De ce ne place sa oferim daruri?(II)

 

Daruri de zi, daruri de noapte…daruri pentru fiecare stare de spirit, pentru fiecare varsta, pentru trup, pentru suflet sau pentru amadoua, daruri care te emotioneaza, care te inspaimanta, care te predispun la meditatie, care te obliga sa le raspunzi intr-un fel anume, daruri ca niste otravuri de sub magia carora nu te mai poti elibera, care  te tin in captivitate cu amintirea lor incat ajung in cele din urma sa se insinueze in fiinta ta si ai senzatia ca fac parte din codul tau genetic si ca le-ai putea trasnsmite urmasilor deoarece e pacat ca ele sa se piarda odata cu toata bogatia de senzatii pe care ti le-au transmis, asa cum madelena lui Marcel Proust nu e doar o banala prajitura, ci un rezervor de impresii, rememorari si retrairi dintr-un alt timp.  Un simplu obiect banal , cumparat la repezeala intre doua metrouri si impachetat intr-o hartie de ambalaj ieftin, jignind poate pe o doamna dar infiorand de placere pe o femeie pentru care darurile sunt o raritate. Daruri alese in urma consultarii zile intregi a cataloagelor, a site-urilor, a vitrinelor magazinelor care vand, care sugereaza  „daruri”, simboluri speciale, ingenioase din care beneficiarul lor sa deduca tot  ce nu ai curaj sa spui sau sa inteleaga mai putin decat pareai ca-i spui pana acum. Oricat de mult m-ar invata cartile bunelor maniere ce cadouri trebuie sa ofer unei anumite persoane, ce limite trebuie sa-mi impun in alegerea unui cadou, tinand cont de varsta sa, sexul, gradul meu de intimitate cu acea persoana, functia ei, timpul de cand ne cunoastem, sentimentele dintre noi, intotdeauna voi sta nedumerita in fata ofertei de cadouri pe care societatea ni le face si dupa zile intregi de nehotarare si pendulare intre zeci de tipuri de posibile daruri, imi voi urma instinctul, si oprindu-ma in fata unei librarii, voi alege mai degraba o carte pe care voi scrie o dedicatie inspirata…. 

Cu ani in urma i-am oferit unui prieten o carte rara pe care o procurasem cu mare greutate,  a unui poet la moda ale carui carti se vindeau foarte repede. I-am scris o dedicatie probabil destul de inspirata pe prima pagina alba a cartii. Prietenul meu de care ma lega o amicitie sincera mi-a oferit, fara sa stie ca voi pastra in amintire acest dar ca pe ceva unic, urmatoarea replica: „Voi arunca sau voi oferi altcuiva, cui ii place acest poet,  cartea  si voi pastra doar dedicatia ta”.