Frumuseţea unei zile-balansoar

Sunt zile goale în care te aşezi ca într-un balansoar şi închizi ochii gândindu-te deja la ziua de mâine sau de poimâine, cântărind binefacerile acesteia, construind castele în Spania şi vânzând pielea ursului din pădure unor negustori bătrâni, zgârciţi, calculaţi, atenţi cu ceea ce cumpără dar pe care ideea ta genială i-a câştigat definitiv.Ei îţi vor cumpăra ideea care te vizitează în timp ce pari că dormitezi în balansoarul acestei zile de odihnă, o vor vinde la rândul lor mai departe, vor investi apoi în imaginea ta, te vor transforma în star peste noapte, îţi vor monitoriza apoi toate gândurile, toate coşmarurile, nu vei mai putea visa decât în limitele impuse de ei, îţi vor lua apoi, încetul cu încetul frumuseţea acestei zile-balansoar şi te vor aşeza generoşi într-un rădvan aurit mirosind a sânge …Si intr-o zi vei afla ca ti-a fost furata pentru totdeauna frumusetea unei zile-balansoar…Si sunt zile -spada care iti cenzureaza emotiile si cuvintele, zile care stau deasupra ta ca o sabie a lui Damocles si vor sa-ti insangereze ecranul curat al gandului, si nu poti decat sa te aperi cu ce poti, cu puterea unei dorinte, cu cenusa unui ideal….Si sunt zile- fluture, zile de matase adusa din China sau din laboratoarele vrajite ale unor magicieni care refuza sa vanda en-gros matasea gandurilor, facandu-ti un privilegiu din a-si ridica din cand in cand cortina dezavaluindu-ti comorile stralucirii ei.Si sunt zile -cochilie, zile -melc, zile- labirint,  in care te ascunzi atat de adanc incat s-ar putea intr-o zi sa nu mai gasesti iesirea la suprafata in absenta lui Tezeu care a inchis-o pe Ariadna si isi imagineaza ca a gasit singur intoarcerea inapoi …

Anunțuri

Despre Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Diverse și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Frumuseţea unei zile-balansoar

  1. Gina zice:

    Maria, ce spui de acele zile ‘ amestecate’? Dimineata cetoasa, pranz pe fuga, inghesuiala in metrou, probleme la scoala.. Seara, la intoarcere, iti zambeste cineva .Cu toti ochii. Cu tot sufletul. Sau , pur si simplu, primesti un telefon din -nu-stiu- ce -colt -al -lumii- asteia- cenusii. Sau , ai inspiratie, cum ai tu totdeauna, si scrii lucruri atat de frumoase, ca iti bucuri nu doar sufletul tau, ci si pe ale altora!
    O zi cum vrei tu!

    Apreciază

  2. Maria Postu zice:

    Da, intr-adevar, cele mai multe zile sunt amestectae, dar cateodata domina o anumita stare de spirit si am incercat s-o decantez si s-o analizez prin lentila spiritului. Si tie o zi colorata de mister si lumina.

    Apreciază

  3. daurel zice:

    Sunt zile cand m-as bucura sa-mi preia cineva ideile si sa le puna in practica, pe hartie…dupa caz.

    Apreciază

  4. Maria Postu zice:

    Eu zic sa incercati sa vi le puneti dvs insiva in practica, deoarece altii nu ar fi la fel de interesati de valoarea lor ci le-ar denatura in interes personal.

    Apreciază

  5. Buna, Maria! Imi place stilul tau, ai un blog frumos, aerisit, dar cu substanta. Felicitari.
    Eu am venit la tine de la Gina, mi-a placut cum ai comentat la postarea cu Dilemele.
    La buna revedere! 🙂

    Apreciază

  6. din pacate multe idealuri palesc in fata reflectoarelor.
    Oare de ce ?
    Dar ceea ce-i curios e ca initial insasi sufletele curate (de obicei astea sunt pline de idealuri) isi doresc constient sau nu, aceasta maculare !
    Hm, complicata-i natura umana !

    Apreciază

  7. Maria Postu zice:

    Multumesc Lavinia, ma bucur si eu sa te citesc si sa schimbam idei,te voi trece la blogroll. O zi buna!

    Apreciază

  8. Maria Postu zice:

    Idealurile se ajusteaza…nu mai exista in ziua de azi un Gelu Ruscanu,, insetat de absolut, de jocul ielelor…Si poate e mai bine asa…Intr-o vreme, eu i spuneam unui anume ziarist Gelu Ruscanu.Am observat ca si el a obosit…Nu poti schimba lumea, dar poti macar sa incerci.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s