De ce i se spune DESTINUL ?

Trece in fiecare zi prin fata blocului meu si nu se opreste. Isi consulta agenda groasa, isi verifica tolba uriasa sau, mai nou, mesajele de pe telefon, si da din cap nepasator.”Aici nu am nimic de lasat!”Isi continua drumul, pe jos, cu avionul personal sau pus la dispozitie de destinatarii mesajelor sale, cu un echipaj SMURD, cu un bidiviu nazdravan sau pe jos, si se opreste in fata vilei tale, la o  usa uriasa in fata careia pana si el este strivit de greutatea numelor inscrise pe ea. Evita campurile virane, strazile periferice,  evita  si hoardele de cersetori ori cantareti ambulanti, copii in bratele unor femei care le-au nascut dar nu le sunt mame…Uneori vine pâş-pâş, nu-l auzi si nu-l simti nici cat mangaierea unei petale de floare…Si tu nu stii de ce existenta ta a luat o alta turnura, alte parfumuri iti mangaie narile, alte vise iti bantuie noptile si alte maini iti deschid usile care pana atunci iri ramaneau mereu interzise. Alteori, ca un tsunami iti zgaltiie din temelii existenta, te trezesti dupa trecerea lui, alt om, parca ai avea o alta memorie, alt trecut si cineva ar trai in locul tau viata ta. Nu se opreste niciodata cand il invoci, il implori, il iriti, il iubesti, il urasti, il ignori sau speri sa-l isterizezi si sa-l faci sa cedeze. El continua sa treaca, sa arunce priviri ingenue, de victima a altei forte mai tari decat el careia i se supune,  in stanga si in dreapta ori priviri de stapan autoritar caruia nimic si nimeni nu-i rezista.’Asa a vrut Destinul!, auzi in jurul tau, „Era prea tarziu, nu s-a mai putut face nimic”!, completeaza altii!”E voia Destinului” adauga alte voci ale celor care privesc.”Destinul nu vrea sa-ti deschida aceasta usa”, se scuza cineva din spatele unei usi care continua sa -mi ramana interzisa.