Gena singurătăţii

Singurătatea nu are sinonime perfecte în limba romană:izolare, solitudine, pustietate, claustrare, nici unul dintre aceste sensuri luate separat neacoperind bogăţia semantică pe care doar el, unicul cuvânt “singurătate”le deţine .Fiecăruia dintre acesti termeni i se subordonează alte sensuri ,secundare ca “separare, despărţire, detaşare, răzleţire, sihăstrie,’’ toate acestea asociate mai mult sau mai puţin cu sentimente de tristeţe, durere, suferinţă, nefericire, amar, necaz, nenoroc, incât ajungi să crezi că dintre toate relele scăpate din cutia Pandorei singurătatea e cel mai cumplit dintre ele.

Judecând dupa afirmaţia din “Biblie”: »Nu este bine sa fie omul singur;sa-I facem ajutor potrivit pentru el”,afirmaţie ce a precedat zămislirea Evei de către Dumnezeu ,suntem îndreptăţiţi să credem că singurătatea îi dă într-adevar omului o stare de neîmplinire ,de amarăciune,de melancolie de care, bineinţeles, purul Adam încă nu era conştient, coborându-l sau de ce nu, ridicându-l la un grad înalt de tristeţe, atât de înalt încât se apropie de fericire ,de acea suferinţă “dureros de dulce”eminesciană.

În goana lor de a găsi o vindecare fiecărei stări sufleteşti sau fizice de care suferă omul, medicii au descoperit că există un virus al tristeţii, transmis genetic ,de care se pare că au suferit şi mari personalităţi:E. Hemingway, R.Schumann,Virginia Woolf,virus care i-ar fi impins la sinucidere pe ei şi pe unii dintre urmaşii lor. Concluzia este simplă:daca medicii ar fi aplicat cu succes in aceste cazuri tratamentul împotriva tristeţii, omenirea ar fi fost lipsită de câteva mari capodopere, născute în şi din tristeţea singurătăţii,  dar pentru bucuria estetică eternă a zeci si sute de generaţii ce le-au receptat şi le vor recepta.

Să nu fim miraţi dacă în curând se va descoperi şi o genă a singurătăţii,de care suferă toţi indivizii,fiacare incercând să se”vindece “de ea in felul sau,îmblânzind-o, ignorând-o, adaptându-se pe sine la pretenţiile acesteia, dacă singurătatea, rebelă si nonconformistă a refuzat adopţiunea şi gloria efemeră a unui ins comun. Da, luarea in posesie a singurătătii se dovedeşte o iluzie căci singurătatea nu acceptă convieţuirea decât alături de cei care ştiu cum s-o domine,cum să-i cultive fiecare înteles, evitănd totusi o periculoasă proliferare a sensurilor singurătătii.Pe ceilalti preferă sa-i domine.

Singurătatea nu se mimează, nu se împrumută, nu se dăruieşte,nu se poate vinde, nu se poate trada nici extrada. Exista atâtea feluri de singurătate câte grade de cultură există .Individul submediocru ,din « vini » genetice sau din vina împrejurărilor sociale este oare capabil să simtă singurătatea la fel de intens ca un individ saturat de cultură care filtrează fiecare emoţie prin prisma sutelor de opere şi personaje cu care a venit in contact in dificilul proces de acumulare a unei culturi generale?Cel din prima categorie îi simte repercusiunile fizice, mai ales, dar este incapabil s-o localizeze, s-o materializeze, de aceea actionează instinctual, la nivelul simţurilor, încercând să o alunge prin mijloace la îndemâna oricui: sexul,alcoolul etc.

Fiecarei trepte de evoluţie a spiritualitatii umane îi corespund diferite moduri de abordare a temei “singurătate”.Pentru acei indivizi obligati de societate la recluziune, la o singurătate forţată, ea  este o pedeapsă ,un fel de hibernare a simţurilor in vederea unei împrimăvarări care nu se stie dacă şi când va veni.

Pentru alţii, singurătatea este un lux , o răsplată a convieţuirii alături de ceilalţi, a efortului de a-i suporta când uneori aceştia reprezintă infernul, un refugiu găsit cu greu in mijlocul unei vieţi din ce in ce mai trepidante, mai acaparatoare ,care nu-ti dă răgaz să fii tu însuţi ci te obligă  tot mai mult şi mai des să adopţi o mască  ce va ajunge cu timpul să se confunde cu chipul tău.

Nu poate fi concepută o existenţă a indivizilor doar in grup ca in epocile primitive, când despărţirea de restul grupului creştea riscul de a fi la dispozitia haitelor de animale, pe care singur nu le puteai domina, dar nici o existentă într-o izolare absolută, fără nici un fel de comunicare cu semenii tăi, când se iveşte riscul de a rămâne la dispoziţia haitelor pe care fiecare le poartă în sine, mai mult sau mai puţin mascându-le sau conştientizându-le prezenţa. Confruntarea, comparaţia, raportarea permanentă a ideilor, a găndurilor tale, a intensităţii sentimentelor şi a trăirilor tale ,a culturii tale generale la cei din jur prin dialog este un stimulent permanent,un factor care prin autoevaluare permanentă te propulsează inainte.Dialogul poate fi de trei feluri: cel pe care-l desfăşori cu cei din jur, prieteni, parteneri ocazionali de discuţie, egalii tăi intelectual sau superiori ţie  ca experienţă de viaţă sau nivel de cunostinţe, ori inferiori ţie in ceea ce priveşte nivelul de cunostinte acumulate, dar superiori ca experienţă de viaţă ori mod de întelegere a realităţii.Toţi îţi pot fi de folos dacă ştii să te conectezi la sistemul lor de comunicare, indiferent de codul folosit de aceştia.

Al doilea tip de dialog, mai subtil, mai rafinat decât cel dintâi, accesibil unui numar mai mic de vorbitori decât cel dintâi nu se poate desfăşura decât în singurătate. E dialogul cu lumea ta intelectuală, în care primeşti răspunsul la întrebări pe care nu ţi le-ai pus dar pe care înveti să ţi le pui, sau înveţi tu însuţi să pui întrebări la care va trebui să afli singur raspunsurile.Pe aceşti parteneri nu-i cunoşti decât prin opera lor dar îţi sunt mai apropiaţi decât orice prieteni în viaţă şi ştii că, oricât ţi-ar oferi ţie ,zestrea lor ramâne întreagă  şi pentru generaţiile viitoare căci valoarea sfaturilor şi a experienţei pe care ţi-o transmit ei a fost verificată de alte generaţii înaintea ta.

Exista şi un al treilea tip de dialog,şi mai puţin accesibil decât primele două ,de fapt un monolog ,o concluzie firească a utilizării cu succes a primelor două tipuri de dialog.Este cel care duce la crearea propriului ecran de protecţie împotriva intruşilor pe insula singuratăţii tale,in care te-ai izolat fără să-ti dai seama şi de unde mai faci rare explorări spre a vedea căt de mult s-au micşorat sau au crescut apele dintre tine şi ceilalţi. Dar numai marilor creatori,oameni de ştiinţă sau artişti le este permis luxul de a atinge absolutul singuratatii, de a gusta din fructele când dulci ,când acre  sau chiar necomestibile ale singuratăţii.Timpul nu le îngăduie să construiască poduri sau să se caţere pe liane pentru a comunica cu ceilalţi încât aceştia au uneori falsa impresie că sunt uitati, jigniti, umiliţi de aparenta tăcere a celui izolat prin forţa excentrităţii sale.

Şi totuşi ei continuă să ramână singuri, încercând să-şi găsească un cer golit de aştri pe care să-şi instaleze universul nomad pe care-l simt pulsând în ei, gata să explodeze, un univers nomad cu soarele si planeta sa aşteptând să primească embrionul vieţii.

Dintre zecile de exemple posibile,îmi vin în minte numele a doi mari creatori din domeniul artelor plastice:cele ale lui Gauguin şi Van Gogh.Câtă risipă de energie,câtă fierbere de lavă ,ce râzvrâtire de demoni pentru a-şi putea naşte fiecare, asemănător şi totuşi diferit propriul univers nomad,departe de mulţimea dezlănţuită,aşteptând să le disece iluziile,eşecurile!

E destul să privesc cu o emoţie mereu proaspată acea zeiţă cu pielea măslinie poposită pe pânza lui Gauguin intitulată “Otahi”(Singurătate), sau acea unică  “Floare a soarelui”a lui Van Gogh, ca să stiu că singurătatea poate fi un privilegiu, un dar,o promisiune pe care doar de tine depinde s-o împlineşti şi să n-o acoperi cu reclama ultimului titlu de film comercial ori de telefon celular.

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Eseuri și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Gena singurătăţii

  1. daurel spune:

    Este discutabil…Poate cineva tocmai are nevoie de ajutor, de compasiune, de proximitate…

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Nu inteleg ce ati vrut sa spuneti.Nu am exclus dreptul unor oameni la prietenie, colegialitate, ajutor, de compasiune, de proximitate…”
    Pur si simplu anumite gesturi au nevoie de intimitate, cum ar fi creatia, chiar si un simplu articol de blog nu poate fi scris in galagie si deranj fizic sau psihic. Poti sa-l ajuti, dar nu sa-l sufoci cu grija ta.Nu inseamna ca daca-l ajuti sunteti prieteni si puteti incepe o relatie de amicitie sau mai stiu eu ce.Cel ajutat se poate simti inferior celui care i-a dat ajutorul. Recunostinta e o forma de subordonare.Multumesc pentru comentariu si o zi buna.
    P.S. E adevarat, si acesta e un articol mai vechi, migalos lucrat, sunt sigura de ceea ce am scris in el si nu ma dezic de ideile mele.Azi as fi expediat tema singuratatii in 20 de randuri.Dar esenta ar fi fost aceeasi.

    Apreciază

  3. Gina spune:

    Indelung cugetat demersul tau. Si , daca nu te superi, sigur, multe ar mai fi de spus.
    Cineva zicea- ne nastem singuri.si sfarsim singuri. Parca Rousseau ne invata, sperand ca vom si accepta, ca de la natura suntem egali. Poate ca egalitatea , asa cum o vedea el, la asta s-ar referi. Sau, cine stie..
    Nu m-am gandit la singuratatea altora, decat in treacat. Ce stiu si simt este ca , desi nu sunt nicidecum o singuratica, imi place singuratatea. Din cand in cand. Este un fel de a zice. Ca sigur, cu adevarat, nu poti fi niciodata cingur- te retragi sa scrii, sa citesti, sa pictezi..esti singur? Nu ! Esti cu cartea, cu imagini in minte , in suflet.
    Ce cred eu? Ca nu putem fi singuri si fericiti. Pentru mine fericirea inseamna, printre altele, a gasi. A gasi ceea ce caut. . Si nu caut singuratatea. Pentru ca , oricat de frumoasa ar fi, ea inseamna rupere.Uite i-am mai gasit un sens. Iar ruperea este, cred, deriva. Fara directie. fara scop. Inseamna , cumva, a trai la intamplare.
    Nu vreau sa recitesc ce-am scris. Pentru ca sigur, as renunta . Asa ca, imi cer scuze , daca n-am dat forma si continut , potrivite cu tema.

    Apreciază

  4. angela spune:

    Maria
    vii cumva similar cu ceea ce am scris eu despre gol. exista situatii in car esinguratatea ne permite sa ne vedem mai bine.
    in rest – opinia mea foarte personala este ca daca omul nu stie sa fie singur cu sine insusi – nu stie nimic.
    sau nu se cunoaste deloc.
    si e pacat
    🙂

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    Voi citi imediat ce ai scris tu despre „gol”. cat despre singuratate, intr-adevar, si eu cred ca doar cand esti singur poti vedea mai bine, in jur si in tine…Ca in Glossa eminesciana.Nu toti au puterea de a -si accepta singuratatea, li se pare un bleste, cand de fapt e un dar, chiar si sihstrii, cei retrasi din indiferent ce motive din lume, adevaratii sihastri, in singuratatea lor fac bine lumii si lor insine.Asa cred eu.

    Apreciază

  6. Maria Postu spune:

    Foarte interesante ideile tale si sunt potrivite cu tema.Din multele idei retin aceea ca singuratatea exclude fericirea. Si da si nu.A gasi ceea ce cauti este imposibil si de aceea trebuie sa faci compromisuri la infinit.Uneori e de perferat singuratatea, traind cu ceilalti in minte, in suflet.Singuratatea inseamna PUTERE.Si orgoliu si incredere in sine si raceala. Cei din jur ajung cu timpul sa se teama de tine, chiar daca tu, retras in turnul tau sau chiar in mijlocul cetatii, contin ui sa te gandesti la ei.

    Apreciază

  7. Daca vorbim de acea singuratate profunda pe care o resimt artistii, anumite valori recunoscute sau cei ce se ”refugiaza” intr-o inalta constiinta – intr-adevar e vorba de neputinta conectarii la niste lucruri ce-au devenit ieftine pe masura imbogatirii lor spirituale – si mai ales cand fiorul maretiei ii invaluie (nu-i gluma, cam toti cei Mari il simt) 🙂

    Apreciază

  8. Maria Postu spune:

    Au fost si mai sunt si valori nereecunoscute. Esti singur si cand nu ai cu cine discuta, ca Moromete,(spune el intr-un cunoacut citat) te refugiezi in gradina ta la propriu sau la figurat si vorbesti de unul singur.Ma bucur ca noi aiici pe blog nu vorbim de unii singuri…

    Apreciază

  9. Madalina Stoenescu spune:

    Articolul este o incantare si o reflectie intr-adevar indelungata. Deseori singuratatea este aleasa ca o forma de „dopaj” de catre artisti, de catre cei ce vor sa isi redescopere sinele.
    Simt ca articolul „Incizie in trecutul tau” poate fi apreciat ca o continuare a acestui articol despre singuratate. Asa cum spuneai si tu, singuratatea nu cunoaste doar coordonate fizice, ea poate fi o pornire in cautarea unicitatii si a distinctiei.

    Apreciază

  10. pai singuratatea pentru mine este un lucru foarte bun!
    nu-mi place sa fiu deranjata .
    imi place sa hoinaresc fara sa fiu deranjata de oameni.prezentele umane ma tulbura foarte mult!!!

    elegie singuratatii….

    o tu cea care m ai nascut a doua oara!
    pre mine
    alaturi de tine
    singuratate ce ca o noapte
    te asterni preste altii
    tu pre mine ma nalti
    sus
    tot mai sus!

    Apreciază

  11. Maria Postu spune:

    Te inteleg si te aprob…Singuratatea are multe avantaje, mai multe decat viata in societate dar uneori suntem datori sa nu mai fim singuri, sa fim in mijlocul oamenilor spre a-i ajuta.Desigur exista oameni carora singuratatea le vine ca o …manusa…Multumesc de vizita, te mai astept.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s