Poem nemodificat genetic

Poezia si rudele ei mă vizitează atât de  des ca şi cum aş fi un azil de noapte gratuit

încât nu am unde sa le mai depozitez puţinele şi ruşinoasele bagaje adunate de prin gări şi coşuri de gunoi,

mi-au invadat fiecare celulã a corpului,

s-au strecurat pânã şi într-o debara a memoriei în care îmi ascundeam

jurnalul de adolescenţă al primelor iubiri,

îmi cunosc acum cele mai intime secrete

de care şi eu mă ruşinez şi evit să le transpun într-un poem

dar ele insistă sã-mi divulge codul genetic pe care vor să mi-l copieze,

parola de la computer pe care vor sa-l transforme în bun public fără taxă,

se strecoară în mecanismul producerii viselor dorind sã le deraieze

simulând apoi ajutorul şi prietenia dezinteresată,

ba chiar au pus la cale propria mea răpire sub pretextul

unei lansări de carte care nu va avea loc niciodată,

încapaţânată cum sunt să împart cu aceşti musafiri nepoftiţi

bruma mea de fericire  şi inspiraţie,

încât nu e de mirare cã ele răspund la telefon in locul meu,

iubesc în locul meu,

trăiesc in locul meu mai bine decât aş fi făcut-o eu în absenţa lor.