Revolta vaselor de faianta

Intr-o zi toate farfuriile de faianta s-au revoltat si au trezit din somn vecinii de etaj, care nu gaseau cheia sa deschida usa apartamentului ai caror locatari erau in vacanta.

Se loveau unele de altele, se ciocneau, riscau  sa cada de pe raft, sa se sparga, ba chiar sa raneasca pe cei care incercau sa le ajute.

-Nu mai vreau sa stau neatinsa cu anii in fundul dulapului , in timp ce pe masa se lafaie farfuriile de unica folosinta!, spunea  un bol de supa cu un design clasic, desprins parca dintr-un muzeu de antichitati.

-Nu mai vreau sa fiu abandonata in servanta din sufragerie si inlocuita treptat cu surorile mele vitrege, din carton si mase plastice! vociferau pe limba lor toate farfuriile de dimensiuni mai mari sau mai mici.

-Mai tii minte anul trecut de ziua fetitei proprietarilor ce frumos a fost?spuse o farfurie dintr-un set de farfurii pe care era desenat Winnie The Pooh. .Au venit zeci de invitati, ne-au admirat desenele, culorile si au mancat tot din farfurie doar ca sa ajunga mai repede la desenul pictat manual pe obrajii mei..

-Da, spuse o farfurie ciobita si suparata,  dar un baietel neatent m-a scapat pe jos si m-am spart, ranind un copil care m-a ridicat de jos,  si pe mine m-au aruncat la gunoi…Noroc cu menajera careia i s-a  facut mila de suferinta mea si m-a asezat la loc in raft discret, sa nu vada Domana casei ca tine cioburi incasa…”E semn rau”, zice, de cate ori se crapa o farfurie sau o cana..Uneori, am observat eu, spuse o farfuriuta de portelan chinezesc, ne sparge intentionat ca sa aiba motiv sa ne arunce la gunoi…

Mais,  ou sont les neiges d’antan, spuse pe un ton filozofic o farfurie de portelan de Sevres, adusa dintr-o excursie in Franta chiar de bunica Doamnei de acum, ocazie cu care invatase franceza si incercase zadarnic sa dea lectii copiilor gazdei.

Si anul acesta asteptam cu atata nerabdare ziua baietelului Doamnei…Sa aud atatea rasete, atata distractie in jurul meu..Parca imi vine sa ma dau jos de pe masa sa ma joc si eu cu ei…

-Asa e ! ofta trist platoul pentru prajituri…Pe mine nu ma mai scot nicodata din dulap..Au uitat de mine si ce fericiti erau cand m-au primit in dar de ziua lor de nastere, impreuna cu un set complet de masa…Acum servesc prajiturile direct din cartoanele in care sunt impachetate la cofetarie…Rand pe rand, s-au spart toate surorile mele si acum suntem doar cativa din aceasta familie nobila care incercam sa ducem mai departe traditia vaselor cu sange albastru..

Suportul de fructe, adauga melancolic:

-Nici eu nu am o soarta mai buna…Acum fructele se servesc in cosuri de lemn, de plastic, de rafie…

-Uitati ce e, zise un platou  urias pentru aperitive care trona singur pe un raft:

-Alaturi s-a deschis de curand un restaurant! Daca Doamna, stapana casei, nu mai vrea sa ne foloseasca, sa ne mutam acolo…

Vine lume buna, e si muzica…mai ales aceea de cafe-concert e preferata mea…Nu-mi vine sa ma mai las dus de pe masa dupa apertive…As vrea sa stau in sala de mese pana la desert…sa ascult tot concertul…

O zaharnita micuta in care zaharul se caramelizase deoarece nimeni nu se mai servea din ea de cand foloseau pliculete cu zahar, spuse cu o voce plansa:

-Il stiti pe d-l acela distins, barbos, care vine cand sotul Doamnei e plecat de  acasa?

Farfuriile tacura nestiutoare deoarece ele fusesera primele la care Doamna renuntase.Nu-l stiau.

-E psihiatru, continua  zaharnita…Eu propun sa mergem la el sa facem psihoterapie in grup, poate reusim sa dam totusi un alt sens existentei noastre trecatoare…

Lingurita de faianta o privi invidioasa. Nu stia ca vecina ei de serviciu, pe care o cunostea  de-atatea luni bune, avea veleitati de filozof existentialist. Ceilalti nu-i raspunsera, solutia parandu-li-se prea indepartata.

O cescuta de cafea, care tacuse pana atunci, intra si ea timida in vorba:

-Nici noi, cescutele,  nu mai avem viata buna aici..Odata eram rasfatatele casei…Cand se strang azi  doamnele la o cafea, prefera sa bea din pahare de plastic  sau din carton…ca sa nu mai spele nimic dupa aceea…Mi-e dor de nisipul fin din care am fost facuta si de degetele pictorului care mi-a desenat flori, frunze si peisaje frumoase pe toate rotunjimile mele, facandu-ma sa ma simt ca o printesa de portelan…Mai bine ma lasa acolo, in pamant, sa creasca din mine o floare adevarata decat sa devin ciob ignorat si aruncat la ghena ca o cersetoare…

Tristetea lor era atat de adanca incat eu, detergentul de spalat vase,  de care nimeni nu mai avea nevoie de cand foloseau numai vase de unica folosinta si comandau doar mancare de la restaurantul chinezesc, am ramas impresionat si mi-am zis ca drama mea e minora fata de a lor…Am decis sa ma transform intr-un detergent ecologic si sa pregatesc o evadare in stil mafiot pe o pagina de blog sa spun tuturor povestea noastra.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Povesti de trezit adultii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Revolta vaselor de faianta

  1. Gina spune:

    Ce frumos spectacol cu masti!!
    Si scena- apartamentul Doamnei!
    Trista poveste , totusi, daca ne gandim ca o simpla ciobitura scoate din marea scena a vietii, pentru totdeauna, un personaj , inca plin de viata, de intelepciune .
    N-as avea nimic impotriva noutatilor mult prea subtirele , orideunde ar veni, doar ca zestrea trebuie luata in seama. Intrebata de sanatate.
    Sa nu se zahariseasca.
    Stie atatea. Era si un proverb. Frumos.Il mai spun unii, in campanii.

    Farfurioarele astea , linguritele si furculitele sunt de unica folosinta.
    Sunt ca si muscutele, efemere.
    Nu vor avea niciodata un cv.
    Nu lasa urme.

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Nu stiu daca e sau nu un spectacol frumos, e pur si simplu e o viziune mai vesela asupra unei realitati tragice.O seara frumoasa iti doresc.

    Apreciază

  3. Impresionantă revoltă, nu m-aş fi gândit la aşa ceva… Îţi doresc un sfârşit de săptămână cât mai bun, Maria, din toate punctele de vedere…

    Apreciază

  4. Nea Costache spune:

    Frumoasa povestire! Mi-ati adus aminte de bunica mea ce pastraaproape cu evlavie cele cateva farfurii vechi, linguri si furculite de argint, si niste… canute de lut, frumos pictate, din care se bea tuica fiarta, inca de pe vremea cand ea era copil. Le scotea cu mare pompa, atunci cand o persoana insemnata ne calca pragul. Adevarul este ca fiecare gospodina pastreaza pentru ocazii diverse vesela cea mai buna din casa. O dimineata frumoasa si o zi cu realizari!

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    Noi cand vom fi bunici si strabunici, in amintirile altora, nu vom avea ce pastra…Decat franturi de viata, ca obiectele, de plastic, de carton sau chiar de piatra, tot perisabile sunt.

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Cristian, exista atatea feluri de revolte tacute, ca daca am sti, am fi mereu gata pregatiti de replica.Mai bine ca nu stim si putem sa fim, cat de cat, linistiti cu noi insine si cu ziua de ieri si de maine.

    Apreciază

  7. calinhera spune:

    M-am gândit si eu, de mai multe ori, la obiectele astea pe care „e bine” să le ai în casă, dar pe care nu le folosesti. Tu ai spus-o foarte… literar, deci mult mai convingător decât gândeam eu. Dacă as avea „nefolosite” acasă, m-as duce acum să le răsfăt. Da, trebuie să găsesc ceva, măcar o carte pe care n-am deschis-o de multă vreme.

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Cine poate simti si il poate impresiona durerea cartilor cazute in uitare sau in dizgratie, e un suflet rar…Cand vad o carte draga mie intr-o colectie noua, impresionanta, parca tot mai draga imi e vechea editie, aparuta pe hartie ieftina, cu coperti modeste, dar in care am ingropat visuri si sperante candva…Cat despre ‘supararea” obiectelor din bucatarie…E firesc sa simt asta de vreme ce, ca femeie , petrec multe ore printre ele si m-au invatat limba lor…

    Apreciază

  9. Antonia spune:

    Oricat de trist ar parea „dialogul” obiectelor pretioase ,mult mai trist este sa stii ca esti folosit o singura data si apoi aruncat cu indiferenta{mai ales , la voia intamplari, chinuind Natura}
    Un regizor inspirat si talentat ar pune in scena o frumoasa piesa de teatru dupa acest text
    O seara frumoasa

    Apreciază

  10. Maria Postu spune:

    Probabil…Nu m-am gandit la o piesa de teatru ci la singuratatea si valoarea lucrurilor care ne inconjoara, simbolizand de fapt conditia noastra….Si noi suntem uneori tratati ca obiecte de unica folosinta dar nu ne dam seama decat prea tarziu.

    Apreciază

  11. Antonia spune:

    Cei care trateaza oamenii ca pe niste obiecte , probabil , in viata lor n-au fost tratati nici macar ca obiecte de unica folosinta…Singuratatea lor este mult mai deprimanta , norocul lor ca nu-si dau seama!!!!

    Apreciază

  12. Maria Postu spune:

    Fericiti cei saraci cu duhul dar mai grav e cand cei saraci cu duhul au pretentia sa se ridice la inaltimi pentru care nu au nici antrenament, nici vocatie.Ci doar „cunostinte”.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s