De pază, la intrarea in Poveste…

-Mama, tie de ce nu-ti plac povestile triste?

-Pentru că uneori mă pierd şi nu mai ştiu drumul înapoi…rămân adormită o mie de ani, rămân uitată într-un trup de broască o veşnicie şi cum ar fi o veşnicie din care tu ai lipsi?

-Mama, presară miez de pâine şi cenuşă, şi aşchii de lemn, şi…

-Pâinea o mănâncă vrăbiile, cenuşa o ia vantul, aşchiile le arde focul…

-Mama, dacă te ascunzi  într-o poveste, vreau să mă iei cu tine…

-Nu se poate, fiecare copil are povestea lui care începe de când se naşte şi îşi poartă părinţii în gând şi în suflet…

-Mama, eu vreau să schimb poveştile: nu vreau să fiu sirena care să mă îndrăgostesc de un prinţ, nici frumoasa din pădurea adormită…

-Dacă schimbi poveştile, e ca şi cum tot codul genetic al lumii s-ar deregla…Copiii ar culege spinii si ar arunca trandafirii, ar tulbura apele şi apoi le-ar sorbi, şi-ar răni prietenii şi apoi le-as spune:iartă-mă…ar salva zmeii şi ar ucide Feţi-Frumoşii…

-Mamă, eu vreau sa fiu paznicul povestilor, să nu las pe nimeni să-i dea   Poveştii mere otrăvite , prinţilor, împărăţii pustiite, bătrâneţe fără tinereţe, nu vreau să se piardă secretul dezvrăjirii prinţeselor pierdute în trupuri de jivine, nu vreau să rămână Ţara Poveştilor inaccesibilă celor care şi-au pierdut numele şi rătăcesc în căutarea Poveştii care li se potriveşte…

-Poveştile se sting uşor de tristeţe când sunt confundate, uitate, umilite sau părăsite în debaraua sufletului ca nişte jucării inutile.Aşa cum creşti o floare în glastră, fiecare copiul îşi scrie povestea sa, cu zmei, Ilene-Cosânzene, feţi-Frumoşi, lacrimi şi zâmbete, plâns şi râs…Nu lăsa poveştile să moară, nici când tu eşti supărat, înfrânt, părăsit, abandonat.Câtă vreme ai o poveste lângă tine, Destinul continuă să-ţi zâmbească…