Apleacă-te, să te văd mai bine!

Apleacă-te, să te văd mai bine!

Privim, observăm, ne uităm, dar oare vedem ce trebuie, cât trebuie și când trebuie? Vă rog să faceți un scurt exercițiu de imaginație și să vă transpuneți în rolul lupului, al bunicii sau al Scufiței roșii.Care dintre ele vi se pare mai profund, mai uman, mai empatic?

Mama: Draga mea, sunt prea ocupată azi ca să mai merg la bunica, mama tatălui tău, ca să-i duc pachet de mâncare. Știi foarte bine că bunica ta nu acceptă să meargă la azil unde au ajuns până și vedete renumite, așa că trebuie, noi , familia, să avem grijă de ea!

Scufița roșie: Dragă mamaă, decât să merg la școală la clasa zero, prefer să merg la bunica! Poveștile ei sunt mult mai frumoase, chiar dacă nu am acolo tabletă și desene animate!

Mama: Scufița roșie, ți-am pregătit coșul cu produse bio, de cea mai bună calitate, așa că sper ca bunica să fie mulțumită și să nu mai încerce să-și înfluențeze fiul în mod negativ în ceea ce mă privește!

Scufița Roșie: Cum adică, ”negativ”?

Mama: Păi, mă acuză că stau prea mult la Mall, că în loc să am eu grijă de tine te las la after scool până la ora 6, că în loc să gătesc eu, prefer să fac comandă de la firme de catering și apoi îl întreb dacă i-a plăcut mâncarea făcută de mine…

Scufița Roșie: Mami, eu vreau să stau cu bunica, mai bine decât să stau la after scool!

Mama: De ce,  îngerașul meu?

-S R: Pentru că doamna de acolo nu ne ajută la teme și nici nu e atentă la ce facem noi! De pildă, când Darius mi-a smuls scufița din cap, ea în loc să-l certe i-a spus bucuroasă: ”Bine că m-ai salvat de scufița asta roșie că m-a innebunit bunica fetei de câte ori mă sună să mă întrebe ce părere am despre Scufița roșie!

Mama: Din fericire am reușit să  o recuperez și acum te vei duce la bunica ta să-i duci un pachețel!

Publicat în Diverse, intrebari esentiale | Etichetat , , , | 1 comentariu

Ceai din frunza de gutui

Reteta de ceai?Nuuuu!Solutie impotriva tristetii?Nici macar…Leac impotriva trecerii timpului?…S-ar putea…

„În toamna asta nu am avut timp să admir cum se coc gutuile.De fapt nu mai am timp de foarte multi ani.Timpul meu s-a oprit parcă în loc atunci când m-am mutat definitiv în oraş. Acest „definitiv” este foarte diferit pentru fiecare om.Poate însemna câteva luni, cîţiva ani, o viaţă…Eu eram obişnuită să observ toate lucrurile cum răsar, cresc, inverzesc, înfloresc, împrăştie parfumul până aici în amintirea mea şi nu mor niciodată pentru că eu am mare grijă de livezile mele, de lanurile mele, de păşunile mele pe care îmi pasc visele.Am atîtea proprietăţi ilicite că încă mă mir că nu mă obligă nimeni să plătesc impozite şi să completez mereu hârtii, dări de seamă, rapoarte, scheme cu toate tranzacţiile pe care le efectuez la adăpostul nopţilor mele albe.De exemplu, ce uimită am fost să constat cum au crescut la această bursă clandestină acţiunile pe care le deţineam asupra trecutului meu!Cu cât trece timpul, ele devin mai valoroase, mă îmbogăţesc tot mai mult, doar din dividende, că dacă aş vrea, mi-aş putea petrece toate wekendurile şi vacanţele în Tenerife, Tahiti,Maldive sau în alte locuri unde nu speram vreodată să ajung. Se vând bine proprietăţile virgine.Exploratori experimentaţi, care au traversat cu bine toate crizele planetei caută terenuri virgine unde să întemeieze oraşe onirice şi să ofere distracţii  onirice, unor persoane reale care sunt în căutarea unui alt tip de distracţie.Nu m-au convins să le cedez nimic din proprietăţile mele.Sunt mândră că le posed sau să mă las voluptuos posedată de ele.În fiecare noapte le descopăr alte striaţii, nuanţe , coridoare, ferestre, poduri şi cascade care îmi scăpaseră la ultimul recensământ al amintirilor. Mereu mă tem să nu le pierd, să nu-mi dispară pe străzi periferice, rău famate, căzute în capcana altor amintiri abia înmugurite.Şi de câte ori le fac recensământul descopar că ele s-au înmulţit, ilegal, fără voia mea, şi au atras în  mreaja lor alte amintiri pe care nu ştiam că le mai am.De pildă, aceea a frunzelor de gutui din care o mână grijulie alegea pe cele mai arămii, mai galbene, mai transparente, care refuzau să cadă de pe ramuri.Le împletea pe  un fir subţire de aţă, le agăţa apoi într-o cămară plină de aromele altor flori uscate, plante din grădina mea fermecată .Apoi aşteptam împreună să sorbim privind prin geamul aburit de respiraţiile noastre şi de aburul ceştilor de ceai din frunze de gutui, prima zăpadă.Daca ea nu va cădea, frunzele mele de gutui, culese şi agăţate într-o cămară cu amintiri, nu-şi vor mai dărui niciodată parfumul unor ceşti de ceai şi aroma buzelor mele cărora nici un alt gust de ceai savant prelucrat în laboratoare de renume mondial, nu le alină dorul de copilărie.”

L-am recitit si nu am schimbat nici macar o vrigula…As putea oare schimba ceva din trecutul meu daca as putea?Nu, de teama ca acea schimbare sa nu  ma duca spre o fundatura mai mare.Asa ca ne consolam cu ceai de frunze de gutui, in loc de.

Publicat în Confesiunile unui scorpion | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Intr-o buna zi voi râde…

Intr-o buna zi voi râde de toate acestea: de felul în care încercam sa par alta si nu aveam curaj sa fiu eu însămi, de teamă că voi şoca prea mult, de felul în care mă minţeam zi de zi că am motive să continui jocul, de felul în care păşeam pe trepte alunecoase în căutarea mereu a unui punct de spirjin exterior, sperând că poate următoarea nu se va prăbuşi cu mine, voi râde de tot ce-am lăsat în urmă ca de o rochie demodată, ce mă făcea să par de altă vârstă, voi râde de tot ceea ce credeam cândva sau poate cred acum, căci acest prezent încă nu a devenit trecut, că mă poate face fericită, voi privi cu alţi ochi zecile de motive care mă întristau şi cele câteva care mă bucurau…Într-o bună zi mă voi ridica de pe şinele tristeţii pe care am zăcut ani în şir sperând că măcar în moarte mă voi întâlni cu trenul vieţii mele şi voi spune că, dacă aş fi mers în întâmpinarea trenului, poate l-aş fi întâlnit în această viaţă. Dar când crezi cu toată fiinţa ta că ai greşit secolul şi planeta, este posibil ca nimic din ceea ce gândeşti să nu se materialezeze, nici măcar într- carte de succes.Într-o bună zi mă voi privi în oglindă fără obsesia ridurilor şi a firelor albe, ci îmi voi număra doar amintirile şi le voi retrăi pe cele frumoase, uitându-le pe celelalte ca pe nişte bagaje pe care le-am cărat inutil căci, credeţi-mă, nu există second hand pentru amintiri şi nici centre de reciclare sau refolosire a acestora. Sunt ale tale şi chiar dacă, întâmplător, în ele apar şi alţii, ei şi-au luat doza lor de viaţă din ele lăsându-ţi ţie doar doza de moarte.Într-o bună zi voi înceta să mai caut . Şi asta ,sigur, nu va însemna că am găsit acel lucru, acea stare, acea persoană pe careo căutam:va însemna pur şi simplu că am obosit, că m-am resemnat, că am înţeles că importantă nu e găsirea, realizarea dorinţei ci doar căutarea. Aşa scrie în toate cărţile bune.dar eu nu cred asta. Mai importantă e reușita, împlinirea, indiferent că ai căutat doar câteva clipe din viaţă sau câteva decenii. Şi uneori, la ce-ţi serveşte să găseşti acelceva…intraductibil în cuvinte şi sunete, dacă nu mai ai timp să te bucuri de el?Într-o bună zi voi privi cu detaşare la propriul meu trecut ca la o carte pe care am parcurs-o în fugă sperând că voi avea timp să o retrăiesc pe îndelete: da, dar doar rememorând. O voi privi pe eroina cărţii cu condescendenţă, chiar cu uşor dispreţ şi îmi voi permite să-i dau lecţii, chiar dacă ele sunt inutile şi penibile. Poate totuşi, cineva le va citi şi va învăţa ceva din ele!Voi regreta că nu le-a scris altcineva, înaintea mea, voi regreta că nu le-am citit şi eu şi că am ratat şansa de a-mi fi schimbat destinul…Dar daca e nepermis ca alţii să greşească aidoma nouă, de ce nu ne-am strădui, măcar de la înălţimea senectuţii viitoare, cei care vom avea norocul sau nenorocul să ne bucurăm(sau să ne întristăm de ea) să le oferim sfaturi de viaţa celor mai tineri? Că nu le vor urma, e sigur, dar cel puţin, vom avea sentimentul că le suntem utili urmaşilor  si altfel decât financiar.Într-o bună zi nu mă va mai durea timpul şi nu voi mai încerca să-i atenuez urmele pe suflet cu pansamente efemere…Am învăţat  sau voi fi învăţat între timp să mă protejez, să mă acopăr cu armuri sclipitoare şi pânze opace ca o mumie despre care nu veţi mai şti nimic decât atunci când trupul se va fi resorbit total în pânzele şi parfumurile ce-i grăbeau descompunerea.Ziua aceea poate veni oricând, mâine, peste cinci ani, peste zece…Mă tem de ea şi ştiu că nu este a mea: e a celor care spun că nu e bine să te risipeşti, că e inutil să suferi, că e nociv să -ţi rupi sufletul şi să-l arunci în cele patru puncte cardinale la fiecare răsărit iar seara la apus, să-l primeşti înapoi ferfeniţă, să-l refaci noaptea şi a doua zi să-l arunci din nou într-un tsunami distrugător, doar  ca să-i verifici caratele.Într-o bună zi mă voi întâlni pe aleile timpului cu o străină care seamănă cu mine sau cu tine și mă îndoiesc că voi avea puterea să o salut. Dacă totuși o voi face, îi voi reproșa că s-a încrezut prea mult în puterea memoriei și că a aruncat prea multe la recycle bin crezând că nu mai are nevoie de nimic din trecut și că într-adevăr, după cum spune o fostă mare supraviețuitoare Non, rien de rien, non, je ne regrette rien.Așa să fie?Dar cocorii unde se duc când se duc?Dar amintirile unde se duc când se duc? E chiar așa nociv să trăiești cu cadavrul lor îngropat în tine străduintu-te zi de zi să le dai viață, să te agăți de ele ca de niște prietene care nu te pot trăda? Timpul te vindecă de toate, inclusiv de viață.Am contactat fiecare această boală de a cărei povară dulce devenim conștienți fiecare în alte momente.Unii ne vindecăm repede de ea,  presupune concentrare, dăruire, pasiune, flacără, alții…nu reușim și ne este jenă să ne purtăm infirmitatea de a mai avea viață în noi, la lavalieră.Într-o bună zi, voi râde cu tot sufletul rămas intact și cu toate amintirile rămase vii, bagaje desuete care îmi vor îngreuna trecerea dincolo…Dar până atunci mai am timp….De aceea le voi lăsa aici, semne ale incertei mele reîntoarceri…

Publicat în Confesiunile unui scorpion | 1 comentariu

nevoia de iubire

nevoia de iubire

 e doar un alt costum de epocă pentru care nu se mai scriu texte adecvate

de altfel mulți îl îmbracă de Halowen atrași de recompensele dulci mai mult

decât de plăcerea de a purta trena sau  mantia unui îndrăgostit

dacă nu mi-ar fi memoria îmbâcsită de amintirea atâtor cupluri de îndrăgostiți nefericiți,

nici măcar nu aș fi remarcat nevoia unora de iubire

as fi confundat-o ușor cu alte boli din copilăria omenirii

de care s-au debarasat cu greu

iubirea a  ucis libertatea mai mult decât cel mai bun călău

eu l-am otrăvit pe Romeo și am ucis-o pe Julieta

am consolat-o pe amanta părăsită

l-am ucis în duel pe trădător

eu am fost iubirea pe care ei au cătat-o au avut-o și-apoi

au pierdut-o

am fost sărut  interzis stilet otrăvitor ascuns sub pelerină

rugăciune inutilă de iertare lacrimi târzii am fost

bilet de dragoste strecurat într-o palmă fierbinte

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , | 2 comentarii

Festivalul Eufonia de la Timisoara

Imagine | Publicat pe de | Etichetat | Lasă un comentariu

Chipuri fara forma

tot ceea ce am pierdut străluceşte în urmă

aidoma altor chipuri fără formă sau care şi-au pierdut forma avută cândva

ca pe o moştenire necuvenită,

uneori simt nevoia să mă aşez pe o piatră imaginară

în mijlocul intersecţiei,

să mă las biciuită de sunetele claxoanelor nervoase

şi strânsă în plasa de oţel a unor înjurături scrâşnite,

să fiu îmbrâncită de pe fotoliul meu imaginar de regină a intersecţiilor la orele de vârf,

să fiu învelită în haine de cauciuc şi târâtă de vehicule ca o pradă ieftină de război,

când pe marginea bulevardului chipurile fără formă bâjbâie căutând graniţa salvatoare

iar eu arunc arunc acele sfere de lumină ca pe nişte monede prea strălucitoare ca să fie de aur

prea fierbinţi ca să nu te poţi arde  la lumina lor

arunc sferele fierbinţi din care artizani rătăciţi poleiesc chipurile

 în căutarea formei perfecte…

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , , | 1 comentariu

doza zilnica de moarte

Zilnic îmi iau doza de moarte, din ce în ce mai mare,
sfidând sfaturile medicilor îngrijoraţi de urmări,
moartea în somn, în iubire, pe stradă, în bibliotecă,
pretutindeni mă las ucisă fără blândeţe şi milă,
îmi stârnesc moartea să nu uite de mine, dar nu de tot,
şi să vină apoi dintr-o dată, în toiul vieţii, al unei bucurii
ca un concert aniversar pentru care exersam de o viaţă
întreagă, o las să creadă că e un oaspete drag la mine în
viaţă, netemându-mă de darurile ei, o las să creadă
că îi voi da cândva cea mai mare vamă, oferindu-i
cu generozitate prefăcută, o viaţă şifonată, neîncăpând
în gemantanul morţii…

Publicat în Poeziile mele | Lasă un comentariu

De vânzare totul

e atât de cald încât m-aş putea debarasa de piele

 fără să simt

aş putea renunţa la carne ca la un bagaj

delicat şi pretenţios care mă împiedica să zbor,

sângele l-aş dona plantelor din ghivecele tale uitate

ca şi mine.

e atât de gol aici  fără tine

încât nu există nici un cumpărător interesat de

trecutul meu de gândurile mele

care atârnă la intrare ca nişte clopoţei uzaţi

conservând uitată vocea ta caldă.

rearanjez o vitrină ameninţată cu prăbuşirea

şi refac desenele de pe pereţii boutiqu-ului

unde n-ai mai intrat de mult , alung chipurile

rătăcite în oglinda vitrinei şi agăţ de clanţă

un anunţ cu de vânzare totul.

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Mesaje pentru un destinatar necunoscut

te omagiez scriindu-ţi în fiecare zi poeme

pe care n-am să ţi le expediez niciodată, poate pentru că

poşta e o instituţie demodată în care supravieţuiesc funcţionari retorici,

mă mulţumesc să-ţi scriu deşi nu ţi-am văzut chipul

nu ştiu dacă ai sau nu nevoie de operaţiile estetice

din poemele mele

nici dacă le poţi deschide, sau nu cumva

zeloşii funcţionari

le citesc râzând în pauza de prânz , de poemele mele rubensiene,

lăsându-ţi doar cenuşa neliniştilor mele

te omagiez în aceste poeme desuete

pe care n–am să ţi le expediez niciodată

poate pentru că eşti atât de aproape de mine

încât nu avem nevoie să ne scriem

şi totuşi ne ascundem adevărata identitate ,

 jignindu-ne sau minţindu-ne

 dacă ni se încucişează privirile în aceeaşi viaţă,

ştiu că şi tu ascunzi în ele mesaje

pentru o destinatară necunoscută, nenăscută,

în a cărei perfecţiune doar tu mai crezi,

nu avem nevoie să ne scriem,

poate pentru că eşti atât de departe de mine încât

nimeni nu are curajul să-şi rişte viaţa spre a-ţi înmâna aceste poeme,

cine ştie, pe drum se pot întâmpla ierni polare, veri ucigaşe, erupţii de vulcani

ce poeme pot supravieţui atâtor variaţii de temperatură din inimile noastre,

 şi atunci

poemele netrimise se desprind uşor de pe file şi se sinucid în  anonimat,

fără protecţia lor mă dezmembrez celulă cu celulă,

şi iată-mă condamnată sa le rescriu, să–mi acopăr goliciunea,

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Lipind pagini lipsă

Proprietarul mi-a scos mansarda la închiriat

şi eu nu am putut să-i spun că încă sunt aici

vin în fiecare zi viitorii chiriaşi

amatori de un chilipir

o mansarda ieftină cu o bibliotecă plină de cărţi şi conspecte

cu manuscrise nepublicate

cu şoareci blânzi care nu-i tulbură noaptea

Cd-uri cu jazz şi discuri vechi pe care poţi asculta poveştile foştilor locatari

e adevărat eram restanţieră cu chiria pe ultimul an

dar de aici până a mi se pune locuinţa la închiriat

e o cale foarte lungă

mă întreb ce vor face viitorii chiriaşi când se vor trezi

cu mine la miezul nopţii răsfoind manuscrisele neterminate

derulând casete vechi

ascultând discuri uzate  lipind pagini lipsă din trecutul meu

dar e-atât de plăcut să locuieşti clandestin

şters de pe lista doctorului de familie

şi de la asigurări fără nevoia de a fi în pas cu moda

şi fără obligaţia de a mai răspunde la mailuri sau la telefoane

îţi rămâne doar plăcerea de a te strecura uşor pe scara de serviciu

până în depozitul de cărţi al librăriei din vecini

unde aveai întotdeauna restanţe de plată

citind până în zori

ultimele apariţii editoriale care vorbesc cu ipocrită durere

despre tragica ta dispariţie

Publicat în Diverse | Etichetat , , | Lasă un comentariu