Des mots dont j’ai absolument besoin

Quelqu’un me dicte les mots qui je suivis chaque matin
comme je suivis d’autres points cardinaux que j’ai inventés,
quand j’ouvre les yeux, un livre ou une fenêtre,
m’apprend de ne pas m’assoir sur un seuil fragile
et pourtant, je le fait avec une innocence tragique chaque fois
et je me laisse balayée avec le pelle par quelqu’un soigneux
sans savoir si la femme tellement décomposée et recomposée
jour par jour
c’est la même avec celle que vous voyez
passant impénétrable avec son sac en ayant au travail ou
glissant dans les cascades des mots,
risquant de ne pas pouvoir y évader jamais,
se cachant dans son silence
comme dans un fauteuil de dernière génération,
sans des arques, des oreilles ou des couleurs imprimées,
c’est seulement l’idée d’un fauteuil où je me repose,
comme une femme dans les souvenirs de l’homme qui l’aime,
je tourne parfois la tête pour le regarder, pour lui remercier
lui, il me dit un mot que je n’ai pas demandé
mais dont j’ai absolument besoin…

Publicat în Citate de neuitat | Etichetat , | Lasă un comentariu

Leonor si zanele editie bilingva

De aici puteti cumpara aceasta carte:

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Prada mea de-o zi – Ma proie quotidienne

Prada mea de-o zi

Vine seara şi ne aşezăm amandoi la sfat

şi eu îţi pun în faţă micile mele  întâmplări

în lanţuri supunându-ţi-le, prada mea modestă de-o zi,

numai eu ştiu cât a trebuit să mă umilesc pentru ele,

cum a trebuit să le smulg din ghearele zilei de ieri

prefăcându-le într-o supusă pasăre azi, numai eu cunosc voluptatea luptei

cu neprevăzutul care-ţi fuge din braţe ca un peşte uriaş

ai cărui ochi te acuză fără drept de apel,

numai eu cunosc speranţa cu care alergi, alergi,

spre o ţintă invizibilă,

disperarea cu care strigi, strigi clipelor

să se oprească, să le poţi trăi pe îndelete,

să le poţi depune la picioarele tale ca pe o

inutilă şi nevinovată pradă…

Ma proie quotidienne


Arrive le soir et on prend son temps de se confesser 
et moi, te déploie devant toi mes petits faits enchainés
pour être évalues, ma proie modeste d’un jour 
ce n’est que moi qui sais combien j’ai dû m’humilier pour eux; 
comment j’ai dû les arracher des griffes du jour passé
en les transfigurant aujourd’hui en un oiseau soumis,

ce n’est que moi qui connais la volupté de l’enclenchement

avec l’imprévu lequel glisse de tes bras comme un poisson dodu
dont les yeux t’accusent sans aucun droit d’appel,

ce n’est que moi qui connais l’espoir laquelle te colle,

te colle quand tu cours vers une cible invisible

le désespoir avec lequel tu cries, tu exiges aux instants de suspendre leur vol,

pour que tu puisses les gouter à ton gré

pour que tu puisses les déposer à tes pieds

en guise d’ inutile et innocente proie…

Publicat în Confesiunile unui scorpion | Lasă un comentariu

Gaspillage

Gaspillage

Le temps où tu as gaspillé de précieux colliers aux moulins à vent du hasard

a été franchi

de même que la route vers le Sahara d’origine

du brin de sable du sablier est sans retour.


Sur le rivage glissant de l’instant arrive une femme,

cachant avec peur sous ses voiles discrets des morceaux

de son temps

 non vécu, et tu ignores quelles monnaies seront acceptées

 à cette douane de l’aliénation pour pouvoir le rançonner …

Publicat în Confesiunile unui scorpion | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Amour secret

Amour secret

La femme au visage voilé a loué quelques heures

 pour un amour secret, les chauves-souris et d’autres ennemis de la lumière

rôdent autour de cet endroit secret,

 sombres sont les cadrans au-delà desquels elle se cache et inutile

 l’insistence  des pourchasseurs, on entend uniquement le cri des aiguilles déformées

  cherchant en vain de s’approprier le sublime dressage du retour en arrière…

Publicat în Confesiunile unui scorpion | Etichetat | Lasă un comentariu

Editura Scoala Ardeleana -o editura de top

https://www.caietesilvane.ro/online/582/Editura-Scoala-Ardeleana-decorata-cu-Medalia-Aniversara-Centenarul-Marii-Uniri.html

Dragi Cititori,

Alături de alte instituții, Editura Școala Ardeleană a fost decorată de către Președintele Klaus Iohannis cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”  „în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti, pentru dăruirea cu care s-au implicat în organizarea de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri”.

Este o înaltă recunoaștere a proiectului editorial Seria Centenar, în care am publicat cărți de mare însemnătate istorică, spirituală și culturală pentru poporul român. Mă gândesc în primul rând la lucrarea apărută sub egida Universității Babeș-Bolyai „Construind Unirea cea Mare” (ediție de lux, în 8 volume, însumând 8.500 de pagini, realizată de 30 de istorici și coordonată de Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Ioana-Mihaela Bonda, Ana Victoria Sima și Teodor Laurențiu Popescu). Despre această monumentală carte, coordonatorul principal, istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, ne spune: „Marea Unire, dincolo de toți factorii complecși care au determinat-o, rămâne cel mai înalt gest de voință colectivă înfăptuit de națiunea română. Pentru a fi adevărați urmași ai acelor făuritori de țară de acum un secol, ar trebui să continuăm sublima lor întreprindere, să avem încredere în noi și în Țara Românească, să construim un prezent realist și să pregătim un viitor bun pentru copiii și nepoții noștri, într-o Europă pașnică, unită și prosperă. Dar ca să avem forța să le facem pe toate, este nevoie de un lucru aparent simplu: să cunoaștem, așa cum a fost, epopeea noastră de Unire, derulată în urma Marelui Război, să avem acces la sursele istorice și la interpretările lor firești. De aceea, cel mai frumos dar făcut românilor de către Universitatea Babeș-Bolyai la Centenar, după o sută de ani de la pătrunderea noastră pe magistrala lumii contemporane, sunt aceste volume de mărturii și de istorii, care ne legitimează existența demnă în cadrul concertului mondial al națiunilor”.

Conferirea medaliei aniversare ne întărește în hotărârea de a continua editarea cărților consacrate României unite.  În aceste vremuri grele, de izolare, vă invităm să citiți cărțile noastre dedicate Centenarului Marii Uniri. O lectură-îndemn de a ne întoarce la valorile naționale și a ne regăsi identitatea românească. (…)

CITIM ACASĂ!

Vasile George Dâncu”

Publicat în Diverse, intrebari esentiale | Lasă un comentariu

IMPACTUL LUI COVID-19 ASUPRA SUFLETULUI MEU

 

Pe unii veștile rele îi lasă indiferenți pentru că ce e rău petru alții, nu e rău și pentru ei. Rămân surzi la topirea calotei glaciale, la eșuarea balenelor moarte pe țărm , la disperarea urșilor polari morți de foame, la incendiile masive, rămân imuni la valurile unui tsunami care pe ei parcă nu–i poate atinge! Se simt imuni și bine protejați de cifrele contului din  bancă, de etajele și codurile de acces în superbele lor locuințe ce par mai sigure decât buncărul lui Hitler, tot zgomotul și toată agitația celor care strigă disperați pe tate canalele mass-media, nu-i atinge…Ei sunt surzi, orbi, opaci, ca și cum ar face parte dintr-o altă specie (in)umană, care știe secretul permanentei supraviețuiri. Ei credeau că pot ignora totul, acel tot care deranjează, jenează, zgârâie ca o pisică sălbatică, latră ca un câine atins de turbare, te murdărește ca atingerea unui lepros, te dezgustă ca mizeria unui cerșetor…ca orice altă formă a mizeriei și a decrepitudinii umane de care nu te simți vinovat.  Până acum. Doar până acum.

Să avem curajul să recunoaștem: de câte ori nu ne-am băgat precum struțul capul în nisip și nu am vrut să mai știm nimic altceva decât ceea ce se referea strict la propria persoană și familie?

De mai mult de o lună de când m-am lăsat dusă, smulsă din confortul me cotidian în avalanșa provocată de apariția noului tip de coronavirus-19, am zăcut inertă la figurat în starea de amorțeală a simțurilor, de anesteziere dureroasă și înspăimântătoare așteptând parcă o operație din care nu știu dacăă voi mai trezi sau nu. Cu fiecare zi care trece ,efectul anesteziei nu se reduce ci crește. Ciudată anestezie care nu te protejează de durere ci ți-o inoculează perfid blocându-ți simțurile cu care te puteai cândva apăra. Mă simțeam , în 2004 când televiziunea vuia cu imagini apocaliptice de la înspăimântătorul tsunami din Thailanda, ca atâția alții, imună, în siguranță, ca și cum s-ar fi petrecut pe o altă planetă de care mă despărțeau ani –lumină.

Acum însă, acum, simt că acel teribil și mult mai înspăiântător tsunami numit Covid-19, m-a atins și pe mine, eu care mă credeam protejată de carapacea mea autoconstruită din lecturi,filme, relații dulci sau amare, prietenii efemere sau pe care le credeam eterne…NU era însă decât o fragilă umbreluță de soare cu care mă apăram împotriva pericolelor reale sau potențiale ale vieții,ale planetei…Nici nu am bagat de seamă când uriașul val a cărui înălțime și densitate nimeni nu a anticipat-o, nu a evaluat-o corect s-a năpustit împotriva mea și a edificiului meu construit din cărți de joc. S–au prăbușit toate lumile acelea fictive și toate imaginile acelea prețioase în care mă ascundeam și nu a mai rămas nimic. Degeaba am simțit nevoia să revăd toate fotografiile făcute cu ocazia excursiei la Barcelona, toate cataloagele muzeelor pe care le-am vizitat sperând s revin într-o zi să le savurez, să le trăiesc mai intens, să mă confund până la aneantizare cu culorile cu care sunt pictate. Recitesc pasaje din cărțile preferate, nu mai simt nevoia de a-mi consemna gândurile, vă mărturisesc, aceasta este prima tentativa de a scrie ce simt din ultimele 5 săptămâni, reascult fragmente din piesele muzicale ascultate cândva în sălile de concert, mă uit la lucrurile care mă înconjoară ca la un decor ce nu-mi mai aparține.

Privesc nostalgică o fotografie făcută la muzeul Van Gogh din Amsterdam cu O Floare a Soarelui pe fundal și așa cum o vede și genialul pictor Adrian Ghenie, o văd însângerată.

Revăd printre multe alte filme care mi-au marcat existența, și filmul La grande belezza și încerc să identific, să păstrez tușa aceea unică de frumusețe , de speranță care să mă ajute să merg mai departe.

Sunt recunoscătoare că există oameni care sunt în linia întâi și care mai întâi acționează și apoi pun întrebări, salvează și apoi o iau de la capăt cu o energie ineuizabilă. Poate că, grație lor, frumusțea se va putea așeaza încet-încet în ramele din care a fost ânlăturată brutal. Dar petele de sânge, cine la va putea șterge fără să o rănească? Este oare vreo legătură între acest Corona virus și toată indiferența noastră de a vedea și reacționa la rănile planetei?

 

Publicat în Diverse, intrebari esentiale | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

el desvio

 El desvío


Soñé con desviar una manada de elefantes
Con adiestrarlos y que me llevaran al circo de los elefantes

Hacer volteretas, pasar a través de aros de fuego, y de noche,

por la noche, cuando los elefantes se reúnen para decidir mi destino

comer comida de elefantes

y vivienda de elefante

y  vida de elefante.

Ser azotada y recompensada ​​con aplausos,

olvidar a mis seres queridos, no tener tiempo de escribir,

preguntar si me habían olvidado o si tienen otra hija, esposa, madre,

amante.

Soñé con pagar por todos y por todo …

2.ALTAMIRA

LEMA: “Una tarde del verano de 1879, el arqueólogo Marcelino de Sautuola descubrió una gran cueva sobre su propiedad en Altamira, en el norte de España”
Daniel Schmidt

– Señor jardinero, le dijo Don Marcelino a su amigo, el jardinero – porque sumiso no podía ser, pero ni en su dueño no se había convertido todavía, me gustaría ser mi testigo de mi expedición en Altamira. Soñé que estaba en un ruedo extraño rodeada de “toros” gigantes, de bisontes gigantes,contra quienes no podía luchar. El recuerdo de la fragancia de tus jardines me ayuda siempre a escaparme a tiempo, nunca me dió en la mano nada más que el perfume, la ilusión, la promesa de la gloria tardía, señor jardinero, con que semillas y donde cultiva su jardín que ni siquiera mis toros de Altamira lograron destruirlo, ni los bisontes rojos, ni las ciervas delicadas, los ciervos en cuyos cuernos llevan misterios eternos, ni los jabalíes que desde milenios están viviendo de la piedra de la cueva, usted, que no tiene miedo a nada, aislado en su jardín nacido del miedo y del silencio de la virtud y del pecado, siguiendo tranquilo su camino en la galaxia, como diría un astronauta del siglo XXI, pidale que me lleve de vuelta a mí también a Altamira, soñé que estaba desgarrado por los dientes de los bisontes rojos, vestidos con trajes académicos, llevando gafas sobre la nariz, acusandome de impostura y de falsificación, poniéndome en el muro del oprobio público, señor jardinero.

Publicat în intrebari esentiale | Etichetat , | 1 comentariu

Asociatia Romana de Muzicoterapie

https://www.facebook.com/Asociatia-Romana-de-Muzicoterapie-411096699468915/

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu

Prezentarea mea pe situl FIPB

Publicat în intrebari esentiale | Lasă un comentariu