Fiecare dintre noi se crede unic si uneori chiar asa este. Natura nu fabrica clone, nici macar gemenii nu sunt identici. Dar nu din punct de vedere stiintific as vrea sa abordez problema unicitatii ci din perspectiva cuiva care se autodescopera permanent si care este capabil sa accepte ideea ca eu, cel de „azi” e doar o varianta a mea un pic diferita a celui care voi fi maine. Ti-ar placea ca o persoana cu care faci cunostinta intamplator sa remarce la tine mai intai culoarea ochilor, surasul, tonul vocii, felul in care spui „multumesc” sau spontaneitatea replicilor, sau sentimentul de deja vu pe care i-l da acest moment de ragaz intr-o conversatie banala, care te detaseaza pentru cateva minute din navigarea in apele caldute ale zilei. Stii , sau crezi ca stii ce anume te face unic, demn de tinut minte, de cautat, de revenit in memoria altcuiva? Ai rostit un cuvant cu valoare de aforism? Ai spus o gluma cu aerul ca ai citat din operele incomplete ale unui eseist la moda? Ai postat pe blog un articol interesant sau doar ai tratat in registru minor o tema majora, contrariind sau incitand curiozitatea celui care a cazut intamplator in capcana unui titlu care promite mai mult decat ofera? Sau poate doar ai tacut, pozand intr-o persoana inaccesibila, intangibila, infasurandu-te in parfumul cuvintelor nerostite ca intr-un val mincinos? Sau poate ca nu ascunzi nimic, surasul tau e doar meritul ultimei paste de dinti folosite, vocea ta e usor guturala din cauza racelii, ochii par misteriosi gratie ultimul fard de la nu-stiu-ce-firma folosit, replicile tale par geniale doar pentru ca tocmai ai terminat de citit cartea unui existentialist, sau poate doar prefata, sau tocmai ai rasfoit cartile de pe taraba unui librar informat cu titlurile cele mai cautate pe care ti le-a recomandat si tie. E foarte greu sa eviti uniformizarea, cliseizarea existentiala, cand urmarim toti aceleasi emisiuni, ne informam din aceleasi surse, cadem in capcana acelorasi reclame de duzina, visam uneori la comanda sub impresia aceorasi filme horror pe care televizuinile generoasa ni le ofera insinuandu-se subtil in subconstientul nostru, infuzand cu malitiozitate mascata ideea de cultura.
Tu cum te „tratezi” de VPU(virusul pierderii unicitatii)?
Poezie si proza online- WordPress Page 
Sa-ncercam sa privim si invers (ca-n postarea anterioara!)
totul e o permanenta raportare la un inconjurator pe care-l percepem fiecare intr-un mod propriu. Dar culmea e ca incercam (si de cele mai multe ori reusim !) sa ne raliem la uniformizare, pt ca doar asa putem relationa cu realitatea. Asta la modul general.
Se-ntampla uneori ca mai exista si impostori picati in ciorba asta de banalitate, ciorba in care ajung sa mimeze atat de bine amorful, incat nu se mai deosebesc prea mult de celelalte legume !
Si-atunci ”unicitatea” s-a uniformizat, s-a omogenizat in niste cutume acceptate
Totusi pot exista si niste momente ( ca cele descrise in postare!) prin care acestia cauta sa se redefineasca cumva, natural, firesc …
Si cu cat sunt mai dese astfel de reveniri (poate ca unele sunt mai fortate) cu atat mai mult isi vor redefini eu-l intr-o noua lumina.
S-ar putea vorbi si asa ?
Nu stiu, zic si eu..ma simteam putin vizat ! 😀
ApreciazăApreciază
sau poate ma simteam c-o musca pe caciula … 😀
ApreciazăApreciază
Cred ca pentru a evita evita uniformizarea si cliseizarea trebuie o mare forta interioara pentru a te putea sustrage tentatiei si confortului de a fi identic celorlalti si de ce nu, efort spre a te impune intr-o lume putin ostila ,desi nimeni nu recunoaste aceasta…discriminare intelectuala. Nu vizam pe nimeni, oricum, ceea ce postam pe blog nu stiu in ce masura e o raliere la uniformizare sau, dimpotriva, un mod de a ne raporta si redefini propria unicitate si nu stiu in ce masura si cat de corect putem fi ‘cititi” prin intermediul a ceea ce scriem..
„S-ar putea vorbi si asa?”
ApreciazăApreciază
In cazul in care ne-am naste cu totii goi pe dinauntru, cu aceeasi forma gata sa prinda culoare si substanta, atunci intr-adevar mediul ar avea sansa se ne formeze pe toti la fel, dar nici macar atunci nu am fi identici, caci nu am avea acces in acelasi timp la toate sursele pe care le-ai amintit si tu.
Esential este sa dam dovada de atat de multa stapanire de sine incat sa nu cadem in capcanele ieftine de la colt de strada, sa nu alunecam in ispitele ce ne trasforma in sabloane, sa nu cantam la unison dupa cum incearca sa ne dirijeze abuziv o societate cu prea putina consistenta, pierduta in detalii ce ne pun la incercare personalitatea.
Imi vine in minte referitor la articolul tau, filmul Insula (Island) cu Scarlett Johansson si Ewan McGregor, un film chiar despre ideea ca nu putem fi identici si nici manipulati, si ca natura umana are puterea de a sfida chiar si cea mai evoluata stiinta de clonare.
Te felicit pentru temele pe care le propui pe blog. Sunt neconventionale dar atragatoare.
ApreciazăApreciază
Multumesc si pentru faptul ca si tu crezi in sansa naturii umane de se salva de tot ce inseamna distrugere .intr-adevar, filmul dezvolta aceeasi idee.
ApreciazăApreciază
eu cred ca sunt inaccesibil, la prima vedere, si la a II-a, poate si dupa, dar mai tarziu arat ceea ce sunt 🙂 . Suntem unici fiecare din noi, prin faptul ca suntem noi. cred ca ne place faptul ca suntem asa cum suntem, chiar daca in unele cazuri am dori (in ascuns) sa fie altfel. 🙂
ApreciazăApreciază
Nici nu cred ca putem fi unici la modul absolut, fara elemente care sa ne apropie…in cazul acesta ar disparea pana si placerea unui schimb de idei pe blog…
ApreciazăApreciază
Toţi suntem unici, în felul nostru. Ştiu că am scris o banalitate, dar până la urmă cred că viaţa este construită din trepte ale banalităţii… Important este noi să reuşim să transmitem celorlalţi unicitatea noastră, fiind decişi să acceptăm şi… unicitatea celorlalţi…
ApreciazăApreciază
„Suntem cine suntem şi vom deveni ceea ce vom avea grijă să devenim.” ~ Ileana Stan
Cred ca acest citat raspunde aproape complet la intrebarea din titlu.
As mai adauga o parere strict personala, de ne-medic, doar in calitate de observator greu de corupt: de la straduinta de a fi unic cu orice pret si pâna la idiosincrazie e un pas extrem de mic.
Despre tratamentul VPU: cred, fara rezerve, in mântuire prin Cultura.
ApreciazăApreciază
Sunt perfect de acord cu ideea de mantuire prin cultura, atat timp cat nu ingaduim sa patrunda aici tot orice text scris sau publicat, pentru ca , din pacate , e atat de usor in Romania de azi sa publici o carte, si e mult mai greu sa creezi cultura…ca sa fim siguri ca nu alegem gresit, cred ca cel mai sigur „medicament”e sa ne hranim mai ales cu cultura inaintasilor, asteptand ca timpul sa cearna valorile…Multumesc pentru opinie, este a cuiva care nu vrea sa fie mutilat in patul procustina al uniformizarii.
ApreciazăApreciază