Ascultandu-i pe ceilalti povestindu-ti despre o intamplare banala sau cruciala din care au iesit mai bine, sau sifonati si umiliti, esti tentat sa te pui pe tine in situatia lor si sa-ti inventezi o atitudine diferita de a lor, net superioara, desi mimezi compasiunea si intelegerea empatica.Chiar si intre doua prietene sau prieteni foarte buni exista un graunte de spirit competitiv, de dorinta de a fi un pic „mai iubit, mai admirat, mai invidiat, mai frumos, mai bogat”” decat celalalt, desi chiar in clipa cand gandul malefic iti vine in minte, regreti ca l-ai gandit si-l alungi imediat si definitiv.Dar iti ramane un puternic sentiment de vinovatie fata de el, fata de tine insuti, pana cand, uneori se intampla ca el , prietenul tau ,nu numai sa gandeasca ci chiar sa actioneze in asa fel incat tu sa fii pus in inferioritate vizibila in cercul vostru de prieteni, la serviciu, in fata prietenei sau iubitei tale. Te intrebi daca remuscarile tale au avut sens, daca el sau ea te merita, de ce tu ai fost de atatea ori „el” iar el nu a devenit niciodata „tu” ci doar un procesor care iti inregistra informatiile fara a le procesa in beneficiul tau ci servindu-se de ele ca de un concurent intr-o proba de rezistenta pe care il infrangi cu cateva minute inainte de a atinge linia de sosire.Iti reprosezi momentele de confesiune fara limite pe care i le-ai facut pe vremea cand erai convins(a) de deplinul altruism al acestuia, de modestia lui, de faptul ca el avea puterea de a-ti recunoaste tie superioritatea si meritele, fara sa fie invidios, si apoi, deodata, constati ca de fapt, el(ea) tot timpul te-a invidiat, a pregatit discret, cu rabdare, armele cu care intr-o zi sa te atace , dorind, nu sa-ti devina egal ci sa te lase cu dispret in urma. Si nu stii daca e cazul sa-ti pui tie sau lui o eticheta. Credeti ca exista cineva la adapost de suspiciunea de invidie sau egoism intr-o prietenie?
Poezie si proza online- WordPress Page 
cuvinte grele, greu de raspuns, cine nu e vinovat sa arunce primul cu piatra … dar parerea mea e nu se salveaza nimeni 🙂
ApreciazăApreciază
Probabil doar sfintii sau cei la care..procentajul de sacralitate e mai mare decat cel de …rautate se pot salva .In orice caz, doare cand esti deceptionat(m-am referit aici doar la persoanele de acelasi sex, nu la iubire)…Acolo, lucrurile stau altfel.dar in lumea asta, fara sa fiu adepta cifrelor cu conotatii malefice, a teoriilor apocaliptice, multi oameni fara sa vrea se lasa coplesiti de tentatia Puterii, a Dominarii mai ales a mintilor celorlalti, cea mai periculoasa forma de Putere, indiferent sub ce forma sau la cel nivel. Prietenia e si ea o specie pe cale de disparitie, victima a incalzirii globale.
ApreciazăApreciază
Relatia de prietenie dintre 2 persoane de acelasi sex, 2 fete de exemplu, nu se bazeaza numai pe lucrurile ce le au acele persoane in comun. Fara doar si poate, acolo se strecoara, negresit si involuntar, o doza de invidie, o dorinta de competitie, de a incerca permanent sa fii mai bun(a) ca prietenul(a) tau(ta). Acest lucru se pare ca este oarecum esential in pastrarea acelei legaturi de prietenie. Odata ce interesul sau prietenia pentru acea persoana nu mai este, dispare si spiritul competitiv fata de ea si automat cele doua persoane isi gasesc alte puncte de interes. Parerea mea este ca cel mai bine ar fi sa incercam sa fim intr-o permanenta competitie cu noi insine, sa incercam neincetat sa ne depasim asteptarile, sa incercam sa facem maine mai bine ceva ce am facut azi, fiind consitenti ca perfectiunea nu exista, nu la noi cel putin…
ApreciazăApreciază
Da, ai dreptate, o „invidie” reciproc constructiva si benefica, e un ideal care mai apare din ncand in cand in viata unui om, mai ales in adolescenta…De aceea se si spun e ca primii priteni sunt cei de care ne amintim intotdeauna cu drag, chiar daca viata ne desparte de ei…Sau moartea…In competitia cu noi insine cred ca te referi nu doar la realizarea „binelui” personal ci si pentru altcineva, atat cat este posibil si fara sa dam impresia de infatuare, ci de simpla daruire.
ApreciazăApreciază
@Irina & Maria: n-aş crede că mai există sau că au existat vreodată, în stare pură, competiţii întru altruism! Ceea ce expuneţi dvs. aş vedea mai degrabă într-o zonă a respectului reciproc şi al întrajutorării. Într-o relaţie de prietenie, mutualitatea este fundamentală şi nu trebuie să lase loc pentru aproximări şi cuantificări. În momentul în care astfel de „calcule” intervin discutăm despre o „afacere”, despre căutarea unei finalităţi avantajoase. Bineînţeles că o prietenie trebuie să se manifeste pe terenul unei negocieri continue, dar altele trebuie să fie scopurile!
ApreciazăApreciază
Prietenia este ceva atat de spontan incat nu exista alte relatii care s-o poata egala, nici macar aceea de iubire…Iubirile trec, prieteniile raman…Din pacate, nu te poti imparti in zeci de prietenii pentru ca le diminuezi pe celealalte…Asa cum marile iubiri sunt rare, si adevaratele prietenii sunt greu de gasit si de pastrat…Unde intervine calculul meschin, cantarirea avantajelor si a dezavantajelor, „ce dau”, „cat primesc”, in mod sigur, nu e vorba de prietenie…
ApreciazăApreciază
In niciun caz nu este vorba de prietenie daca asteptam sa primim ceva in schimb. Este adevarat, prietenia este ceva spontan, dar nu se poate ca toate prieteniile sa dureze o viata intreaga. Sa ai un prieten cu care sa iti petreci timpul, sau sa te sune cand ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti este un lucru minunat si de nepretuit, dar nu toti au ocazia sa se bucure de el. Cel mai bine este sa ai putini prieteni, dar sa fii sigur ca merita sa ai incredere deplina in ei.
ApreciazăApreciază
Toata lumea-i sceptica…Sau cu un optimism moderat…
ApreciazăApreciază
Nu ne nastem sceptici.devenim, viata ne obliga sa fim prudenti altfel ardem si ne ardem prea repde, inutil.
ApreciazăApreciază