Atat de aproape, atat de departe…

„Cum a fost astăzi, iubitule?”

Vocea ei te apasă parcă, e stridentă deşi altădată îţi părea senzuala, misterioasa, zâmbetul care o însoţeşte e artificial, parcă citeşti în adâncul ochilor ei: „Ştiu, dar nu voi recunoaşte niciodată asta! Te iubesc prea mult ca să-ţi recunosc asta”! Te laşi sărutat cu buzele ei care-ţi par de cauciuc, te laşi atins tandru pe piept, te prefaci că vibrezi într-un gest automatic pe care îl faci zi de zi la atingerea ei dar care astăzi nu e al tău ci pare copiat dintr-un film de duzină. Rosteşti aceleaşi replici care nu mai spun nimic astăzi dar care până ieri trădau grija ta, sau a ei, duioşia celei care s-a gândit ore întregi la tine, indiferent ce a făcut, a răspuns la telefoane cu amabilitate, a trimis faxuri, emailuri, a împărţit zâmbete, cuvinte politicoase, a respins priviri îndrăzneţe, a semnat, hârtii importante pentru viitorul cuiva, a respins oferte dezavantajoase pentru viaţa unora şi a acceptat propuneri promitătoare pentru compania ei. Şi in tot timpul acesta, ea s-a gândit la tine. Nu simte acum plutind în aer parfumul străinei. Sărutându-te, te miroase ca o jivină dornică să-ţi soarbă sufletul, să te aspire cu tot, cu trecut, cu amintiri, cu vise, dornică să te aibă în întregime şi pentru totdeauna.

Pluteste in aer un miros de sex, alaturi de un parfum care nu-i al tau, vulgar, dar care probabil pe el il excita mult mai mult…Parca nu ar mai fi casa ta, amintirile tale aici, ale clipelor de intimitate consumate de atatea ori, cu el sau cu amintirea lui, mai ales, in absenta lui…cand dorinta te ucide si stii ca nu-l poti avea niciodata in intregime si ca de ce nu l-ai parasi?Dar nu, iti spui, mai departe de tine ca acum el nu va fi niciodata, cand de fapt, iti este atat de aproape incat daca intinzi , bratele , te lovesti de amintirile lui proaspete ca de niste sarma ghimpata care il protejeaza si ti-l face tot mai intangibil…

Tu ai înconjurat câteva oferte de serviciu promiţătoare, i le arăţi, dornic să scapi din captivitatea privirilor ei care vor să te citească până la ultima virgulă a fiinţei tale. Ea se simte parcă mai bine ştiind că tu o aştepţi aici, acasă, eşti într-o perioadă de tranziţie, între două locuri de muncă, intre doua stiluri de viata sau de moarte, între doua femei, dar asta n-o vei recunoaşte nici măcar faţă de tine  însuti, dar sigur ea te va ajuta să găseşti ceva pe măsura pregătirii tale,” tu eşti cel mai bun, baby, nu te poţi mulţumi cu orice”…Şi zilele trec şi acel loc de muncă nu mai apare…

În schimb, a apărut ea, cealaltă, pretextul dulce-otravitor al prelungirii aceste stări de tranziţie, şi iată-te revendicat de cele două femei , captiv zi şi noapte fără să ai puterea să te smulgi din beţia appolinicului şi a dionisiacului, fara sa stii cine te devora mai mult si cate zile au mai ramas pana la sublimarea completa a fiintei tale…

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Proza scurta și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Atat de aproape, atat de departe…

  1. Lotus spune:

    Textul asta l-am citit de cateva ori… nu vreau sa comentez pentru ca este mult prea trist😦
    Imi tot caut un ciocan sa-ti sparg tristetea in bucati s-apoi sa suflu peste ea… sa se duca in pustii…

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Aici chiar este…fictiune, in ceea ce ma priveste, dar desigur, unele persoane s-ar putea regasi in el.Cat despre tristete, ea face parte din viata si scoate si mai mult in evidenta bucuria, atunci cand este.Dar de fapt, ambele stari cred eu ca te fac sa simti nevoia de exprimare, de intelegere, asa ca, in ultima instanta, sunt benefice.

    Apreciază

  3. Maria Postu spune:

    Foarte frumoasa melodie si videoclipul la fel Iti multumesc si iti ofer si eu o melodie a lui Tudor Gheorghe<Valsul rozelor, pe care insa, imi cer scuze, nu am reusit sa o adaug aici.

    Apreciază

  4. Gina spune:

    Am citit de mai multe ori. Nu prindeam niciun firicel. Norocul meu cu Lotus- te-a provocat . Si m-am linishtit.
    Fictziune spui? Chiar sa te cred?
    Este atat de frumos textul, ca ,pana la urma, acceptzi si durerea. Cu toate ale ei. Macar asha ca motivatzie!
    O seara buna!

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    Cred ca nu sunt obisnuita ca textele mele sa fie asa de laudate, nu merita asta. Oricum, multumesc.Simt ca ma inrosesc citind aprecierile tale si ca dovada poate voi scrie cu litere rosii…Si tie o seara placuta!

    Apreciază

  6. Antonia spune:

    Ai surprins intr-un ritm alert duplicitatea masculina , incadrata mai ales, in tiparele vietii moderne Bravo!!!
    Antonia

    Apreciază

  7. Maria Postu spune:

    Multumesc de vizita, Antonia.Am vrut sa surprind si puterea iubirii , a femeii care este in stare sa inteleaga si sa treaca peste tot, chiar si peste tradare.De fapt, finalul este putin ambiguu:va trece sau nu?

    Apreciază

  8. Antonia spune:

    E tot mai evidenta ideea ca , in numele iubirii, femeia n-ar mai trebui sa faca atatea concesii barbatului si sa -si iroseasca timpul si energia ,asteptandu-l la malul marii , ca o Penelopa condamnata la singuratate perpetua , pe imaturul , insensibilul si nehotaratul barbat , mereu cu gandul la o noua „calatorie’….

    Apreciază

  9. Maria Postu spune:

    Dar si o multime de femei fac la fel….O sa scriu si despre ele…cu tonul cu care merita…cand bland, duios, cand ironic…Dar de condamnat, nu am voie sa-i condamn, nici pe unii, nici pe altii…

    Apreciază

  10. Anda spune:

    Mi se pare ca , pendularea asta a barbatului intre rutina domestica , dar comoda , convenabila si aventura periculoasa ,dar incitanta si magulitoare ,poate fi un subiect care sa-ti puna la incercare imaginatia.Succes!

    Apreciază

  11. Maria Postu spune:

    S-ar putea sa ma mai tenteze si data viitoare, poate intr-un cadru mai larg.Multumesc.

    Apreciază

  12. Anda spune:

    Ar putea fi o piesa de teatru?
    Este un subiect vechi ,dar poate fi tratat diferit , intr-un mod original,modern

    Apreciază

  13. Maria Postu spune:

    Buna idee…Ar putea, daca voi gasi cuvintele care sa evite monotonia si banalitatea…Astept starea de gratie pentru a putea scrie ceva atat de complex cum este o piesa de teatru.O seara buna.

    Apreciază

  14. Antonia spune:

    Asa cum te cunoastem noi din cartile tale de poezie, nu exista nici un pericol ca, banalitatea sau monotonia sa-ti invadeze cuvintele …Asa ca, personajele asteapta sa incepi piesa de teatru,pt a avea un job bine platit la Teatrul National…
    O seara buna

    Apreciază

  15. Maria Postu spune:

    Antoaneta, ma magulesti. Lumea blogurilor e plina de oameni tineri, talentati, pe care merita sa-i citesti…Iti multumesc pentru increderea acordata.Nu stiu daca voi reusi macar pana la un teatru de cartier sa ajung cu piesele mele.O seara minunta va doresc.

    Apreciază

  16. Antonia spune:

    La multi ani ! Nu stiu cand vei citi urarea simpla si oarecum conventionala , dar sincera …
    Mi-e dor de poeziile tale…

    Apreciază

  17. Maria Postu spune:

    Nici o urare sincera nu e conventionala. Imi face placere ca nu ai uitat , desi eu sunt prima care uit cand e ziua mea.

    Apreciază

  18. Ioana M spune:

    Imi place.E foarte realist.Chiar ar fii interesant daca ar fii o piesa de teatru🙂

    Apreciază

  19. Maria Postu spune:

    Ioana, ce bucurie sa vad ca ti-ai facut timp si pentru altceva decat …eterna scoala…Te mai astept…

    Apreciază

  20. Luka D spune:

    Citit … asta e prea trist😦

    Apreciază

  21. Maria Postu spune:

    Tot ce nu contine un strop de tristete, devine prea monoton…

    Apreciază

  22. Luka D spune:

    Ce-i drept … dar sunt intr-o stare in care nu pot tolera nici macar un strop de tristete in preajma mea …

    Apreciază

  23. Maria Postu spune:

    Multumesc pentru comentariu.Nu am avut nici cea mai vaga intentie de a vulgariza intelesul prozei tale.Imi pare rau ca asa de fade sunt interpretarile mele.Dar chiar daca ar fi asa, nu as indrazni niciodata sa jignesc pe cineva , chiar si necunoscut, spunandu-i ca imi vulgarizeaza textul prin comentariul sau.In cel mai rau caz, nu as accepta un comentariu despre care cred ca ma minimalizeaza in ochii cititorilor mei.Multumesc inca o data!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s