Timpul, musafirul de langa mine…

„E foarte scurta vremea cireselor…” fotografie de Jacqueline Roberts

Si cum stateam eu asa, si numaram jucariile primite la ultima aniversare si cate zile mai sunt pana la urmatoarea,  si frunzele si prietenii, a trecut pe langa mine cineva. Mare. Ii vedeam umbra uriasa care ma acoperea in intregime. Eu nu ma joc cu oamenii mari.Ei nu au ce  cauta aici.Necunoscuti, straini, din alt cartier, din alt oras poate.Stiu ca nu trebuie sa le  dau cheia de la gat, nici numarul nostru de telefon. Nici nu trebuie macar sa le  raspund la salut, nici nu trebuie sa le arat unde locuiesc, chiar daca ar pretinde ca i-a trimis mama si tata sa le dau nu-stiu-ce au uitat ei acasa. Doamne, ce insistent ma fixeaza…A inceput sa-mi fie frica…Sa fug, dar se tine pe urmele mele, nu spune nimic, doar noteaza ceva intr-un carnetel gri…De-as ajunge mai repede acasa.Uf! Nici macar un loc sigur de joaca nu exista pe lumea asta doar pentru copii ,cand vrei si nu vrei dai nas in nas cu un om mare care te fixeaza cu privirea de parca i-ai fi furat o bucatica de viata.In sfarsit, acasa…Strainul ajunsese deja acolo inaintea mea.Eram ingrijorata ca iar trebuia sa-i cedez musafirului camera mea si iar trebuia sa-mi mut jucariile si cartile de colorat. Mama insa nu parea ca l-a observat sau ca ar avea de gand sa pregateasca o cina speciala ca pentru un oaspete rar. Asteptam sa mi-l prezinte cum facea ori de cate ori veneau unchi de care nu stiam, veri, verisoare, vecini recent mutati, fiii colegilor de serviciu, musafiri de o seara, de o saptamana sau chiar de o vacanta.De-a lor, ca eu nu aveam vacante.Sau mai bine zis traiam intr-o vacanta perpetua.Mama nu mi l-a prezentat, de parca nu l-ar fi vazut sau se prefacea ca il ignora sperand ca el sa plece.”Mami…am inganat speriata, domnul acesta care sta pe scaunul de pe hol, ma urmareste inca de afara, spune-i sa plece sau pofteste-l in sufragerie….Vreau sa-i arat ce daruri am primit.” De fapt, ca orice musafir care se respecta, ascundea poate sub mantia lui un dar si pentru mine.Abia asteptam sa-l vad, sa-l despachetez, sa-l arat incantata a doua zi prietenilor mei…”Cum arata musafirul?Eu nu-l vad?”I l-am descris cum stiam eu mai bine: inalt, cenusiu, trist, ganditor, pare de familie buna desi e imbracat modest, nu stiu ce limba vorbeste ca nu l-am auzit vorbind. Are niste ochi patrunzatori si o gura rosie, de parca s-ar hrani doar cu petale de trandafiri, are degete lungi de parca ar vrea sa ia toate casele, tot cartierul tot orasul in bratele sale si mai ales, nu pare sa dea socoteala nimanui pentru faptele sale”…

Mama s-a uitat in jur si parea ca l-a vazut cu ochii fetitei de acum treizeci de ani si m-a luat in brate ca atunci cand urmeaza sa-mi faca o dezvaluire foarte importanta…

Din seara aceea, povestile au inceput sa aiba miros de flori de primavara . Visele mele cenusii incepeau sa devina incet-incet rosii, ca si cum s-ar fi molipsit de gustul buzelor  ciudatului meu oaspete…

About Maria Postu

Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon... Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Ma puteti gasi undeva in secorul 2, la CNB George Cosbuc, Bucuresti.....Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...O mai puteti gasi, daca va grabiti, la libraria Muzeului LIteraturii Roamane...Acolo veti gasi ce nu v-am spus eu acum, despre mine...Va astept...
Acest articol a fost publicat în Povesti de trezit adultii și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Timpul, musafirul de langa mine…

  1. Antonia spune:

    Foarte reusita „carte de identitate ” a Timpului .
    Musafirul asta , nu are acelasiCNP.Ne pacaleste mereu. Si tot El , incerca sa ne amendeze pe noi, gazde binevoitoare si ospitaliere.
    Putem face o reclamatie, dar cine o primeste?

    \

    Apreciază

  2. Gina spune:

    Ai scris atat de frumos, Maria!
    Ca-ntr-o poveste . In fuior de ganduri.
    Ador povestile despre timp. Nu de azi.Nici de ieri. Nu ma intreba de cand.
    Suntem farame in marele lui drum neobosit. Privim inapoi . Peste umar. Printre lacrimi. De bucurie. De tristete. El curge. Noi il primim . Supusi. Ascultatori.
    Ieri aveam cirese la urechi. Astazi ne potrivim ceasul in suvite cenusii.
    Si vremea isi toarce cursul..

    Apreciază

  3. Maria Postu spune:

    Multumesc, Gina. Timpul nu va fi niciodata o metafora demodata.Daca il asculti, il simti, poti dezvalui multe din secretele lui.Eu cel putin, cu modestie, asta incerc sa fac, sa regasesc scriind, timpul p[ierdut.

    Apreciază

  4. Maria Postu spune:

    Antonia, m-ai facut sa zambesc amar;musafirul acesta ne tot pandeste sa ne prinda pe picior gresit, sa ne faca sa-l risipim, el nu se daruie dezinteresat si gratuit nimanui.Si e un MOMENt unic in viata cand realizezi existenta lui.E frumos si tragic acest moment pe care am incercat sa-l surprind.

    Apreciază

  5. Maria Postu spune:

    Draga Gina, iti multumesc ca mi-ai reamintit atat de frumoasa , vechea si mereu noua poveste a lui Mos Nicolae.Am simtit chiar si prin monitorul rece, caldura sarbatorilor , emotia si dorinta de a le petrece cu bine, alaturi de cei dragi, intr-o lume mai buna in care toti prietenii mei si toti neprietenii, sunt sanatosi si optimisti.O seara cat mai buna!

    Apreciază

  6. te face sa-ti pui intrebari – de fapt te face sa-ti simti intrebarile, sa le rumegi si sa te-ntristezi vazandu-l pe acel strain cum noteaza in ”carnetelul gri” firele din nisipul clepsidrei !

    Apreciază

  7. Maria Postu spune:

    Chiar si un copil simte ca e ceva sraniu in acest musafir care ne insoteste din momentul nasterii pana la final.E un au necesar, nu-l putem opri sau grabi cand vrem noi.

    Apreciază

  8. eu insist pe acei oameni „mari” de care trebuie să ne ferim.
    acolo am găsit multe sensuri.

    draga mea, eşti nemaipomenită!

    te felicit pentru acest text. cum pot intra în posesia volumului de proză?!

    o zi frumoasă!

    Ottilia, cu drag

    Apreciază

  9. Maria Postu spune:

    Multumesc pentru aprecieri, e modul meu de a ma raporta la ce se intampla in jur.Volumul inca mai are un pic de stat la editura, graficianul Tudor Jebeleanu a vrut sa-mi faca o coperta de exceptie si de aceea mai dureaza.Te voi aunta cand e gata!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s