Dreptul de a deveni ingeri (Actul II.4)

Antrenorul, Reporterul şi Spectatorul

Reporterul: Te-ai lăsat amăgit de un descântec vechi de când lumea pe care orice tată i-l promite fiului la naştere dar nu reuşeşte să şi-l ţină niciodată?

Antrenorul: Cândva un tată a reuşit să-şi ţină promisiunea faţă de fiul său…

Reporterul: Cândva, dar vremurile acelea nu se mai repetă…

Antrenorul: Nu oricine poate percepe apropierea lor şi nu oricine este pregătit să le ofere tributul cerut…

Spectatorul: Vrei să spui că tu le-ai oferit acel ceva esenţial, imperceptibil de noi…   nemuritorii de rând?

Antrenorul: Numai aici, în cer se pot măsura fără teama de a nedreptăţi pe cineva mărimea darurilor fiecăruia .

Reporterul: Dar tot nu înţeleg ce caută ei în visul tău, oare nu ţi-l puteai împlini fără sacrificiul lor?

Antrenorul: Pe ei i-am întâlnit nu în visul meu ci în coşmarul meu numit de voi viaţă. Căutau ca şi mine cele mai eficiente mijloace de a păcăli timpul, de la vechile zaruri măsluit până la maşinile care macină timpul şi apoi îl recondiţionează, ori până la maşina care comprimă timpul şi-l distribuie sub formă de pastile copiilor ori bătrânilor…Dar toate astea nu erau decât soluţii provizorii, efemere, căci timpul nu se lăsa ucis, nici măcar îmblânzit , ademenit cu ispite , cum mă lăsasem eu cândva păcălit…

Reporterul: V-aţi regizat dispariţia pregătindu-vă din vreme locul de refugiu, sau l-aţi cumpărat cu uriaşele voastre recompense materiale?

Antrenorul: Eu aveam un loc rezervat în noapte, cu fotolii din frunze veştede şi muzici stelare, l-am plătit cu primul meu plâns, mama mi l-a ales fără să ştie, l-a spălat în rouă, l-a îmblânzit cu sărutări, apoi l-a ascuns bine de tot, chiar şi de ea însăşi, să-l găsesc greu de tot, ca-ntr-o joacă , din întâmplare, şi să acopăr la loc, cu frunze veştede , ascunzătoarea mea, ca să n-o mai găsească nimeni , niciodată…

Spectatorul😦 Alăturându-se Antrenorului) Era un loc în care nu era nevoie de banii noştri. Am venit aici goi,  spălându-ne creierul dar apărându-ne sufletul, aşteptând să  renaştem în trupuri de îngeri…

Reporterul:(Către Spectator) Tu. Campioana, Miss, v-aţi dobândit dreptul de a deveni îngeri, dar tu, Antrenorule, crezi că ai acest drept sau speri să-l obţii vreodată?

Spectatorul: Ai încercat, ai vrut să crezi în promisiunea Tatălui fără să reuşeşti, dar e de mirare cum de i-ai făcut pe alţii să creadă ceea ce tu nu reuşeai?

Reporterul: Ştii, când te-am întâlnit prima dată acolo, zăcând sub mormanul acela de rachete, mingi abandonate, echipamente vechi, mi se părea că sunt într-un depozit al unui magazin de Second Hand şi că tu eşti omul de serviciu,  Sancho Panza şi nu chiar Don Quijote, în carne şi oase

Antrenorul: În fiecare dimineaţă am fost omul de serviciu însărcinat cu purificarea timpului, hamalul viselor neîmplinite, portar la un muzeu jefuit de generaţiile precedente, care nu primea la sfârşitul lunii pentru prestaţia lui decât o clepsidră cu nisip din ce în ce mai puţin…

Reporterul: Ai avut curiozitatea să-i întrebi pe ceilalţi dacă sunt mulţumiţi de ceea ce făceai pentru ei, le-ai dat posibilitatea să aleagă?

Antrenorul: Nu i-am întrebat, pentru că nu voiam să-mi fie nimeni recunoscător. N-aveam nevoie de recunoştinţa lor greţoasă! E dizgraţios să vezi pe cineva exteriorizându-şi sentimentele, mai mult decât să vezi făcând streap-tease o femeie foarte grasă…

Sportivul: Nouă ai reuşit să ne inoculezi această maladie a nemuririi dar cum ai reuşit ca pe tine să te protejezi de efectele ei? Cu tine însăţi nu ţi-a reuşit automistificarea?

Antrenorul: Nu era o automistificare. A te molipsi de Nemurire e o boală jinduită de mulţi, fiţi fericiţi că v-am ales să-mi fiţi complici în construirea Eternităţii.

Reporterul: Ai fost marele manipulator de conştiinţe! Victoriile tale au existat în realitate sau erau doar rezultatul  unei psihoze în masă, astfel încât  mulţimile să te vadă mereu  învingător?

N-au fost victorii trucate… Viaţa mea a fost trucată şi când mi-am dat seama de asta am vrut să înlătur tot decorul acela fals…

Spectatorul: Şi l-ai înlocuit cu altul mai fals, ai redus lumea toată la o sală de antrenamente…

Reporterul: Sau mai exact ai confundat o sală de antrenamente cu o lume întreagă.

Antrenorul. Acuzaţiile voastre sunt lipsite de dovezi concrete. Reduceţi lumea mea la această sală de antrenamente, la aceste clădiri în ruină, la aceste macarale care distrug totul, care distrug tot ce e rău, tot ce apăraţi cu obstinaţie de secole…greşiţi! Ceea ce distrug aici trece într-o altă dimensiune, în memoria computerului meu , în faţa căruia stau eu şi am grijă să salvez totul până la apariţia altor specialişti în computere…În faţa mea stă gata să mă apere duioasa mea doamnă, Macaraua, Dulcineea mea nemuritoare ca şi mine, ascunzându-şi cu sfială aripile de îngeri cu care într-o zi, împreună, după ce ne vom fi desăvârşit misiunea aici, ne vom lua rămas bun de la voi…

(Sunetul Macaralei se aude tot mai puternic, macaraua care a stat  tot timpul spectacolului imobilă în fundal, acum începe să avanseze  distrugând decorurile, trecând peste personaje, apropiindu-se de marginea scenei  ca şi cum ar vrea să năvălească peste public. Sus, dirijându-i înaintarea, se află Antrenorul.

Scena se întunecă.   Un câmp deschis şi imaginea carcasei fumegânde a unui avion prăbuşit. Se zăresc brancardieri şi ambulanţe transportând corpuri.)

Reporterul: Transmitem din apropierea locului în care azi dimineaţă a avut loc  prăbuşirea unui  avion cu un număr de cincizeci de persoane la bord. Avionul transporta o parte din delegaţia sportivă participantă la ultima mare întrecere a mileniului. Din delegaţie făceau parte şi unii membri ai Redacţiei de actualităţi  a Televiziunii Publice. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul morţilor şi al răniţilor. Transmitem condoleanţe familiilor victimelor. A transmis, Reporterul de serviciu. (Cortina cade în timp ce se aude din nou sunetul Macaralei.)

SFÂRŞIT

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Teatru original și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s