O jucărie foarte delicată
plângea simţindu-se abandonată,
şi de băiatul ce-o primise-n dar
şi-o revânduse expert în bazar,
la second – hand, parcă i se spune,
ca pe-o străină dintr-o altă lume.
Dar ce să vezi, aci zăceau abandonate
şi alte jucării deloc stricate,
păpuşi fragile-n tuluri în dantele
căţei şi urşi fel de fel de modele, 
maşini cu roţile şi geamu-intact,
soldaţi aliniaţi mergând în tact,
plângând în destine inchiriate
dorindu-şi să nu fi fost fabricate.
De
concurează-n casă c-un televizor
ori c-un nou tip de calculator,
jucăria, oricât de sofisticată
întotdeauna fi-va abandonată.
Share this:mariapostu.wordpress.com
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
Despre Maria Postu
Nu-mi place ideea de a evada...E ca si cum ai smulge cu forta ceva care de fapt, iti apartine:LIBERTATEA cu care te-ai nascut si in care te vei intoarce...Si totusi, eroul meu preferat, de parca eu l-am nascut, este Papillon...
Aici e o forma de libertate... evadare...un substitut, o libertate cu gust de gratii si catuse...ma veti gasi aici la orele de vizita indiferent ce semnalmente aveti...Nu e nevoie sa treceti pe la siturile de serviciu pentru a afla ce mi-as dori:pe voi venind la mine in vizita, sa cinam impreuna din cuvinte ca la un banchet infinit cu arome imprevizibile si inconfundabile, de negasit aiurea pe strada, la teatru, la opera sau oriunde in alta parte decat aici...Chiar daca nu ne putem privi in ochi, nu ne putem vedea gesturile, ne simtim pasii gandurilor, ne pipaim prin cuvinte mai mult decat am face-o vreodata in realitate...Micul mister a cazut sau e mai tentant?Mi-ar placea sa cred ca da...suntem toti in spatele unor ferestre (Asa se numea cea de-a patra carte a mea de versuri, publicata in 2007.."DIN SPATELE FERESTREI"...Nu insa si ultima: Cutia postala a cerului, Leonor si zanele...si mai urmeaza...
Acest articol a fost publicat în
Universul copiilor și etichetat
abandon,
computer,
jucarii,
papusi,
tentatie. Pune un semn de carte cu
legătura permanentă.
Poezie si proza online- WordPress Page 
Un poem plin de sensibilitate..ca si oamenii, care isi pierd stralucirea in ochii altora, din cine stie ce motive, jucariile stricate sunt o lume trista. Pentru unii.
Am o filozofie personala. Nu stiu cat poate placea. Ma despart greu de jucariile vechi. Este drept, pe cele proprii le-am pierdut. Cand am constientizat ca fiecare lucrusor isi are o poveste, am inceput sa le adun. Vorbesc de cele ale copiilor. Nu le am pe toate, bineinteles. Dar am multe. Intr-un geamantan . Am adunat acolo o poveste.
Doua copilarii intr-o cutie.
A lor.
Pentru toti.
ApreciazăApreciază
Gina, iti multumesc, e o fabula pe care am scris-o mai de m ult, foarte demult, ma bucur ca ti-a placut.Ma temeam ca face o nota discordanta aici pe blog, dar…asta sunt eu, plina de contradictii.
ApreciazăApreciază
Inainte, fiind mai dramuite, nu prea era evident abandonul jucariilor; dar acum devin si dispretuite…
ApreciazăApreciază
Si eu care credeam ca voi atrage atentia doar copiilor, eventual si in cel mai bun caz, vad ca si adultii sunt ingrijorati de abandonul jucariilor…Cred ca si organizatiile ecologice vor fi interesate de fabula mea ca un subtil avertisment la posibila noua sursa de poluare prin proliferarea jucariilor abandonate..:)
ApreciazăApreciază
Maria…este valabila fabula ta si-n lumea rece a adultilor..atat de actuala din pacate…
Oricum foarte frumos scrisa si plina de talc !
ApreciazăApreciază
Multumesc, avem cred o multime de „fabule” in jur, fie in versuri, fie in proza…
ApreciazăApreciază
Pe de alta parte jucariile stricate sunt dovada dorintei de ”cunoastere” a micutilor – obicei care le va folosi mai tarziu ! 🙂
ApreciazăApreciază
Ai inceput sa vezi jumatatea plina a paharului?Sau vrei sa ma convingi ca ea exista si nu e doar o iluzie optica?
ApreciazăApreciază