stim ce e dar ne prefacem mereu curiosi si nerabdatori sa desfacem cadoul.E ziua de sambata ce sta cocolosita in  pumnii d-rei Vineri si incet -incet, Sambata se va rasfira si intinde peste noi ca o neasteptata copertina  a unui curcubeu parfumat. Nici nu se aude bine soneria ca  , din banci, au si tasnit spre usa gata pregatiti sa-i deschida usa asteptatei vizitatoare.Pleaca impreuna cu ea. Fiecare apuca o bucatica din parfumul ei, din pelerina ei, din zambetul ei.Unii incep conversatii la telefon si le continua in drum spre usa salutand din mers grabiti.Altii intarzie cateva secunde in fata oglinzii pregatindu-se pentru stiu -ei-ce. Ca de obicei sunt ultima.Mai am ceva de notat in catalog, un caiet de inchis, o nota de verificat, de adunat hartii de pe catedra, de raspuns zambind la salut.

Harmalaia a trecut.Au plecat toti.O aud pe femeia de serviciu intr-o sala de clasa vecina.Ies si eu incet sa vad daca a mai ramas ceva din seara de vineri si pentru mine.Undeva, in coltul coridorului central, pe care-l traversez incet, amanand cat mai mult scurtul drum al serii catre noapte, o zaresc.E toata o farama de fata.Nu a avut timp sa-si adune toate caietele si cartile in ghiozdan, in demodatul ei ghiozdan.Paleta e aruncata undeva in alt colt al culoarului, dar si culoarul este altul:pe peretii sai sunt tablouri ale elevilor Liceului de Arta iar din loc in loc sunt mulaje  folosite la orele de sculptura .Fata priveste parca dincolo de timp, dintr-un tablou ramas neterminat si ai vrea atat de mult sa poti trece si tu dincolo de rama tabloului, sa corectezi ceea ce s-ar fi putut corecta atunci…Nu a avut timp sa-si ajunga colegii din urma plecand spre numai-ei-stiu-ce-loc, unde ea nu a ajuns niciodata.Incerc sa-i vorbesc.Pare ca nu ma recunoaste.Crede ca si eu sunt una din acelea.Ca am devenit ce ea nu si-ar fi dorit sa devina.Incerc sa o consolez.”Mai e timp sa devii ceea ce doresti!”Nu ma aude, concentrata in lumea ei din care ma simt deja exclusa.Ma indepartez incet, propunandu-mi sa revin din cand in cand s-o vizitez si sa stau de vorba cu ea.Dar ea intotdeauna ma reneaga, nu ma recunoaste, ma acuza, de parca as fi dezamagit-o”.Pleaca!”Imi spune din priviri.

Traversez incet holurile pustii, aproape stinghere in izolarea si abandonul lor. Cateva afise ale unor evenimente deja consumate atarna pe jumatate rupte.O excursie, un curs de actorie, un spectacol… Le privesc cu nostalgie, regretand ca s-au consumat.Rand pe rand ies din salile de clasa toti colegii si la fel de nerabdatori ca si elevii pleaca spre casa.Mai verific o data niste hartii, mai controlez impreuna cu secretara de serviciu nr de cataloage.Au plecat toti.Isi face aparitia portarul de noapte.Stiu, acum pot pleca si eu.Incotro?

Facebook pentru o lume libera si transparenta

Asa afirma tanarul Mark Zuckenberg, fondatorul Facebook-ului , atunci cand reporteri si reprezentati ai mass media incearca sa-i afle secretele vietii particulare, sustinand ca viata sa privata este…privata. Dar cum se impaca afisata trasparenta a arhicunoscutei retele de socializare cu aceste scuze?E dreptul lui sa-si mentina viata la adapost de curiozitatea publicului  nesatul de informatii socante, pe care de multe ori le transforma in  subiecte de scandal, ducand la tragedii ale caror victime sunt cei implicati fara voie. De ce sunt oamenii atat de curiosi sa afle ce se ascunde in spatele unui om aparte ?Oare, vorba lui Eminscu, coborandu-l la nivelul lor s-ar simti egalii lui?Minimalizandu-l ca om nu s-ar mai simti frustarti pentru faptul ca ei nu pot inventa nimic, nici macar un alt fel de mancare sau o alta forma a oului?A barfi, a umili, a pune intr-o lumina proasta pe cei pe care ii admiram la un moment dat este pentru unii sursa proipiriei veiti si  modul in care isi procura o paine, pe care o vor proaspata, de calitate, fara e-uri si adezivi.Totusi, filmul inspirat din viata tanarului creator de geniu, a fost apreciat, rasplatit cu Oscar, savurat de milioane de spectatori, chiar daca  secretul prin care poti deveni un om de geniu, nu a fost deconspirat.Profitam toti, mai mult sau mai putin de pe urma faceboo-ului. Dar e prea mult sa-ti expui viata pe tava la dispozitia instrusilor .Exista un fel de sadism dulceag in a-ti expune preocuparile, realizarile, asteptarile, cercul de prieteni.Devii victima a unei grandomanii de duzina. prieteniile de pe Facebook pot deveni autrentice dar la fel de usor se pot prabusi in banalitate si derizoriu.E iluzia ca nu esti singur, iluzia ca ai prieteni care chiar se bucura pentru tine, iluzia ca esti aparat de monitor de intrusi.Daca fizic e;ti de neatacat ce se intampla cu psihicul tau?Mark Zuckenberg afirma ca in crearea retelei a imbinat cunostintele de IT cu cele de psihologie, el studiind si psihologia, imbinare care reprezinta de fapt “ADN-ul Facebook-ului”.

Dar pana unde merge de fapt libertatea si transparenta lumii create de Facebook?E aceeeasi lume cu cea pe care o stim noi, ca o mlastina periculoasa  ale  carei harti nu sunt niciodata date o data pentru totdeauna si care fluctueaza in functie de greutatea pasilor si de agwerimea privirii celui care se incumeta s-o exploreze?sau e o lume simplista si simplificata ca de imaginatia curata a unui copil care abia descopera culorile si foaia alba de desen imaginadu-si ca lumea a asa si nu altfel?

Discursul presedintelui “Oracle”

Lawrence Ellison, presedintele “Oracle”, le-a tinut urmatorul discurs studentilor care au terminat facultatea Yale. N-a putut sa-si termine discursul, deoarece a fost dat jos de pe scena:

“Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acum, sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu, Larry Ellison, care n-am terminat facultatea, ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic! Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am picat la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei, a picat la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a picat la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune. … Acum, sunteti clar foarte bulversati! Si asta este foarte, foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba. Din contra, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate, n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe Pamant! Si va trebui sa va impacati cu un salariu patetic de 200.000 de dolari pe an, salariul urmand sa il primiti de la un fost coleg de facultate, care a cazut la examene si a fost dat afara! Acum, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi. Nici o sansa! Voi sunteti deja pierduti. Deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, …irecuperabila. Acum, ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca, daca vi se distruge creierul, veti disparea mai repede de pe scena afacerilor decat dispar eu acuma de pe aceasta scena gratie agentilor de paza.”

Ce legatura este intre acest discurs si noi????!

Cineva, acolo sus, care nu ne iubeste pe noi, profesorii,cineva  care vrea sa ne distruga definitiv si total, si a inventat aceasta campanie de epurare intelectuala impunand prin agentii sai, inspectori, consilieri sau cum s-or mai fi numind, geniala idee a testelor predictive, in actuala forma, mult diferita de cea din anii trecuti.Au trecut 3 saptamani de scoala iar noi ne ocupam doar de teste predictive, interpretare, analiza, masuri de indreptare, si nu de aceea ce ar trebui sa facem efectiv la catedra. Cosumam tonere de  hartie, cartuse intregi de cerneala, ne dam pe la xeroxurile de bloc o cota bunicica din uriasul salariu de profesor spre a intocmi zecile de situatii absurde pe care le impune ideea testelor predictive. Fata de anul trecut, au crescut pretentiile cadrelor din minister fata de amaratii de jos, de la licee sau scoli!Aflati si minunati-va: planificari in 2 exemplare,  rezultate teste in Portofoliul de profesor si in cel de catedra, interprrtarea rezultatelor, statistica pe clasa, masuri de ameliorare, observatii asupra rezultatelor.Oameni buni, eu si colegii nostri nu dormim de 2 saptamani ca sa facem toate astea!Ne aude cineva?De ce-am ajuns bataia de joc a societatii?Poate e pe undeva o cauza nobila si eu nu am ajuns sa o pricep.Explicati-mi si  mie de ce acest chin sisific?

Probabil elevii nostri, cu profesori care trebuie sa dea bine doar pe hartie, deoarece timpul nu le mai permite sa-si faca, ca pana acum, datoria la clasa,  nici nu vor mai putea aspira la intrarea intr-o facultate si deci, ar deveni, dupa cum ne sugereaza acest inspirat discurs, mult mai talentati, competitivi, pregatiti pentru viata si  provocarile ei. oare parintii, elevii apreciaza cu adevarat aceste teste? desigur, de ce-ar interesa pe cineva campania de distrugere a profesorilor?Nu suntem toti genii, nu ascundem toti in ranita bastonul de ministru dar lasati-ne sa ne facem datoria corect, sa ajungem la mintea elevilor in alt mod decat discutand saptamani intregi despre teste si tot ce derriva de aici.Traim in tara lui Kafka, a birocratiei excesive care sugruma  talentul si adruirea profesionala.Nu e nevoie de profesori, de vocatie ci doar de informaticieni .

Astazi suferim noi, profesorii, maine vor suferi elevii si tot invatamantul romanesc. Nu ne putem intoarce la vechiul sistem de pana la  rezultatele dezastruoase de l bacalaureat dar nici directia actuala, cu siguranat, nu este cea corecta.

Ce poţi face cu această toamnă?

Ce bine e să nu simţi că vine toamna…Să nu-ţi pese că au începută să cadă frunzele, că dimineaţa şi seara sunt mai răcoroase, şi alte chestii de genul ăsta răsuflate care se găseau pe vremuri în manulele de citire de la clasele I-IV şi care îi învăţau pe cei mici cum stă treaba cu ttimpul şi trecerea timpului. Dar ascultaţi-mă pe mine: cei mici habar nu au cum trece timpul şi ce sunt alea anotimpuri.Viaţa lor, vorbesc desigur de o familie normală, se scurge între vacanţa de Craciun care vine cu cadouri, cea de Paşte care vine cu iepuraşul, cea de vara care vine cu zile la mare şi eventual la bunici.Timpul e un medicament interzis celor mici. El devine vizibil abia după vârsta de 20 de ani, iar la unii chiar mai târziu. Parcă mai ieri , astă primăvară, prin aprilie-mai, veneam la ţară şi încercam din 2-3 ore petrecute sâmbăta pe micuţul teren din faţa casei, să încropesc o idee de grădină. Doar o idee, că mai mult nu-mi permit. Adică, pe aici un strat de crăiţe, pe dincolo  nişte cîrciumărese, apoi nişte regina nopţii, apoi câţiva butaci de trandafir. Şi margarete. De toate. Au ieşit dar o bună parte au fost strivite, ucise de bălării .

Au supravieţuit doar gălbenelele, curajoase şi imbatabile care nu au nevoie de îngrijire ca să răsară peste tot. Şi nişte crini de augut care de la an la altul sunt tot mai numeroşi fără să-mi solicite în mod deosebit atenţia. Mai smulg din când în când câteva bălării. Îmi umplu braţele cu ele, le arunc undeva la gunoi sau în foc, mai luminez câte un colţişor de grădină a cărui frumuseţe îmi este vizibilă doar mie. Musafirii, puţini care au chef să vină în acest colţ de Bărăgan, observă ironic că se cunoaşte că aici nu stă nimeni. Mă doare când îmi privesc palmele aspre de smuls buriueni şi când ştiu că daca nu aş fi făcut şi puţinul pe care l-am făcut, grădina mea ar fi arătat ca o junglă.Dar în afară de ideea de flori pe care o cultiv aici, am şi legume şi plante aromate. Câteva fire de roşii, ardei, straturi de pătrunjel, mărar, cimbru, leuştean.Leuşteanul e pretenţios, va spun eu, dacaă nu-l uzi la timp se usucă. Noroc cu drăguţul de pătrunjel că rezistă de la un an la altul, fără prea multe pretenţii. A, şi mai e ceva: mai vine un vecin amabil şi le mai aruncă, în cursul săptămânii,  câte o găleată-două de apă, până ajung eu sâmbăta, altfel, mica mea grădina cu aer de semi-junglă nu ar supravieţui. Azi îmi culegeam mica mea recoltă de roşii şi le savuram parfumul foarte ecologic. Apoi mi-am făcut o rezervă de cimbru şi pătrunjel pentru iarnă. Şi am cules şi cei câţiva ardei piperniciţi dar deasemenea aromaţi şi cu o culoare sănătoasă. Am avut şi castraveţi dar din lipsă de apă, nu au dat decât câteva legume şi apoi s-au uscat.Am uitat să vă spun că pe vremuri aveam şi un smochin care a îngheţat şi acum e alcătuit doar din frunze. Sper ca peste câţiva ani, dacă nu îngheaţă iar iarna viitoare, să facă din nou smochine din care să fac dulceaţă. Ştiţi cât e de bună dulceaţa de smochine, din grădina ta?

Aproape că am uitat de întrebarea din titlu.Dar ea continuă să existe şi să mă obsedeze.Pe voi nu?