Istoria nu joaca zaruri

The Queen

cu Helen Mirren in rolul principal

Londra anului 1997. Respirand o atmosfera de calm tipic englezesc, de valori intrate definitiv in patrimoiul mondial, de echilibru si stabilitate. Nu putea lipsi imaginea infanteristului cu tunica rosie si blana de urs, inainte ca aceasta sa fi fost inlocuita cu blana sintetica, la protestul ecologistilor. Era doar una din concesiile pe care Monarhia avea sa le faca poporului.Era calmul si stabilitatea aparenta dinaintea furtunii. Dinainte  sa fi avut loc atacul terorist asupra turnurilor gemene, dinaninte de atacul asupra metroului londonez. Un calm aparent, tulburat discret de ultima imagine filmata de camerele de supraveghere  a Dianei si a lui Dodi Al Fayed, iesind din restaurantul hotelului Ritz.

Aproape te intrebi : fictiune sau documentar ? Filmul concentreaza actiunea in 7 zile, cele care au urmat mortii violente a Printesei inimilor. Moartea printesei e aici doar un pretext pentru a infatisa o alta realitate ascunsa de ochii publicului, dar perfect verosimila si atestata istoric : reactia sau mai bine zis, lipsa de reactie, deruta Casei Regale in preajma tragicului eveniment. Istoria parca ne ofera ca de obicei subiect pentru cele mai palpitante intamplari, scenaristului Peter Morgan revenindu-i doar misiunea de a le ordona intr-o ordine cat mai incitanta. Moartea printesei coincide cu un alt eveniment ce avea sa influenteze benefic politica Marii Britanii : alegerea ca prim-ministru a lui  Tony Blair. Si iat-o pe regina in ipostaze umane, firesti, in dormitor alaturi de Printul consort Philip, despre care stim din surse neoficiale, ca dupa stingerea pasiunii de la inceput, el incepuse sa frecventeze discret si alte femei, remarcand nemaipomenita toleranta a Reginei. In film, el e cel care incurajeaza atitudinea de indiferenta, de tacere a Casei Regale fata de moartea Printesei Inimilor. Vanatoarea e aici o metafora subtila a teribilei vanatori a carei victima inocenta fusese Diana.Vanatoarea e locul in care se manifesta mai mult decat in oricare alta imprejurare vointa de putere a regizorului acesteia, printul consort Philip.Cei doi copii, Fiii cuplului destramat, tinuti intenitonat departe de tragedie sunt instrumente docile in mainile bunicului si al impozantei lor bunici, The Quinn. Haituirea cerbului, un adevarat rege al lumii sale, nu e decat o alegorie pentru cealalta vanatoare careia deja ii cazusera doua victime : Diana si Dodi Al Fayed. Admirabile scenele in care Regina se pregateste minutios pentru a-si juca si acest rol, participarea la vanatoare, masculinizata , dura, inflexibila, conducandu-si masina cu Charles alaturi, acesta vizibil marcat de moartea mamei fiilor sai. Regina trebuie mereu sa disimuleze, chiar si fata de cei foarte apropiati ei, ea trebuie mereu sa-si joace rolul incredintat de istorie pana la capat. Si cand condamnarile celor din jur se fac tot mai simtite Tony Blair gaseste tonul si cuvantul potrivit ca s-o scuze in ochii acuzatorilor, printre care si sotia sa, o adversara a instituiei regale. Si totusi… Regina nu participa la vanatoare pana la capat. Ar fi fost o greseala istorica. Se intoarce singura la resedinta iar traversarea raului cu autoturismul nu e decat un pretext pentru scena tuburatoare care urmeaza :Regina, calma, in mijlocul raului, rezemata de automobil contempla maretia domeniilor sale regale unde se desfasura vanatoarea. Imaginea cerbului vanat care se infatiseaza Reginei in toata splendoarea si lipsa sa se aparare, este simbolica. Regina este impresionata de superbul animal, o potentiala victima. Si, solidara cu victima, ea care face parte din clasa stapanilor, il alunga, ii da sansa sa se salveze. E un gest care anticipeaza schimbarea de atitudine a Casei Regale fata de moartea Dianei. Sigur, nu trebuie ignorat rolul jucat de Blair in aceasta schimbare de atitudine. Fiecare din cele 7 zile marcheaza un pas spre umanizarea Reginei, spre acordarea acelor concesii poporului care , in ciuda unor sondaje defavorabile la un moment date, o suporta si o sustine. Impresionant gestul fetitei care ii ofera Reginei florile  aduse initial pentru Diana, acolo in fata palatului. E ca si cum regina ar fi obtinut o victorie in fata razboiului nedeclarat jucat cu Diana intreaga viata. Aparent, Diana, desi moarta, a castigat.

Istoria va dovedi de partea cui a fost Victoria. Casa Regala va face ceea ce ii cere poporul, daca nu vrea sa scada in continurare in sondaje. Si o face, coborand in mijlocul multimii, simtind pulsul si emotia acesteia, stergand macar pentru cateva ore, distanta care ii desparte. Filmul se incheie cu aceeasi imagine a parcului palatului, respirand calm, siguranta. Numai ca istoria, parafrazandu-l pe Einstein, nu joaca zaruri.