Tramvaiul ticsit de dorinţe şi eşecuri înghiţite ca un pumn de pastile amare, în fiecare dimineaţă, e o celulă, ochiul rece al semaforului e un geam închis spre o-ncăpere fără lumină şi coridoare subterane din care nu poţi evada, vecina de scaun electric care se-nghesuie în tine e, de fapt, paznicul viitoarei tale celule, staţia în care ai evitat în ultimul moment să cobori, te aştepta cu gura larg deschisă, plină de carii a unei celule, ziarul din mâna domnului din faţa ta ar arăta bine lipit pe zidul unei celule, fiecare călător ce se urcă speriat din staţiile periferice, tocmai a evadat dintr-o celulă a unei frunze obosite de atâtea insomnii şi fotosinteze abstracte, la capăt de linie, tramvaiul care te plimbă generos se va odihni câteva secole oferindu-ţi gratis protecţia şi siguranţa unei celule… fiecare carte citită e o celulă din care odată intrat nu mai poţi evada nici măcar să fugi până la colţ unde se distribuie pe şest conserve de viaţă cu termen de garanţie depăşit…
Share this:mariapostu.wordpress.com
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
Despre Maria Postu
Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon...
Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...Nu insa si ultima: Cutia postala a cerului, Leonor si zanele...si mai urmeaza...
Acest articol a fost publicat în
Personale și etichetat
carte,
celula,
garantie,
pastile,
semafor,
tramvai. Pune un semn de carte cu
legătura permanentă.
Poezie si proza online- WordPress Page 
Un text deosebit, un titlu de toată ffrumuseaţea…
ApreciazăApreciază
Ca de obicei, esti foarte generos cu complimentele…Multumesc foarte mult.
ApreciazăApreciază
Cam asta ar putea fi…, dar din moment ce stim asta, suntem mai mult decat captivi in celula unei frunze…Pe un blog, as vrea acum sa-l regasesc, am citit ca ne pictam peretii propriei celule…Parca este mai vesel!
ApreciazăApreciază
Asa se vede viata de la etajul 40 plus…cenusie si…de fapt , nu se mai vede mare lucru decat cu ochelari cu multe dioptrii si cu tone de imaginatie….MUltumesc de vizita.
ApreciazăApreciază
Fiecare carte pe care o citesti e ca o celulă… rămân cu această imagine, această idee – noi credem că, atunci când cumpărăm o carte, devine cartea noastră. Iată ce spui: devenim noi ai cărtii. Povestea ne prinde, ne urmăreste, ne influenteaza, mai mult sau mai putin, ne cumpărăm un stăpân al gândurilor.
ApreciazăApreciază
Toamna, de regulă, impune tonuri mai luminoase. Aici, optimismul îmi pare cam sub obroc…
ApreciazăApreciază
„Niciodata toamna nu fu mai frumoasa, sufletului nostru bucuros de moarte…”, spune Arghezi.Parerea mea, de ce ar conta sau ar mai interesa pe cineva?
ApreciazăApreciază
Si cu cat citesti mai mult, cu atat ai mai multi stapani?Depinde, daca sub acesta dulce servitute reusesti sa gasesti culoare secrete de evadare…
ApreciazăApreciază
Interesanta asocierea dintre semafoare si moarte…Daca toti care nu i-au respectat semnificatia ne-ar putea da un raspuns…
ApreciazăApreciază
In inchisorile moderne, in care detinutii au conditii pe care cei din libertate le invidiaza, ce semnificatie au „cariile”?
ApreciazăApreciază
Ai surprins foarte bine metafora -cheie a textului:traim intr-o lume roasa de putreziciune si de pericolul autodevorarii.Suntem incarcerati in noi-insine precum Iona in burta pestelui. Evadarea e imposibila.
ApreciazăApreciază
Adelina, ma bucur sa te primesc aici, chiar daca e o atmosfera nesarbatoreasca. Eu nu imi fac reclama, ci antireclama.daca atmosfera de aici e prea trista, atunci…draga mea, ma poti parasi, nu stiu daca eu sau tu vom regreta.
ApreciazăApreciază
Nu evadarea in sine conteaza atat de mult(pentru ca nu ai reusi decat sa evadezi dintr-o celula mai mica, in una mai mare), ci suma actiunilor intreprinse in scopul evadarii. Faptele sunt cele care lasa o urma, cele ce rup randurile anonimatului, cele care fac sa-ti curga lava fierbinte prin vene si topesc spiritul de turma. Pana la scop, pretuieste calea!
Foarte frumos articolul!
(stii cine sunt, dar as vrea sa raman Lotus… multumesc)
ApreciazăApreciază
Multumesc…Nu credeam sa mai existe lucuri si intamplari care sa ma emotioneze..Empatia ta m-a surpins placut, chiar daca deocamdata, nu stiu cine esti dar te recunosc ca apartinand aceleeasi familii spirituale.Mi s-a tot spus ca dupa ce schimbi un …anume prefix voi cadea in tentatia banalului, a compromisului, a refuzului de a mai lupta…Inca nu am ajuns la acel prefix, cred…
ApreciazăApreciază