Dreptul de a deveni ingeri (Actul II.1)

Aceeaşi sală de antrenamente, dar cu culorile mai vii unde lipsesc unele fotografii de pe pereţi. Stau de vorbă Spectatorul, părând mai tânăr şi d-ra  Redactor, pe care o trădează ţinuta sobră şi prezenţa aparatului de filmat. Discută foarte apropiaţi unul de celălat)

 

D-ra Redactor : Caut un spectator, aş dori să- iau un interviu unui spectator… de ce sunt tribunele goale? Nu se mai înghesuie lumea la meciurile de fotbal, la Olimpiade, ca pe vremuri ?

Spectatorul  ( Ca şi cum s-ar teme să nu fie văzut vorbind cu cineva din afară) : D-ră, dacă vreţi să nu aveţi necazuri, plecaţi de aici! Antrenorul nostru nu admite intruşi.

D-ra Redactor: Tocmai cu el aş vrea să vorbesc. Te rog să mă prezinţi, abia aştept să-i iau un interviu…Ce campioni mai pregăteşte, de ce nu s-a mai prezentat pe la ultimele concursuri…

Spectatorul: Pleacă, atât cât mai e timp, pleacă, până  nu e prea târziu, aici n-ai cui să-i iei interviu, vremea interviurilor a apus, noi n-avem nevoie de cronicari, de popularizare, ca si cum am avea ceva de vânzare, ne suntem suficienţi nouă înşine.

D-ra Redactor:  Ce-i cu tonul ăsta speriat? De parcă ai fi zărit macaraua venind să-ţi dărâme casa, peştera, sufletul, ultimul tău refugiu…

Spectatorul:(privind speriat în jur): Da, e chiar Macaraua călcând indiferentă peste trecutul nostru, al celor de aici, peste viitorul nostru, fiindcă noi, cei de aici nu avem decât prezent…Pleacă, până o mai poţi face!

( Se aude vocea antrenorului şi apoi se vede şi el intrând în scenă): Ia te uită, Presa, ce încântare, lumea încă nu ne-a uitat, ne trimite mesageri, de pace sau de război, vom vedea, te rog, pofteşte în biroul meu să vorbim nestingheriţi, îţi voi da orice informaţii doreşti…

(Scena se întunecă şi în urma celor doi se închide o uşă. Se luminează peste cei doi de la începutul scenei, Spectatorul şi Reporterul)

Reporterul: Dar văd că nu s-a întâmplat nimic grav atunci, presupun că fata a căpătat informaţiile cerute, nu-i aşa? Deşi nu-mi amintesc să fi citit pe undeva vreun articol despre o comunitate de oameni care au reuşit să iasă în afara timpului, nu-i aşa?

Spectatorul: ( şovăind) Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, a plecat sau nu, s-a salvat s-au nu… n-am aflat niciodată…de altfel, e ciudat cum de mi-a revenit tocmai acum amintirea ei, o uitasem, ca de altfel tot ce e legat de trecut…

Reporterul: Cum , n-ai citit ziarele, n-ai urmărit televiziunea? Nu s-a interesat nimeni de dispariţia ei?

Spectatorul: Am amânat mereu să-i anunţ dispariţia, uitam mereu, din zi in zi tot mai multe lucruri, tot mai multe persoane… ( Pare distrat, si are mereu tendinţa de a privi speriat în jurul sau ca si cum s-ar teme sa nu  fie împiedicat sa vorbească. Lumina se îndreaptă către  fundal unde se vede o fereastra uriaşă prin care se vede aşezat la un scaun Antrenorul cu nişte căşti in urechi , ascultând acesta discuţie.)

Reporterul : As vrea să intru in Sala Calculatoarelor, ştiu că ele există, Antrenorul  nu le-a distrus, n-ar fi putut, trebuie să intru acolo, simt ca de acolo va veni soluţia salvării, a repornirii timpului…

Spectatorul: Calculatoarele? Antrenorul a transformat o parte din planetă într-o sală de antrenament pentru o reprezentaţie pe care o amână mereu…Spectacol teatral? Întrecere sportivă? Concurs de frumuseţe?  Cui îi pasă  de nişte calculatoare fără memorie, ca şi noi toţi  de altfel?

Reporterul: Este imposibil ca să nu existe cale de ieşi din această sală uriaşă pentru a pătrunde într-o loc unde încă nu s-a operat ştergerea memoriei, un loc în care Timpul continuă să existe şi să numere zilele şi anii de când sunteţi aici, un loc  uitat de Antrenor sau lăsat intenţionat în afara diabolicului său proiect de suspendare a Timpului…(Se aude foarte puternic vocea Antrenorului care se află în spatele acelei ferestre supraveghind discuţia lor fără ca ei să fi ştiut.)

Vocea Antrenorului: Eşti mai naiv decât credeam, domnule Reporter, chiar crezi că l-aş fi lăsat pe Spectator să comploteze cu tine împotriva mea? Memoria lui , falsa lui memorie, te-a păcălit uşor…ai vorbit de fapt cu mine, nu cu el…

Reporterul: (Uimit)Vrei să spui că nimic din ce mi-a spus nu e adevărat, nici povestea cu tânăra femeie dispărută, nici existenţa acelor calculatoare…

Antrenorul: coboară pe scenă) Aici singurii cu memorie suntem noi doi, dar în curând voi rămâne doar eu, aşa cum a fost până la venirea ta…Nu voi permite unui …intrus, unui ţânc cu caşul la gură să-mi distrugă proiectul la care visez de o eternitate…

Reporterul: Te temi, te temi, de aceea mă jigneşti şi mă ameninţi. Cum crezi că mă vei putea face să-mi pierd memoria, să mă faci să accept postura aceea de cobai care lipsea din menajeria ta? Ce mi-ai putea promite ce n-am cunoscut dincolo şi crezi că m-ar tenta? Spune!

Antrenorul: Am înţeles ce vrei: vrei să-mi iei locul…Pe cine n-ar tenta postura de Nemuritor, de Stăpân al timpului, mai ales când n-ai muncit deloc pentru această postură?

Spectatorul: ( acesta a asistat mut la dialogul celor doi şi intervine) Antrenorule, ai minţit spunând că ai vorbit tu în locul meu…Da, a fost o vreme când tu erai cel ce se ascundea în spatele puţinilor locuitori ai acestei lumi. Voinţa te era unica pe care ne era permis s-o cunoaştem

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Teatru original și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Dreptul de a deveni ingeri (Actul II.1)

  1. Vania spune:

    Să iau piesa mai de la început…

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    …sper sa te tina captiv…nu ca pe Ulysse, desigur…

    Apreciază

Comentariile sunt închise.