Poem calcat in picioare

ei se aduna la marginea orasului ca si cum acolo ar

ateriza eleicopterele nemuririi

ca si cum acolo ar creste  iarba vietii

nimeni nu le observa prezenta sau absenta

doar eu ma incumet sa vorbesc despre ei sperand ca as putea fi intr-o zi unul dintre cei ce au renuntat sa caute viata in alta parte

unul dintre acei care unt atat de fericiti cand sunt ignorati si calcati in picioare

Publicat în intrebari esentiale, Lunile poetice | 1 comentariu

lacăte pe buze

Toate căminele prin care ai trecut seamănă ca niște surori vitrege,

unele au același tată altele au  doar mamă, altele

nu au nici mamă, nici tată,   în acestea mi-a fost dat să trăiesc

”să trăiesc” ca și cum asta s-ar fi putut numi viață,

în căminul zece nu ai voie să fii treaz noaptea,

în căminul șapte ușile nu se încuie

și lacătele se pun doar pe buze,

în căminul trei unele etaje sunt închise

și există intrări și ieșiri secrete pe care nu le-am găsit niciodată

și mă întreb dacă locatarii lor erau pedepsiți sau recompensați

pentru ceva,

toate căminele au portari stilați care țin la brâu chei

cu care pot doar să închidă porți,

am văzut doar o dată un portar care știa cifrul tuturor porților închise

dar a doua zi a fost dat afară sau dat înăuntru,

tot orașul era împânzit de cămine, unii știu,

alții au știut dar au uitat,

alții vor să uite, dar nu pot ,

alții sapă noaptea tuneluri în pereți dorind să găsească ieșirea spre cer,

acum merg să vizitez parcurile crescute în locul lor,

mallurile crescute în locul lor,

și ele continuă să urâțească petalele florilor

și să tulbure artezienele din mall,

prin acoperișul de sticlă cad fulgi negre

și continuă să se audă țipetele doamnei pedagog

urlând stingeți  luminaaaa,

toate căminele incendiate, aruncate în aer,

dărâmate de furtuni mai trăiesc

când mă privesc în oglindă continui să  le văd

căminele vitrege fără mamă, fără tată

în care mi-a fost dat să fiu zidită.

Publicat în Confesiunile unui scorpion | Etichetat , , , , , | 2 comentarii

UN OM INTRAND INTR-UN POEM

Un om intrând într-un poem

ca într-o fântână a tinereții fără bătrânețe și

a vieții fără de moarte, salută,

își lasă la intrare trecutul,

se uită în stânga și în dreapta

să zărească vreun cunoscut

-degeaba-

toți ceilalți au ratat intrarea,

îți caută un loc să-și așeze sufletul,

toate scaunele cu vedere spre veșnicie

sunt ocupate de cei mai grăbiți,

de odinioară,

toți pereții sunt acoperiți de sentimente

ca de opere avangardiste,

caută o ușă să plece înapoi,

dar ușa s-a  închis deja în urma sa,

privește spre cer căutând

o geană de lumină

apoi se apucă să rescrie poemul…

Publicat în Blog, intrebari esentiale, Lunile poetice | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Cronica la volumul meu de versuri „Cutia postala a cerului”

In revista Vatra veche, serie noua, nr 1, 2015, criticul Corneliu Vasile imi face onoarea de a-mi publica o cronica la ultimul meu volum de versuri.Ii multumesc foarte mult.

„Placheta de versuri (Cutia poștală a cerului. București, eLiteratura, 2013) conține o Notă biografică, de unde aflăm că autoarea e doctor în filologie,membru al Uniunii Scriitorilor din România,cu opt cărți, colaborări la reviste de cultură și numeroase premii. Din referințele critice, menționăm, între alții, pe cele ale lui Marcel Crihană,care observă starea de solitudine și tristețe, Liviu Comșia, care subliniază sensibilitatea rănită de cruzimea lumii, și Horia Gârbea, care menționează neliniștile și căderea în timp.Poeta asociază poemul cu o pradă pentru o cină în doi („La început poemul

doare”), adresându-i o scrisoare Afroditei, cunoscută îndeobște ca o întruchipare a perfecțiunii feminine, disociindu-se de aceasta, în timp ce se acumulează scrisorile necitite și ar vrea s-o

privească în ochi (Cutia poștală a cerului).Dragostea și poezia sunt îngemănate în aceste versuri, decorul incluzând elemente ale vieții și tehnologiei contemporane: netul, e-mailul, computerul, hârtia de scris, tastatura, tabloidele, numărul 112, doză, parcare, cafea decofeinizată, sterilizator, graffiti. Personajul masculin al cuplului este suspectat că se pregătește pentru întâlniri cu „sufletele manechinelor înfrumusețate”, care „se apleacă lasciv, se-ndoiesc, deci există”(Niciodată pentru mine…). Totuși, ea are încredere într-un scenariu al dragostei, deși din crâmpeie dispersate în timp și în oraș, pe bănci, pereți, bicepși (Scenariu nescris). Trăiește (locuiește) cu amintirea bărbatului (bărbaților), care o obsedează (Amintiri clandestine), regretă imposibilitatea de a întoarce timpul, pe care el l-a petrecut cu alte femei (Atingeri molipsitoare), reclamând numeroase opreliști în intenția de

a comunica cu cel iubit, toată lumea fiindu-i ostilă (Variante). Interesante desincronizări apar în

timp și spațiu. Într-o piesă a plachetei, biletul ei este pentru mâine, iar al lui și-a pierdut demult valabilitatea (Depărtare), totuși sensul e existența în aceleași coordonate, alături (Adevăruri trunchiate, Îmi scrii de dincolo de timp). Poezia îi e indispensabilă, abandonarea scrisului o aseamănă cu ținutul respirației sub apă (Dezvățarea de poezie). Dispariția din această lume și-o regizează și contemplă, cu concluziile firești: evocă biblioteca, neplata chiriei și apoi scăparea de obligații: doctorul de familie, plata asigurărilor, răspunsul la e-mail și telefon, citind știrile despre moartea proprie și observând ipocrita durere a autorilor (Lipind pagini lipsă).Sentimentul însingurării, inutilității, cu imagini din realitatea imediată și din trecut (În căutarea savorii pierdute,

Călătorind spre Halta Șoimul), sau desprinderea de trecut (Poemul care îmi răvășește simțurile, Puncte de reper) sunt alte aspecte care individualizează scrisul poetei, dându-i o notă de

melancolie, regret, dar și, mai rare, aspecte de revanșă. Spiritul feminin e omniprezent: mă îmbrac într-o amintire decoltată și mă consolez cu ea” (Câți ani de fericire mai am, Îmi scrii de dincolo de timp, Vina de a nu te fi putut vinde). Prețul cerut de autoare pentru „poemul clandestin” pe care îl

concepe este destul de mare: un atriu, un ventricul sau rămânerea pentru totdeauna! (Nota de plată).

 În „Adevăruri trunchiate”, pe când lumea exterioară urzește scenarii urâte sau macabre, iubitul, cu care, am arătat mai sus, se contopește, îi aduce flori, prilejuindu-i remarca. „să fii iertat că ai crezut că femeile/ se hrănesc doar cu flori și poezie”. Tot un poem de dragoste este „Poate am trecut de mii de ori”, în care iubitul este evocat absolut de toate lucrurile înconjurătoare, computerul îi este poetei „psihiatru, duhovnic și coleg de celulă”, iar faptul că a stat aplecată asupra tastaturii a făcut-o să nu-l recunoască, deși a trecut de mii de ori pe lângă el. Sentimentul singurătății, al rătăcirii prin locuri necunoscute, unde nimeni nu o recunoaște, e prezent în Călătorind spre halta Șoimul, într-un vagon de clasa a treia (clasă care nu mai există de mult în circulația feroviară, dar poate că poeta vrea să imprime patina timpului), iar stația căutată nu este găsită, pe geam apărând doar orașe suprarealiste.

Asaltul grijilor și preocupărilor prozaice, cotidiene, e sugerat în Lipind pagini lipsă, unde locuitoarea clandestină evocă biblioteca, neplata chiriei, apoi cum a scăpat de obligații, doctorul de familie, asigurările, activitatea de a răspunde la mesajele electronice. Tot aici, citește știri despre propria dispariție, provocând ipocrita durere a celor care au cunoscut-o. Autoarea este într-o perpetuă căutare și mișcare și nu intenționează să se oprească în mai multe locuri descrise, construindu-și o aură

haiducească sau de western: e căutată, oferindu-se o mare recompensă, pentru o vină neprecizată (Voi ști să mă opresc). Totuși, „urmărirea generală” este determinată, în altă piesă, „Poemul care îmi răvășește simțurile”, „pentru intrarea prin efracție”, aici apărând „seiful” și „cuvintele-gardian”. Ar fi

atât de ușor să te pierzi, titlul altei poezii, pare a semnifica datoria morală de a nu abandona condiția demnității, ai putea să uiți tot ce n-ai înțeles, agreat, pe cei care te-au trădat, însă un avocat angajat să o apere pe poetă nu s-ar promova decât pe sine și ar pierde-o. Numeroase sunt expresiile inedite folosite de autoare, unele inspirate din viața contemporană: „umbra în lesă”,„frumuseți strivite”, „amintire decoltată”, „în spatele perdelei uzate a memoriei”, „rest de plajă/ căzută din buzunarul rupt al mării!, „să cineze din poemul vânat în secret de un braconier”, „un înger îți face semne cordiale”, „a-mi îndulci cura de depoetizare”, „frumusețe sintetică”, „conducta spartă a realității”, „arunci ca o monedă a viitorului/ o ultimă privire”. Dintre toate poeziile, majoritatea de dragoste și singurătate, într-o lume grăbită, a computerelor și comunicării virtuale, „Dezvățarea de poezie” este una cu caracter sintetic, hotărârea de a abandona scrisul implicând false satisfacții: parcă ai fi înțărcat a doua

oară, poți admira algele și peștii care smulg câte o bucată din poem, autorul fiind dat dispărut, într-un mediu acvatic, poemul ajungând să preia funcțiile poetului (cine cui anunță dispariția, cine pe cine stăpânește,de fapt?), poemul fiind extirpat „ca într-un proces de lobotomie”. Așadar omul, sentimentele, aspirațiile acestuia, ajung să construiască poemul, care prinde viață și devine indispensabil existenței.

Maria Postu este o poetă care știe să construiască un univers artistic convingător, cu imagini specifice și noi, mediul trepidantei existențe actuale, într-un mare oraș, se înțelege, nereușind să afecteze umanitatea, dragostea, demnitatea, așteptarea și așteptările, întregul talent și efort mergând către arta deplină.”

 CORNELIU VASILE

Publicat în Confesiunile unui scorpion | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Un premiu discret dar…important

Untitled

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Adevarurile mari incap in doua-trei carti

Ceva moare si invie in fiecare seara

ceva nevindecabil se insinueaza in camera mea

si-n tot ceea ce ating,

uit sa numar tot ce n-am facut in aceasta zi

si nu-i dau dreptate lui Scarlett

Nu mi-ar ajunge timpul ,

cand suna curierul ma intreb

ce comanda aduce, poate un strop de timp,

poate ma aduce pe mine, cea de acum

douazeci de ani,

fac proiecte si comand carti pe care mi-ar trebui doua vieti sa le termin de citit

Desi adevarurile mari incap in doua trei carti restul e maculatura

Si-atunci de ce scrii

mi-e mila de hartie si de albastrul pe care il imputinam cand tineam stiloul in mana

acum nici macar nu stiu daca mai exista stilouri si cerneala

eu cand sunt trista,

un poem se scrie singur pe monitor

apoi imi sare in brate ca un copil orfan ori un amant parasit.

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , | Lasă un comentariu

Un articol nou

CÂTEVA ORE ÎN AMSTERDAM

Nu ştiu dacă aunt suficiente doat câteva ore pentru a simţi pulsul unui oraş mai ales al unui oraş ca Amsterdam, dar eu cred că am făcut-o.La câteva zile după tragedia aviatică de care vorbeşte toată planeta, oraşul pare prea puţin marcat.Bicicliştii continuă să pedaleze conştienţi de drepturile lor pe marile bulevarde, unde automobilele se mişcă greoi, obligate să frâneze  tot timpul, căutând cu grijă puţinele stăzi ce le sunt permise.Ei, regii şoselelor, se lăfăie pe piste largi, claxonându-te dacă, neobişnuit cu asemenea stil citadin, uiţi să te fereşti din calea lor.De la femei elegante, în rochii de mătase, pedalând cu graţie şi dezinvoltură, la mame în ţinute sportive, având în spate sau în faţa bicicletei un scăunel pe care stă cuminte, cu o cască pe cap, un copilaş de 3-4 anişori, la distinşi domni şi doamne în vârstă, toată lumea pedalează….cititi aici
..
Publicat în Diverse | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

discreţie

am umblat printre lucruri cu discreţia unei adieri

şi cu dibăcia unui mag neîncoronat de gloria

unor vindecări miraculoase

am umblat printre ierburi fără să-mi afund paşii în ele

şi fără să-mi înrourez privirea simţind aţintită asupra mea

arma invizibilă a toamnei

am umblat prin visele unor oameni convinşi că

e nevoie de cineva care să treacă atât de discret

printre lucruri, oameni şi vise

încât nimeni să nu observe că există

decât atunci când va fi prea târziu

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Cronica la Călugărul negru de Şerban Tomşa

Pendulând
între diferite moduri de a începe această cronică, am optat pentru cuvintele pe
care însuşi autorul le spunea despre Borges, unul dintre marii autori admiraţi
de el (de altfel unul dintre personaje, Ricki, este supranumit Borges) şi
consider că ele exprimă foarte bine esenţa cărţii lui Şerban Tomşa:”Textele lui
Borges sunt înţesate de idei, sugestii şi teme. O singură povestire a

(cititi aici restul cronicii)

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Noutati de pe site

http://http://www.mariapostu.ro/2014/04/imagini-din-pornic-franta.html

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu