Stapani-Poem de Teo Basica

si bicicletele au nevoie de-un trecut, de-o istorie

comic. unele biciclete sunt mai vii decat multi dintre noi,

multe biciclete traiesc mai bine decat unii dintre noi. trist.

pacat ca niciodata aceste fiare nu vor fi atat de fiare ca noi.

e plina lumea de broaste-n carapace,

batrane, intelepte, se ascund mai rar decat noi,

si au sansa sa-si numere mai multe zile decat unii ca noi,

desi aceste animale n-au cum sa fie mai animale ca noi…

neschimbati de cursul istoriei, nederanjati de cei ca mine,

contempleaza, mandri, muntii, in blazarea lor eterna,

vor ramane mai mari decat toti dintre noi, da nu vor ajunge niciodata

atat de sus ca noi,

cum se pot teme acesti giganti de om?

ei n-ar face niciodata la fel de mult rau planetei…

si ramele de ochelari de pe nasul mintii stralucite,

vad acelasi lucru ca ea, ba chiar mai bine,

desi, singure nu vor putea gandi niciodata, nu si-ar folosi talentele pentru a face bombe atomice, arme chimice, experimente inutile.

ciudat ca aceste obiecte, atunci cand trebuie, sunt mai obiective decat noi.

noi, oamenii, putem face lucruri superbe, sa iubim ca nicio alta fiinta,

sa gandim, sa regretam, sa invatam, sa lucram, avem constiinta, putem face lucruri de neimaginat.

pacat. cu aceste mari talente vin si cele mai groaznice orori:

sa gresim cumplit de tare, sa uram ca nimic viu sau mort, sa prefacem in scrum 6 milioane de semeni; sa ne facem, drept cadou, bombe atomice.

pana la urma, nu vom invata niciodata nici din istorie, nici de la

broaste, rame, biciclete, munti.

dar nici nu conteaza. de ce?

pentru ca noi suntem Stapanii…

s21 18.11.2009 Hamburg