Premiile filialei POEZIE București, 2021

Miercuri, 15 decembrie 2021 a avut loc premierea celor patru laureati distinsi cu premii pentru volumele publicate in 2020. Juriul a fost compus din Horia Gârbea, Presedintele Filialei, Bogdan Ghiu, Daniel Banulescu si Vasile Poenaru.

Volumul meu Borne aparut la editura Școala Ardeleană, Cluj, a primit premiul ”Mariana Marin” pentru Cartea Anului.

Au mai fost acordate urmatoarele premii:

Premiul OPERA OMNIA pe anul 2020 doamnei Passionaria Stoicescu

Premiul „Ioan Flora” pentru Cartea Anului 2020 domnului Petre Ioan Crețu

pentru volumul Recviem pentru o roată bolnavă mintal, Editura Neuma.

Premiul „Cristian Popescu” pentru Cartea de debut a Anului 2020 doamnei Iulia Nicolau pentru volumul Metamorfoze și câteva păreri, Coresi Publishing House.

https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/%C8%98coala-ardelean%C4%83-de-poezie-c-147/borne-p-520.html?zenid=367859bgmk6fceta4p3lias313

Publicat în Diverse, Lansari | Etichetat , , | 3 comentarii

”Ușa spre raiul pierdut” de Maria Postu pe youtube

UȘA SPRE RAIUL PIERDUT

unde să te ascunzi când amiaza trece fără să tulbure apa fântânilor,

 nici somnul de după-amiază al pruncilor, trece discret

ca o bună samariteană împărțind daruri inutile nevoiașilor,

cărora le-a fost destinată o singură parte a zilei, de cele mai multe ori

doar dimineața, da, da, se spune în șoaptă cu jind, că moartea în zori nu doare

crezând că e încă dimineață si că cineva se joacă de-a fiesta cu tine

îți întorci ultimul vis pe dos ca să nu fii recunoscut,

și te sperie că până și visurile au riduri și miros a moarte

amiaza trecând fără aplauze, fără afișe care s-o fi vestit, fără gărzi care s-o fi apărat

va traversa viața ta ca și cum aceasta ar fi o stație obligatorie, luând un călător de preț,

îți tot repeți

că poate nu e amiaza ta

că te-a confundat

că e încă acea dimineață fără sfârșit, repeți

în fața unei oglinzi dincolo de oglindă, dincolo de tine,

crezi că e încă dimineață,

că vei auzi cum cineva pregătește ceaiul

vei simți mirosul de pâine prăjită

și ușa spre raiul pierdut trântită de vânt

crezi că e încă dimineață

și că poți prelungi visul până târziu,

mai ai timp să-ti protejezi imunitatea la suferință

mai ai timp să te dezbraci de costumul de adult care nu ți s-a potrivit niciodată

oricâte retușuri i-ai făcut, oricăți designeri i-au adăugat sau i-au luat zorzoane,

oferindu-ți la schimb un alt costum de adult cu care să epatezi

pe cei care nu au știut niciodată că un costum de adult poate ascunde un suflet de copil,

 că in spatele unui costum de copil zace un om născut bătrân,

crezi că mai ai timp să dizolvi pe retină o amintire albastră

și să ascunzi în liniile din palmă fiorul unei îmbrățișări nocturne,

ca și cum ți-ai tatua trupul în cinstea marii fieste de la amiază,

când amiaza va trece , nu te va recunoaște, speri, protejat cum nu ești

de amintiri fragile ori de durerea unor răni imaginare,

că nu te va recunoaște lăsându-te intact cu toata recuzita ta ieftină și cu toate

trucurile tale ieșite din uz cu care încerci să minti și să te minți

nimeni în jur să măsluiască de dragul tău un calendar

nimeni să vândă ori să cumpere bucăți de amiază la suprapreț,

când amiaza va trece speri s-o păcălești ca într-un basm uitat

cu un prinț căutând nemurirea,

când amiaza va trece

 chiar ea dimineața ce-o credeai nesfârșită

te va scoate la țărm, decepționată de lecțiile tale de înot ratate

de încercările tale de zbor mereu amânate ca un dejun rânced servit musafirilor

ale căror daruri nu-ți plac,

pregatește-te, când amiaza va trece, ca o ultimă cursă spre amurgul

străinul acela care îți dă de mult târcoale

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Vienes en las cartas

Vienes en las cartas

Vienes en las cartas
de los no escritas, flotando en el agua en busqueda de ruletas seguras
o de aquellas que se ganaron fortunas
y arruinaron palacios
tu bata escondiendo antes trucos baratos
ondea como una bandera vencida,

y las manos que te buscan
tropiezan en las sombras y en los nombres de quienes te deseaban y no tuvieron el privilegio
de poseer tu alma
porqué fuera yo la elegida,

Hice acrobacias en el frágil puente entre  el sí y el no
me derrumbé ante los ojos de los espectadores,
no evité la hoja de tu cuchillo

cuando en el último espectáculo no diste en el blanco,
y nadé con los delfines al atardecer
recibiendo con el azúcar prometido
una gota de veneno.

Vienes de los cuadros con los que soñaban
los pintores arruinados en Moulin Rouge
tengo las manos manchadas de todos los colores
que deslizán por tu rostro cansado en la mañana,
estoy esperando la sentencia por el delito de no haber podido venderte
a cambio de una copa de vino y de una cama caliente,

por el delito de haberte crucificado en un naipe
imprimido una sola vez
y con el cual juego cada noche
apostando todo  nuestro pasado común
y este futuro que estoy vendiendo en dosis pequeñas
a los jugadores cuyo tiempo se acabó.

AUTOR: MARIA POSTU

Traducción del rumano al español

Prof CRISTINA MUNTEANU

Publicat în Lunile poetice | 1 comentariu

Des mots dont j’ai absolument besoin

Quelqu’un me dicte les mots qui je suivis chaque matin
comme je suivis d’autres points cardinaux que j’ai inventés,
quand j’ouvre les yeux, un livre ou une fenêtre,
m’apprend de ne pas m’assoir sur un seuil fragile
et pourtant, je le fait avec une innocence tragique chaque fois
et je me laisse balayée avec le pelle par quelqu’un soigneux
sans savoir si la femme tellement décomposée et recomposée
jour par jour
c’est la même avec celle que vous voyez
passant impénétrable avec son sac en ayant au travail ou
glissant dans les cascades des mots,
risquant de ne pas pouvoir y évader jamais,
se cachant dans son silence
comme dans un fauteuil de dernière génération,
sans des arques, des oreilles ou des couleurs imprimées,
c’est seulement l’idée d’un fauteuil où je me repose,
comme une femme dans les souvenirs de l’homme qui l’aime,
je tourne parfois la tête pour le regarder, pour lui remercier
lui, il me dit un mot que je n’ai pas demandé
mais dont j’ai absolument besoin…

Publicat în Citate de neuitat | Etichetat , | Lasă un comentariu

NUME care nu iti mai spun nimic

Poezie si proza online- WordPress Page


Ati ras impreuna, ati plans, ati vibrat in fata acelorasi vitrine,v-ati refugiat in  aceleasi tablouri, ati ascultat aceleasi simfonii tu, cantate la metrou, el, intr-o sala de spectacole….Ati visat si ati sters apoi visele cu buretele, ati cladit castele de nisip, v-ati vandut vize pentru fericire promitandu-va castele in Spania si ati traversat clandestin toate granitele imposibilului fara sa va pese daca veti fi sau nu prinsi a doua zi si inchisi in cele mai indeparte  carcere ale memoriei cuiva…Ati facut proiecte comune dar ati construit doua intrari, ati impartit acelasi pat dar v-ati invelit cu cosmaruri diferite, ati baut aceeasi cafea dar tu credeai ca beti in cesti  din portelan de Sèvres, el – din pahare de unica folosinta…

Si nu au mai ramas decat niste nume care nu iti spun nimic...Ai vrea sa le stergi, sa le lovesti in silaba cea mai dureroasa, sa te dezintoxici de…

Vezi articolul original 233 de cuvinte mai mult

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Batranii si marea…

Poezie si proza online- WordPress Page

Moto:”Daca vrei sa fii iubita cu adevarat de cineva in viata, ia-ti un caine sau o pasare de curte.”

(Din sfaturile unei vechi prietene)

Ei sunt batrani de cand ii stiu.Nu stiu ce le-a imbatranit mai intai: vocea, hainele, rasul pe buze aratand dintii lipsa, zambetul had, intrebarile aparent amabile, in realitate dornici sa-ti smulga o marturisire involuntara, un secret rusinos pe care sa-l molfaie intre gingii cu ceilalti batrani cateva saptamani pana cand tu sau alt vecin imprudent le va oferi alta informatie buna de ros pana la maduva.In propria ta casa te simti sechestrata de privirile lor,care te urmaresc ca si cum un reporter de la o emisiune de cancan ar dori sa-ti monitorizeze fiecare moment in care te mistui in casa ta care demult nu mai e a ta ca si cum, intr-o emisiune bigbrothers de proportii uriase, intreg universul ar fi cu ochii…

Vezi articolul original 429 de cuvinte mai mult

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Rezultatele Concursului de Creație pentru elevi ”Panait Istrati”, Ediția a III-a, 2022, organizat de revista Convorbiri literar-artistice, București https://cafeneauainterviurilor.wordpress.com/2022/05/28/rezultatele-concursului-de-creatie-pentru-elevi-panait-istrati-editia-a-iii-a-2022-organizat-de-revista-convorbiri-literar-artistice-bucuresti/

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat | Lasă un comentariu

O nouă apariție editorială

O sută și una de poezii/Maria Postu, prefată de Marin Iancu, Editura Academiei Române, București, 2021
Publicat în carti bune | Lasă un comentariu

Invitație

Va invit să urmăriți , să citiți, să comentați pe web-site-ul meu http://mariapostu.ro/

Tot aici aveți datele pentru a putea achiziționa unul dintre ultimele mele volume de versuri.

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat , | 1 comentariu

Patru fetițe merg în vizită…

Poezie si proza online- WordPress Page

Este aproape ora prânzului dar încă nu am terminat de pregătit masa.Stau în fața ferestrei de la bucătărie și admir căderea fulgilor de nea încercând să uit de ce se poate ascunde în spatele unei ninsori abundente, privind-o doar ca pe un spectacol.Zgomotul hotei, melodia care se revarsa din boxa radioului, mă împiedică să mă concentrez suficient asupra dansului ninsorii și să mă rup din acest cotidian plictisitor și monoton, repetat aidoma, duminica de duminică.Deodată, îmi atrage atenția un grup de patru fetițe, zglobii,ce nu pot să aibă mai mult de 12-13 ani.Au coborât dintr-o mașină care apoi întoarce, iese de pe alee în bulevard și nu o mai zăresc foarte repede.Fetițele se așteaptă una pe cealaltă apoi se îndreaptă aproape alergând spre scara blocului cu 10 etaje din fața blocului meu cu patru etaje.Observ că una dintre ele are în mână un tort, alta un buchet de garoafe roșii…

Vezi articolul original 343 de cuvinte mai mult

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Undeva ma asteapta o duminica…

Undeva ma asteapta o duminica…Sa nu uit aragazul deschis.Sa verific de doua ori daca am inchis toate robinetele.Sa ud florile deoarece voi lipsi mult timp.Sa dau pisica unei vecine sa o ingrijeasca in absenta mea.Sa–mi ia ramas bun de la caine…Sa verific ultimele mailuri si sa-mi cer iertare ca nu le voi mai raspunde pentru nu stiu cat timp.Undeva ma asteapta , timida, rusinata ca a venit atat de tarziu, curioasa in sfarsit sa ma recunoasca, dornica sa- mi impartaseasca ce am ratat de la plecarea mea de acolo din raiul ei, trista ca poate sunt obosita si nu ma voi bucura de toata frumusetea ei, dezamagita ca nu am plecat de bunavoie, prea constienta de frumusetea ei ca sa se teama ca nu o voi placea, contrariata ca nu m-am gandit la ea pana acum, sensibila si generoasa sa-mi ofere compensatii pentru toate duminicle care mi-au lipsit, au intarziat sau nu au venit niciodata.Undeva ma asteapta o duminica…Dar imi voi schimba adresa si voi ramane in aceasta zi de vineri cu gust de duminica visata si mai frumoasa decat orice duminica posibila in orice viata…

Articol preluat de pe situl meu http://www.mariapostu.ro

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Interviu cu renumitul violoncelist Valentin Radutiu

https://www.formula-as.ro/2021/10/18/valentin-radutiu-violoncelist-rezident-in-germania-sunt-din-ce-in-ce-mai-de-al-vostru/

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Camuflajul poeziei sau teama de lirism?!/ Maria Postu

August 11, 2021 — poezieromaneasca

Recenta apariție editorială a poetei Ottilia Ardeleanu, Când tac și tu mă asculți, la editura Junimea, te provoacă încă din titlu și nu dezamăgește nici pe cititorul familiarizat cu poezia actuală care surâde malițios sau timid în paginile revistelor literare, declanșând reacții diverse, de la cititul atent sau dimpotrivă pe diagonală, nici pe cititorul neutru, care caută în reviste sau pe situri ceva care să-i biciuiască simțurile și să-l facă să nu dezerteze din armata din ce în ce mai redusă numeric a adevăraților cititori de literatură.

Aceasta este o carte pe care adevăratul cititor de literatură nu o va lăsa din mână până când nu încheie de citit și ultima pagină, mai mult, până nu revine chiar asupra unor poeme dorind să le reia lectura mai atent, așa cum am procedat și eu.

Înainte de a pătrunde discret în substanța poemelor fără dorința de a le diseca sau tulbura armonia, căci se știe, inefabilul lor nu se cade a fi transpus în limbajul dur al prozei, simt nevoia să mă situez de o parte sau de alta a celor două subiecte din titlul, Când tac și tu mă asculți: cine sunt eu? Cel ce tace și totuși transmite o emoție intensă? Sunt eu cel ce ascultă și încearcă să așeze într-un peisaj coerent de elemente disparate, crâmpeie ale unei arhitecturi sufletești și urban-rurale în care să se plimbe rătăcindu-se în numeroasele simboluri și imagini? Răspunsul depinde de fiecare categorie de cititori.

Paradoxal, în volumul Când tac și tu ma asculți se remarcă o teamă de lirism, spaima de a nu cădea în derizoriu și metafore suprauzate, de aici desacralizarea unor simboluri ca luna, stelele, cadrul nocturn pentru întâlnirile cuplului: adânc încâlcită prin copaci e luna/ nervurile nopții o invadează/ cum se întâmplă/ unei inimi în boala iubirii// liniștea orbecăie pe lângă noi/ o lăsăm în legea ei// când tac tu mă asculți/ cum se ascultă brahms// curioasă luna se avântă cumva/ dintre ramurile nude/ se agață în cuiul din perete/ oglindă iubirii.

Sentimentele se ascund într-un vocabular prozaic, cont, facturez, petrol îmbuibat, impozit, autoarea transmițând de fapt un subtil avertisment despre pericolul care amenință emoțiile, specia umană în general, amenințată de toate cataclismele interne și externe.

E clar, iubirea este tema volumului, anunțată încă din titlul volumului dar și din titlurile multor poeme: cum te-am iubit, rugă, metamorfoză, iubire albastră, atenție iubire, l’amour toujours, aici nu e vorba de iubire ci de mai mult, gena iubiriietc.și ea se dezvoltă pe diferite game, când mai discret ca în sărutroțile se întorc/ în același loc/ ne întâlnim/ pe curba infinitului/ unde se înnoadă/ cercurile// pedalăm fără oprire/ până ne atingem/ frunte cu frunte/ nas cu nas/ buze cu buze, când mai vizibil creionat ca în realitatetu îți atingi pielea de pielea ei/… buzele tale ating buzele ei și porii ei dilatați de euforie/… visul tău se odihnește pe sânii ei, ori drogmă alimentez printr-o seringă/ din tine/ am devenit dependentă/ îmi injectez sângele tău dulce/ uneori exagerez și/ mi se face rău de-atât bine. Uneori e negată, iubirea nici măcar un cuvânt nu mai e, dar ea reizbucnește de-a lungul altor poeme, parcă în pofida dorinței autoarei de a o ascunde: n-o să mai știm să vorbim/ vom trece chip străin unul pe lângă/ celălalt capăt al iubirii va fi în aer/ deconectați/ ne vom căuta la infinit/ într-o carte cu destin/ aruncat la spate sufletul/ singurul responsabil de noidragostea este la locul ei.

Uneori însă, aceeași teamă de a cădea în clișee o determină pe poetă să excludă din poem tocmai ceea ce constituie substanța vitală a acestuia: iubirea. Un poem ca tablou de iubire, în ciuda promisiunii din titlu, pare alcătuit din clișee livrești  după rețeta poemului dadaist, din care însă lipsește tocmai ingredientul special, iubirea: ia-mă de mână/ să încercăm amândoi luna/ prin binoclul iubirii// am să-mi pierd un pantof/ exact la miezul nopții/ ai să mă cauți de fiecare dată/ cu un dor și mai în relief.

Registrul lingvistic se completează cu termeni periculoși precum cocainadrogpubelaviermi, dar cărora poeta are darul de a le înnobila sensul: ți-ai imaginat câți viermi are mătasea în ea/ câte frunze de dudatingere de mătase.

Este vizibilă dorința de a salva o lume a senzațiilor pure aflate pe cale de dispariție: mare vopsită cu un cer de păsări, o lume în care casele nu au suflet iar lumea e dezbrăcată de sentimente, de emoții, de sinceritate. Din când în când țâsnește parcă fără voia poetei un poem de un lirism tulburător: tomnatic momentnuamtimpdealinturi/ tocmai am îngropat/ o speranță sau rugăTu să mă ierți/ Doamne/ nu am știut să-mi rânduiesc viața// zilele s-au dus cumva/ departe de inima de femeie// am nimerit într-un rai nedereticat// spăl pe jos/ iarba și florile și copacii/ si singura iubire, vestind că poezia nu a murit, ci doar realitatea o obligă să se camufleze.

Dar pentru cât timp, oare?

(Ottilia Ardeleanu, Când tac și tu mă asculți, ed. Junimea, Iași, 2021)

Rate this:

     

Publicat în carti bune | Etichetat , , | 1 comentariu