Autoportret printre gratii

Sunt imprevizibila. Sunt derutanta.Iti dau senzatia ca imi place sa ma las observata, vanata, urmarita, amagita cu promisiunea unor paradisuri artificiale care flutura in serpuirile biciului tau.Ma prefac ca accept cubul de zahar in miezul caruia stiu ca este otrava, si ca accept dresura doar ca pe un joc inocent. Si somniferul de noapte pe care il scuip apoi printre dinti cu toate injuraturile scrasnite ziua. Iti las sezatia ca in sfarsit, m-ai imblanzit. Arunci asupra mea o plasa invizibila dar puternica, daca ai impresia ca vreau sa evadez zburand.Captusesti gratiile cu aur si purpura cand crezi ca mi-as putea rani mainile cu care vreau zadarnic sa frang gratiile de otel. Ma prefac supusa in coltul celulei prefacandu-ma ca accept darurile fluturate ca o recompensa pentru ca la manifestatia de fiecare seara nu am dezamagit publicul.Uneori cusca se muta in alta dimensiune, cu mine cu tot….Nu stiu daca observi sau poate e doar un bilet de voie dus-intors spre paradis. La intoarcere trebuie sa povestesc atat de frumos ce mi-am imaginat ca vad, incat gratiile sa inverzeasca si apoi sa-mi faca loc sa trec sa privesc cerul si sa respir aerul noptii cateva minute, apoi , cand povestea se intrerupe, sa ma intorc inapoi si sa-ti promit continuarea povestii maine seara, si tot asa, o mie si una de nopti, pana cand, cu adevarat gratiile se vor dizolva sub caldura cuvintelor mele….