In 1922 pe 18 noiembrie, trecea in nefiinta marele romancier, eseist si critic francez Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust din cauza unei bronşite căpătate în timp ce vizita expoziţia pictorului său olandez preferat, Vermmer . El este cunoscut mai ales datorită romanului „In cautarea timpului pierdut ” ( À la recherche du temps perdu, ) operă monumentală de ficţiune a secolului XX, publicată de Gallimard în şapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani. Această colaborare cu Gallimard nu a fost lipsită de peripeţii, autorul a propus volumul editurii, care în epocă purta titulatura de Nouveau Revue Francais, dar marele scriitor Andre Gide a respins manuscrisul, astfel încît autorul a publicat prima parte a romanului pe speze proprii la editura Seuil. Ulterior Gallimard însuşi a cumpărat drepturile de publicare pentru editura pe care o patrona, pe care le deţine editura Gallimard, cea mai mare şi mai prestigioasă editură din Franţa din toate timpurile, şi care există şi în prezent. Proust şi-a petrecut ultimii trei ani de viaţă închis în celebra sa cameră cu pereţii din dopuri de plută, şi a lucrat zi şi noapte la încheierea romanului său, rămas în ciuda tuturor acestor eforturi, neterminat.
In ciuda succesului ulterior al acestei carti, prima parte, Partea dinspre Swann (1913), a fost publicată iniţial pe cheltuiala sa si nu a atras atenţia asupra sa. Cinci ani mai târziu, cea de-a doua parte, La umbra fetelor în floare a obtinut premiul Goncourt. Părţile a treia şi a patra, Partea spre Guermantes (2 volume, 1920-21) şi Sodoma şi Gomora (2 volume, 1921-22), au fost de asemenea bine primite.
Ultimele trei părţi au ramas în manuscris la moartea sa, fiind publicate postum: Prizoniera (sau Captiva) (1923), Albertine a dispărut (sau Fugara) (2 volume, 1925) şi Timpul regăsit (2 volume, 1927).
În cautarea timpului pierdut” a consacrat „tehnica memoriei involuntare“ bazată pe procedeul specific proustian al nararii din perspectiva mai multor personaje sau pe înlănţuirea întâmplătoare a evenimentelor. Metoda consta în faptul că povestea era spusă în funcţie de impactul unei senzaţii organice asupra memoriei afective: este „clasic” episodul în care naratorul gustă o madlenă înmuiată în ceai, amintindu-şi de anii copilăriei, când i se servea des prăjitura respectivă.
In romanul-fluviu scris de Proust sunt abordate intr-un amestec destul de atipic si inovator pentru acea epoca , teme ca dragostea, gelozia şi homosexualitatea, dar şi pagini de satiră socială.
” Totul nu e ca te pierzi, ci ca nu te mai regasesti”- Marcel Proust- In cautarea timpului pierdut”.
ApreciazăApreciază
Totusi, nu strica sa ne regasim…Chiar si atunci cand memoria exagereaza atat frumusetea unor ore cat si suferinta altora, pentru ca, spune tot Proust, „zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om”.
ApreciazăApreciază
„Înţelepciunea nu o primim. Trebuie a o descoperi pentru noi înşine, în urma unei călătorii pe care nimeni nu poate să o facă pentru noi” – Marcel Proust
ApreciazăApreciază
Involuntar, ne raportam la Timp Facem bilanturi, tragem linie si luam decizia de a nu mai repeta aceleasi greseli Apoi, facem noi planuri si ne iluzionam ca, daca incepem cu dreptul, intr-o zi de luni, viitorul ne va zambi sigur…Si istoria se repeta…
ApreciazăApreciază
Ar fi oarecum fara gust o asemenea intelepciune….Mai bine sa tremuri, sa suferi in urma fiecarei lectii de amaraciune, dar sa ramai cu un strop de intelepciune.Multumesc, Cristi pentru reamintirea acestei maxime.
ApreciazăApreciază
Antonia, te invit la o lectura , sper, interesanta, care va dovedi inca o data ce mult semanam..https://mariapostu.wordpress.com/2009/06/10/singura-acasa/ https://mariapostu.wordpress.com/2009/05/13/prinde-momentul-cand-undeva-candva-se-intampla-ceva/O seara frumoasa.
ApreciazăApreciază