Dreptul de a deveni ingeri (I)

 

Incepand de azi voi posta in fiecare zi cate un fragment din aceasta piesa de teatru care desi a fost premita la un concurs de dramaturgie al TVR in 2005,  nu a fost pusa in scena. Dvs veti decide daca merita sau nu sa fie ignorata.

DREPTUL DE A DEVENI  ÎNGERI

 

DRAMĂ ÎN DOUĂ ACTE

 

Autori :MARIA POSTU SI  IOANA ALICE POSTU

                 PERSONAJELE

 -Reporterul

-Antrenorul

-Campioana

-Spectatorul

-Miss Univers,

-Bucătăreasa

În rememorările spectatorului apare D-ra redactor, în rememorările Bucătăresei apar Copiii şi Învăţătoarea ,în rememorările Antrenorului apar Bărbatul şi Femeia. 

                                                   ACTUL I

Peste cortina trasă se profilează umbra unui avion de pasageri care după o scurtă balansare în aer se prăbuşeşte însoţit de flacăra unei explozii şi de ţipete ale martorilor intamplatori ai tragediei..  Se aude vocea unei femei care transmite live la radio sau televiziune fără ca să i se vadă chipul:

Reportera: O ştire de ultim moment: azi-dimineaţă la ora 6, în apropierea Capitalei  a avut loc un groaznic accident de avion ale cărui cauze sunt necunoscute. Reporterii noştri se îndreaptă către locul accidentului pentru a afla amănunte. Vă vom informa în cel mai scurt timp posibil despre cauzele accidentului şi despre eventualii supravieţuitori.         

 

Se ridică cortina. Scena este luminată.)

O sală de anrenamente cu aparate  de gimnastică dar şi pentru alte sporturi, cu bârnă, inele,  cu saci de box şi aparate moderne de întreţinere a condiţiei fizice. Pe pereţi, imagini color uriase cu “campioni”, la diferite aparate de gimnastică aflaţi pe podium pe primul loc, doar pe primul loc, iar unul dintre pereţi este acoperit cu oglinzi în care se va răsfrânge jocul actorilor încât scena dobândeşte perspectivă şi amploare. Intră reporterul, un tânăr bronzat, echipat cu un aparat de filmat pe care îl va folosi foarte mult până la apariţia altor personaje. Când Reporterul atinge unele obiecte, de pe ele se scutură praful, şi el îşi priveşte mirat degetele. Toate dialogurile se vor desfăşura pe un fundal sonor reprezentat de zgomotul de macarale care demolează ceva sau de excavatoare săpând  ceva invizibil . Se vor proiecta însă din când în când pe fundal umbrele unor blocuri care cad sau ale unor biserici ori locuinţe  vechi. Zgomotul acestor prăbuşiri se aude uneori mai intens, alteori mai stins. 

 

Reporterul :  Hei! Am veniiit!  Is anyone home ?(după câteva secunde de aşteptare) Chiar să nu fiu oprit de body-guarzi, să nu mi se ceară fel şi fel  de autorizaţii pentru a putea intra aici şi pentru  a filma ,asta chiar că nu mi s-a mai întâmplat…Chiar să am eu exclusivitate asupra unui subiect atât de fierbinte cum este interviul cu ultima şi cea mai mare campioană a secolului la gimnastică? În sfârşit, dacă alte ziare au renunţat la pagina de sport, asta e treaba lor…Eu am venit aici să întâlnesc pe marea Campioană, aşa că trebuie s-o fac cât mai repede!Băiete, asta e ultima ta şansă să te reabilitezi în ochii redactorului şef, aşa că , ai grijă… Dacă ratezi şi de data asta, adio carieră jurnalistică, adio transferul la un mare cotidian, o să fii şters de pe ştatele de plată ale vieţii… aşa că…prudenţă …şi, la treabă!

(Îşi verifică aparatul de filmat, agenda, pixul şi aruncă priviri curioase peste tot sperând să vadă pe cineva sau să i se răspundă de undeva. Se apropie de unul din aparatele de gimnastică şi constată căşi acesta este acoperit de un strat de praf. Exclamă:)

Reporterul. Oare mi s-a jucat o farsă? Aici parcă ar fi un centru de antrenament abandonat de mult…

( Zăreşte o clepsidră uriaşă în care însă nisipul nu curge. Încearcă să o răstoarne dar nisipul este pietrificat, refuzând să curgă ceea ce îi declanşează  uimirea pe faţă). Se apucă  febril să filmeze diferite colţuri din sală până când vede prin aparatul de filmat chipul unui om, ascuns de nişte saci de antrenament. Întrerupe filmarea şi îl ajută pe om, care este o persoană în vârstă, genul de fost mare campion cândva , să iasă. Acesta este surprins de apariţia tânărului şi se freacă la ochi, ca şi cum ar fi fost trezit din somn.

Reporterul: ( scuturându-l de praf). Sunt din partea publica\iei “Milennium”…( este întrerupt de bărbatul scos de sub saci)

Antrenorul: Nu-mi spune nimic acest titlu !

Reporterul : Dar toată mass-media a vorbit despre noi ! Am primit o mulţime de distincţii,suntem traduşi în toate  limbile de  circulaţie  internaţională iar tu îndrăzneşti să-mi spui că n-ai auzit de noi… 

Antrenorul: Pentru noi, cei de aici, presa a încetat de mult să mai reprezinte o atracţie, o spaimă sau dimpotrivă, o binefacere dumnezeiască. Da, erau cândva timpuri când nici eu, nici campionii mei nu puteam trăi fără aerul tare, pur al Presei .( Este întrerupt de Reporter cu un ton , de data asta, plăcut  surprins)

Reporterul :A! Dumneavoastră trebuie să fiţi Antrenorul celebrei campioane, şi nu numai… De când doream să vă cunosc, să vă solicit un interviu pentru publicaţia la care lucrez, mai alea că până acum, nimeni nu a reuşit acest lucru.Sper că…

Antrenorul: Nu spera nimic. Noi cei de aici  nu mai comunicăm de mult cu cei de dincolo, de unde vii tu. De altfel, credeam că au dispărut de mult cei asemenea ţie, intruşii, curioşii, .. ( Îl prinde de mână şi se uită atent la ceasul acestuia , îl pune la ureche şi este surprins să audă un ticăit foarte puternic. Îi smuceşte mâna Reporterului, ca şi cum s-ar teme de efectul nociv al semnului trecerii timpului asupra sa)  Unde ai fost tu şi gazeta ta prăpădită, când s-a făcut epurarea, cum de aţi ratat şansa câştigării eternităţii, şi acum veniţi aici cu idei desuete despre Timp, Durată…Astea sunt  prejudecăţi ancestrale de care noi ne-am dezbărat de mult ca de o boală considerată cândva incurabilă…

Reporterul: Domnule, antrenor sau ce vei fi fiind, dă-mi voie să-ţi spun că nu înţeleg nimic din ce-mi spui. Mă aflu cumva într-o piesă de teatru şi nu  mi s-a spus nimic sau în lumea lui Gaiţă şi în curând o să-i aud pe colegii mei cum se prăpădesc de râs ?

Antrenorul:  Nu  vreau să te frustrez de plăcerea de a descoperi singur identitatea locului în care te afli dar despre care celebra ta gazetă nu a fost anunţată! De altfel, am avut grijă să fim discreţi căci ne temeam  ca micuţa noastră navă să nu fie supraaglomerată şi astfel să ratăm ceea ce voi, în limbajul vostru ancestral aţi numi, proiectul secolului .

Reporterul: Toată redacţia a fost detaşată  în exterior, transmiteam şi primeam zilnic faxuri despre apariţia  cotidiană a ziarului nostru, altceva, nu mi s-a adus la cunoştinţă…

Antrenorul:  Când ai fost însărcinat să vii să-i iei Campioanei şi mie un interviu?

Reporterul: Ieri am primit un fax…Dar, recunosc, nu am fost atent la dată…( Scoate o  foaie pe care i-o întinde Antrenorului şi acesta o studiază cu atenţie)

Antrenorul: Vezi, data autentică a fost ştearsă şi înlocuită cu cea de ieri, faxul a fost trimis cu mult timp în urmă, chiar înainte ca noi…să oprim timpul în loc. E totuşi de mirare cum de l-ai mai primit, pentru că noi am oprit orice posibilitate de a se mai transmite informaţii dintre cei de aici si cei de dincolo.

Reporterul: Nu se poate, chiar ziarul meu anunţa acum câteva zile la rubrica de ştiri sportive victoria uriaşă, unică în istoria acestui sport a Campioanei care se datatorează în bună măsură dvs.. …

Antrenorul: Asta a fost de mult băiete…ŞI totuşi, pentru ea ( arată fotografia Campioanei), pentru ea ( arată fotografia unei  tinere femei frumoase purtând o coroniţă si o eşarfă de Miss Univers), aceste succese au fost obţinute ieri.

Reporterul: Eşti nebun, tu eşti nebun… Nu te cred… Cred că am nimerit într-un ospiciu. Sigur, mi s-a făcut o farsă… ( Se duce în fundul scenei şi trage o cortină privind dincolo de ea).Aici trebuie să se fi ascuns colegii mei, au vrut să-şi bată joc de mine, dar îi iert, e bună gluma.! Ha. ! Ha ! Să vezi ce articol pot scrie pe tema unei glume. Parcă văd titlurile de pe prima pagină: “ Călătorie dincolo de timp” sau poate “ În afara timpului” , văd eu ce titlu am să-i dau, sigur o,să fac să crească tirajul ziarului nostru. Sau , nu cumva voi, cei de aici  l-aţi citit prea mult pe Mihai Sebastian, şi, acum, după un concurs atât de greu vă jucaţi puţin de-a vacanţa” izolându-vă de reporteri, de reclame?

Campionul: Ascultă tinere, nu-ţi mai bate joc de mine… N-am auzit de acest autor ca şi de mulţi alţii. De altfel, noi campionii, nu prea am avut timp niciodată  să citim altceva decât ce ţinea strict de domeniul nostru de activitate: regulamente, disciplină, tehnici Yoga de ieşire din timp… da, da, aceasta era o lectură pe care o practicam în grup de multe ori… Istoria noastră este foarte nouă, tot ce se cheamă înfrângere nu încape aici. E o istorie alcătuită numai şi numai din victorii şi succese, aşa că te rog să pleci cât mai repede de aici, căci îmi trezeşti gustul amar al eşecului şi al înfrângerii… gustul dulce acrişor al timpului care se ducea ,cândva, spre a nu se mai întoarce niciodată…  Ai greşit, anul, secolul, viaţa, mai naşte-te odată şi poate atunci vei putea face parte dintre noi…Sau poate te-ai contaminat şi tu de virusul nemuririi şi vrei să rămâi aici? Din păcate nu avem nevoie de tineri ca d-ta, pui prea multe întrebări care ar putea zdruncina echilibrul şi seninătatea celor de aici. Hai. pleacă, pleacă! (Îl împinge delicat către uşă, astfel încât acesta dispare după cortină )

Antrenorul si  Campioana

Campioana: Parcă am auzit o voce… a fost cineva pe aici, în vizită… Sau mi s-a părut ca vorbeşti cu cineva… ?

Antrenorul. Ţi s-a părut, era vocea mea, reciteam cu voce tare ultimul articol despre succesul tău extraordinar…( îi arată un ziar pe a cărui primă pagină se vede imaginea uriaşă` a Camioanei, o fotografie asemănătoare cu cele de pe pereţii sălii de antrenament).  A fost cea  mai mare victorie sportivă, a tuturor timpurilor, care nu se va mai repeta niciodată, de nimeni, ea ne aparţine doar nouă, fetiţo, am intrat în istoria acestui netimp, care începe şi se sfârşeşete cu noi , cei de aici.

Campioana : Dar va trebui, nu-i aşa, să-mi păstrez titlul la anul, printr-o nouă întrecere, nu-i aşa , Maestre? Apropos ! N-ar trebui să reîncepem antrenamentele? Vreau să fiu în formă…

Antrenorul: ( Distrat) Da, da,   ( către el însuşi)  Va trebui s-o fac să înţeleagă ce s-a întâmplat aici, faptul că ea nu trebuie să mai lupte deoarece distrugând timpul, anihilându-l, ca pe cel mai periculos adversar, nu mai e nevoie să mai lupţi. O victorie e o victorie odată pentru totdeauna şi la un moment dat intervine oboseala inerentă, oboseala de a fi mereu pe primul loc, de a –i vedea mereu pe ceilalţi învinşi, geloşi pe succesul tău, încercând să-i minimalizeze valoarea, importanţa, dorind să-l dărâme, să-l micşoreze…E-atât de dureros să vezi că o victorie pentru care ai luptat ani de zile este distrusă peste nici un an şi trebuie s-o iei de la capăt. Şi atunci, de ce să nu conservăm intacte ca într-un paradis artificial superior modelului pe care de altfel nu l-a reconstituit nimeni niciodată cu exactitate decât în picturile Renaşterii, toate aceste victorii, bucurii, succese, de ce să nu încercăm să distrugem Efemerul, nestatornicia ?(către fată) În curând!

Campioana: Mă duc să-mi iau costumul de gimanstică…

Antrenorul: Stai, stai puţin…

( Din partea în care fusese gonit reintră tiptil în scenă Reporterul care ascultă fără  să fie văzut o parte din discuţia celor doi. El înaintează şi Campioana îl  priveste surprinsă)

(Va urma)

 

 

 

 

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Teatru original și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Dreptul de a deveni ingeri (I)

  1. Pingback: Dreptul-de-a-deveni-ingeri-I : Sysmaya

  2. Maria Postu spune:

    Multumesc, sunt placut surprinsa ca ma mai citeste cineva in afara de eu insami…Si, vorba filozofului x, chiar si eu ma mai satur de mine si dau iama prin blogurile de pe lista mea care sunt inepuizabile.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s