Cheia nepotrivita

„Eram pur si simplu naucita: cheia, cheia pe care o tineam in mana, nu-mi mai deschidea usa apartamentului in care locuiam de atata vreme….M-am gandit sa sun la vecina din dreapta, poate ma ajuta sa deschid sau ma adaposteste cateva ore pana chem un lacatus, dar era o doamna divortata si sigur m-ar fi refuzat, geloasa cum era pe toate vizitele si vocile vesele care-mi populau existenta, ziua si noaptea. Sa incerc la apartamentul din fata, acolo sta o familie cu un copil mic, si eu le suport noapte de noapte scancetele copilului pe care uita sa-l alimenteze la timp sau sa-i dea ceai impotriva colicilor: tanara mamica se uita crucis la mine daca sotul zaboveste prea insistent cu privirea pe decolteul meu sau pe tivul fustei mele scurte. Sa incerc la vecinii din stanga: aici stau doi pensionari, care vor serba in curand nunta de aur.S-ar zice ca de aici nu ma ameninta nici un pericol. Va inselati.De cand au aflat ca lucrez in „Asociatia de protectie a bucurestenilor impotriva maidanezilor,” am devenit cel mai mare dusman al lor. Ori de cate ori isi fac aparitia prin zona baietii de sus numita  Asociatie pentru a strange cainii vagabonzi, Domnul si Doamna , mai sprinteni ca niste adolescenti, aduna toti cainii in zona si ii adapostesc cateva ore in apartamentul lor, pana trece primejdia. Nu ar adaposti insa, pentru nimic in lume un copil abandonat sau un batran fara adapost.Deasupra mea locuieste un domn singur,care lucreaza probabil la Parlament, minister pentru ca in wekend e mereu plecat „pe teren”.Daca m-as duce la el, si-ar imagina probabul ca am venit sa-l distrez in aceasta zi de miercuri anosta si insipida ca de altfel toate zilele saptamanii, cu exceptia zilei de vineri, dupa cum v-am mai povestit. Sub apartamentul meu locuieste un cuplu gay.Se supecteaza unul pe celalalt ca sunt bisexuali si nimeni dintre ei nu recunoaste. Ma tenteaza ideea sa imi fac aparitia la usa sub pretextul ca sunt iubita unuia dintre ei, nu stiu, nu m-am hotarat pe care dintre ei sa-l ispitesc.

Totusi, ma irita aceasta cheie care nu-mi mai deschide usa propriului apartament. E prima data cand mi se intampla acest lucru. E deja trecut de miezul noptii, e o seara de octombrie friguroasa, caloriferele nu functioneaza de mult, de cand si-au instalat toti centrale de apartament.Nu am incotro, trebuie sa cobor pana la masina sa verific daca nu am luat din greseala alta cheie. Sau poate , cand m-am ciocnit pe hol cu o doamna inalta care m-a privit in ochi adanc de nu ne-am mai putut desprinde cateva minute privirea una de a celeilalte, aplecandu-ne sa ne adunam continutul posetelor risipite, ne-am ratacit cheile. Sigur, asta trebuie sa fie…Doamne, o noapte pe scari…Ce subiect de glume la serviciu…Infine…Voi dormi in masina…”

Tanara se hotari sa coboare cele 9 etaje pana jos pe scari, pentru a mai acoperi 10 minute din timpul lung al noptii infinite care o astepta sa o traverseze.Renunta sa mai caute cheia in poseta. Facu cativa pasi spre locul unde trebuia sa se afle scarile.Constata insa ca acolo, cineva, nu se stie cand inaltase un perete impenetrabil, fara ferestre, fara  nici o usa sau vreo nisa in zid prin care sa poate evada.O cuprinse spaima. Se intoarse spre lift dar si acolo se inaltase un perete alb, luminos si impenetrabil.Se hotarai totusi ca ar fi mai bine sa incerce sa sune la vecini. Intre timp, placutele de identificare de pe usi disparusera si usile chiar fusesera inlocuite cu ziduri mari, albe, luminoase, care se stramtau din ce in ce mai mult, se apropiau de ea, inghesuind-o, sufocand-o.Parca s-ar fi aflat pe varful unui muinte acoperit de ninsoare, pe care l-ar fi escaladat cu greu pana aici, si dintr-o data, un strigat sau zgomotul produs de o cheie cazuta din mana, ar fi declansat o avalansa de zapada care o acoperea incetul cu incetul.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Proza scurta și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Cheia nepotrivita

  1. Gina spune:

    Trist frumos text !!! Tulburator mesaj!”cineva, nu se stie cand inaltase un perete impenetrabil, fara ferestre, fara nici o usa sau vreo nisa in zid prin care sa poate evada”.
    Tanara femeie din povestea ta traieste sentimentul pe care multe, multe femei il duc , ca o povara, fara sa-l denumeasca. Fara sa recunoasca. Din cine stie ce motive. Sunt straine in propria casa. Nu se mai potriveste cheia. Timpul, obisnuinta, instrainarea, lipsa acelui farmec de care avem nevoie pentru a merge mai departe zidezc, zi de zi, clipa de clipa, zidul. Peste care nu se poate trece.
    Si atunci Ce este de facut? Unele gasesc o fereastra uitata deschisa, temporar, cele puternice escaladeaza zidul, ranindu-se, rupandu-si hainele si unghiile. Altele cersesc mila cuiva care , dupa ce sparge usa, trebuie s-o si repare. Sau asteapta sa vina cineva de-al casei. Sa intre impreuna. Pana data viitoare.
    Si viata curge. In felul ei.
    P. s. Ai doua premii la mine- unul pentru stilul deosebit in care scrii. Celalalt , pentru mesajele textelor tale!

    Apreciază

  2. daurel spune:

    Sigur era miercuri? Asa ceva se intampla martea sau pe 13…Oricum, etajele sunt enervante; presupun anormal de multe vecinatati…O avalansa de ochi…

    Apreciază

  3. Maria Postu spune:

    Miercuri, mijlocul saptamanii si al vietii, ziua cand simti ca ai obosit dar mai ai putere sa continui.sau nu, depinde cate ziduri au crescut peste noapte.

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Poate mesajul meu nu e nou, dar fiecare il simte si il traieste ca si cum ar fi pentru prima data in lume.Evadarea e imposibila, mai ales daca Doamna cu care te-ai ciocnit pe hol, cand ieseai de la serviciu e ultima Doamna cu care stai de vorba o eternitate.Interpretarea ta imi convine mult mai mult si iti multumesc.
    Multumesc pentru cele doua premii, foarte mult.

    Apreciază

  5. Lacramioara Cazangiu spune:

    Multumesc pentru invitatia la lectura. In ceea ce priveste „Cheia nepotrivita” cred ca d-voastra ati gasit demult „cheia potrivita ” pentru inlaturarea zidurilor ce apar in fiecare zi in jurul nostru-ma refer la talentul de a scrie. Felicitari!

    Apreciază

  6. Lotus spune:

    Uneori e bine sa risti si sa bati la orice usa, pentru ca mai tarziu… te apasa zidul.

    Apreciază

  7. Maria Postu spune:

    Lacramioara…ma bucur enorm sa va regasesc, un spirit la fel de deschis, receptiv, ca de obicei.Multumesc pentru felicitari, nu stiu daca le merit, incerc pur si simplu sa nu-mi ignor vocatia, asa cum am facut-o ani de zile…Si timpul a cam trecut, nemilos, in defavoarea mea. Va doresc un an scolar plin de realizari profesionale si personale si va mai astept cu drag aici.

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Aceasta ar fi fost de fapt ultima optiune a personajului meu, daca zidurile care o inconjurau si se pravaleau peste ea, n-ar contura de fapt, ultimul culoar, cel de trecere Dincolo.Va trebui sa ma accentuez aceasta idee care nu se desprinde prea bine din text.

    Apreciază

  9. Antonia spune:

    Este descris aproape cinematografic sentimentul insingurarii intr-un spatiu comun -un bloc obisnuit-in care,oamenii nu se cunosc intre ei, nu-si vorbesc, de multe ori , trecand unii pe langa altii cu indiferenta Atmosfera e apasatoare dar finalul are o raza speranta pt ca tanara se afla pe un varf de munte

    Apreciază

  10. Maria Postu spune:

    Ma bucur ca ai gasit un final optimist…ma gandisem la ceva mai trist, dar e bine daca tu si alti cititori ati citit altceva imbogatindu-mi astfel semnificatiile textului.Iti multumesc.

    Apreciază

  11. da, într-adevăr, interesant mod de prezentare a însingurării, ca o pedeapsă, ca o închidere între pereţii proprii cu senzaţia aceea de claustrofobie, ruperea de exterior, de lume…

    te îmbrăţişez,

    Ottilia

    Apreciază

  12. Maria Postu spune:

    E o interpretare originala pentru care iti multumesc, Ottlilia. Eroina mea e aproape de ultima singuratate, definitiva…Ce ar mai putea-o salva?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s