„Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”…

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889)

Exista, din pacate, tineri, romani, care nu stiu cui apartin aceste versuri, considerate de multi critici printre cele mai frumoase versuri din literatura romana : marelui Poet Mihai Eminescu.

Ei au trecut printr-un sistem de invatamant aici, in Romania, cu bune sau cu rele, l-au studiat, l-au admirat, l-au rostit emotionati sau poate doar obligati la serbarile scolare, indrumati de un profesor pasionat, admirator sincer al marelui poet sau doar un dascal constiincios care vrea sa respecte litera si spiritul cartii. Despre Eminescu s-au spus lucruri importante, definitive,(OPERA-LUI-MIHAI-EMINESCU-3-volume-George-Calinescu )a fost fixat pe veci in panoplia spiritelor intemeietoare ale unei culturi sau a fost blamat, contestat in ultimii ani de cititori foarte competenti sau doar…dornici sa-si afirme spiritul iconoclast.http://blog.citatepedia.ro/dilema-eminescu.htm,

Pentru multi elevi, aflati la inceputul educatiei estetice, confruntati cu texte poetice din diverse scoli si generatii literare, alese si asezate in manuale dupa niste criterii de multe ori haotice, care scapa intelegerii elevului si de multe ori chiar profesorului care are dificila sarcina de a face ordine in aceasta ciudata culegere de texte care se cheama „Manual de limba si literatura romana pentru clasa X…”  Eminescu continua sa reprezinte Poetul, ale carui versuri sunt citite cu emotie. Pentru altii, el e deja desuet, doar o piesa de muzeu, si de aceea ei il refuza de fapt fara sa-l inteleaga, fara sa se straduiasca sa treaca dincolo de metaforele ce le par adesea atat de transparente si accesibile. E doar o aparenta pe care nu pot s-o demonstrez aici si acum.

Consider ca, desi se crede ca „statuia din manuale e demolata”, desi sintagma de „poet national” e socotita „abuziva si perimata”, desi aceasta sintagma „in contextul globalizarii, substanta ei s-a relativizat pana aproape de volatilizare, asa ca nu cred ca ar fi cazul s-o mai demonetizam. Statuia lui Eminescu din manuale este rece si demodata, iar soclul e fisurat. Omul este insa de o caldura extrem de atasanta”(Dan C. Mihailescu), avem si vom avea inca nevoie de Eminescu. Lectia lui de suferinta, de traire pana la aneantizare a voluptatii iubirii, a acelei „suferinte, dureros de dulce…” nu se va epuiza niciodata, chiar daca, de la el, unii dintre cititorii sai, recitind Oda-i nemuritoare, au invatat sa moara si sa renasca precum pasarea Phoenix…