Category Archives: Sarbatori religioase

Amar ca veninul e gustul sarbatorilor

 

Dupa petrecerea Pastelui, la munte, la mare sau aiurea, ne intoarcem acasa…sau “acasa”….Fiecare are un acasa al sau pe care il constientizeaza mai mult sau mai putin.Prinsi in mocirla compromisului cotidian, incetam tot mai mult sa cautam un acasa care sa ne defineasca, asupra caruia sa ne punem stigmatul singuratatii noastre, sa-l populam cu cuvintele noastre si sa cerem viza tuturor celor care pretind ca au intuit inainte de a o descoperi pe vreo harta ratacita intr-un anticariat, existenta insulei noastre. Nu am citit niciodata cartea care se numeste “Dulce ca mierea e glontul patriei”, e poate o scapare de neiertat, poate intr-o zi o voi citi dar cartile citite prea tarziu, nu te mai imbogatesc si nu mai are rost sa le citesti…Dar titlul ei mi-a inspirat propriul meu titlu.

Ne intoarcem acasa, in cotidian, in banal, dupa ce am plutit sau ne-am prefacut ca plutim in magia sarbatorilor.Ne-am inghesuit la supermarketuri, hipermarketuri sau minimarketuri sa ne asiguram ca trupul nostru va primi tot ceea ce doreste sau tot ceea ce nu doreste dar isi impune sa accepte pentru noi sau pentru musafirii nostri.Stam frumos la coada la spovedanie si in cele cateva minute de ‘solitudine’ cu preotul, incercam, selectiv, presati de coada din spatele nostru, inhibati de apropierea altor enoriasi de noi si de teama ca ne-ar putea auzi, incercam sa obtinem iertarea si dreptul de a primi apoi Pastele.Oridecate ori am facut si eu la fel, am simtit artificialitatea gestului meu si am preferat in ultimii ani sa aman spovedania mea pentru final, cand probabil mi se va impune de catre o instanta terestra sau divina sa o fac, de parca, prin dreptul la spovedanie mi s-ar face un favor sau eu as face altuia un favor, marturisindu-i preotului  lucruri care pot fi marturisite, decente, alegand instinctiv pe cele intraductibile in cuvinte de cele pe care urechea blajinului preot le poate intelege. Probabil veti spune ca nu stiu sa-mi aleg bine momentul pentru o spovedanie, ca ar trebui sa-mi aleg un Duhovnic personal, sau “de familie” asa cum am auzit ca exista, ca ar trebui sa o fac nu inainte de Paste cand preotii au fel de fel de obligatii si nu se pot ocupa cum trebuie de enoriasi.(sau “credinciosi”?, nu stiu care termen e mai potrivit).Imi amintesc de anii cand reuseam sa trec de cele 5-6 ore de asteptare la coada la spovedanie si apoi la impartasanie. Ajunsa acolo, in fata lui, acoperita de vesmantul preotesc nu puteam face abstractie de cei din jur si marturiseam cateva mici pacate, primind cu smerenie penintentele impuse.Ma duceam apoi acasa si fara sa ma simt cu nimic mai purificata, desi respectam postul cu sfintenie, incercam sa-mi cultiv iluzia ca am facut tot ce se putea pentru a primi cum se cuvine Pastele in familia mea. Apoi, incetul cu incetul am renuntat la speranta ca spovedania anuala de Paste ar putea da o aura de sacralitate vietii mele. Cred ca il poti simti pe Dumnezeu in suflet chiar daca nu te poti conecta la diversele forme de conservare a traditiei. Mi-ar placea ca , din anii in care ma straduiam sa respect toate obiceiurile legate de Pasti, incepand cu postul complet si pana la coptul cozonacilor in casa si prepararea tuturor bucatelor, sa le fi ramas copiilor mei cel putin amintirea dulce-amaruie a momentului de joi dimineata cand ne primeneam si ne pregateam pentru momentul solemn al mersului la spovedanie: ele traiau momentul mult mai intens decat mine si cred ca din aceasta cauza aveam puterea de a sta si de a astepta ore intregi pana reuseam si eu si ele sa indeplinim tot ritualul. Le simteam multumirea si bucuria de a fi putut alaturi de mine sa respecte postul si nu le incurajam sa-si incalce interdictia de a manca de dulce, pana cand nu ne-am fi intors sambata noaptea de la biserica si nu am fi ascultat slujba preotului si nu am fi raspuns la fel ca si ceilalti la cuvintele”‘Hristos a inviat!” cu cuvintele “Adevarat a inviat!”Stiu, a meritat sa le cultiv acest respect fata de reguli pe care un copil nu-l pierde niciodata .Si eu la randul meu, pastrez ca pe o amintire nepretuita intr-o caseta de tabla ruginita a sufletului amintirea tuturor zilelor de Pasti inclusiv a zilei de spovedanie si impartasanie, intr-o bisericuta saracacioasa, cu oameni coborati parca din secolul XVIII, in vesminte negre, femeile cu baris pe cap, barbatii, in haine de aba, smeriti, patrunsi de importanta momentului pe care-l traiau, cel mai important din an, a carui emotie o resimtea intregul sat, de la pomii cu trunchiurile proaspat varuite, pana la geamurile stralucitoare si velintele scoase in curte la aerisit.Pentru nimic in lume nici un copil din sat nu ar fi ratat participarea la denii si nu s-ar fi abatut de la respectarea postului si a tuturor traditiilor legate de aceasta sarbatoare. In ziua impartasaniei, ma intorceam acasa imbracata in cea mai frumoasa rochita a mea, cu flori de liliac in mana si sorbeam parca in toata fiinta mea, fiinta mamei, femeie aceea tanara, dar imbracata cu vesmantul sobru al femeilor de 40 de ani, care isi plangea mortii, isi indeplinea toate regulile cerute de aceasta zi fata de ei si apoi ma aducea pe mine acasa, senina si multumita ca si-a facut datoria.Casa mirosea a flori, a iarba, frunze verzi puse pe prag peste care trebuia sa calc, apoi incepeau celelalte minuni ale apropierii Pastelui care il transformau pentru mine in cea mai mareata sarbatoarea a anului.

Unde a disparut sacralitatea si propepetimea sarbatorii? Acum respectam mai mult un Paste din reclame decat cel autentic, acum ne pierdem propriile ganduri printre cele induse de mass-media, acum nu mai stim deosebi “suferinta mea’ de cea a altuia, si confundam poate vizita la preot cu vizita la psiholog. Unii spun ca cele doua profesii sunt inrudite.   “Sarbatoarea” e de fapt pentru cei mai multi, un inlocuitor, un produs sintetic, care lasa urme in suflet in loc sa purifice si care , ca un brad de plastic, se pune la pastrat un an de zile si apoi se scoate, intr-o eterna reintoarcere a kitschului si a artificialului.Revistele se si inghesuie sa ne propuna retete de detoxifiere a organismului dupa petrecerea Pastelui. Ce ironie! cand de fapt aceste zile ar trebui sa ne incarce spiritual, mental, cu atata emotie, traire, puritate, incat luni de zile sa ne simtim aparati de demonii rautatii, ai invidiei, ai mercantilismului.Oricat de socanta si poate in ochii unora, fortata, ar fi, dupa parerea mea, afirmatia mea din titlu, ea este, din pacate, adevarata. 

Pe cruce de Vasile Voiculescu

  

Iisus pe cruce

Iisus pe cruce

Iisus murea pe cruce. Sub arsita grozava

Pălea curata-i frunte ce-o sangerase spinii
Pe stancile Golgotei tot cerul Palestinii
Parea ca varsa lava.

Si chiar in clipa mortii hulira carturarii
Cu fierea otelita il adapau strajerii…
Radea cu hohot gloata cu spasmele durerii
Si-l ocarau talharii.

Zdrobita, la picioare-i zacea plângând Maria
Si-adanc zbucnea blestemul din inima-i de mama
Alaturi Magdalena, in lunga ei marama,
Tipa vazand urgia.

Departe ucenicii priveau fara putere…
N-aveau decat sa fuga in lumea cea pribeaga
Cu el se naruise nadejdea lor intreaga
Si fara mangaiere.

Tarziu, porni multimea in palcuri spre cetate
Pe drumurile-nguste cu lespezi pardosite
Trecura fariseii cu fetele smerite
Si barbile-argintate.

Maslini fara de frunze dormeau mocnind pe coaste
In vale,ca-ntr-o pâcla, dormea Ierusalimul,
Pe cruce somnul mortii dormea de-acum sublimul
Iisus, vegheat de oaste.

Un Paste nepersonalizat II

Isus in fata lui Caiafa. Autor Jacob Jordanes, Scoala flamanda, mijlocul sec. XVII.Lucrare aflata la Muzeul National Brukenthal, Sibiu

Scena biblica se desfasoara in interiorul unui palat ale carui bolti contribuie la creerea efectului de spatialitate.Constructia baroca este evidentiata prin vesmintele bogate si gesturile ample.Caiafa gesticuleaza teatral, patruns de misiunea sa, iar calaul este ferm in miscarile sale.In contrast cu acestia, Iisus este invesmantat simplu si nu-si exteriorizeaza sentimentele, preferand sa-si exprime prin privire reactia la violentele verbale ale anchetatorilor sai. La baza acestei picturi se afla un eveniment care de altfel a inspirat pe zeci de pictori, cercetatori, istorici ai fenomenului religios si anume  unul dintre cele mai controversate procese ale istoriei, proces ramas de altfel fara sentinta, procesul lui Iisus.Data probabila a cestui proces a fost cea de 3 aprilie a anului 33 d.Hr.Dupa arestare, confirmata de textele evanghelice, din ordinul Sanhedrinului, al carui presedinte era Marele preot Caiafa, Iisus a fost dus in faza initiala a procesului in fata tribunalului suprem evreiesc.Sinteza acuzatiilor cuprinse in ordinul de arestare al lui Iisus intocmit de Sanhedrin este ca activitatea lui Iisus era considerata un atac fatis la adresa principiilor de baza ale religiei evreiesti.

Un Paste nepersonalizat I

Nu-mi propun sa confisc sarbatoarea nimanui, a felului unic in care fiecare dintre noi se pregateste de sosirea Marii Sarbatori in aceasta saptamana. Nu caut un mod neconventional despre a vorbi despre subiectul zilei, Pastele, oricum , nu as reusi sa adaug ceva nou, pe langa atatea comentarii mai mult sau mai putin specializate, mai mult sau mai putin decente despre aceasta sarbatoare. Nu pot concura nici cu bloggerii clasici si clasicizati prin numarul de clickuri zilnice, prin sutele de comentarii pe care, in mod binemeritat, le primesc.Nici nu imi propun sa semnalez maniera in care marile firme, institutii, magazine, fac din paste un alt prilej pentru a-si spori veniturile.Amintesc aici , pe blogul meu, apropierea acestui moment unic al anului, pentru ca nu pot ramane indiferenta la tot ce inseamna el si la tot ce aduce in viata fiecaruia: dorinta de a face bine, de a dobandi si de a oferi dusmanului tau iertarea, de a fi generos daruind fara sa astepti recompense, de a te implica cu intreaga ta fiinta in proiecte mai mari sau mai mici in numele celor care nu o pot face pentru ca nu pot, nu au cu ce, nu inteleg sau nu cred ca e nevoie de contributia lor spre a face aceasta lume mai buna, mai aproape de modelul daruit noua de divinitate, o lume care sa merite cu adevarat sacrificiul lui Iisus.Necesitatea sacrificiului e resimtita diferit de la om la om, de la o etnie la alta, de la o etapa la alt a vietiia. Se pare ca tinerii, da, mereu tinerii, se sacrifica primii (oare exista vreun roman care sa fie indiferent la sacrificiul tinerilor basarabeni?) , ei sunt primii care , nu pentru ca nu iubesc viata, incep sa o apere, nu pentru ca sunt…inconstienti si rebeli,  ci pentru ca  iubesc mai mult decat altii libertatea si pentru ca au dreptul la o lume mai buna care sa-i aprecieze si sa le dea sansa unei alte vieti, fara gratii si vami de tot felul.

Pentru ca nu pot rivaliza cu imaginea Pastelui in sutele de articole din mass media si de pe diverse bloguri, voi posta in fiecare zi a acestei saptamani cate un comentariu pe marginea unei opere de arta inspirate din acest moment si cate un  poem inspirat din aceasta mare sarbatoare a unor poeti care  prin destinul lor, au fost mai aproape decat noi toti de suferinta lui Iisus. Si tanarul din Chisinau mort in urma confruntarilor cu politia, a devenit una cu Iisus, mult prea devreme.

Isus in celula

Radu Gyr

Azi noapte Isus mi-a intrat in celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, in celula
si-L, facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui, pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura:
- De unde vii Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gura
si mi-a facut semn ca sa tac.

S’a asezat langa mine pe rogojina:
- Pune-Mi pe rani mana ta!
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina dar zabrelele groase,
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea capatana
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani…

Cand m’am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
numai Isus nu era nicairi…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: niciun raspuns!
Doar razele reci, ascutite’n unghere,
cu sulita lor m’au strapuns…

- Unde esti Doamne? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de catui…
M’am pipait… si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

(Inchisoarea Aiud)

 

Grota “Pater noster” din Ierusalim unde Isus i-a învăţat pe ucenici rugăciunea TATĂL NOSTRU.