Eugene Ionesco al meu

Poate vi se pare o dovada de egoism, de rapacitate, nu-i asa?E ca si cum as vrea sa confisc un mare scriitor doar pentru mine, sa-l scot din circuit, sa-l monopolizez, sa nu-l impart cu nimeni.Nu e deloc asa. Cred ca fiecare are, pentru un mare scriitor, de multe ori „livrat” intr-o formula academica de manualele scolare, de massmedia, intr-o anumita pozitie, de mit, propria sa perceptie, care nu prea seamana cu cea oficiala.Fiecare cititor tinde sa si-l apropie, sa si-l traduca dupa  propria lui sensibilitate, dupa codul lui original, ininteligibil celorlalti.Mie imi place sa am un Eminescu al meu, neprafuit si neuzat de formule si cliese critice, un Rebreanu, un Arghezi ai mei, de uz personal (da, clasicii, degeaba tot ser incearca sa ni se spuna ca nu mai avem nevoie de ei, eu cred ca ei nu mai au nevoie de noi, de cititori atat de blazati si sufocati de lecturi de-a gata, rumegate, care nu prea mai lasa loc visarii, creatiei interioare ). Cum ar fi sa avem toti aceeasi perceptie, aceeasi reactie in fata unei capodopere, pentru unii, sau opere mediocre, pentru altii, cum ar fi sa ne prosternam la comanda in fata unei valori sau sa ne pseudoscandalizam in fata unui esec?Am dovedi ca deja, am inceput procesul de mancurtizare.

De aceea ma retrag in spatele copertilor de una singura, fara lumanari, fara indicatoare ca sa fiu gasita, fara biletele de scuze si justificari.Cand nu ma gasiti, nu ma gasiti ca nu vreau sa fiu gasita.cand nu ma auziti este pentru ca nu vreau sa fiu auzita, cand nu ma intelegeti, este ca nu vreau sa fiu inteleasa.

Ma retrag putin in Eugene Ionesco Prezent Trecut Trecut Prezent si spicuiesc o marturie ce precede rememorarea unei intamplari din copilarie:”Toate greselile, daca exista greseli,sau neintelegerea,prostia, toate greselile,daca un lucru poate fi numit greseala, au o explicatie obiectiva si nu sunt de fapt greseli.Suntem cu totii mai mult sau mai putin iresponsabili, caci cine e stapan pe el insusi, pe dorintele lui, cine e cel care poate distinge realitatea de miraj?”Autorul explica de ce aceasta intamplare povestita in carte, i-a marcat viata, i-a determnat atitudinea fata de parintii lui, aversiunile lui sociale.(op. cit.editura Humanitas, pag.19,20))

Tatal meu nu va mai putea sa citeasca aceste pagini.Am scris si am publicat despre el lucruri foarte crude.Poate ca n-am dreptate.In relatia dintre un barbat si o femeie nu se stie care e jucaria celuilalt.Adesea victima aparenta e mai puternica decat calaul aparent.(…)Tot ceea ce am facut, intr-un fel, impotriva lui am facut.Am publicat pamflete impotriva patriei lui(nu suport cuvantul „patrie” fiindca semnifica tara tatei; tara era pentru mine Franta, pur si simplu pentru ca aici traisem cu mama in copilarie, in timpul primilor ani de scoala si pentru ca tara mea nu putea fi decat cea in care traia mama).El voia sa devin un burghez,un magistrat, un militar, un inginer chimist.”(op. cit.pag23)

Dupa ce relateaza cat de dificile au fost relatiile dintre tata si fiu, scriind aceasta carte, in 1967, la multi ani de la moartea tatalui, Eugene Ionesco se intreaba retoric:”De ce oare i-am purtat asemenea ranchiuna?Nu era el ca toata lumea?Sunt ani, multi ani decand a murit.In definitiv, ii reprosam tocmai faptul ca era ca toata lumea.(…) Si acest lucru n-am avut dreptate sa i-l reprosez.”

De la „NU” din 1934  cartea unui tanar care vrea sa se afirme contestandu-i pe autorii consacrati, si pana la „Jurnalul in farame” din 1981, Eugene Ionesco nu inceteaza sa uimeasca, sa enerveze, sa placa, sa incante, sa suscite deoptriva admiratie si invidie, nascand epigoni si creand un stil original, imposibil de imitat si egalat.

In fiecare din cartile lui pe care le-am citit, am descoperit „farame” din mine insami, farame de umanitate, cu toate paradoxurile acestui termen.


About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Scriitori preferati și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Eugene Ionesco al meu

  1. daurel spune:

    Se mai discuta daca Opera poate fi tratata separat de mizeriile biografice. Ma convingeti inca odata ca nu…Saracul Jenica (asa i-ar fi spus romanasii, daca nu pleca), cat de frumos se spovedeste… Ce varsta avea cand a incercat sa-l inteleaga pe tatal sau?

    Apreciază

  2. Maria Postu spune:

    Nu cred ca pot fi judecate separat, cel putin, nu in cazul autorului de fata.Avea, daca ne luam chiar dupa acest jurnal scris in 1967, 58 de ani…

    Apreciază

  3. Gina spune:

    Maria, eu am invatat asa, din Teoria literaturii, de Rene Wellek si Austin Warren, din care am citit prima oara in 1969, cand am cumparat-o:’Trebuie , desigur, sa distingem doua tipuri de autori- tipul obiectiv si tipul subiectiv. .. de-a lungul unor perioade indelungate ale istoriei literaturii intalnim numai primul tip…chiar si la autorii de tip subiectiv, nu trebuie si nu poate fi negata deosebirea dintre o declaratie cu caracter autobiografic si folosirea aceleiasi ca motiv intr-o opera litarara. Opera literara formeaza o unitate pe un plan cu totul diferit si are cu realitatea raporturi de cu totul alta natura, decat un volum de memorii, un jurnal intim sau o scrisoare”.

    Cred ca doar prin pervertirea metodei biografice se poate ajunge ca documentele cele mai intime, poate chiar nesemnificative ale operei unui scriitor, sa devina obiect de cercetare literara.
    Nu stiu daca ar ramas chiar in limitele temei.
    O zi frumoasa!

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Gina, in epoca naostra, s-a generalizat intruziunea in intimitatea scriitorilor.Unora chiar le place asta, sa li se cotrobaie in debara sufletului, cum spuneam in primul articol despre Eugen Ionescu.Altii scot la vedere doar ce vor ei si cat vor.Publicul mai sensibil simte ca face o indiscretie, altii insa sunt insetati sa patrunda cat mai adanc in alchimia operei unui mare scriitor.dar nu reusesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s