Singura acasa…(II)

Nimic mai banal, nimic mai neimportant, mai lipsit de evenimente exterioare, de rasturnari bruste de situatii, de conflicte cu obiectele din jur, de batalii inchipuite, de polemici necordiale cu tine insati, de analize si sinteze aruncate pe apa sambetei sau a oricarei alte zi care te gaseste singura acasa, nimic mai incolor, mai monoton, mai claustrant, mai inestetic, mai neincitant, mai anost, mai obscur, mai tern, mai amar si totusi nimic mai ravasitor decat sa fii singura acasa…

Sa astepti…sa (te)acuzi, sa (te)disculpi, sa aplanezi, sa previi, sa intuiesti, sa convoci , sa discerni , sa te lovesti de nuantele si sunetele pierdute de ceilalti, sa ai rani invizibile pe ganduri, sa alegi nisipul si sa arunci graul, sa cerni cenusa cautand flacara stinsa, sa (te )macini pana la epuizare, sa nu renunti, sa nu abdici, sa nu fugi, sa nu strigi,  sa  nu obosesti niciodata sa fii singura acasa, chiar daca e casa plina si in jurul tau viata se consuma in retorte de sticla colorate si simti cum in cuvinte iti patrund cioburi din stralucirea lor artificiala, sa incerci sa refaci clepsidra, sa esuezi, sa lasi Timpul sa se insinueze sub masca ta protectoare, sa astepti…