In vizita la Stefan si Ella Gheorghidiu

Exista oare pe undeva prin lume un muzeu ale carui strazi sa poarte numele nu al unor personalitati artistice, istorice, sportive, civice ci, pur si simplu, al unor personaje arhicunoscute din literatura sau si din alte genuri artistice?Probabil ca da, iar eu nu stiu de existenta lui. Daca acest oras-muzeu exista, as face orice ca sa ma duc sa-l vizitez desi spuneam mai demult ca ma multumesc cu excursiile virtuale. Si o asemenea calatorie ar fi tot o calatorie virtuala. Se afirma de catre criticii literari ca literatura imita viata. Dar noi stim bine ca de multe ori e ste invers: viata imita literatura De aceea m-as duce sa vizitez acel oras ai carui locuitori nu au acte de stare civila legale, sunt un fel de…emigranti care locuiesc provizoriu , clandestin, poate, acolo, in acel muzeu. Daca ar fi un muzeu al marilor personaje din literatura universala, al marilor personaje din pictura, m-as opri mai intai in casa Karamazovilor. Nu am spus „casa lui Dostoievski” deoarece marile personaje isi ucid autorii, ci in casa de pe strada Karamazovilor in care se afla locuinta acestora. Stiu , femeile nu sunt prea dorite acolo, decat daca se numesc Sonia sau Grushenka. Sau poate m-as intoarce in vremea intamplarilor din Iliada si Odiseea.sau as dori sa caut  strada Mona Lisa, sau strada Florii soarelui… Desigur, in acest muzeu urias exista o geometrie riguroasa dar chiar si un cunoscator se poate pierde in acest labirint. Pentru ca, arhitectura locului se modifica in functie de importanta pe care fiecare cititor o adauga unuia sau altuia dintre personaje. E o geomterie variabila in timp si spatiu care, asemenea unei planete indepartate din univers, se poate zari doar din anumite pozitii de pe pamant, la anumite ore si intr-o anumita dispozitie sufleteasca. Poti trece ani in sir pe langa acest muzeu fantastic , tanjind dupa un loc care sa te elibereze, il poti visa, ti-l poti construi in toate modurile posibile, il poti cauta in cele mai indepartate locuri ale planetei si in cele mai rafinate bauturi sau cele mai exotice aventuri, si totusi, locul acela sa nu-ti apara niciodata sau foarte tarziu. Si dintr-o data, el iti apare, stiai ca il porti in tine si ca abia acum l-ai descoperit, iata-l: orasul, Muzeul emotiilor tale ascunse care au imaginat si creat acest oras inaccesibil altora, vizibil doar tie si care te elibereaza. Desigur, poti incerca sa il arati si altora, Nu exista vize, vami, interdictii, parole. Se poate trece usor Dincolo si chiar se poate locui acolo o vreme. As dori sa regasesc acolo conservate toate aceste intamplari pastrand aparenta viului si iluzia comunicarii dincolo de timp.

Dar revenind aici, in literatura romana, aproape de personajele literare dragi mie, mi-ar placea sa trec odata pe strada „Ultimei nopti de dragoste si a intaii nopti de razboi” si sa ma ma opresc  in vizita o seara macar la familia Gheorghidiu: da, da, Stefan si Ella Gheorghidiu, personajele cunoscutului roman al lui Camil Petrescu. E vreun barbat care nu ascunde in el un Stefan Gheorghidiu?Vreo femeie care nu se viseaza macar pentru o seara o Ela sau o Otilie ?

Stefan si Ela sunt neschimbati. Nu au fost afectati nici de schimbarile politice, culturale, economice din viata Bucurestiului, nici de modificarea perspectivei critice din care au fost examinati de-a lungul timpului de critici, istorici literari sau de simplii cititori. Iubirea lor se hraneste din gelozie, moare si renaste  cu fiecare cititor care le trece pragul.Isi privesc cititorii ca pe niste fictiuni. Da, ei sunt mai vii, mai tineri, mai autentici decat noi, cititorii. Ei au cucerit eternitatea si tineretea vesnica.Mi-au dat voie sa filmez, sa transmit in direct scene de la procesul lor de divort care nu se va incheia niciodata si , mai ales, permisiunea de  a transforma viata lor in subiect vandabil pe orice meridian si in orice emisfera. Indiferenta lor fata de tinerii care le parodiaza iubirea si mizeaza mereu pe viata lor pentru a castiga, ma uimeste. de fapt, i-as spune: generozitate. Nu le place sa fie confundati de cate unii cititori neatenti cu vecinii lor , de pe strada „Patul lui Procust” cu care de altfel se vad foare rar, atunci cand un critic curajos doreste sa cerceteze tema iubirii in romanele lui Camil Petrescu sau, si mai grav, Personajul Intelectual i literatura din perioada interbelica si ei trebuie sa iasa in lume, sa se lase vazuti si comparati cu eroii de pe alte strazi, construite inainte sau dupa ce Camil Petrescu si-a facut acesta strada numai a lui.Trebuie sa suporte compania Adelei, a lui Maitreyi, a Rusoaicei, a Otiliei, a doamnelor de pe strada Elen Draganescu, venite sa asiste la un concert din muzica de Bach cand de fapt, Elei nu-i plac concertele decat daca acolo vine si D., ceea ce nu se poate intampla deoarece el nu are timp sa asculte muzica clasica preocupat cum este sa ia lectii de la Lica Trubadurul despre arta de  cuceri usor o femeie care oficial, e a altuia. Respira usurati cand eu sau altcineva dornic sa le patrunda in culisele vietii de familie, inchide usor usa spre strada lor sau, dimpotriva, lasa un semn ca a trecut pe acolo spre a-i ajuta pe alti vizitatori care trec din intamplare sau din curiozitate pe acolo, sa le gasesca adresa pe care Camil Petrescu nu a precizat-o cu exactitate.Granita dintre cele doua lumi e atat de fragila incat, trecand inapoi, inca mai simt in nari parfumul Elei, intensitatea privirii lui Stefan si luciditatea cu care isi face autopsia sentimentelor, ma molipseste si pe mine.Imi voi pune rochia albastra si il voi intreba pe Stefan data viitoare „ce vor filozofii?”Nu stiu daca voi mai putea reconstitui acea stare cu ajutorul careia am reusit sa-i intalnesc o data singuri, la ei acasa. dar simt ca nu i-am pierdut. Ii simt gravitand acolo, pe strazile interbelicilor, lovindu-se de gandurile si de umbrele altor trecatori pe strazi nenumarate pe care abia astept sa le strabat la ora la care o anume empatie si stare de veghe imi va deschide usa spre lumea lor invizibila intre hotarele zilei.

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Muzeul emotiilor mele și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la In vizita la Stefan si Ella Gheorghidiu

  1. Mircea Suman zice:

    Interesanta si minunata idee, buna nu numai pentru un oras muzeu. Mi-ar placea, de pilda: str. Ilie Moromete, piata Agamita Dandanache, aleea Tanarul Werther, etc. Nu este de neglijat si „durata de folosire” mult mai mare a unor astfel de nume. Nu ar mai trebui schimbate odata cu regimul politic.

    Apreciază

  2. „Granita dintre cele doua lumi e atat de fragila incat, trecand inapoi, inca mai simt in nari parfumul Elei, intensitatea privirii lui Stefan si luciditatea cu care isi face autopsia sentimentelor, ma molipseste si pe mine.Imi voi pune rochia albastra si il voi intreba pe Stefan data viitoare “ce vor filozofii?” – bine te-am regăsit, Maria, după câteva zile în care nu am avut timp să lecturez blogurile preferate. Dar sper că voi fi iertat…

    Apreciază

  3. calinhera zice:

    Rămân fascinat de această idee, a cartierelor literatură. Cred că mi-as schimba buletinul fără nicio remuscare dacă strada mea s-ar numi strada Necuvintelor, O sută de ani de zile la portile Orientului, Adela sau chiar si strada Tic. Ca să zic asa.

    Apreciază

  4. Maria Postu zice:

    Cu atat mai mult cu cat unu nume de strada, ti-ar putea induce o anumita stare, in concordanta cu profilul personajelor. Sau, singur, ti-ai putea alege strada pe care vrei sa locuiesti sau sa treci macar in vizita. Oare nu exista nicaieri in lume asemenea strazi?Mi-ar placea sa am si sa brevetez, in final, o idee originala…Mai ales ca am oferit-o gratis, ca noi toti de altfel, cunoscatorilor…

    Apreciază

  5. Maria Postu zice:

    Esti iertat cu asupra de masura…si oricand esti binevenit, indiferent de durata intarzierii.

    Apreciază

  6. Maria Postu zice:

    Multumesc de sustinere. Daca i-am propune d-lui primar Oprescu aceasta idee?Aproape ca ajung si eu sa ma iau in serios dat fiind sprijinul si adeziunea cititorilor mei la aceasta idee…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s