Trenurile accelerate nu opresc in garile mici…

 

Multa vreme, am fost obsedata de replica  lui Mihail Sebastian din cunoscuta piesa Steaua fara nume ca daca voi  astepta trenul vietii mele intr-o gara mica el nu va opri niciodata….Cand lucrurile importante trec pe langa tine si nu le poti opri, nu le poti ajunge, lasa-le sa treaca si ureaza-le „Drum bun! ‘Cu siguranta, nu exista trenuri-unicat ci doar viata-unicat pe care daca ai confundat-o cu o lectie ce trebuie repetata acasa, in liniste, ai gresit, ceea ce-ti ramane sa rumegi acasa nu e decat cenusa, scrumul al unei vieti pe care nu ai trait-o.

Sunt un amalgam de impresii citite si uneori nu-mi mai disting vocea proprie de a altora, si fara sa vreau, imi atribui fraze ale unor genii uitand sa pun ghilimele. Imi cer scuze, nu vreau sa plagiez ci doar sa regasesc in mine ceea ce am intalnit la altii, autori trecuti in nefiinta sau oameni cu care s-a incrucisat destinul meu sau am trecut unii pe langa altii fara sa ne atingem ci doar ne-am intuit gandurile si am presupus ca suntem incompatibili.Voiam sa (ma) contrazic ideea asta a trenului care trece odata in viata si in care daca nu te-ai urcat, ai ratat clipa si eternitatea nu iti apartine.Datorita acestei teorii a abandonarii intr-o halta a disperarii,  a renuntarii, a refuzului de a stabili o relatie de armonie cu sine, ne lasam invadati de cenusiu, de monotonie, de imagini bacoviene si ne ascundem in noi insine cheia spre libertate, acuzand existenta unor ziduri insurmontabile, pereti fara ferestre, celule comunicante, ne sufocam in propriile erori imaginare si dam vina pe gardieni, pe trecatorii indiferenti care nu stiu ca undeva existam si noi, cei fara o harta spre exterior,  pe constructorii care au conceput o celula cu vedere spre moarte.Dar s-a dovedit ca nu exista ziduri care nu pot fi demolate si ca stralucirea unui intercity poate fi umbrita de calitatea colegilor de compartiment  pe cand prezenta unui alai de sarbatoare in trecere , innobileaza un tren personal dintr-o gara mica. 

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Personale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Trenurile accelerate nu opresc in garile mici…

  1. tismanarublog spune:

    sincer eu cred ca exista doar un singur tren, asa ca daca l-ai pierdut ….. timpul trece si nu-l poti opri. ieri aveam 5 ani, azi am 32😦 dar viata e frumoasa si asa, putem doar sa invingem
    http://www.tismanaru.blogspot.com

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Multumesc pentru rabdarea de a ma citi…Sunt departe de a fi gasit formula potrivita ideilor mele, (ma scuz prin faptul ca sunt foarte „tanara” in materie de blog si ca trebuie sa mai invat) dar pana atunci imi exersez stilul prea dulceag uneori, pe seama eventualilor mei cititori…

    Apreciază

  3. George Bălan spune:

    Mi-ai amintit de filmul lui Cristian Nemescu „California Dreamin” pe care l-am revăzut de cateva ori. Dacă ar fi să mă iau după acest film atunci, într-adevăr, se pot întîmpla lucruri mari şi-n gările mici.
    Sunt sigur, însă, că soluţia este de a ne duce noi către gările mari, către aerogări, de unde sigur decolează şi avionul tău în fiecare zi.
    http://georgebalan.wordpress.com/

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Regret ca nu am vazut inca filmul (am incredere in talentul tinerilor regizori romani )asa ca ma voi grabi sa verific acest lucru si poate voi scrie un alt articol mai optimist…

    Apreciază

  5. Trenurile astea de regula nu opresc – cel mult incetinesc, iar in acest context haltele poate ca nici ele nu exista – sunt doar niste plasmuiri ale mintii noastre, plasmuiri facute din scrumul viselor !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s