Dreptul de a deveni ingeri (Actul II.3)

Moto:Timpul este o armură de vânt şi apă ce nu poate împiedica să vină bătrâneţea

Reporterul: ( Către Spectator) A fost întotdeauna o elevă strălucită, care şi-a ascultat orbeşte profesorul încât nu e de mirare că a făcut-o şi de data asta când ar fi trebuit să presimtă că e vorba de o întrecere pe care n-o va câştiga niciodată, întrecerea cu veşnicia…N-a învăţat nimic din puţinele înfrângeri pe care le-avut… păcat…Când mă gândesc că era idolul a mii de tineri, modelul la care visau fetiţele de cinci ani când puneau pentru prima dată mâna pe un cerc sau păşeau cu teamă pe o bârnă…

Spectatorul: Te grăbeşti s-o condamni, fără să ştii cine este vinovatul…Poate că aceea pe care o ai în faţă, nici măcar  nu este Campioana, ci doar o copie modestă a cesteia. Adevărata campioană se ascunde în spatele unei parole într-un computer a cărui existenţă o bănuim doar, a cărui necesitate o intuim dar a cărui dovadă n-o avem şi fără de care tu ai devenit alături de noi un pacient anonim într-un ospiciu nerecunoscut pe hărţile de navigare ale visului vreunui pământean.

Reporterul: Dacă mi-aş aminti cum de ai reuşit să-ţi recapeţi memoria…

Spectatorul: Cred că de la început am fost un spectator cam  recalcitrant, care puneam sub semnul întrebării orice victorie răsunătoare şi mă miram de orice înfrângere ruşinoasă…Deocamdată nu-mi amintesc prea mult despre mine însumi, nici măcar dacă eu sunt eu şi nu o copie, mai mult sau mai puţin reuşită!

Reporterul : Oare Miss sau Campioana ştiu care din făpturile pe care le ascund în ele este cea adevărată?

Spectatorul: Dar Antrenorul e chiar cel adevărat sau un impostor, ca şi ceilalţi locuitori ai acestei …provincii invizibile, neconsemnate pe hărţile argonauţilor, cum spuneai tu mai devreme?

Reporterul: Nu pot crede că această umbră e chiar Antrenorul, cel care ţinea cu respiraţia tăiată milioane de spectatori şi de telespectatori, cel care era mereu vânat de reporteri şi ziarişti de la cele mai mari agenţii de publicitate, adulat de suporteri, visat de mame pentru fiicele lor, dorit de orice copil ca antrenor…Dacă într-adevăr, acesta este el, nu pot înţelege ce l-a făcut să renunţe la ceea ce părea a fi cea mai reuşită carieră  a mileniului…

Antrenorul: (Intră în scenă pe ultima replică a Reporterului)

Am renunţat la clipă ca să nu ratez eternitatea! Filozofii voştri, poeţii voştri… în sfârşit, savanţii voştri, au tot dezbătut de mii de ani problema timpului fără s-o soluţioneze! Îmi plăcea o formulă lirică de tipul: Timpul este o armură de vânt şi apă ce nu poate împiedica să vină bătrâneţea…Şi atunci, la ce folos să colecţionezi piese de muzeu sperând să le răscumpere cineva vreodată la un preţ înzecit? De aceea am preferat să leapăd clipa cea repede pentru o clipă lungă cât eternitatea…

Reporterul: Dar bine, astea sunt idei foarte curajoase pe care îmi închipui că nu le mărturiseşti pentru prima oară! Nu te temi de…opinia istoriei, de  aceia care, spre deosebire de tine, au pierdut eternitatea dar nu au ratat istoria contemporană?

Antrenorul: Istoria e o zeiţă cu zeci de operaţii estetice care nu mai seamănă deloc cu    bătrâna Clio. Istoria sunt eu şi-n locul unui cal cu care să trec victorios printre regimentele de soldaţi victorioşi aclamându-mă ori printre soldaţii viitorului a căror naştere depinde doar de mine, trec prin istorie apărat doar de ecranul unui computer a cărui memorie uriaşă mă salvează de orice invazie barbară a trecutului şi unde oricând îmi pot găsi refugiul.  Istoria e un leu îmblânzit care mai rage doar din obişnuinţă şi care nu ştie decât să dea reprezentaţii unui public dornic de senzaţii tari, cum sunteţi voi, ziariştii, o specie pe care n-am reuşit s-o adaptez deocamdată aici, la condiţiile nemuririi.

Spectatorul: Vorbeşte, vorbeşte, e atâta vreme de când taci în spatele acestui ecran uriaş care, departe de a-ţi fi prieten , ţi-a devenit un duşman! Te-nşeli văzând în sosirea Reporterului un duşman.

Antrenorul: Nu-i decât un puşti travestit în reporter, e şi el un impostor, de fapt am ghicit de la început cine este, e un transfug vânat de timp mai mult decât toţi ceilalţi pământeni!

Reporterul: E adevărat, sunt un transfug, mă aşteptam ca mai devreme sau mai târziu să-ţi dai seama de asta! Sunt un transfug dar nu sunt urmărit pentru crime , jaf , mafie, ci fug de ravagiile unei boli ucigătoare care pe voi nu vă mai poate ajunge! Eram în căutarea unei insule de puritate, a unui paradis în care să-mi sfârşesc călătoria pentru a o începe pe cealaltă, alăturându-vă vouă în eternitate! Sunt un captiv, ca şi voi. Nu ştiu ce m-a făcut să mă dau drept un reporter!

(Spectatorul este surprins şi dezamăgit) Oricum, v-aş fi spus…

Antrenorul: Dar ei nu sunt captivi! Pot pleca oricând! Nimeni nu-i împiedică…Dispozitivul meu de pază este atât de sensibil încât citeşte gândurile şi se deschide în faţa celui ce doreşte cu adevărat să plece dar se închide când cineva mimează dorinţa plecării, nefiind  convins de necesitatea acesteia. Şi-au ales singuri această …captivitate, deşi nu mi se pare termenul cel mai potrivit. Adevăraţii captivi sunteţi voi, încât nici nu sesizaţi cât de puţin mai e până va dispărea ultima frânghie, memoria , ce vă separă de noi şi vă apropie de ceilalţi.

Reporterul. Oare cum i-ai convins să te însoţească în expediţia ta stranie? Parcă asta a fost după ultima voastră apariţie, când tu fuseseşi desemnat antrenorul Mileniului iar Campioana, Sportiva mileniului…

Antrenorul: Unui condamnat pot să-i spun totul , fără teama că va face dezvăluiri… deşi mie nu mi-a dat nimeni explicaţii când aveam nevoie de ele. Le căutam la alţii când de fapt ele se găseau în mine însumi…

Imaginea se întunecă fiind înlocuită de o alta peste o scenă din trecut. O cameră simplă, un pat în care o femeie trebuie să nască. Este asistată de un bărbat, soţul ei. Replicile celor doi  vor fi mereu întrerupte de ţipetele femeii.)

Bărbatul: Împinge, nu renunţa tocmai acum, când suntem atât de aproape să ne realizăm visul…

Femeia: De ce, de ce nu vine Doctorul? Ai trimis după el, de ce mă lasă să mă chinuiesc atât?

Bărbatul: Ştii că ai depăşit cu mult termenul iar el a plecat să ceară sfatul unui coleg…

Femeia: Nu cred, a făcut-o intenţionat, îi pare rău pentru ajutorul dat la concepţia acestui copil… Blestemat să fii , doctore!

Bărbatul: Nu blestema ci binecuvântează-l pe acest om, te rog…

Femeia: Ajută-mă! Fă ceva! Bărbatul o ţine de mână şi o apasă pe burtă ceea ce nu pare să-i micşoreze durerile)

Bărbatul .: Hai, puiule, luptă, nu renunţa, hai, nu-i face rău mamei tale care a trecut prin atâtea pentru a te avea! Îţi voi oferi cea mai frumoasă baladă nemaiauzită de nimeni până acum al cărei interpret a oprit vremea în loc pentru  a avea şansa să ţi-o spună doar ţie…

Femeia: Ah! Parcă ar înţelege şi nu-ţi acceptă tentaţiile! Parcă s-ar teme de această lume pe care nici măcar n-a văzut-o!

Bărbatul: Copilul meu, dacă ai vrea să-mi acorzi şansa de a-ţi deveni tată , acum, în această viaţă, am să-ţi ofer o lume care cunoaşte răsărituri şi apusuri, moarte şi înviere, dar care pentru tine nu va fi decât o permanentă naştere, un permanent răsărit! Tatăl tău ţi-o promite!

Femeia: Eşti ridicol! Nu vezi că nu se lasă înduplecat de nimic?

Bărbatul: Tatăl său i-o promite, şi-şi va ţine promisiunea!

Femeia: Scoate un ţipăt de uşurare, urmat de plânsetul copilului care se naşte ajutat de tatăl său) Îţi mulţumesc, Dumnezeule, deşi mă tem de promisiunile pe care i le-ai făcut, în numele Domnului sau în numele Diavolului…

Bărbatul: În numele vieţii pe care numai Tatăl i-o poate da Fiului, odată şi pentru totdeauna…(Scena se întunecă şi se luminează din nou peste imaginea prezentului)

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Teatru original și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s