Dualitatea binelui

MOTTO:”…este necesar ca binele universal , pe care toţi oamenii îl doresc , să nu stea în nici unul din lucrurile particulare ce nu pot fi posedate decât de un singur om şi care , având mai multe părţi, mai mult întristează pe posesorul lor , din cauza lipsei părţii pe care acesta nu o are, decât îi mulţumesc prin satisfacţia ce-i procură partea care-i aparţine.”(B. Pascal – Scrieri alese)

În doctrina platoniciană despre “idei” ca modele eterne ale tuturor fiinţelor şi lucrurilor existente în lume, primul loc îl ocupă ideea de Bine, “bine’ care pentru Socrate , consta într-o continuă căutare a Binelui. Pare un paradox, dar a considera epuizată acţiunea de căutare a binelui, inutilă, încheiată sau realizată ar fi o greşeală pe care omenirea nu trebuie să şi-o asume niciodată .

Binele, privit ca un principiu reglor şi ordonator al universului interior, Binele alături de frumos, adevăr, dreptate , ca aspiraţii permanente ale umanităţii generatoare de acţiuni drepte şi frumoase nu poate fi localizat doar într-o anumită perioadă istorică sau într-un anumit mod de organizare al societăţii, căci, oricât de “neagră” a putut părea o societate guvernată de un regim inchizitorial sau dictatorial, Binele continua să existe, camuflat în diverse forme , fie doar şi ca o speraţă ori un ideal cultivat de minţile cele mai luminate ale vremii.Niciodată Binele conceput în mod solitar, ignorând amestecul legii interioare şi exterioare nu poate supravieţui pentru că nu există o singurătate absolută, departe de bine şi de rău decât moartea, şi poate că nici aceea nu este o garanţie a singurătăţii absolute.

Tot anticii ne învăţau să distingem Binele iluzoriu, ca de pildă plăcerile trupului sau cele ce satisfac ambiţiile şi interesele celor puternici , de Binele celălalt, izvorât din comportamente juste şi virtuoase care se traduc în acţiuni etice şi politice pozitive.

Binele este considerat , de la Socrate încoace, una dintre valorile umane certe, chiar dacă a variat de-a lungul timpului limita valorilor înglobate în acest “bine” lucru anticipat tot de antici când spuneau:”în anumite împrejurări tratăm binele ca pe un rău şi răul, dimpotrivă ca pe un bine.”(Epicur )

Noţiunea de “bine” s-a modificat atât la nivel social cât şi la nivel  individual fiind strâns legată nu atât de vârsta biologică a fiecărui individ cât mai ales de vârsta biologică a omenirii care parcurge şi ea, aidoma indivizilor, vârsta de bronz, de aur, de argint? Dar ce ne facem când “aurul” nu este extras din cele mai luminate minţi ci este un aur al alchimiştilor, o imitaţie grosolană ce rugineşte la contactul cu aerul curat al înălţimilor la care supravieţuiesc marii campioni anonimi sau nu ai inteligenţei omeneşti, ce ne facem, când Măria-sa, Binele îmbracă hainele unui măscărici vulgar dorind să-şi distreze publicul, oferindu-i iluzia atingerii “Binelui” precum ar fi căderea în plasa fragilă a cuvintelor unui magician, o cădere periculoasă şi ireversibilă, vorba Poetului , “unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul?”Şi “binele” să exprime, mi-aş permite eu să completez, pentru că binele nu stă nici într-un singur cuvânt, nici într-un singur om, nici într-o singură teorie, indiferent cât de meşteşugit ar fi ea alcătuită, nici într-o singură epocă istorică, indiferent cât de înalt ar fi modul de viaţă al indivizilor sau cât ridicat ar fi nivelul de cultură al locuitorilor acelei societăţi. De fapt cred că percepţia Binelui este invers proporţională cu gradul de cultură al unui om şi cu bunurile materiale posedate de acesta. Se ştie modestia şi refuzul compensaţiilor materiale ale marilor înţelepţi ai omenirii (martiri creştini sau filozofi contemporani . De la Iisus la Maica Tereza) după cum se cunosc şi excepţii. Binele acesta spiritual, dătător de extaze intelectuale, detectabil în lumea ideilor pure, absolute, cum spunea Camil Petrescu, sau în zona faptelor de caritate extreme, de o generozitate sfidând absurdul, cum ar fi acel gest de a-ţi dărui, vorba românului. “şi cămaşa de pe tine” pentru cineva mai nenorocit decât tine( în sens material dar şi spiritual), acest Bine nu este specific decât indivizilor “aleşi”, având o misiune predestinată aici pe pământ, al indivizilor ce trec printre noi, ceilalţi muritori obsedaţi de atingerea unui Bine cât mai imens şi intens, trec deci, de penibili şi ridicoli, de cele mai multe ori.

Acest Bine pe care cei mai mulţi dintre noi nu reuşesc să-l materializeze ar putea fi acea Mekă macedonskiană, spre care tindem incipient fiecare dintre noi atunci când abundenţa tentaţiilor de tot felul din jurul nostru nu a distrus vocaţia ascetică pe care o are fiecare om la naştere, ca un fel de ursitoare protectoare,  dar pe care mulţi o pierdem definitiv, pierzând şi şansa găsirii acelui Bine care să ne apropie de Fericire. De obicei, o situaţie limită, boala, detenţia, declanşează în noi resurse psihice neştiute, deschizându-ne accesul către lumi  interioare, de descoperire a unei stări de bine nebănuite până atunci, care ne ajută să ne cunoaştem  adevărata esenţă , să depăşim acea încercare a destinului şi să redevenim alţi oameni după aceea.

Fiecare clipă pe care mi-e dat s-o trăiesc mă face să redescopăr lumea, prin ochii mei şi ai celor care au trăit înaintea mea şi în care îndrăznesc să cred că mă regăsesc. Acum sunt mai aproape de acel citat de la începutul textului meu, care spunea că “Binele constă într-o continuă căutare a Binelui”, îmi place să cred că mă reînnoiesc spiritual prin vieţuirea în două universuri paralele, cel obişnuit banal de fiecare zi în care mă străduiesc să câştig un Bine material minim, necesar supravieţuirii biologice mie şi familiei mele, şi un Bine mai abstract , diafan, mult mai greu de atins, un Bine unde nu mă mulţumesc cu puţin. Este proiecţia mea interioară, autoportretul meu la care lucrez din clipa în care am simţit dualitatea Binelui în lume, este mica mea coloană a infinitului pe care o cizelez cu răbdare uneori, cu disperare, cu înverşunare, cu neîncredere că ar putea fi dezvelită vreodată ochilor critici ai celorlalţi , este speranţa mea că totuşi cele două linii paralele ale existenţei mele s-ar putea întâlni undeva între ele şi cu liniile existenţiale ale celorlalţi căutători ai Binelui.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Eseuri și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Dualitatea binelui

  1. Lotus spune:

    Foarte, foarte bun textul… l-am citit de doua ori… foarte buna analiza asupra dualitatii binelui… Si uite cum, inca o data, totul este relativ!

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Multumesc, e un text mai vechi care nu fusese publicat nicaieri si am simtit nevoia sa vad daca gandesc la fel…Si nu m-am schimbat prea mult.

    Apreciază

  3. daurel spune:

    Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face! astfel ar fi si o problema de gusturi, deci nu s-ar putea discuta …Nici impune…Mai greu este cand vedem binele in ceva unic sau limitat cantitativ, la care tanjesc si alte persoane. Oricum, numai calea conteaza, deci faptele…

    Apreciază

  4. Binele nu poate exista fara rau, intr-o – sa zicem ”proportie de aur” !
    Dualitatea de fapt e relativitatea proiectata-n timp – in spatele binelui fiind incertitudinea
    ”bine bine, dar dupa aia ?” 🙂

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    Conceptul de bine , asa cum l-am prezentat eu, nu este ceva fara limite in care se include orice.Ceea ce-i face, sa zicem cuiva bine, de ex. daca unui ins ii prieste abuzul de orice tip, si ii da o stare de „bine”, de satisfactie, asta nu inseamna ca unui ascet acest lucru ii da tot o stare de „bine”, ci dimpotriva, il dezgusta excesele de orice fel.Binele presupune si o limitare si o selectie foarte atenta.Echilibru si simtul masurii.

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Percepem binele si in functie de starea sufleteasca, de contextul social, e mult prea complex ca sa-l epuizez eu , dar ceva ce la un moment dat iti pare „bine” devin apoi insuficient si tot asa, ceva ce te nemultumea si aspirai la mai mult, cand pierzi toate corabiile, prin absurd, te intorci cu gandul inapoi si intelegi ca ai avut candva „binele” in posesia ta dar l-ai pierdut cautand mai binele.

    Apreciază

  7. Gina spune:

    Stii ce cred? Ce crede toata lume- binele este relativ. Au spus-o , cum bine subliniezi , atatea capete luminate. Si cine stie cate cor mai umple pagini cu eseuri .
    Am alergat cu gandul la sensurile cuvantului ‘bine’. Pentru ca, urmarindu-i aria polisemantica, ne putem da seama cam ce teritoriu ocupa ‘binele’ ,in constiinta omului. Si am gasit, slava domnului, o multime de nuante-de la adverb:prielnic, util, avantajos.. la nici mai mult , nici mai putin de 47 de sensuri. Am ‘ ales’ o expresie pozitiva . Asta , pentru ca binele nu poate fi separat de rau, prin excludere. Dar si pentru ca, metaforic vorbind , cele doua categorii filozofice ‘merg mana in mana’.
    ” Sa stiu bine ca mor, si nu ma dau batut , pana nu-mi aflu dreptatea”.
    Ar mai fi o expresie interesanta” bine ti-a facut”.., unde ‘ binele ‘ nu apare in culoarea lui naturala.
    Ce ar rezulta de aici? Ca percem binele in functie de multe alte categorii de simboluri . De timp. De spatiu. De circumstante.
    Iti multumesc pentru minutele bune de reflectie!

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    In absenta „binelui” si a ideii de „bine” materializat in to ce ne inconjoara, de la deschiderea unei corole de minuni, pana la un zambet de copil in care se ascunde viitorul ca intr-un sambure, lumea ar fi un „paradis destramat, ca sa-l parafrazez din nou pe Blaga.

    Apreciază

  9. Mircea Suman spune:

    Ca totdeauna, o vizita pe blogul tau inseamna o bucurie. Multumesc!

    Apreciază

  10. Maria Postu spune:

    Sentimentul de bucurie e reciproc, chiar daca in materie de politica nu am oipinii originale si bine sustinute, asta nu inseaman ca nu apreciez curajul si corectitudinea ideilor tale.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s