Prinde momentul cand undeva, candva se intampla ceva

Nu stiu niciodata de ce se intampla, cand si ce anume o declanseaza. Are loc in paralel cu cealalta viata a mea de care raman tot timpul pe deplin constienta dar care nu ma impiedica sa am o alta viata nocturna, onirica care nu respecta decat vag coordonatele universului cotidian. E o ciudata dedublare corporala dar niciodata nu mi s-a spus ca s-ar fi constatat disparitia corpului meu material din pat pe timpul unor asemenea nopti cand am fericirea sau tristetea de a fi „victima” unor asemenea experiente. Ma contemplu traind, atingand si lasandu-ma atinsa de o viata atat de diferita de cea diurna. E o lume in care sunt constienta ca luminozitatea si luciditatea trairilor induse de un soare cu o stralucire tiranica, din timpul zilei, a fost inlocuita de o lumina difuza degajata de astrul selenar incremenit ca intr-un film SF intr-o singura pozitie pe cer, refuzand sa inainteze, avand doar rol de decor. Strania infatisare a obiectelor din jur pe care le ghicesc zarindu-le doar conturul se compenseaza prin vitalitatea si intensitatea starilor launtrice: ating aceasta noua lume cu foamea si setea celui care nu a putut trece niciodata dincolo de aparente. Eu insami, locatara a acestei lumi pierdute candva si acum, in fine, regasite, ma las prinsa in plasa unor ochi si mangaieri care incearca sa ma descopere asa cum nu m-a descoperit nimeni niciodata. E o stare sublima de daruire si acceptare a Celuilalt, pe care nu am avut-o nicodata in realitatea diurna. Simt cum dorinte pe care in spatiul diurn al ratiunii si luciditatii, mi le infrang, acum sunt atat de usor ghicite si la randul lor se supun intr-o armonie imposibil de gasit in real, unei comunicari la care nici macar nu am visat vreodata. Ma privesc traind aceasta viata in semiobscuritatea simturilor fara nici un sentiment de vinovatie sau de tradare, chiar daca nu recunosc in lumea din jurul meu nici una din persoanele cu care ma  ciocnesc in traiectoriile mele zilnice. In visul meu care nu stiu in ce moment al somnului incepe , nu apare nicodata spectrul trezirii la realitate, care ar putea fi un fel de „moarte” in zori…Ma las devorata si ma supun unor legi pe care nu le-as putea fixa in limba vorbita ziua, si traiesc extragandu-mi sevele din mintea si visele Celuilalt  care la randul sau isi completeaza entitatea prin mine, ca niste plante asezate in acelasi ghiveci gigantic intr-o sera ale carei limite nu se zaresc…Ma invaluie doar caldura blanda a noptii si stiu ca ma pot misca aici in vis mai liber decat pe orice plaja pe care mi-a fost dat sa merg..  Si nu stiu de ce  se mai intampla trezirea in fiecare dimineata, cand se sparge uriasul vas in care m-am adapostit in vis  iar valurile crude ale luminii solare imi spala retina de amintirea unei nopti care se repeta la interval de cateva luni, de parca subconstientul meu, obosit de incarcatura unei asemenea nopti, ar refuza sa se conecteze mai des la intalnirea cu ea…