POEZIA-OGLINDA LUI DUMNEZEU ÎN CREATIA LUI TRAIAN VASILCAU

 

 

ATENTAT LA VESNICIE

Maxime.Reflecţii. recviemuri. Editura GrafemaLibris, 2007, Chişinău

Personalitate complexa a literaturii din Basarabia dar in primul rand a limbii romane, Traian Vasilcau incearca si reuseste prin creatia sa  in proza, eseistica sau in versuri, sa infaptuiasaca ceea ce isi propune într-un aforism -poem din volumul pe care vi-l supunem atentiei “Atentat la vesnicie”, să “traduca din română în română” emoţia, sensibilitatea, credinţa unui artist  patriot  care mărturiseşte cu durere dar nu cu si cu resemnare:”Trecând prin infernul zilei şi nopţii basarabene, sunt ultimul voievod al lipsei acute de ţară.”

Volumul “Atentat la veşnicie” impresioneaza prin aparenta simplitate grafica dar care la o examinare atentă, îşi dezvaluie semnificaţiile profunde, în armonie cu bogăţia şi profunzimea textelor incluse in volum, intitulate cu modestie de autor “Maxime, Reflacţii, Recviemuri”. Spun “cu modestie” deoarece atat textele grupate în prima parte intitulată “Rostirea preafiinţei.Prelegeri de-o secundă”, cât şi cele  din partea a IIa, grupate sub titlul “Recviemuri antume.Poeme-n două versuri şi-ntr-un vers”, Poezia , metafora, sunt principalele    atuuri ale acestora potenţând conţinutul ideatic, salvându-l de riscul didacticismului şi al căderii în prozaic şi retorism jurnalistic. Artistul aluneca cu virtuozitate de la metafora pură, cu accente blagiene ca “La orizontul gândirii m-aşteaptă oricând un poem cu o ceaşcă de lacrimi în mână”(op. Cit. Pag. 9), până la aforismul care camuflează o emoţie într-un veşmânt amplu, ornat cu firul de aur al metaforei mereu proaspete şi tinere când sentimentul pe care-l transmite este nemuritor: dragostea de ţară , de tradiţiile ei, credinţa şi religiozitatea pe care nimic şi nimeni nu le pot smulge din sufletul poetului:

“ În doină regăsim toate dramele fără sfârşit ale spiritului românesc. Mă zgudui de atâta tragism cât conţine în ea.

Aur popular avem depozitat în această oglindă de Dumnezeu, în care ne privim sufletul. Pruturi de lacrimi mă inundă atunci când ascult doina ce apare la uşile noastre bătând şi glăsuind în amintirea ţării întregi”.(op. Cit. Pag.10)

Traian Vasilcau este artistul   care se pleaca cu respect în faţa unor genii ale literaturii române , ale unei singure limbi şi literaturi române, şi care nu se teme de textualişti , poezia sa fiind, după părerea noastră, cea mai bună pledoarie: ”Textualiştii mă cred un poet vetust al trecutului, cu viză de reşedinţă în casa prezentului luat ostatic de-aceştia”din viitor”.”(op. Cit. Pag.64).

Intr-adevar, Traian Vasilcău nu se teme a scrie despre Dumnezeu, credinţă, ideal, patrie, poezie, cuvânt, patrie, devenite motive reluate şi imbogăţite in diferite contexte lirice sau epice. Am recitit anumite aforisme, am meditat îndelung pe marginea lor simţind că adevarata Poezie nu se lasă furată de mode şi stiluri ci supravieţuieşte în ciuda tentaţiilor efemere.”Poetul scrie.Linişte vă rog”. Atât conţine un aforism şi e destul. Iar daca veţi citi şi veţi zăbovi asupra acestei cărţi, cu siguranţă, la fel ca şi mine, nu veţi mai tăcea. Veţi simţi nevoia sa îi mai acordaţi Poeziei o şansă  şi dreptul de a vă reprezenta gandurile şi emoţiile atunci când valorile, credintele, trecutul şi limba pe care o vorbiţi sunt ameninţate cu dispariţia, asa cum face cu deosebită simţire şi emoţie  poetul Traian Vasilcău.