el desvio

 El desvío


Soñé con desviar una manada de elefantes
Con adiestrarlos y que me llevaran al circo de los elefantes

Hacer volteretas, pasar a través de aros de fuego, y de noche,

por la noche, cuando los elefantes se reúnen para decidir mi destino

comer comida de elefantes

y vivienda de elefante

y  vida de elefante.

Ser azotada y recompensada ​​con aplausos,

olvidar a mis seres queridos, no tener tiempo de escribir,

preguntar si me habían olvidado o si tienen otra hija, esposa, madre,

amante.

Soñé con pagar por todos y por todo …

2.ALTAMIRA

LEMA: “Una tarde del verano de 1879, el arqueólogo Marcelino de Sautuola descubrió una gran cueva sobre su propiedad en Altamira, en el norte de España”
Daniel Schmidt

– Señor jardinero, le dijo Don Marcelino a su amigo, el jardinero – porque sumiso no podía ser, pero ni en su dueño no se había convertido todavía, me gustaría ser mi testigo de mi expedición en Altamira. Soñé que estaba en un ruedo extraño rodeada de “toros” gigantes, de bisontes gigantes,contra quienes no podía luchar. El recuerdo de la fragancia de tus jardines me ayuda siempre a escaparme a tiempo, nunca me dió en la mano nada más que el perfume, la ilusión, la promesa de la gloria tardía, señor jardinero, con que semillas y donde cultiva su jardín que ni siquiera mis toros de Altamira lograron destruirlo, ni los bisontes rojos, ni las ciervas delicadas, los ciervos en cuyos cuernos llevan misterios eternos, ni los jabalíes que desde milenios están viviendo de la piedra de la cueva, usted, que no tiene miedo a nada, aislado en su jardín nacido del miedo y del silencio de la virtud y del pecado, siguiendo tranquilo su camino en la galaxia, como diría un astronauta del siglo XXI, pidale que me lleve de vuelta a mí también a Altamira, soñé que estaba desgarrado por los dientes de los bisontes rojos, vestidos con trajes académicos, llevando gafas sobre la nariz, acusandome de impostura y de falsificación, poniéndome en el muro del oprobio público, señor jardinero.

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat , | Lasă un comentariu

Asociatia Romana de Muzicoterapie

https://www.facebook.com/Asociatia-Romana-de-Muzicoterapie-411096699468915/

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Prezentarea mea pe situl FIPB

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

APLEACĂ-TE, SĂ TE VĂD MAI BINE!

Acesta nu este un articol despre călătorii.Daca tu cauți sugestii sau soluții pentru a ști să alegi cea mai bună destinație de vacanță. Te-ai înșelat.Treci mai departe la raftul celălalt.

Aceasta nu este o carte despre cum să-ți păstrezi părul, frumusețea, prietenii, bogăția…Te-ai înșelat, treci mai depasrte!

Aceasta nu este un articol despre cum să înveți să-ți înmulțești talanții ori iubitele, despre cum să recunoști pruetenii de dușmani ori despre cum să alegi cel mai lent mod de a îmbătrâni.Nică macar asta nu te învață cartea mea!Poți să treci mai departe, te înțeleg, te accept, te aprob, te iert!Treci mai departe!

Dacă ai nevoie să înveți cum să-ți păstrezi intact trecutul, chiar și atunci când este incendiat sau dat ca hrană unor păsări carnivore, oprește-te o clipă!

Dacă vrei s-ți reamintești cum erai odată și credeai că l-ai pierduit pe veci pe cel de altă dată, oprește-te!

Dacă vrei să fii solitar cu toți din jurul tău și să-ți pierzi sentimentul vinovăției de a ști, de a putea, de a iubi, de a avea mai mult decât totți ceilalți, opreștete-te!Poate aceasta va fi o oră bine folosită!

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat | 1 comentariu

UN TAXI NUMIT DORINȚĂ

Pe Cornel era foarte greu să-l convingi că mai există și alte moduri de a-ți petrece seara de sâmbătă decât în fața televizorului, vizionând aceleași și aceleași talk shouri, pe toate canalele, cu aceeași invitați rotindu-se și schimbându-și ideile în funcție de tematică emisiunii sau mai des, în funcție de  orientarea postului tv.Și totuși, obosit și iritat de insistențele soției care îi tot reproșa că a trecut și stagiunea asta și iar nu vor vedea nici o piesă, el acceptă.De ieșit la alte evenimente așa-zis mondene, în micul lor univers format din colegii ei de serviciu și angajații lui, nici nu se ppunea problema, el pretextând întotdeauna, că nu are timp.

-N-am fost nici iarna trecută, îi reaminti ea , de parcă toate teatrele din Capitală ar fi fost deschise doar în zilele friguroase de iarnă și nu și primăvara sau toamna când se deschidea stagiunea și orașul era plin de afișe și reclame îmbietoare.Dacă ar fi putut, ea și-ar fi petrecut măcar două seri pe săptămână în oraș.La teatru, iar apoi să servească o cină romantică undeva.I-ar fi plăcut ca aceste surprize să fie inițiate de el, nu prtogramate și rezervate doar de ea, ceea ce le-ar fi anulat toatal plăcerea.Dar el nu avea nici cea mai mică doză de romantism și ea știa asta, știuse de la început.dar nu-și pierduse niciodată speranța că într-o bună zi, Cornel se va schimba.Va fi el cel care va alege biletele la un spectacol bun cu grijă, ținând cont de ceea  ce deja văzuseră, ținând cont de distribuție, de ambianță, de  regizor, de sala de spectacol, chiar și de starea de spirit a respectivei zile a săptămânii, pentru că, nu-i așa, altfel te simți în ziua de luni, când ești obosit, plicitisit și prea puțin dornic să începi ritualul unei alte săptămâni, și altfel te simți în seara de vineri, aceasta era de altfel seara ei preferată, când ți se deschid în față  două minunate zile libere, despre care faci cele mai  inimaginabile scenarii.De fapt, ea își tot repeta, întorcându-se uneori spre trecut, obicei extrem de nociv, îi spunea psihiatrul care îi administra lunar doza de calmante, ”cea mai frumoasă duminica a fost într-o vineri”.De ce nu, poate chiar o premieră.Da, ea continua să viseze că el ar putea face asta într-o bună zi, poate chiar în complicitate cu unul din fiii lor.Că apoi ar fi urmat o masă rezervată în cel mai romantic loc din București, că el nu ar fi cicălit-o că trebuie să ajungă mai repede acasă că are de scris hârtii, că nu ar fi băut nimic, nedorind să se lase pe mâna taximetriștilor, și că ar fi condus el însuși până la teatru, restaurant și acasă..Visa la vremea asta în care Cornel ar fi băut doar atât cât trebuie spre a fi bine dispus și nu ar mai fi amestecat băuturile,  nu ar fi numărat niciodată numărul de pahare pentru avea acasă cantități industriale de alcool, și atunci la ce i-ar fi folosit să știe că a băut una, două, trei sau patru sticle de vin?Din damigeana uriașă.acoperită de o împletitură de rafie, nu se vedea niciodată cât consumi.Pur și simplu după câteva zile, vinul se termina și gata.Urma alta la rând.

Și totuși, ea spera ca seara asta să fie o seară reușită.Prea mult timp și-o dorise, o aștepta de prea multa vreme ca să eșueze.

-Nu, nu am fost iarna trecută, te referi la piesa cu Rebenciuc, Toți fiii mei, pe care am văzut-o cu Vlad, când venise în vacanță, acum două ierni?

-Da, la ea mă refer, sau la cea cu…Sinucigașul…cu Dan Puric

-Le-am văzut în două stagiuni diferite dar tu le amesteci de parcă ar fi vorba de 2 piese văzute în două seri una după cealaltă…E vorba de 2 ierni diferite.Asta e rația noastră…o piesă pe iarnă.

-Nu avem timp, știi bine asta…Te-ai gândit tu vreodată, acolo…în cătunul tău de unde ai aterizat aici, direct în apartamentul nou, că o să ai ocazia să mergi la teatru, în București, o întrebă el cu ironie și accentuând cuvintele cătun și București.Nu-i fu greu să înțeleagă că pe lângă păhăruțele de tărie adăugase și câteva pahare bune de  vin.

-Cu ce mă-mbrac?

-Ți-am pregătit cămașa în carouri și sacoul de velură, e gros!Ai fost de acord când ți le-am arătat!

-Sacoul de velură…Nu vezi că e frig?Adu pardesiul de stofă!

-Ea era deja îmbrăcată și stătea în ușă.Intră înapoi în casă fără să se mai descalțe și scoase din husă pardesiul pe care de altfel îl îmbrăca foarte rar.Ieși primul și ca de obicei o lăsă pe ea să închidă ușa.Traversară bulevardul în căutarea unui texi.Ea nu știa cum să reacționeze, dacă ar fi făcut ea semn la taxi, i-ar fi răpit din aerul de masculinitate pe care îi plăcea să-l afișeze întotdeauna când ieșeau în oraș.El mergea clătinându-se și deși la plecare îl văzuse stropindu-și cu generozitate fața cu un parfum puternic, izul de alcool se simțea și fără ca el să deschidă gura.Ea aștepta ca el să facă mâna uni taxi dar probabil că el care mergea tot timpul doar cu mașina lui peste tot, nu avea suficientă rapiditate în a opri un taxi iar ea nu voia să-i dea lecții despre cum e să-i faci semn unui taxi să oprească, dacă nu ai avut buna prevedre să comanzi un taxi prin telefon. Ratară trei taxiuri libere și în cele din urmă o luară pe jos până la stația de taxi de la Muncii. Ea se uita la ceas, mai aveau 25 de minute și intră în panică.Părea cu totul distras de parcă uitase unde se duceau și de ce.Ea se hotărî să riște și să oprească un taxi.Era chiar în dreptul semaforului și Cornel nu observase continuând să meargă spre Muncii.Fu nevoită să roage taximetristul să aștepte și alergă după el să se întoarcă.În fine, ajunse chiar în momentul când semaforul se făcea roșu și urcă în față.

-La teatrul Odeon!

Șoferul  viră pe Călărași.Ea nu era în măsură să aprecieze care traseu era mai scurt dar la un moment dat, Cornel, când ajunseseră cam între hala Traian și Mântuleasa îi spuse șoferului cu o voce tremurată, a cărei cauză ea o știa și probabil și șoferul o ghicise:

-Ia oprește aici, că nu ești pe traseul bun!

-Cum adică…răspunse acesta, încetinind totuși.

-Ascultă, tu ne iei de proști, ne duci pe traseul cel mai lung ca să ne iei banii!

-Domnule, nu am avut intenția…Îmi cer iertare.

În acest moment ea se gândi să intervină discret.

-Cornel, întârziem, nu contează, poate nu știe alt traseu!

-Ba știe, a făcut-o intenționat, ne-a luat de fraieri…Ce-a zis el, ia să-i fraeresc eu pe aștia să le iau banii!

-Domnule, până acum aveți doar 7 lei și ajungem imediat, nu am vrut să vă păcălesc!

-Las- că vă știu eu…Trebuia s-o iei pe la Romană, era mai scurt..

-Ba nu, era mai lung, răspunse șoferul, acum iritat .Așa vorbiți și vă certați și cu doamna?Mă mir că o mai aveți lângă dvs!

Nici nu știa câtă dreptate avea.Se stăpânea din greu.Ea continua să-și ceară întruna scuze.Cornel era gata să cobaore din mers.În sfârșit au ajuns la Odeon.Șoferul era nervos,smucea volanul, a parcat aiurea când să coboare, toți taximetriștii din spate au început să claxoneze.În față era deja permisă intararea la spectacool.Aveau bilete la balcon.Pentru că se hotărâseră așa târziu să meargă la teatru, sâmbta asta, nu găsiseră locuri mai bune.Păcat, spunea Vlad, dacă tot ieșiți așa rar, ar trebui să mergeți la un spectacol mai bun și să vă luați locuri bune.Doar aveți cu ce le plăti.

-Da, dar tu nu știi că tata se hotărăște târziu, în funcție de ce program are în sâmbăta aia și din cauza asta ratez piesele bune!

Oare dacă locurile nu erau bune, poate avea șanse ca măcar alegerea pisei să fie pe gustul său: Un tramvai numit dorință, de Tenesse Williams.Da, se informase, se juca din 1947 de când fusese scrisă aproape permanent, în toată lumea.Cui nu i-ar plăcea o asemenea capodoperă!În ciuda distribuției cam neinspirate.Totuși, o replică spirituală e actuală, indiferent cine o spune.

În jur erau foarte mulți tineri, cupluri de tineri căsătoriți sau iubiți care se sărutau și se țineau de mână în timpu reprezentației.Ea îi privea  iritată.O asemenea piesă , în ciuda unor scene cu ușoară tentă erotică, nu pot declanșa publicului asemenea reacții, se simțea decepționată de public.Cornel se ridică la un moment dat.

-Mă duc la tualetă!Trebuie să-l corectez, să nu mai spună ”tualetă”.Poate o mai făcuse, dar el nu ținea cont de corecturile ei, se enerva.”Da, am uitat că m-am căsătorit cu o…doamnă…De la…Cucuieții din deal…”

Cele două ore se scurseră repede.Plecară înainte ca publicul să se ridice în picioare și să aplaude o prestație care ei i se păruse mediocră.Ceva nu mersese. Nu putuse gusta spectacolul care în alte împrejurări i s-ar fi părut magnific.Poate cearta din taxi, poate locurile proaste cu vizibilitate slabă, poate acustica sălii care făcea ca anumite replici să se piardă.Poate actrița din rolul principal.Sau poate tinerii din fața lor care se tot sărutau și se atingeau în timpul spectacolului.

La înapiere luară un taxi de la Universitate.Așteptările ei se dovediseră și de data asta inutile.Nu, el nu rezervase nicăieri nici o masă și nici prin gând nu-i trecea să-i facă o surpriză plăcută soției cu care ieșea în oraș odată pe iarnă.Când coborâră din taxi, și ea presupunea că aburii alcoolului s-au ripsipit el îi spuse:

-Știi, data viitoare când mai intervii în discuția mea cu cineva, o pățești!Trebuia să te las în taxi, cu taximetristul, că prea îi luai partea cu foc!

Ea își căută cheile și deschise ușa fără să spună nimic.

Publicat în Lumea din jurul meu | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

ABSENȚĂ

Fă-ți loc într-o dimineață ca într-un cuvânt din care lipsesc câteva litere

pare atât de ușor să te strecori nevăzută, neauzită alături de ei

înfășurându-i cu aura protectoare

a absenței tale atât de prezente,

pare atât de ușor să-ți faci loc în viața lor

ca într-o cutie ticsită de obiecte inutile ,

ca într-un șifonier de obiecte demodate

sau ca într-o bibliotecă din care nu mai citește nimeni nimic:

toți vorbitorii acelor limbi s-au stins,

toți translatorii s-au reciclat

și vii tu să asculți lecția meselor goale și a scaunelor perfect aliniate

lecția mută de înțelepciune ,

și vii tu să încerci să-ți faci loc într-un spațiu cu atât mai plin

cu cât pare nelocuit,

cu atât mai periculos,

cu cât pare inofensiv

și vii tu să-ți faci loc în trecut reinventat, ca și cum ai încerca

să schimbi viitorul celor nenăscuți,

îți faci loc printre străini, printre cei răniți, laolată cu cei imunizați,

îți faci loc acolo unde toate locurile sunt de mult rezervate

și trecutul nu mai poate fi reinventat

.

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , , | 1 comentariu

Apleacă-te, să te văd mai bine!

Apleacă-te, să te văd mai bine!

Privim, observăm, ne uităm, dar oare vedem ce trebuie, cât trebuie și când trebuie? Vă rog să faceți un scurt exercițiu de imaginație și să vă transpuneți în rolul lupului, al bunicii sau al Scufiței roșii.Care dintre ele vi se pare mai profund, mai uman, mai empatic?

Mama: Draga mea, sunt prea ocupată azi ca să mai merg la bunica, mama tatălui tău, ca să-i duc pachet de mâncare. Știi foarte bine că bunica ta nu acceptă să meargă la azil unde au ajuns până și vedete renumite, așa că trebuie, noi , familia, să avem grijă de ea!

Scufița roșie: Dragă mamaă, decât să merg la școală la clasa zero, prefer să merg la bunica! Poveștile ei sunt mult mai frumoase, chiar dacă nu am acolo tabletă și desene animate!

Mama: Scufița roșie, ți-am pregătit coșul cu produse bio, de cea mai bună calitate, așa că sper ca bunica să fie mulțumită și să nu mai încerce să-și înfluențeze fiul în mod negativ în ceea ce mă privește!

Scufița Roșie: Cum adică, ”negativ”?

Mama: Păi, mă acuză că stau prea mult la Mall, că în loc să am eu grijă de tine te las la after scool până la ora 6, că în loc să gătesc eu, prefer să fac comandă de la firme de catering și apoi îl întreb dacă i-a plăcut mâncarea făcută de mine…

Scufița Roșie: Mami, eu vreau să stau cu bunica, mai bine decât să stau la after scool!

Mama: De ce,  îngerașul meu?

-S R: Pentru că doamna de acolo nu ne ajută la teme și nici nu e atentă la ce facem noi! De pildă, când Darius mi-a smuls scufița din cap, ea în loc să-l certe i-a spus bucuroasă: ”Bine că m-ai salvat de scufița asta roșie că m-a innebunit bunica fetei de câte ori mă sună să mă întrebe ce părere am despre Scufița roșie!

Mama: Din fericire am reușit să  o recuperez și acum te vei duce la bunica ta să-i duci un pachețel!

Publicat în Diverse, intrebari esentiale | Etichetat , , , | 1 comentariu

Ceai din frunza de gutui

Reteta de ceai?Nuuuu!Solutie impotriva tristetii?Nici macar…Leac impotriva trecerii timpului?…S-ar putea…

„În toamna asta nu am avut timp să admir cum se coc gutuile.De fapt nu mai am timp de foarte multi ani.Timpul meu s-a oprit parcă în loc atunci când m-am mutat definitiv în oraş. Acest „definitiv” este foarte diferit pentru fiecare om.Poate însemna câteva luni, cîţiva ani, o viaţă…Eu eram obişnuită să observ toate lucrurile cum răsar, cresc, inverzesc, înfloresc, împrăştie parfumul până aici în amintirea mea şi nu mor niciodată pentru că eu am mare grijă de livezile mele, de lanurile mele, de păşunile mele pe care îmi pasc visele.Am atîtea proprietăţi ilicite că încă mă mir că nu mă obligă nimeni să plătesc impozite şi să completez mereu hârtii, dări de seamă, rapoarte, scheme cu toate tranzacţiile pe care le efectuez la adăpostul nopţilor mele albe.De exemplu, ce uimită am fost să constat cum au crescut la această bursă clandestină acţiunile pe care le deţineam asupra trecutului meu!Cu cât trece timpul, ele devin mai valoroase, mă îmbogăţesc tot mai mult, doar din dividende, că dacă aş vrea, mi-aş putea petrece toate wekendurile şi vacanţele în Tenerife, Tahiti,Maldive sau în alte locuri unde nu speram vreodată să ajung. Se vând bine proprietăţile virgine.Exploratori experimentaţi, care au traversat cu bine toate crizele planetei caută terenuri virgine unde să întemeieze oraşe onirice şi să ofere distracţii  onirice, unor persoane reale care sunt în căutarea unui alt tip de distracţie.Nu m-au convins să le cedez nimic din proprietăţile mele.Sunt mândră că le posed sau să mă las voluptuos posedată de ele.În fiecare noapte le descopăr alte striaţii, nuanţe , coridoare, ferestre, poduri şi cascade care îmi scăpaseră la ultimul recensământ al amintirilor. Mereu mă tem să nu le pierd, să nu-mi dispară pe străzi periferice, rău famate, căzute în capcana altor amintiri abia înmugurite.Şi de câte ori le fac recensământul descopar că ele s-au înmulţit, ilegal, fără voia mea, şi au atras în  mreaja lor alte amintiri pe care nu ştiam că le mai am.De pildă, aceea a frunzelor de gutui din care o mână grijulie alegea pe cele mai arămii, mai galbene, mai transparente, care refuzau să cadă de pe ramuri.Le împletea pe  un fir subţire de aţă, le agăţa apoi într-o cămară plină de aromele altor flori uscate, plante din grădina mea fermecată .Apoi aşteptam împreună să sorbim privind prin geamul aburit de respiraţiile noastre şi de aburul ceştilor de ceai din frunze de gutui, prima zăpadă.Daca ea nu va cădea, frunzele mele de gutui, culese şi agăţate într-o cămară cu amintiri, nu-şi vor mai dărui niciodată parfumul unor ceşti de ceai şi aroma buzelor mele cărora nici un alt gust de ceai savant prelucrat în laboratoare de renume mondial, nu le alină dorul de copilărie.”

L-am recitit si nu am schimbat nici macar o vrigula…As putea oare schimba ceva din trecutul meu daca as putea?Nu, de teama ca acea schimbare sa nu  ma duca spre o fundatura mai mare.Asa ca ne consolam cu ceai de frunze de gutui, in loc de.

Publicat în Confesiunile unui scorpion | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Intr-o buna zi voi râde…

Intr-o buna zi voi râde de toate acestea: de felul în care încercam sa par alta si nu aveam curaj sa fiu eu însămi, de teamă că voi şoca prea mult, de felul în care mă minţeam zi de zi că am motive să continui jocul, de felul în care păşeam pe trepte alunecoase în căutarea mereu a unui punct de spirjin exterior, sperând că poate următoarea nu se va prăbuşi cu mine, voi râde de tot ce-am lăsat în urmă ca de o rochie demodată, ce mă făcea să par de altă vârstă, voi râde de tot ceea ce credeam cândva sau poate cred acum, căci acest prezent încă nu a devenit trecut, că mă poate face fericită, voi privi cu alţi ochi zecile de motive care mă întristau şi cele câteva care mă bucurau…Într-o bună zi mă voi ridica de pe şinele tristeţii pe care am zăcut ani în şir sperând că măcar în moarte mă voi întâlni cu trenul vieţii mele şi voi spune că, dacă aş fi mers în întâmpinarea trenului, poate l-aş fi întâlnit în această viaţă. Dar când crezi cu toată fiinţa ta că ai greşit secolul şi planeta, este posibil ca nimic din ceea ce gândeşti să nu se materialezeze, nici măcar într- carte de succes.Într-o bună zi mă voi privi în oglindă fără obsesia ridurilor şi a firelor albe, ci îmi voi număra doar amintirile şi le voi retrăi pe cele frumoase, uitându-le pe celelalte ca pe nişte bagaje pe care le-am cărat inutil căci, credeţi-mă, nu există second hand pentru amintiri şi nici centre de reciclare sau refolosire a acestora. Sunt ale tale şi chiar dacă, întâmplător, în ele apar şi alţii, ei şi-au luat doza lor de viaţă din ele lăsându-ţi ţie doar doza de moarte.Într-o bună zi voi înceta să mai caut . Şi asta ,sigur, nu va însemna că am găsit acel lucru, acea stare, acea persoană pe careo căutam:va însemna pur şi simplu că am obosit, că m-am resemnat, că am înţeles că importantă nu e găsirea, realizarea dorinţei ci doar căutarea. Aşa scrie în toate cărţile bune.dar eu nu cred asta. Mai importantă e reușita, împlinirea, indiferent că ai căutat doar câteva clipe din viaţă sau câteva decenii. Şi uneori, la ce-ţi serveşte să găseşti acelceva…intraductibil în cuvinte şi sunete, dacă nu mai ai timp să te bucuri de el?Într-o bună zi voi privi cu detaşare la propriul meu trecut ca la o carte pe care am parcurs-o în fugă sperând că voi avea timp să o retrăiesc pe îndelete: da, dar doar rememorând. O voi privi pe eroina cărţii cu condescendenţă, chiar cu uşor dispreţ şi îmi voi permite să-i dau lecţii, chiar dacă ele sunt inutile şi penibile. Poate totuşi, cineva le va citi şi va învăţa ceva din ele!Voi regreta că nu le-a scris altcineva, înaintea mea, voi regreta că nu le-am citit şi eu şi că am ratat şansa de a-mi fi schimbat destinul…Dar daca e nepermis ca alţii să greşească aidoma nouă, de ce nu ne-am strădui, măcar de la înălţimea senectuţii viitoare, cei care vom avea norocul sau nenorocul să ne bucurăm(sau să ne întristăm de ea) să le oferim sfaturi de viaţa celor mai tineri? Că nu le vor urma, e sigur, dar cel puţin, vom avea sentimentul că le suntem utili urmaşilor  si altfel decât financiar.Într-o bună zi nu mă va mai durea timpul şi nu voi mai încerca să-i atenuez urmele pe suflet cu pansamente efemere…Am învăţat  sau voi fi învăţat între timp să mă protejez, să mă acopăr cu armuri sclipitoare şi pânze opace ca o mumie despre care nu veţi mai şti nimic decât atunci când trupul se va fi resorbit total în pânzele şi parfumurile ce-i grăbeau descompunerea.Ziua aceea poate veni oricând, mâine, peste cinci ani, peste zece…Mă tem de ea şi ştiu că nu este a mea: e a celor care spun că nu e bine să te risipeşti, că e inutil să suferi, că e nociv să -ţi rupi sufletul şi să-l arunci în cele patru puncte cardinale la fiecare răsărit iar seara la apus, să-l primeşti înapoi ferfeniţă, să-l refaci noaptea şi a doua zi să-l arunci din nou într-un tsunami distrugător, doar  ca să-i verifici caratele.Într-o bună zi mă voi întâlni pe aleile timpului cu o străină care seamănă cu mine sau cu tine și mă îndoiesc că voi avea puterea să o salut. Dacă totuși o voi face, îi voi reproșa că s-a încrezut prea mult în puterea memoriei și că a aruncat prea multe la recycle bin crezând că nu mai are nevoie de nimic din trecut și că într-adevăr, după cum spune o fostă mare supraviețuitoare Non, rien de rien, non, je ne regrette rien.Așa să fie?Dar cocorii unde se duc când se duc?Dar amintirile unde se duc când se duc? E chiar așa nociv să trăiești cu cadavrul lor îngropat în tine străduintu-te zi de zi să le dai viață, să te agăți de ele ca de niște prietene care nu te pot trăda? Timpul te vindecă de toate, inclusiv de viață.Am contactat fiecare această boală de a cărei povară dulce devenim conștienți fiecare în alte momente.Unii ne vindecăm repede de ea,  presupune concentrare, dăruire, pasiune, flacără, alții…nu reușim și ne este jenă să ne purtăm infirmitatea de a mai avea viață în noi, la lavalieră.Într-o bună zi, voi râde cu tot sufletul rămas intact și cu toate amintirile rămase vii, bagaje desuete care îmi vor îngreuna trecerea dincolo…Dar până atunci mai am timp….De aceea le voi lăsa aici, semne ale incertei mele reîntoarceri…

Publicat în Confesiunile unui scorpion | 1 comentariu

nevoia de iubire

nevoia de iubire

 e doar un alt costum de epocă pentru care nu se mai scriu texte adecvate

de altfel mulți îl îmbracă de Halowen atrași de recompensele dulci mai mult

decât de plăcerea de a purta trena sau  mantia unui îndrăgostit

dacă nu mi-ar fi memoria îmbâcsită de amintirea atâtor cupluri de îndrăgostiți nefericiți,

nici măcar nu aș fi remarcat nevoia unora de iubire

as fi confundat-o ușor cu alte boli din copilăria omenirii

de care s-au debarasat cu greu

iubirea a  ucis libertatea mai mult decât cel mai bun călău

eu l-am otrăvit pe Romeo și am ucis-o pe Julieta

am consolat-o pe amanta părăsită

l-am ucis în duel pe trădător

eu am fost iubirea pe care ei au cătat-o au avut-o și-apoi

au pierdut-o

am fost sărut  interzis stilet otrăvitor ascuns sub pelerină

rugăciune inutilă de iertare lacrimi târzii am fost

bilet de dragoste strecurat într-o palmă fierbinte

Publicat în Poeziile mele | Etichetat , | 4 comentarii