Category Archives: Poeziile mele

Poemele mele in revista Luceafarul

Revista Luceafarul, ultimul numar imi face onoarea de a-mi gazdui cateva poeme din urmatorul meu volum.

Reproduc cateva versuri, lasandu-va sa le descoperiti in revista pe celelalte:

 Nota de plată

Poemul clandestin e deschis între orele 22 şi 6 dimineaţa

nu vă miraţi că nu aţi auzit de el,
chiar eu îl scriu acum stimulată de indiferenţa voastră
faţă de adevăratele poeme cu circuit închis
la care v-am oferit de atâtea ori invitaţii gratuite, 
aici în poemul clandestin se distribuie sentimente interzise 
dătătoare de extaze şi se vindecă sentimente incurabile,
poţi deveni dependent de cuvintele lui inocente
sau de melancolía cuvintelor obosite la dispoziţia oricărui client
începător sau expert în arta execuţiei lente şi dureroase a cuvintelor
ori în arta transplanturilor salvatoare, 
aici anonimatul e permis
iar riscul de a fi descoperit e inexistent in no-man’s-land,
nota de plată vi se oferă discret la plecare, fiecare alege
cu ce să plătească, unii oferă un atriu, alţii un ventricul,
cei mai generoşi nu mai pleacă de acolo niciodată.

Le gasiti aici pe celelalte.

Imposibila restituire

Mi-ar putea fi dor de tine, daca aş sti că exişti,

te-as putea îmbraţişa daca ai fi viu,

 te-as putea plânge daca ai fi mort,

te-aş putea respinge daca m-ai iubi

şi te-as putea iubi chiar daca tu m-ai uri,

te-as putea ierta daca m-ai trăda

te-as putea ucide

daca m-ai ierta,

indiferenţa ta ar fi cel cel putin bizară,

dacă ar exista,

refuzi să-mi trimiti un semn

o litera a numelui tau ca sa ti-l pot reconstitui,

o picatura de sânge ca sa te pot naste din nou

o amintire ca sa te pot lega de trecut,

un vis prin care să te restitui viitorului,

eşti aici chiar când eşti plecat în memoria altei femei

şi eşti departe chiar când primesc semnale

că şi tu îmi prezici prezenţa absentă…

Primeşte-mă în casa ta

Primeşte-mă în casa ta

chiar dacă nu mai sunt locuri la masă

nu mi-e foame,

nu mi-e sete am băut bucurii

care s-au transformat în şerpi,

am băut tristeţi

cărora le-am mulţumit

de aceea  întâmpin seara cu ferestrele deschise

am înlocuit toate ochiurile sparte de furtuni sau  de linişte

si am acoperit toate petele de pe pereti, chiar şi pe cele viitoare

am escaladat povestea fiecărui fir de nisip

cu care am zidit, mereu mă tem de furtunile de nisip inchis pe viaţă,

şi am strecurat  lumina fiecărei dimineţi de fiecare umbră

încât la intrare s-ar putea ca o  lumină atât de pură să vă strivească sufletul,

e nevoie să vă protejaţi sufletul dacă-l mai aveţi

sau să vă închiriaţi unul dacă l-aţi pierdut,

aici

vi-l puteţi răscumpăra dacă aţi pierdut tot,

primiţi-mă în casa care îşi aminteşte de mine

ca de un oaspete prea repede plecat

 

Pseudointerviu

Întreabă-mă despre minciună

şi am să-ţi arăt o doamnă rafinată

care tocmai şi-a descărcat bagajul în sufrageria mea,

întreabă-mă despre adevăr

şi am să-ţi arăt prin fereastra sufrageriei

un domn sfrijit care pleacă încet înspre o destinaţie necunoscută

dacă vrei să ştii

cum stau cu dragostea

am să-ţi arăt o reproducere cu Melancolia lui Durer

iar la capitolul singurătate mă voi mândri

că i-am servit drept model lui Gauguin

când a pictat Otahi,

toate micile întâmplări ale fiinţei mele

se petrec pe fondul Simfoniei Destinului iar

somnul nu vrea să-mi ia vamă decât

amintirile despre tine aşezate frumos pe noptieră

să ciugulesc din ele ca din trupul tău

oridecâte ori mi-e dor de tine,

cât despre proiectele mele de viitor,

trebuie să ştii că le-am depus într-o bancă de date

a cărei adresă am uitat-o,

dar abia acum învâţ să transfer prezentul în trecut

la o casă de schimb cu circuit închis.

Cosmar cu un tramvai

O singură călătoare

în stația de tramvai

își controlează bagajul

și biletul de călătorie,

tramvaiul se apropie,

pare foarte aglomerat dar

femeia nu se teme

fiindcă are un bagaj și un bilet

pe care și le controlează

nerăbătoare.

Tramvaiul încetinește.Va opri în curând.

Femeia își controlează bagajul și biletul de călătorie.

Tramvaiul pare foarte aglomerat

pe la geamuri se ivesc fețe obosite

și pe scări oamenii se calcă în picioare

pentru a avansa.

Ușile abia se deschid

și se închid rapid la loc.

Inainte ca femeia să se poată urca

Tramvaiul pleacă mai departe,

nu se zărește vatmanul

și nici nu se știe al cui este râsul sardonic

care răsună în urma tramvaiului.

Femeia își controlează bagajul

și biletul de călătorie,

o va lua pe jos până la următoarea stație

unde un perete negru

taie orizontul în două.

Femeia își controlează

bagajul și biletul de călătorie

de pe care cifrele se estompeaza tot mai repede…

Sfasiere nocturna

Ora patru dimineata

animalul insomniei isi face loc spre mine

printre hamaituri ,cantece de cocosi ma va gasi oare?

Da, sunt o prada usoara ,inarmata cum nu sunt

decat cu ultimele cosmaruri

de care tot trage haita de caini si nu le mai termina

ma adulmeca, ma  incercuieste, ma sfasie incetul cu incetul

fara ca nimeni sa-mi sesizeze imputinarea,

continui sa rad, sa rostesc cuvinte,

sa traduc intrebari si sa incifrez raspunsuri.

Cineva si-a ancorat de zidul casei nava uitand sa -mi spuna

de care zid si-a legat marea…

E ora patru si jumatate, portul e tot mai departe.

Poeme

Serban Tomsa ma gazduieste cu generozitate pe blogul sau.

Aşteaptă-mă…

Eşti mereu înaintea mea cu un pas, cu doi paşi,

îţi calc pe urme dar nu te pot ajunge,

alerg, fără să privesc înapoi,

sunt oare înaintea ta?

Acum tu eşti în urma mea,

ţi-ai schimbat sensul,

te privesc,

aşteaptă-mă,

dar tu 

te îndrepţi spre altceva,

pe un alt drum,

sunt mereu în urma ta,

oricât de repede aş alerga,

aşteaptă-mă,

acum, iată-mă,

mă înalţ, te privesc de sus,

sunt chiar lângă tine,

te pot atinge, te pot mângîia,

te pot consola de absenţa mea,

dar tu,acum,

nu mă mai poţi vedea…


Vreau să întâlnesc un prieten…

Moto: în memoria prieteniilor de odinioră…

Vreau sa intalnesc un prieten, un vechi prieten caruia sa-i spun ce mult a însemnat pentru mine, dar pana sa am timp sa-i spun,  ne-am despărţit, fără să am şansa să-mi repar greşeala tăcerii.

Vreau sa intalnesc un prieten, pe care nu l-am  auzit, nu am putut să-l aud strigând după ajutor, concentrată cum eram doar asupra propriilor gânduri şi probleme.Strigătul lui a ajuns la mine prea târziu, când el deja…plecase.

Vreau să-mi întâlnesc un duşman, pe care l-am strigat, dar el nu m-a auzit  şi mult timp l-am urât şi am încercat să-i fac cel mai mare rău:să-l şterg din memorie.Dar nu am reuşit.Indiferenţa lui mi-a făcut bine, m-a călit pentru indiferenţa şi tăcerea celorlalţi din jurul meu.

Vreau să întâlnesc un prieten pe care l-am invidiat în ascuns şi l-am lăudat plină de ipocrizie, pe faţă, imaginându-mi că el nu înţelege.Dar am aflat că de fapt, el ştia adevărul şi tăcea din laşitate sau  comoditate.Lecţia lui m-a învăţat diferenţa dintre o prietenie de faţadă, o rivalitate înăbuşită, o prietenie adevărată şi o duşmănie declarată bărbăteşte, fără ocolişuiri.Dar din teama de a nu răni prin cuvinte dure, am preferat să tac, ascunzând adevărul.Aş vrea să-l întâlnesc să-i spun că am aflat între timp că un adevăr dur rostit franc doare mai puţin decât o minciună învelită în stanoil şi legată cu fundiţă roz-dar cine a stat să numere câte asemenea cadouri parfumate am dat şi am primit în viaţă?

Vreau să întâlnesc un prieten care să poată primi tot ce am să-i ofer, fără să-mi reproşeze că e prea mult sau prea puţin, prea târziu sau prea devreme…Care să ghicească ceea ce-mi lipseşte şi să nu-şi negocieze sentimentele, care să mă audă fără să-l strig şi să răspundă azi la întrebările pe care i le voi pune mâine…

Vreau să întâlnesc sau să vină la întâlnirea cu mine un sentiment pierdut dar a cărui reminiscenţă îmi creează insomnii uneori:un dor răvăşitor de CINEVA, o durere până la lacrimi  de dorinţa puternică ce-mi tulbură fragilul echilbru şi aş vrea atunci să-i scriu un mail, să-i dau un telefon sau pur si simplu să alerg la uşa lui şi să ma port ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, nu au trecut decât 25 de ani, o putem lua de la capat…

Dar stiu ca totul este doar un alt vis desuet si imposibil…

PE ATUNCI ERAM DOAR O PUSTOAICA

 

 Pe atunci eram doar o puştoaică de la ţară, pe atunci nu beam ballantine”s şi nu fumam decât d.s.sau golden dear în cel mai bun caz, colegele din dormitorul comun se vindeau prin parcuri şi WC-uri publice pentru un pachet de Kent original sau malboro, Sida incă nu fusese inventată, le contabilizam amorurile in jurnalul meu secret, deşi ştiam că maturitatea avea să ne găsească pe fiecare pe alte meridiane…

Unde eşti tu, Sabina, cu negrele tale viţe de păr şi cu silueta ta de vis pentru care te-am invidiat toţii anii de liceu când ai câştigat la balul bobocilor de la Arte?

Într-un bloc de la periferie îşi creşti plozii şi nu-ţi mai măsori talia zilnic cu obsesia de a fi descoperita intr-o zi de versace….

Unde eşti tu, Odette, şi visele tale de a-ţi deschide cândva o expoziţie personală la Dalles?

Mi-ai scris că faci recensământul pigmeilor din Gabon şi în rest pui gresie şi faianţă românilor bogaţi din Libreville. Din visul tău n-a rămas decât dedicatia ta pe o carte de la petrecerea mea de 18 ani…

Unde eşti tu panasorin şi iubirea ta pentru angelica, iubita profesorului de pictură dintr-a12-a de la care n-am învăţat niciodată arta de a deveni artist, oricâte ore am chiulit cu el în parcul romanescu?

Unde eşti tu adelabuzuloiu şi iubirea ta pentru dani din clasa paralelă, cel mai bun profesor de sex din liceu a cărui unică elevă credeai cu naivitate că eşti doar tu? Din visul tău de iubire n-a rămas decât un tub gol de barbiturice şi un loc gol în bancă, după plecarea ta de care doar eu fusesem prevenită, dar n-o putusem împiedica.

Unde eşti tu, carmenduca şi şi micul tău bazar de mărfuri interzise pe care le etalai pe catedră în absenţa profesorului de perspectivă care întârzia mereu,de aceea generaţia mea a suferit mereu de lipsa de perspectivă …

Ce s-a ales din mine, premianta clasei, care plângeam în hohote dacă luam o notă sub 9?

Nimic, doar o colecţionară de amintiri pe care le donez şi ele imi sunt refuzate, trimit  e-mailuri foştilor colegi dar ele-mi sunt returnate, destinatar necunoscut, mi se spune, dau anunţuri la mica publicitate şi vreau să vă întâlnesc pe toţi la 10 ani, la 20 de ani de la absolvire, dar nu mă sună nimeni poate semnalmentele mele nu mai corespund, poate o intrusă mi-a luat de mult locul, o intrusă care urăşte ţigările şi alcoolul şi detestă amorul liber, o intrusă care se teme de propriul trecut care mă ajunge din urmă, chiar şi atunci când mă camuflez într-o doamnă sobră şi inabordabilă, tentaţie pentru vânătorii de recompense care vor să descopere amintirile pe care le tranzitez clandestin dintr-o vârstă în alta, ca pe nişte bagaje periculoase ce pot declanşa oricând molime incurabile în oraşul în care n-am mai revenit de atunci dacă citiţi poemul scrieţi-mi la www. Grushneka27@yahoo. com. şi sigur cineva vă va răspunde.”

(poem din volumul “Abonament viaţă-moarte”, editura Vinea, 2003)

Portretul unei femei invizibile

Ascunsă în spatele unor ziduri-cochilii

îţi aud strigătele,

de bucurie, tristeţe sau disperare,

după intensitatea lor

îţi imaginez trăsăturile, cearcănele şi umezeala care te împiedică să desluşeşti exact

locul unde se află clanţa,

urechea unui muzician orb îţi traduce strigătele

atraşi de mirosul lor, se aud noaptea lătrături la ferestrele zidite ale cochiliei tale,

se licitează dreptul de a ţi se face portretul în culori, câştigă un pictor surdo-mut

bate cu pensula în pereţii cochiliei şi recunoaşte după strigătele tale culoarea părului şi lacrimile din ochi,

astrologii îţi prezic momentul naşterii perlei,

o mare casă de modă o va vinde  unei femei vizibile,

femeia invizibilă nu există, spuneți,  dar nimeni nu a avut curaj s-o nască,

în nopți cu lună plină marinarii aruncă năvoade vrăjiți de cântecul ei,

fiecare femeie se crede o dată-n viață invizibilă și inventează lanțuri în care se prind pescarii pe care nu-i așteaptă

nimeni pe uscat,

femeia invizibilă nu vrea să aibă chip,

se lasă sedusă cîteodată de chipuri efemere oglindite în  ferestrele cochiliei

apoi redevine femeia fără chip căreia nimeni nu-i poate reda adevăratul chip,

aceea care- i împrumută chipul nu va mai fi niciodată femeia dinainte.

 

 

Recital de recital-de-pian-angelica-postu.html