Inventariind cate forme are Fericirea

Lui i s-a cerut s-o descrie, să-i facă autopsia şi apoi s-o cloneze, să-i miroasă trupul şi să-i fure aromele în formule distribuite apoi muritorilor, s-o închidă şi să-i testeze reacţiile la spaţii închise, s-o cântărească şi s-o supună unui regim de slăbire în emoţii sau de îngrăşare forţată, s-o contamineze de boli incurabile, apoi s-o vindece, s-o oblige să se sinucidă în sufletul celui care nu ştie să o recunoască, s-o lege de parâma unei corăbii şi s-o lase să moară în chinuri la dispoziţia vânturilor şi a furtunilor,  s-o oblige să moară virgină şi apoi s-o resusciteze şi s-o oblige să se ofere gratis tuturor muritorilor care habar nu au că au nevoie de ea şi o confundă cu surorile ei vitrege, vanitatea, trufia, mulţumirea. I s-a cerut să nu–şi epuizeze niciodată stocurile de definiţii despre fericire, oricât de mult ar fi căutat un anumit sortiment de definiţii, să nu cadă în automulţumire, plagiindu-se, ci să inventeze alte şi alte definiţii, necunoscute până atunci de nimeni, Fericirii. Lui , care nu cunoscuse niciodată Fericirea. Şi cu toate acestea, pe măsură ce trecea timpul şi cititorii săi deveneau tot mai pretenţioşi, tot mai rafinaţi, intuind de la o simplă mireasmă adusa de val, înainte ca definiţia să le fie servită pe tavă sau inoculată în venă, caratele acestui nou sortiment de fericire, imaginaţia lui era tot mai bogată şi simţea că nu va termina niciodată definiţiile stărilor pe care le avea. Singura definiţia la care nimeni nu avea acces şi la care nimeni dintre cei ce se hrăneau cu definiţiile sale nu putea visa, era aceea a propriei sale vieţi. Nici dacă într-o bună zi, aflat în pană de inspiraţie s-ar fi servit pe sine drept ultimul sortiment de fericire aflat pe stoc sau ar fi ales să curgă delicat prin venele tuturor rafinaţilor degustători ai Fericirii, tot nu le-ar fi putut împărtăşi acestora existenţa ultimului şi a celui mai greu de găsit sortiment al Fericirii: renunţarea.