DUBLU CLICK PE ACEST POEM

DUBLU CLICK PE ACEST POEM

restauratorul întârzie la vernisajul propriei vieţi

care se trăieşte singură sub ochii noştri –un animal insuficient dresat

care începe reprezentaţia înainte de sosirea dresorului, păcat de zahăr şi de bici,

aş fi putut îndulci cu el toate experienţele mele amare,

păcat de bici, puteam să-mi dresez amintirile să se încadreze

într-un puzzle mereu ratat

buchetele de flori şi şampania inutile în absenţa restauratorului,

cineva a uitat să-l anunţe că mai are ceva puţin de retuşat

s-au epuizat rezervele de culoare, de aceea viaţa lui seamănă cu o fotografie alb-negru

cu rare pete de culoare scăpate de sub vigilenţa gardienilor,

curioşii, plictisiţii de telenovele şi seri râncede în familie,

obosiţii de ecranul viu colorat al computerului, resemnaţii şi refuzaţii de la alte vernisaje,

respinşii de la ospiciile preapline şi de la alte ospăţuri lăpuşniene,

vin la vernisajul Restauratorului, ascunzând sub vorbe mieroase şi zâmbete umile

arme primitive de la ultimul muzeu vizitat şi epuizata coroană de spini pe care vor s-o aşeze pe capul cuiva, dispuşi să nu rateze a doua venire şi toate celelalte incluse în preţul biletului spre înviere

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Blog, Personale, Poeziile mele și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s