Vinovatii asumate (I)

Pablo Picasso, Femme au Miroir, 1937

Pablo Picasso, Femme au Miroir, 1937

Am baut fara sa-mi fie sete.Am mancat fara sa-mi fie foame.Am facut dragoste fara sa iubesc. Am dormit fara sa-mi fie somn. Am oferit sfaturi fara sa-mi fie cerute.Am primit sfaturi fara sa am nevoie.Am ocolit adevarul fara sa fiu banuita de sperjur.Am mintit fara sa-mi tremure buzele. Am plans fara sa mi se vada lacrimile. Am ras fara sa mi se alature cineva. Am plecat  fara sa-mi simta cineva lipsa. M-am ascuns fara sa ma caute nimeni .M-am intors fara sa mi se ureze bun-venit. Am zambit fara sa-mi arat amaraciunea si am tacut fara sa fi spus tot ce era de spus.Am vorbit fara sa fi spus adevarul si am iubit fara sa mi se raspunda. Am urat fara sa ascult justificari. Am regretat fara sa ma intorc sa spun asta.Am trait fara sa stiu ca de fapt sunt traita de vietile altora ca o masca pe care ti-o asezi pe suflet sa-ti reimprospatezi emotiile.M-am daruit gratuit fara sa astept recompense si am observat intr-o zi cat am ramas de saraca.

Acum stiu: ca painea si vinul te indestuleaza doar daca ti-e foame si ti-e sete de viata, acum stiu: cat doare sa aprobi  fara sa intelegi. Pe tine si pe cel care se afla prins in catusele acestei ecuatii.Doare sa acuzi fara sa ai dovezi. Sa privesti in ochi pe cineva fara sa-l vezi, sa ti se intoarca spatele ca unui paria si prietenii sa te tradeze fara sa  afli vreodata cauza.

Acum stiu : ca minciuna te poate lovi chiar pe tine si ca nu poti para lovitura, ca rasul fals ingheata cuvintele  pe buzele celorlalti, ca plansul prefacut iti lasa pe chip riduri iar iubirea neimpartasita e izvorul din care, daca nu bea nimeni, se va transforma in mlastina otravitoare.

Si in sfarsit: am inceput sa inteleg, prea tarziu, poate, ca cea mai mare vinovatie este sa te ascunzi in cele mai dosnice incaperi ale vietii, cand tu meritai sa stralucesti pe cele mai inalte podiumuri.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Confesiunile unui scorpion și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Vinovatii asumate (I)

  1. Frumos text. Dar de fiecare dată sunt foarte frumoase textele tale. O singură propoziţie mi-a dat mici dureri de cap – „Am făcut dragoste fără să iubesc”… Păi nu ar trebui să se întâmple aşa ceva niciodată… Oricum, un exerciţiu de sinceritate extraordinar…

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Cristian, in primul rand multumesc pentru lectura textului, in al doilea rand, fara suparare, e o sinceritate…usor trucata, adica acele vinovatii nu sunt toate ale mele…ci, mi-am permis sa generalizez, ale conditiei umane, care nu-si constientizeaza intotdeauna toate pacatele.

    Apreciază

  3. Lotus spune:

    Brrr… cutremurator text! Extraordinara sinceritatea si autoanaliza!
    Am stat si m-am gandit: ai dreptate! Cea mai mare vinovatie este sa te ascunzi intr-un sertar care nu te-ncape!
    Imi plac mult cugetarile tale!
    Iti doresc o noapte frumoasa!

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Multumesc, draga Lotus,E adevarat, indraznesc sa le numesc cugetari amare si as vrea ca viata sa-mi „dicteze” si altele mai senine, dar din pacate se pare ca unii oameni, printre care ma numar si eu, probabil si tu, nu vad jumatatea plina a paharului…sau au senzatia ca e plin cu otrava sau venin…E…un fel de boala asta, cred uneori, cum o numea Cioran, in „Despre neajunsul de a te fi nascut”: Să nu te naşti este fără doar şi poate cea mai bună formulă care există. Ea nu e, din nefericire, la îndemâna nimănui.”

    Apreciază

  5. noradamian spune:

    Cugetari amare, poate, dar ca roade ale intalnirii intre intelepciune si poezie sunt deosebit de placute…

    Apreciază

  6. Mircea Suman spune:

    Am mintit si am fost crezut, am spus adevarul si am fost huiduit, am privit si nu am vazut, am inchis ochii si mi s-a aratat adevarul. Tot de-ale conditiei umane. Mi le-ai amintit, citindu-te, si nu numai pe acestea. Apreciez. Multumesc si noapte buna!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s